Acţiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, după ce "Microsoft" Corp. şi-a retras oferta pentru preluarea "Yahoo!" Inc. "Microsoft", cel mai mare producător mondial de software, a renunţat la această ofertă din cauza neînţelegerilor pe marginea preţului. "Microsoft" s-a oferit să majoreze cu aproape 5 miliarde de dolari preţul propus, de 44,6 miliarde. Aceasta înseamnă 33 de dolari pentru o acţiune "Yahoo", însă compania a cerut 37 de dolari pentru fiecare titlu al său.
Acţiunile "Yahoo", cel mai vizitat site Web, au scăzut, ieri, cu 21%, la 22,51 dolari pe piaţa din Germania. Analiştii "Citigroup" Inc. şi-au modificat în sens negativ recomandarea pentru titlurile "Yahoo": "vinde", de la "cumpără". Tot pe piaţa germană, acţiunile "Microsoft" au urcat cu 2,6%, la 29,99 dolari.
Acţiunile "Google", cel mai mare rival al "Yahoo", au crescut cu 3,2%, la 600 de dolari.
Acţiunile "Ericsson" AB, cel mai mare producător mondial de echipamente de telefonie fără fir, au coborât cu 2,2%, la 14,23 coroane suedeze.
Titlurile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au pierdut 2,1%, afişând un curs de 19,05 euro.
Acţiunile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Europa, au scăzut cu 1,5%, la 11,61 euro. Potrivit Der Spiegel, compania germană analizează o posibilă preluare a "Sprint", a treia companie de telefonie mobilă din SUA.
Acţiunile "Sprint" au crescut cu 7,2%, la 8,46 dolari în Germania.
În schimb, acţiunile "Accor" SA, cel mai mare lanţ hotelier din Europa, au urcat cu 2,4%, la 55,45 euro. "Colony Capital" LLC şi "Eurazeo" vor să-şi majoreze deţinerea la "Accor".
Indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,3%, la 5.052,18 puncte, DAX al celei din Frankfurt - cu 0,1%, la 7.039,05.
Declin şi în SUA
Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, şi aici motivul fiind retragerea ofertei "Microsoft" Corp. Acţiunile "Yahoo" au scăzut cu 5,18 dolari (18%), la 23,49 dolari. În schimb, acţiunile "Microsoft" au urcat cu 82 de cenţi, la 30,06 dolari.
Titlurile "Berkshire Hathaway" Inc., grupul deţinut de miliardarul Warren Buffett, au coborât cu 2.600 de dolari, la 131.000 dolari.
La ora 10:05, indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,4%, la 13.009.27 puncte, iar Nasdaq Composite a urcat cu 0,03%, la 2.477.68.
Cresc acţiunile societăţilor miniere din Asia
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, ca urmare a ascensiunii preţului cuprului şi petrolului.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, respectiv cel mai important explorator de ţiţei din Australia, au crescut cu 1,6%, la 44,12 dolari australieni. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au urcat cu 0,5%, la 138,95 dolari australieni.
Titlurile "Woodside Petroleum" Ltd., a doua companie minieră din Australia, au crescut cu 3,9%, la 59,22 dolari australieni. Acţiunile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător petrolier offshore din China, au câştigat 1,1% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 13,50 dolari HK.
Acţiunile PT "Bumi Resources", cel mai mare exportator asiatic de cărbuni pentru centrale electrice, au urcat cu 3,1%, la 6.750 rupii.
Titlurile "Angang Steel" Co., al doilea producător chinez de oţel, au crescut cu 4%, la 20,25 dolari HK. Financial Times anunţă că "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, intenţiona să cumpere 25% din "Angang Steel". Potrivit cotidianului britanic, "Angang Steel" a respins oferta şi ar putea vinde 1-2% din capitalul companiei.
Indicele S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a crescut cu 0,5%, la 5.730,30 puncte, iar Hang Seng al celei din Hong Kong a scăzut cu 0,2%, la 26.183,95. Bursele din Japonia, Coreea de Sud şi Thailanda au fost închise ieri.