Ministrul Spaniei Nadia Calvino are suficient sprijin din partea guvernelor UE pentru a deveni următorul şef al Băncii Europene de Investiţii, a declarat vineri preşedintele BEI belgian Vincent Van Peteghem, transmite reuters.
Şefa antitrust din Europa, Margrethe Vestager, a declarat într-o declaraţie la X că şi-a retras candidatura, transmite sursa menţionată.
"Sunt recunoscător şi onorat să obţin sprijinul colegilor mei miniştri de finanţe pentru a fi la cârma Băncii Europene de Investiţii", a spus Calvino, conform sursei citate.
Ea a adăugat că BEI, componenta financiară a Uniunii Europene şi cea mai mare bancă publică de dezvoltare din lume, va avea un rol şi mai important în viitor în finanţarea tranziţiei ecologice, pentru a oferi sprijin financiar pentru reconstrucţia Ukriane şi pentru a sprijini rolul Europei în lume, precizează sursa.
Calvino, în vârstă de 55 de ani, este ministru spaniol al economiei, un post care în Spania cuprinde multe aspecte ale finanţelor publice, din iunie 2018, când Pedro Sanchez a devenit prim-ministru, potrivit sursei indicate.
Independentă din punct de vedere politic şi considerată pe scară largă ca tehnocrată, este un funcţionar public de carieră şi nu este membră a Partidului Muncitoresc Socialist Spaniol al lui Sanchez, informează reuters.