Bate un vânt de Dreapta. De la Washington până la Bucureşti. După mai mulţi ani de practică neomarxistă, sub denumiri înşelătoare de guvernări de Dreapta, opinia publică basculează. Şi îşi îndreaptă încrederea electorală către partidele pe care le consideră a fi de Dreapta. În Statele Unite e simplu. E Partidul Republican. La noi e însă mai complicat. Care este de fapt Dreapta la români?
Voi încerca să explic de la simplu la complicat. La Washington, Joe Biden şi întreaga sa echipă pierd văzând cu ochii - desigur, cu ochii pe sondaje - terenul electoral în favoarea republicanilor. Iar republicanii sunt în acest moment, conform sondajelor, reprezentaţi de cei mai de Dreapta dintre ei. De Donald Trump. Şi oricât de multe dosare i se mai deschid acestuia, efectul este pervers. Îi aduc voturi suplimentare. Principalul său contracandidat de Dreapta este Ron DeSantis. Foarte apreciat de către americani. Tânăr, în forţă, ceva mai adaptat "sistemului", dar cotat la puţin peste jumătatea voturilor lui Trump. Enunţurile lui Trump sunt radicale. Ultimul dintre ele ne asigură că, la numai o zi de la venirea lui la Casa Albă, va pune capăt războiului din Ucraina. Pare imposibil. Dar nu este deloc greu. Este suficient ca în calitate de preşedinte să decidă - şi să facă public acest lucru - sistarea ajutorului militar pentru Ucraina. Şi, în acelaşi timp, să-i pună lui Vladimir Putin condiţii grele, dar acceptabile. E doar un exemplu. Adevăratele politici de Dreapta se vor propaga însă greu. În condiţiile în care întreaga administraţie e democrată. Şi pentru a ne apropia de situaţia din România, mai fac precizarea că şi Ambasada Statelor Unite la Bucureşti este alcătuită aproape în exclusivitate din funcţionari recrutaţi din Dreapta spectrului politic. Ce vor alege să comunice aceştia Departamentului de Stat despre evoluţiile politice de la Bucureşti? Şi ce va alege să selecteze şi să analizeze şi în ce context desk-ul de la Departamentul de Stat consacrat României? Ceea ce aparent la Washington pare simplu, e de fapt complicat. Iar ceea ce la Bucureşti pare complicat, e de fapt foarte complicat.
Opinia publică din România nu percepe cu exactitate ce înseamnă Dreapta. Simte instinctiv, dar nu poate înţelege logic. Până la capăt. Întrucât bate un vânt de Dreapta, în planul mentalului colectiv confuzia creşte exponenţial. Sunt multe formaţiuni politice care se autodefinesc drept forţe de Dreapta. Sunt câteva aparente coagulări de acest fel. Unele formaţiuni, multe extrem de mici, până în prezent separate şi chiar în rivalitate unele cu altele, se căznesc să se coaguleze, dar nu reuşesc într-o măsură mai mare sub aspect numeric decât scara unui bloc. Zilele trecute mi-a fost dat să aud o adevărată grozăvie. Până şi Uniunea Salvaţi România se proclamă a fi un partid de Dreapta şi anunţă că va coagula un pol de Dreapta. Numai că USR nu a fost altceva, prin retorica şi politica practicată, decât un partid neomarxist. Aproape un partid comunist. Care acum cochetează cu AUR. Ca de altfel şi câteva nuclee liberale. Dar ce face AUR?
George Simion a reacţionat promt. S-a ferit să vorbească de Stânga sau de Dreapta. Dar a precizat că în AUR nu vor f primiţi nici politicieni şi nici partide care au făcut rău României. Despre ce politicieni şi despre ce partide ar putea fi vorba? Este limpede: despre cei care şi-au exercitat puterea şi numai politici de Dreapta nu au făcut.
În acest sens, cel mai concludent exemplu este PNL. Despre care eu acum zic, după ce ani de zle am păstrat o cuvenită tăcere, că a fost vândut de către Crin Antonescu. Liderul liberal a fost ameninţat cu un dosar penal deschis la DNA, dar, în acelaşi timp, i-a fost oferit şi zăhrelul. O poziţie de comisar european bine plătit pentru soţia sa, Adina Vălean. Condiţia era triplă. În primul rând să-i cedeze competiţia internă pentru preşedinţia partidului şi competiţia pentru preşedinţia României lui Klaus Iohannis. Care era deja pe ţeavă în postura de marionetă a neomarxiştilor europeni. Şi a democraţilor din Statele Unite. În al doilea rând, urma să dea partidul de trei ori peste cap şi să-l transfere cu arme şi bagaje de la ALDE la Popularii Europeni, sub motiv că aceştia reprezintă o familie politică de Dreapta. În realitate nu s-a dovedit a fi aşa, dar poate că Antonescu a fost amăgit. Şi, în fine, PNL a fost porcit cu Partidul Democrat, ctitorit şi condus de Traian Băsescu, care şi el a iniţiat jongleria prin care, fără a-şi înlocui trandafirul, imnul sau statutul, s-a transferat peste noapte, cu arme şi bagaje, la popularii europeni. În final, PNL şi-a pierdut substanţa liberală şi naţională, s-a prăbuşit în sondaje şi probabil următoarea tură electorală va sta pe banca de rezervă. Pentru a se însănătoşi. Dacă mai poate. Şi, desigur, dacă va mai putea intra în Parlament.
George Simion îi respinge pe liberali în bloc. Din motivul pe care l-a explicat succint. Aceeaşi reacţie şi în ceea ce priveşte USR. Îşi păstrează cuvenita distanţă faţă de PSD, pentru că vrea să-şi marcheze statutul de partid de Dreapta. Ceea ce nu înseamnă deloc că, după alegeri, după model german, practicat şi în alte state, nu ar fi posibilă o alianţă pentru realizarea unei majorităţi. Până atunci este însă timp suficient pentru ca puzderia de lideri care sunt realmente de Dreapta, dar nu ating separat sau împreună o masă critică, să meargă rând pe rând la AUR. Pentru a practica o politică autentică de Dreapta şi pentru a obţine locuri pe liste la alegerile europarlamentare, la locale şi la parlamentare.
Pentru români ar fi benefică realizarea în acest fel a unei distincţii clare între Stânga şi Dreapta. Şi o apropiere încă de pe acum a liderilor de Dreapta cu reprezentanţii de marcă, în frunte cu Donald Trump, ai Partidului Republican din Statele Unite.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2023, 11:25)
Sa fim seriosi! Iti permiti sa alegi, sa respingi si sa dispui atunci cand esti in frunte, pe cai mari.
zAUR este pe cai mici, mici cam cat sosoaca si nu este cazul ca fanii acestui partid nociv sa isi faca prea multe sperante. Romanii nu pot fi pacaliti de 2 ori in acelasi fel, iar disapora s-a mai trezit de la ultimele alegeri pana acum.
In Romania se intampla si lucruri bune, care pana acum nu au avut loc - investitii, demiterea politicienilor care gresesc (si nu protejarea lor) - dar mai sunt multe de facut si in niciun caz zAUR este capabil de ceva mai bun.
Cu zAUR ne indreptam spre un regim similar cu cel din Ungaria (cvasi-dictatura).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2023, 11:42)
tRump nu-i va pune la putler nici un fel de conditii grele. ci ii va puen ucraina pe tava . si europa dc e nevoie. egoismul lui trump nu are limite.
de ce cred astra, numai cautati opiniile lui trump despre putler pe care il admira, si despre kim din coreea de n pe care la fel il admira. dictator la dicrtator nu-i scoate ochii. sa nu uitam ca trump se visa dictator. in momentul in care nu pleci de pe scaun cand ai pierdut aia esti.
nu e trump nici o solutie e cea mai proasta solutie posibila. ron de santis ar fi mai ok pt ca e ceva mai echilibrat, si intelege ca rusia , coreea de n nu sunt "prietenii americii", ci dimpotriva, genul de prieten ce tine cutitul la spate.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2023, 13:06)
De acord!
Aven deja cativa nebuni la conducerea unor state cu arsenale nucleare. Nu este cazul sa avem inca unul. Ajunge atat in privinta asta cat si in ceea ce inseamna deteriorarea conditiilor climatice!
Avem nevoie de oameni echilibrati.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2023, 20:13)
Mai las-o cu neomarxismul...turnator la comunisti.