Aplicarea contractului dintre "Tarom" şi compania franceză "Airbus", pentru achiziţionarea a patru aeronave, va fi amînat cu doi ani, din cauza programului de restructurare aplicat societăţii româneşti, susţin surse guvernamentale. Spre sfîrşitul anului trecut, Guvernul a aprobat contractarea de către "Tarom" a patru aeronave de tip "Airbus A 318", în valoare totală de 219,6 milioane de dolari, banii care să fie contractaţi de compania română cu garanţia statului. Curtea de Conturi a ridicat mai multe semne de întrebare asupra contractului amintit, într-un raport finalizat la începutul acestui an, menţionînd că tranzacţia urma să se facă în condiţiile în care nici strategia şi nici studiul de fezabilitate pe termen mediu şi lung nu erau finalizate şi, astfel, nu se puteau estima dimensiunea optimă a flotei "Tarom" ca să fie eficientizată activitatea "Tarom". Surse guvernamentale susţin că francezii au acceptat ca primele aeronave să fie furnizate din 2006, în schimb au pus condiţia ca "Tarom" să cumpere alte aparate cu un tonaj mai mare şi cu un preţ pe măsură. Guvernul a acceptat condiţiile companiei franceze, suplimentînd săptămîna trecută contractul cu 9,5 milioane de dolari, de la 219,6 la 229,1 milioane de dolari.
Restructurarea "Tarom" amînă cumpărarea aeronavelor "Airbus"
D.P.
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 30 aprilie 2004