Reţele Electrice Muntenia lansează o licitaţie publică prin intermediul platformei SEAP

R.S.
Companii / 12 septembrie

Reţele Electrice Muntenia lansează o licitaţie publică prin intermediul platformei SEAP

Reţele Electrice Muntenia lansează o licitaţie publică prin intermediul platformei SEAP, în valoare de 160 milioane lei, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a reţelelor electrice de medie şi joasă tensiune (MT-JT) din judeţele Arad, Caraş Severin, Timiş şi Hunedoara. Această iniţiativă face parte dintr-un proiect amplu de optimizare a infrastructurii energetice, având ca scop principal îmbunătăţirea siguranţei, fiabilităţii şi eficienţei reţelelor electrice din regiune, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Rezultatul acestei licitaţii va fi selectarea unor parteneri contractori atestaţi, cu suficientă experienţă în lucrări de mentenanţă, proiectare şi construcţii montaj în reţeaua de distribuţie din judeţele Arad, Caraş Severin, Timiş şi Hunedoara, potrivit comunicatului.

"Prin această licitaţie, ne dorim să asigurăm parteneriate solide cu contractori care să corespundă necesităţilor noastre privind siguranţa în execuţia şi exploatarea eficientă a reţelelor electrice. Aceste lucrări de mentenanţă şi investiţii sunt esenţiale pentru menţinerea şi dezvoltarea reţelei astfel încât să putem răspunde nevoilor în creştere ale clienţilor noştri" a declarat Mihai Peşte, Director General al companiilor Reţele Electrice.

Prestatorii de servicii selectaţi trebuie să respecte toate normele stricte de siguranţă în vigoare în cadrul companiilor Reţele Electrice asigurându-se că toate lucrările sunt realizate conform celor mai înalte standarde de siguranţă în exploatarea reţelelor electrice. De asemenea, se vor implementa măsuri riguroase pentru protejarea mediului înconjurător pe parcursul întregului proces de execuţie, menţinându-se un echilibru între dezvoltarea infrastructurii energetice şi conservarea resurselor naturale.

În cadrul acestui proiect, compania va continua să prioritizeze siguranţa şi fiabilitatea reţelelor electrice. În situaţii de urgenţă, cum ar fi viscole, furtuni sau alte condiţii meteorologice extreme, echipele de intervenţie vor acţiona prompt pentru a remedia eventualele avarii şi a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică.

Lucrările vor include modernizarea instalaţiilor, extinderea reţelelor de joasă tensiune aeriene şi subterane, precum şi îmbunătăţirea nivelului de tensiune prin modernizarea posturilor de transformare şi a reţelelor de medie şi joasă tensiune, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb