• Băsescu l-a acuzat indirect pe ministrul Economiei şi Finanţelor, apreciind că politicile fiscal-bugetare nu au susţinut politica monetară restrictivă a guvernatorului BNR
• "România se află pe unul dintre ultimele locuri din UE sub aspectul stării de sănătate a populaţiei"
• România nu a fost capabilă să atragă nici măcar un euro din cele peste 5,5 miliarde de euro care pot fi utilizate în construcţia de autostrăzi
• "Sistemul de învăţământ actual este inechitabil şi nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului"
• Agricultură: "Din cele 1,8 milioane de euro, prin PNDR, pe care am fi îndreptăţiţi să-i primim în perioada 2007-2008, până în prezent nu s-a cheltuit niciun euro"
• Angajamentul partidelor pe justiţie nu numai că nu a fost demonstrat, ci a fost infirmat de acţiunile ulterioare
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va colabora, după următoarele alegeri, cu orice Guvern care nu este dependent de oligarhie, de interese de grup, şi care răspunde priorităţilor actuale ale ţării. Prin mesajul său voalat, Băsescu a dat un avertisment clar că dacă la guvernare vor ajunge tot liberalii, conduşi de actualul premier Călin Popescu Tăriceanu, scandalul dintre palatele Victoria şi Cotroceni va continua.
Băsescu a acuzat în nenumărate rânduri guvernarea Tăriceanu de servilism politic şi economic. După ce şi-a încheiat conturile cu Tăriceanu, preşedintele a declarat că aparatul administrativ se confruntă cu un grad ridicat de birocraţie şi a precizat că procesul de descentralizare a administraţiei a cunoscut un regres anul acesta.
Traian Băsescu a afirmat că la momentul actual nu există o majoritate parlamentară care să-şi asume public acţiunea guvernamentală şi a susţinut că din cauza acestui aspect nu putem avea o bună guvernare şi transparenţă în viaţa politică.
""Nu putem vorbi despre democraţie funcţională atunci când Curtea Constituţională devine principalul arbitru al scenei politice", a spus Băsescu.
Deşi a apreciat evoluţia pozitivă a economiei noastre, inflaţia de sub două cifre, şi a evidenţiat că este al nouălea an în care economia înregistrează o creştere susţinută, preşedintele a acuzat actuala guvernare de inconsecvenţă şi că nu respectă calendarul de aderare la zona euro.
Traian Băsescu a declarat că decizia Guvernului de a rectifica pentru a treia oară anul acesta bugetul de stat demonstrează incapacitatea de planificare a actualei guvernări.
""Modul în care a fost condus mixul de politici bugetare, în 2007 şi 2008, ne dă motive serioase de îngrijorare în legătură cu perspectiva respectării calendarului pentru adoptarea monedei euro", a apreciat preşedintele.
Băsescu l-a acuzat voalat şi pe ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, apreciind că politicile fiscal-bugetare nu au susţinut politica monetară restrictivă a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Lipsa de sincronizare între politicile MEF şi cele ale BNR măreşte, în opinia şefului statului, riscul deficitului bugetar, riscul de derapaje macroeconomice, şi cel al apariţiei cheltuielilor curente nesustenabile, spre exemplu, cu salariile.
Băsescu face referire de fapt la pomenile electorale şi i-a rugat pe politicieni să nu blocheze conducerea ţării pe durata campaniei electorale, o campanie pe care o vrea pe programe şi nu pe dezbateri fără fond.
Totodată, preşedintele a spus despre Hotărârea de Guvern prin care se trasează colegiile uninominale că "pare" că nu respectă legea.Traian Băsescu a declarat că eficienţa economică şi nivelul de trai sunt mult mai mici în România comparativ cu majoritatea statelor membre UE, precizând că PIB-ul pe locuitor nu reprezintă decât circa 40% din media europeană.
Şeful statului a adus critici şi sistemul de educaţie şi sistemul de sănătate.
"Sistemul de învăţământ actual este inechitabil şi nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului", a spus Băsescu, semnalând o inadvertenţă între dublarea sumelor alocate educaţiei şi deprecierea calităţii sistemului de educaţie.
Referitor la sistemul de sănătate, "România se află pe unul dintre ultimele locuri din UE sub aspectul stării de sănătate a populaţiei", a susţinut şeful statului. "Deşi, practic, resursele financiare alocate, ca şi la educaţie, s-au dublat - de la circa 3 miliarde de euro, în anul 2004, la aproape 6 miliarde de euro, în anul 2008, ajungând să reprezinte 4,1% din PIB, sistemul se caracterizează prin ineficienţă şi lipsă de transparenţă în utilizarea resurselor", a precizat Băsescu.
Discursul său a vizat şi problemele din sectorul transporturilor şi cel al fondurilor europene.
"O dovadă elocventă de administrare ineficientă a resurselor şi de lipsă de capacitate de planificare strategică avem în domeniul absorbţiei de fonduri europene", a spus Băsescu, care a explicat că, deşi de la începutul anului 2008 avem la dispoziţie, numai din avans, peste 1 miliard de euro, fonduri structurale şi de coeziune, ne aflăm în situaţia inadmisibilă de a constata că nu avem suficiente proiecte pregătite pentru atragerea acestor fonduri.
"Remarc gravitatea faptului, că până la acest moment, nu a fost transmis Comisiei Europene niciun proiect major în domeniul transporturilor - ceea ce înseamnă că România nu a fost capabilă să atragă nici măcar un euro din cele peste 5,5 miliarde de euro care pot fi utilizate, în construcţia de autostrăzi", a declarat preşedintele.
Preşedintele a făcut referire şi la programele din agricultură, respectiv Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi programul SAPARD.
Referitor la PNDR, Băsescu a spus că "din cele 1,8 milioane de euro pe care am fi îndreptăţiţi să-i primim în perioada 2007-2008, până în prezent nu s-au cheltuit niciun euro".
Privind SAPARD, preşedintele a atras atenţia că am cheltuit doar 90 de milioane de euro, dintr-un total de 345 de milioane de euro, cât avem de cheltuit şi că riscăm să pierdem aceşti bani dacă nu vom obţine derogare din partea Bruxelles-ului şi pentru anul viitor.
Preşedintele le-a reamintim parlamentarilor şi de Raportul Comisiei Europene pe justiţie. Preşedintele a spus că responsabilitatea de a scoate România de sub monitorizare revine în principal partidelor politice, "dar angajamentul acestora nu numai că nu a fost demonstrat, ci a fost infirmat de acţiunile ulterioare - prin iniţiative de modificare a elementelor pozitive constatate chiar de către Comisia Europeană - cu referire la modificarea procedurii de numire a procurorilor şefi.
Reacţiile partidelor parlamentare nu au întârziat să apară.
• PD-L: "Un raport obiectiv, extrem de bine documentat şi binevenit"
Cum era de aşteptat, liberal-democraţii lui Emil Boc au lăudat discursul preşedintelui. Senatorul PD-L Vasile Blaga a apreciat că discursul preşedintelui a fost, în fapt, un raport obiectiv, extrem de bine documentat şi binevenit.
• PRM: "Un discurs echilibrat"
Aproprierea dintre PRM şi PD-L vehiculată în ultimul timp a fost din nou confirmată. Lucian Bolcaş a apreciat că discursul preşedintelui Traian Băsescu a fost dintre cele mai echilibrate ale şefului statului. "A fost unul dintre discursurile cele mai echilibrate ale domnului preşedinte, un rezumat foarte pertinent al unei situaţii care, din păcate, este şi reală şi tristă", a spus Bolcaş.
PSD: "A încercat să se distanţeze de PD-L"
Discursul şefului statului, a reprezentant, în opinia liderul social-democrat Mircea Geoană, o tentativă prin care liderul de la Cotroceni a vrut să se delimizete de PD-L, "în felul acesta recunoscându-şi propriul eşec". "După patru ani de mandat al preşedintelui României, al Guvernului, ambii de dreapta, starea naţiunii este proastă, înseamnă că şi nota pe care o primesc preşedintele şi Guvernul este la fel de proastă, iar ceea ce face preşedintele este încercarea de a se detaşa de o moştenire dezastruoasă", a susţinut Geoană.
PNL: "Discurs orientat spre trecut"
Tudor Chiuariu, purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat că discursul preşedintelui din plenul Parlamentului este "discursul unei politici învechite şi al unui viitor întunecat" Chiuariu a susţinut că mesajul preşedintelui este unul de implicare în campania electorală. "Discursul preşedintelui este unul lipsit de speranţă, orientat spre trecut, dominat de conflicte, uri şi obsesii personale", a apreciat purtătorul de cuvânt al PNL.
UDMR: "Discurs complet, parţial contradictoriu"
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat că discursul preşedintelui a fost unul complet dar parţial contradictoriu. Frunda face referire îndeosebi la problema autostrăzilor şi i-a reaminit preşedintelui că pe vremea când aceasta era ministrul Transporturilor susţinea că "România nu are nevoie de autostrăzi". Senatorul a precizat că Băsescu putea să reproşeze Guvernului toate aceste neajunsuri şi în urmă cu doi ani, când fondurile europene puteau fi absorbite mai eficient dacă exista colaborare politică.
PC: "Băsescu a început campania electorală pentru PD-L"
Senatorul PC Sabin Cutaş a declarat că prin discursul rostit în faţa parlamentarilor, Traian Băsescu a început campania electorală pentru PD-L "Nu pot decât să constat că domnul preşedinte intră în campanie electorală pentru un partid politic", a spus Cutaş, care a apreciat că discursul preşedintelui nu a aborat problemele noi, doar pe cele cunoscute.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, ieri, în faţa parlamentarilor cel de-al cincilea discurs de la preluarea mandatului de şef al statului. Băses-cu a transmis celor două camere reunite mesajele pe probleme de politică internă şi externă, în conformitate cu atribuţiile funcţiei sale garantate de Constituţie. Şeful statului le-a vorbit senatorilor şi deputaţilor prezenţi despre problemele sociale, economice şi politice ale ţării şi nu a ezitat nici de această dată să-şi critice adversarii politici, în frunte cu actuala guvernare.