Reuters: Şeful UNRWA spune că civilii din Rafah nu ar avea unde să fie evacuaţi

F.D.
Internaţional / 15 februarie

Reuters: Şeful UNRWA spune că civilii din Rafah nu ar avea unde să fie evacuaţi

Şeful Agenţiei Naţiunilor Unite de ajutorare pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, nu vede nicio posibilitate de evacuare a oamenilor din oraşul Rafah, situat în sudul Fâşiei Gaza, aşa cum a cerut Israelul, relatează Reuters.

''Nu există niciun loc sigur în Fâşia Gaza'', a declarat Philippe Lazzarini pentru cotidianul elveţian Neue Zurcher Zeitung.

Nordul enclavei palestiniene este înţesat de bombe neexplodate, astfel că oamenii nu ar putea fi mutaţi acolo, potrivit lui Lazzarini, care a evidenţiat fenomenul de malnutriţie acută ce face ca foametea să fie iminentă în rândul populaţiei.

Guvernul israelian le-a cerut agenţiilor ONU active în regiune să ajute la evacuarea civililor din Rafah. Armata israeliană consideră oraşul Rafah drept ultimul bastion al mişcării islamiste palestinene Hamas.

Potrivit Naţiunilor Unite, peste 1,4 milioane de oameni care şi-au părăsit căminele din alte părţi ale Fâşiei Gaza se adăpostesc în prezent în Rafah, oraş care înaintea actualului conflict israeliano-palestinian avea aproximativ 250.000 de locuitori.

Israelul a propus mutarea populaţiei din Rafah în tabere de corturi situate la nord de oraş.

La finalul lunii ianuarie, Israelul a acuzat 12 angajaţi ai UNRWA de participare la atacul terorist de amploare comis de mişcarea Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie. La scurt timp, ţări occidentale, printre care cei mai mari donatori, SUA şi Germania, şi-au suspendat plăţile către UNRWA.

Aproape întreaga populaţie civilă din Fâşia Gaza se bazează pe UNRWA pentru acoperirea necesarului de alimente, apă şi medicamente.

Atacul terorist de o cruzime fără precedent efectuat de comandouri ale Hamas în 7 octombrie a cauzat moartea a circa 1.160 persoane în Israel, în mare parte civili.

Drept ripostă, Israelul a promis să ''nimicească'' mişcarea Hamas şi a lansat o amplă operaţiune militară în Fâşia Gaza, soldată cu 28.663 de morţi şi 68.395 de răniţi, conform unui bilanţ publicat joi de Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. În Dubai?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb