Reunirea plenului parlamentului de astăzi oferă ocazia citirii moţiunii de cenzură USR PLUS şi AUR

J.P.
Politică / 9 septembrie 2021

Reunirea plenului parlamentului de astăzi oferă ocazia citirii moţiunii de cenzură USR PLUS şi AUR

Plenul Parlamentului, convocat de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în care ar putea fi prezentată moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, se întruneşte joi, de la ora 16,00, conform Agerpres.

De la ora 10,00 se vor reuni Birourile permanente pentru a stabili proiectului ordinii de zi şi a programului de lucru al şedinţei de plen reunit.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că a luat decizia, împreună cu preşedintele Senatului, de a convoca plenul Camerelor reunite, menţionând că este o obligaţie constituţională.

"Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei", a afirmat Orban.

Orban a precizat că, chiar dacă nu se întruneşte cvorumul la şedinţa Birourilor permanente reunite, şedinţa plenului se va desfăşura.

"Odată convocată, şedinţa se desfăşoară (...), plenul este suveran", a adăugat el, menţionând că plenul are capacitatea de a vota ordinea de zi.

Ludovic Orban a susţinut că nu este nevoie de cvorum la şedinţa de plen pentru citirea moţiunii de cenzură.

"Nu este prevăzută necesitatea cvorumului la citirea moţiunii de cenzură. Cvorumul este necesar la acele şedinţa la care se adoptă legi, hotărâri, moţiuni", a explicat Orban.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că parlamentarii PNL vor fi mandataţi să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau la şedinţele Birourilor permanente reunite în care se va discuta calendarul moţiunii USR PLUS - AUR, până la verificarea legalităţii semnăturilor de pe moţiune, considerând că aceasta a fost depusă nelegal.

În acelaşi timp, premierul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură.

Nici grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură, demers care nu este pe agenda românilor, după cum a declarat pentru AGERPRES liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian.

Pe de altă parte, parlamentarii PSD vor participa la şedinţa de plen reunit în care ar urma să se citească moţiunea de cenzură, însă cel mai probabil nu vor fi prezenţi la şedinţa Birourilor permanente reunite în care se stabileşte ordinea de zi a şedinţei de plen comun, a precizat pentru AGERPRES liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu.

Moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!" a fost înregistrată în 3 septembrie la cabinetele preşedinţilor celor două Camere.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost convocate în datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură, care însă nu s-a putut realiza din cauza lipsei cvorumului de şedinţă.

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb