Restaurantele, închise în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în alte 4 localităţi din judeţ

A.P.
Miscellanea / 5 martie 2021

Restaurantele, închise în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în alte 4 localităţi din judeţ

Noi restricţii, printre care suspendarea activităţii cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, au fost decise vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea pentru municipiul Râmnicu Vâlcea şi alte patru localităţi din judeţ în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este de peste 3 la mia de locuitori, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea, remis Agerpres.

Restricţiile, printre care suspendarea activităţii cu publicul a restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor şi sălilor de jocuri de noroc în localităţile cu incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 de peste trei la mia de locuitori, vor intra în vigoare începând de luni, 8 martie şi se vor aplica pentru o perioadă de o săptămână.

Totodată, în localităţile cu incidenţă de peste trei la mia de locuitori, începând de luni unităţile de învăţământ îşi vor desfăşura activitatea conform scenariului roşu, care presupune prezenţa fizică la clasă a preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar, iar ceilalţi elevi vor participa la cursuri online.

Vineri s-a înregistrat incidenţă mai mare de trei la mia de locuitori în localităţile: Bujoreni (4,19), Şuşani (3,35), Creţeni (3,34), Râmnicu Vâlcea (3,20) şi Goleşti (3,15).

În judeţul Vâlcea sunt în prezent 22 de focare de COVID-19 în centre rezidenţiale, la agenţi economici, unităţi de învăţământ, o unitate sanitară şi în cadrul instituţiilor publice. Unul dintre focare, cu patru cazuri, este la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, potrivit unei informări postată pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.

În prezent, în spitalele din judeţul Vâlcea sunt internate 177 de persoane confirmate cu COVID-19, dintre acestea 22 fiind asimptomatice şi cu forme uşoare ale infecţiei, 141 au forme medii şi 14 sunt internate în Secţia ATI.

Potrivit DSP, în judeţul Vâlcea, de la începutul pandemiei şi până în prezent, au fost confirmate 12.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi s-au înregistrat 224 decese.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. atentie la ce scrieti, sunt inchise doar in interior, la terasa nu.

    1. Si cine sta la terasa pe frigul asta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb