REVISTA PRESEI 02.02.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 2 februarie 2016

ADEVARUL

România devine, pe nesimţite, ţară de tranzit pentru refugiaţii din Orient

România începe să simtă tot mai mult presiunea valului de migraţie care a creat haos în mai multe ţări europene. Gardurile ridicate de unguri la frontiere pune practic România în calea refugiaţilor. În comparaţie cu prima lună din anul trecut, numărul imigranţilor prinşi intrând ilegal în ţară a crescut de şapte ori. Gardurile ridicate la frontiere de mai multe ţări europene aflate în calea refugiaţilor spre mirajul vestului, precum Ungaria sau Slovenia, modifică harta traseelor folosite de imigranţi. Încet, încet, România devine un reper pe această hartă. Nu este singura problemă cu care s-ar putea confrunta ţara noastră. Respinşi de ţările europene bogate din lipsa motivelor reale pentru a solicita azil, mulţi imigranţi ar putea alege România ca ţară de destinaţie, cel puţin provizoriu până când apele se mai calmează în vest.

Apusul Rusiei lui Putin

Vladimir Putin apare de fiecare dată sub alura unui bărbat imbatabil. Oare această imagine este reprezentativă pentru Rusia de astăzi sau doar o încercare de a ascunde slăbiciunile? Conform unei analize Foreign Affairs, liderul de la Kremlin conduce, de fapt, o ţară slăbită, confuză şi disperată, tot mai mulţi comentatori politici ruşi şi occidentali sugerând că Rusia lui Putin este afectată de o instabilitate profundă şi riscă colapsul. Situaţia neclară din Donbas necesită resurse din partea Moscovei, campania militară din Siria se împotmoleşte, în timp ce sancţiunile occidentale şi contra-sancţiunile ruse din cauza conflictului din estul Ucrainei apasă greu pe economia Rusiei, mai ales în contextul scăderii barilului de petrol la un minim istoric, semnalează istoricul şi politologul Alexander J. Motyl în Foreign Affairs.

Stratagemele lui Voiculescu ca să evite executarea silită

De aproape 2 ani Fiscul încearcă fără succes să pună mâna pe bunurile familiei Voiculescu, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), de care a fost găsit vinovat Dan Voiculescu. Tertipurile folosite de acesta au avut succes până acum. În urmă cu fix o săptămână, la solicitarea ANAF, Curtea de Apel - instanţa care a judecat dosarul ICA, stabilea că nu există niciun impediment pentru ca decizia de confiscare să nu poată fi pusă în aplicare. Avocaţii lui Voiculescu au scos însă din mânecă un alt as pentru ca sediul Antenei 3 să rămână în continuare în familie. Astfel, că pe 25 februarie, la Judecătoria Sectorului 5 va fi primul termen al unui nou proces intentat de Antena 3 statului român, pe motiv de "îmbogăţire fără justă cauză". Concret, postul de televiziune cere magistraţilor ca statul român, prin Ministerul Finanţelor, să-i plătească suma de 50.000 de lei, bani pe care i-ar fi investit în sediul vizat de acţiunea de executare silită.

Generaţia de romani blonzi, cu ochi albaştri

Romania se pregăteşte, pentru generaţia de copii scandinavi, blonzi, cu ochi albaştri. Nu este nicio gluma. La cerere cuplurilor, sau doar a doamnelor, care îşi doresc urmaşi, importul de material seminal, din Danemarca, a crescut cu 20 la suta, de la un an, la altul. Cei de la Agenţia Naţionala de Transplant, spun ca anul trecut, n-a existat o zi, in care sa nu semneze un aviz, in acest sens. Bărbaţii romani, nu-si donează materialul biologic, pentru ca nu li se oferă bani, si oricum, nu avem bănci, de stocare. In clinicile private de la noi, anul trecut , 308 cupluri au urmat o procedura de fertilizare in vitro sau de inseminare artificiala, cu sperma adusa din Danemarca. In fiecare an in Romania au loc in jur de 5000 de proceduri de fertilizare in vitro, cu o rata medie de succes de 40 la suta.

Gabriel Oprea face iar jocurile. Doar un şantaj ratat al UNPR mai poate aduce alegeri locale în două tururi

Dacian Cioloş vrea ca legea alegerilor locale să fie modificată în Parlament şi nu prin ordonanţă de urgenţă. Din nou, balanţa poate fi înclinată de UNPR, care, în aceste zile, forţează mâna PSD pentru o alianţă electorală. Aşadar, singura şansă ca primarii să fie aleşi în două tururi ar fi ca generalul Oprea să nu se pună de acord cu Dragnea şi, invocând interesul local, să treacă de partea PNL. În urma consultărilor cu partidele, premierul Dacian Cioloş a decis: nu schimbă legea alegerilor locale prin ordonanţă de urgenţă sau prin angajarea răspunderii. "Nu vreau ca Guvernul să devină instrument de partid, nici al celor care vor modificarea legii, nici al celor ca nu vor", a spus Dacian Cioloş.

Cum calculăm impozitul pe terenul de sub locuinţă

Până la sfârşitul anului trecut, proprietarii au fost scutiţi de impozitul pe terenul de sub locuinţă, dar începând din 2016 această scutire a fost eliminată. Astfel că, pe lângă taxele locale pe clădiri şi maşini, cele pentru terenuri se extind şi la parcelele ocupate de case. Ca şi locuinţa (clădirea rezidenţială), terenul de sub aceasta se impozitează în funcţie de rangul localităţii şi de zona în care se găseşte, conform art. 465, alin. 2, din Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal. Impozitul este cel aferent terenului cu construcţie, iar cuantumul sumelor se stabileşte în funcţie de cota indiviză de teren care revine proprietarului. De exemplu, pentru un apartament de 50 mp dintr-un cartier necentral al Bucureştiului, dacă apartamentul este situat într-un bloc cu mai mult de 4 etaje, proprietarul va plăti un impozit pe teren cuprins între 10 şi 26 de lei. Rezultă că, într-o primă fază, contribuabilii trebuie să comunice primăriei ce date sunt trecute în actele de proprietate ale locuinţei, pentru ca autoritatea locală să stabilească suprafaţa impozabilă.

Băieţii deştepţi ai cărbunelui, fraudă de milioane

Complexul Energetic Hunedoara a importat sute de mii de tone de cărbune de la firme din Ungaria, Germania şi Elveţia, deşi nu avea nevoie. Preţurile au fost mult mai mari decât cele ale cărbunelui extras din minele din Valea Jiului. Complexul Energetic Hunedoara, proaspăt intrat în insolvenţă din cauza gravelor probleme financiare, a fost devalizat ca orice altă companie de stat: prin achiziţii la supra-preţ şi vânzări sub costuri. Un document guvernamental obţinut de "Adevărul" arată cum societatea a importat sute de mii de tone de cărbune de la societăţi din Ungaria, Germania şi Elveţia, deşi era mai scump decât cel extras din România.

Şeful SIF Moldova, Costel Ceocea, conferenţiar al Universităţii din Bacău cu un dosar în afara legii

Costel Ceocea (60 de ani), preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Moldova, este începând de luni, 1 februarie, conferenţiar la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, după un examen pe care l-a promovat cu 9.25. Acesta după ce, comisia de examinare a acceptat un dosar, care nu întruneşte criteriile minimale stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, deşi au statut de lege. Concret, comisia de examinare a închis ochii la faptul că dosarul lui Costel Ceocea este atât de subţire încât nu întruneşte criteriile minimale, stabilite prin "Ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi tehnologică". Potrivit propriului dosar, şeful SIF nu are nicio cercetare personală, luată în considerare de forurile academice, de rezonanţă internaţională. Mai mult, el bifează cu zero şi la următoarele capitole: recenzor pentru reviste, experienţă de management, analiză şi evaluare în cercetare şi/sau învăţământ.

BANCHERUL

Legea dării in plată, într-o nouă prezentare la Senat: se aplică doar debitorului aflat in imposibilitatea de a achita împrumutul

Legea dării in plata reintră marţi in dezbaterea Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, după ce a fost întoarsa de la promulgare de preşedintele Iohannis, într-o nouă prezentare: "reglementează crearea procedurii legale potrivit căreia debitorul, aflat în imposibilitate de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit, să poată preda creditorului imobilul ipotecat aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate". In forma adoptată la finalul anului trecut de către Parlament, legea prevedea că se aplica tuturor, inclusiv celor care nu au probleme să-si achite creditul, fapt criticat atât de către preşedintele Klaus Iohannis, cat si de către Banca Centrala Europeana, întrucât ar putea favoriza hazardul moral.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie clarifică problema clauzelor abuzive din contractele de credit ale BCR

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie (ICCJ) a stabilit că dobânzile variabile din contractele de credit pe care băncile le-au modificat după bunul plac, nu in funcţie de indicatori transparenţi precum EURIBOR sau ROBOR, sunt clauze abuzive si trebuie înlocuite cu noi dobânzi negociate intre bănci si clienţi, dar nu pot fi eliminate sau înlocuite de către judecători cu alte niveluri de dobânda, precum 0% sau 1%, cum au încercat sa obţină pană acum avocaţii. În această situaţie, revine pârâtei obligaţia ca, pe baza unei negocieri reale şi efective cu împrumutaţii şi în baza acordului acestora liber exprimat, să modifice clauza declarată nulă atât sub aspectul modului de determinare a dobânzii, cât şi sub aspectul momentului de la care această modificare operează şi, subsecvent acestei modificări, să emită noi grafice de rambursare", se arata in motivarea ICCJ.

CURENTUL

Discuţii - de Tia Şerbănescu

Premierul Cioloş a discutat despre alegeri locale în două tururi cu partidele parlamentare - inclusiv cu ceea ce dna Gorghiu numeşte "coaliţia împotriva electoratului" condusă de PSD (care prin boicotarea alegerilor se plasează împotriva lui însuşi) şi compusă din ALDE şi UNPR pe care tot dna Gorghiu le dojeneşte ca sunt "captive PSD" în loc "să arate că au coloană vertebrală". UNPR i-a arătat imediat că are coloana (oficială) şi două tururi. Între timp apar şi poze care nu vor fi pe buletinele de vot. Într-una din ele, dna ministru de finanţe Dragu zâmbeşte galeş şi fumează într-un restaurant împreună cu "dl M" care-i prezintă un dosar. Dragu de el, avea un interes. Ciudat pentru un ministru tehnocrat să amestece întâlnirile cu afacerile. Chiar nu se face. Drujba-i drujbă, slujba-i slujbă. Au apărut însă şi poze fericite: dna Gorghiu s-a căsătorit în taină cu alesul său Lucian Isar. Acum e în sejur de miere în America. Să-i urăm căsnicie fericită - mai ales că e o alegere democratică, după foarte multe tururi.

EVENIMENTUL ZILEI

O femeie în spatele cazului "Gabriel Oprea - Tiberiu Niţu"

Cristina Maria Manda, fosta consilieră a lui Gabriel Oprea, a fost persoana care a avizat protocolul dintre MAI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Grav este că protocolul a fost întocmit şi aprobat în baza fostului Cod Rutier, abrogat acum şapte ani! Şi Patriarhul României a fost transportat cu escortă oficială, în baza aceluiaşi Cod. Manda a mai fost consiliera fostului ministru al Justiţiei Mona Pivniceru, a ex-ministrului de Interne Radu Stroe, a fostului secretar de stat Ilie Botoş şi chiar a preşedintelui interimar al României, Crin Antonescu. În prezent, a fost "moştenită" de ministrul de Interne Petre Tobă. Aceasta a mai lucrat şi pentru foştii miniştri Cristian David şi Codruţ Şereş

Analiză Saxo Bank: Petrolul ar putea sări la peste 40 de dolari

În analiza săptămânală privind evoluţia mărfurilor, Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la Saxo Bank insistă pe doua lucruri: aurul nu se mai intoarce pentru moment la valoarea de 1,000$/uncie şi petrolul poate sari pana la 40$/baril, daca rusii si sauditii sunt de acord sa taie 5% din producţie. Ianuarie s-a dovedit a fi o lună foarte volatilă pentru mărfuri, iar ultima săptămână a lunii nu a fost o excepţie. Ţiţeiul a continuat să atragă atenţia, speculaţiile nu s-au confirmat iar îndoielile privind o înţelegere între Rusia şi OPEC au făcut ca preţul petrolului să-şi mai revină, odată ce poziţiile short au scăzut ca ordin de mărime. Sectorul energetic a crescut cu 5.6%, dar tot rămâne la cote scăzute. Asta, combinată cu scăderea mărfurilor soft - numim aici cacaua şi zahărul - au generat a şaptea lună de scăderi consecutive a indicelui Bloomberg Commodity.

Un fost membru CSM îi va judeca pe şantajiştii lui Mircea Băsescu

Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de abţinere formulată de judecătorul Cristian Deliorga, învestit să judece apelul membrilor familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în dosarul în care au fost judecaţi şi condamnaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. Până în 2010, Cristian Deliorga a fost procuror în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi s-a întors la Constanţa, iar din 2011 a optat pentru funcţia de judecător. Pe 29 octombrie 2015, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe patru dintre cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, la pedepse cu executare cuprinse între trei ani şi nouă luni de închisoare şi 12 ani şi 11 luni, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. Totodată, instanţa a respins ca nefondate restul pretenţiilor civile emise de Mircea Băsescu, care a cerut daune morale de un milion de euro.

Analiză: Scăderea preţului petrolului a declanşat cel mai mare transfer de bogăţie din istorie

Economiştii încă mai discută dacă preţul mic al petrolului ajută sau nu ţările dezvoltate, în dauna pieţelor emergente. Un lucru este însă aproape cert: consumatorii din toate pieţele au de câştigat. Analiştii optimisti consideră că petrolul ieftin este foarte bun pentru consumatori şi pentru companiile care folosesc petrolul în procesul de producţie. Pesimiştii susţin însă că pierderile masive suferite de companiile energetice se vor răsfrânge asupra întregului sistem financiar şi, implicit, asupra tuturor economiilor. Însă, o nouă analiză efectuată de una dintre cele mai cunoscute bănci din lume arată un aspect observat până acum de puţini analişti.

În ce fel poate România profita de situaţia grea în care se află Polonia

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, crede că există şansa ca România să devină destinaţia favorită pentru investiţii în Europa de Est. Asta se poate întâmpla în condiţiile în care politicile adoptate de noul Guvern polonez, performerul din anii anteriori, i-au dezamăgit pe investitori, potrivit Agerpres. Anca Dragu crede că România a fost subestimată de investitori şi eclipsată de ţările vecine, argumentele sale fiind creşterea economică estimată la peste 4% în acest an şi un climat politic calm. Comparativ, la mijlocul lunii trecute, Standard & Poor's a coborât cu o treaptă ratingul Poloniei pe fondul îngrijorărilor că noul Guvern subminează independenţa unor instituţii cheie. 'Există anumite evoluţii în regiune care îi îngrijorează pe investitori. În contrast, creşterea economică a României este echilibrată şi sustenabilă, avem o populaţie educată şi o relativă stabilitate politică care trebuie apreciată mai mult pentru că nu avem partide extremiste care provoacă probleme în alte ţări', a declarat Anca Dragu.

JURNALUL NATIONAL

PNL iese înfrânt după consultările cu Cioloş. Guvernul nu se implică în disputa alegerilor

Liberalii au plecat de la Vila Lac 1 fără să facă vreo declaraţie presei prezente, în pofida unei promisiuni anterioare făcute de către Ludovic Orban. Ulterior, au emis un comunicat în care le-au cerut din nou partidelor să susţină alegerile în două tururi. "PNL reiterează apelul adresat celorlalte formaţiuni politice de a respecta principiul democratic al majorităţii în alegerea primarilor şi de a accepta modificarea legislaţiei electorale prin ordonanţă de urgenţă cât mai repede cu putinţă", se arată în comunicat. În timpul convorbirilor cu Cioloş, acesta le-a spus că nu agreează nici varianta emiterii unei ordonanţe de urgenţă, nici pe aceea a asumării răspunderii. Mai mult, prim-ministrul i-a întrebat pe liberali dacă au majoritatea parlamentară necesară adoptării unui proiect de lege pe acestă temă în regim de urgenţă.

Gazeta Sporturilor dezvăluie cum a scumpit Videanu Arena Naţională din pix

Printr-o adresă din 28 noiembrie 2007, despre care nimeni nu a ştiut, Primăria Capitalei a cerut constructorului stadion cu acoperiş retractabil deşi nu era aprobată mărirea de preţ cu 20 de milioane de euro! În dosarul Stadionului Naţional, procurorii au în faţă cea mai avansată reprezentare a intereselor germane în România: colosul mondial în construcţii Max Bogl. Pe 28 noiembrie 2007, Aurora Abas, director executiv adjunct în direcţia de investiţii a Primăriei Capitalei, anunţă consorţiul Max Bogl - Astaldi: "Vă transmitem acceptul nostru privind realizarea proiectului de reabilitare şi modernizare a Stadionului Naţional Lia Manoliu - Acoperiş retractabil". În acel moment, noiembrie 2007, bucureştenii, prin aleşii lor, votaseră un stadion de 411 milioane de lei, nu unul de 500 de milioane, numai acoperişul retractabil adăugat prin act adiţional costând peste 20 de milioane de euro!

Om bogat, om sărac. Bonusurile, blestem sau bucurie

Mese gratuite în zilele încărcate de superstiţie sau pilotarea unui bolid se numără printre beneficiile extrasalariale pe care le oferă angajaţilor unele companii private. În plus, noile facilităţi fiscale ce au venit cu actualul Cod permit unora dintre angajatori să fie mai cu dare de mână. Nu şi în sectorul public, unde salariaţilor simpli li s-au tăiat mai toate beneficiile. În schimb, managerii bugetari pot ajunge şi la bonusuri de aproape 200 de salarii minime nete pe economie. Unii angajatori oferă beneficii extrasalariale, cum ar fi un program de lucru flexibil, zile suplimentare de concediu, asigurare stomatologică, vouchere la restaurant, iar alţii bonusuri neaşteptate, precum zile speciale, cu tematică. De asemenea, firmele din România au început demersurile pentru un nou tip de facilitate - grădiniţa în apropiere de birou pentru copiii angajaţilor.

NATIONAL

DNA deschide propriul dosar "Casa din Mihăileanu"!

In urma cu ceva vreme se părea ca fostul şef al statului revenise pe cai mari. Avea asigurat un post diplomatic de rang înalt într-o importanta organizaţie internaţionala, ieşise din corzile justiţiei, in care sperau sa-l bage rivalii politici de moarte, iar aura de "intangibil" a preşedintelui jucător strălucea mai tare ca înainte. Intre timp însă, lucrurile par sa se schimbe radical, de la o zi la alta, după ce Băsescu a preferat sa nu plece in "diaspora". In luna mai a anului 2015, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 au confirmat decizia procurorilor de la Parchetul General de redeschidere a urmăririi penale in dosarul "Casa din Mihăileanu". După ce a şters pe jos, in mod public, cu procurorul general Tiberiu Nitu, părea că Traian Băsescu nu are prea multe emoţii cu acest dosar. Lucrurile s-ar putea însă să nu mai stea chiar aşa, dacă se confirma informaţiile de ultima ora, potrivit cărora procurorii DNA ar lua tot mai in serios varianta deschiderii unui propriu dosar "Casa din Mihăileanu".

Romania, vânduta pe bucăţi străinilor

După ani de criza, Romania a intrat din nou pe harta investitorilor imobiliari, cinci firme cumpărând anul trecut proprietăţi in valoare de peste o jumătate de miliard de euro. Analiştii estimează ca in acest an vor apărea noi investitori pe toate segmentele de piaţă. Cinci investitori au realizat circa 80% din volumul total al tranzacţiilor înregistrat in 2015 in Romania. Astfel, companiile CTP, GLL, P3, NEPI si Globalworth au cumpărat anul trecut proprietăţi in Romania in valoare de peste 500 de milioane de euro, din totalul de 650 de milioane de euro consemnat la nivelul întregii pieţe. Cel mai activ cumpărător in 2015 a fost compania CTP, fondata in Olanda, prin achiziţia a şase proprietăţi industriale in Romania, tranzacţii totalizând peste 130 milioane de euro.

PUTEREA

Avem o ţară frumoasă, păcat că aerul e greu respirabil. Cele mai poluate judeţe din România

În 27 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti sunt depăşiri constante ale plafonului maxim de poluare cu pulberi în suspensie, conform măsurătorilor oficiale efectuate anul trecut şi date luni publicităţii, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial. Pulberile în suspensie, generic numite "praf", sunt unul dintre cei 10 indicatori prin care se determină, oficial, gradul de poluare al aerului, conform Legii 104 din 2011, privind calitatea mediului înconjurător. Ceilalţi zece poluanţi sunt: dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, benzenul, monoxidul de carbon, plumbul, cadmiul, nichelul, arsenul şi benzo(a)pirenul. Cel mai grav poluat este, de departe, judeţul Mureş, singurul cu depăşiri constante ale nivelului maxim de poluare admis cu monoxid de carbon şi cu benzen, foarte probabil compuşi emanaţi tot de cel mai mare poluator al ţării, Combinatul de îngrăşăminte azotoase din Târgu Mureş, care le serveşte localnicilor amoniac non-stop.

RCS&RDS intră pe piaţa de electricitate, cu preţuri mai mici pentru populaţie

RCS&RDS, cel mai mare operator local de comunicaţii prin cablu, controlat de orădeanul Zoltan Teszari, a anunţat în repetate rânduri că vrea să îşi dezvolte propria reţea de distribuţie energie electrică. Toţi clienţii persoane fizice care s-au prezentat la casieriile RCS&RDS în luna ianuarie a acestui an au primit - alături de bonul fiscal care dovedeşte plata facturii de Internet, televiziune prin cablu sau telefonie - şi oferta privind furnizarea unui nou tip de servicii: distribuţie energie electrică. Astfel, dacă RCS&RDS vindea anul trecut energie electrică clienţilor companii, de anul acesta va furniza energie electrică şi către clienţi persoane fizice. Consultând oferta primită de la casieriile companiei, vedem că preţurile sunt cu până la 29% mai mici decât cele reglementate la care plăteşte acum populaţia energia electrică şi cu 25% mai mici decât oferta adresată de Enel clienţilor casnici care vor să renunţe la preţul reglementat de stat.

Teatrul Nottara, protest inedit în faţa spectatorilor

După ce sediul Teatrului Nottara de pe Bulevardul Magheru a fost închis la finalul anului trecut, artiştii au pregătit spectatorilor o reprezentaţie inedită: marţi, de la ora 19,00, timp de 30 de minute, vor da un spectacol în holul teatrului, iar trecătorii vor primi totul de pe trotuar. Ideea si alegerea fragmentelor apartin actorului Cristian Nicolaie, iar scenele sunt dintr-un spectacol de succes al teatrului, regizat de Diana Lupescu. Fiind o productie dinamica, spectacolul nu va suferi de pe urma migrarii in acest spatiu de intrare, asa ca actorii Ioana Calota, Gabriel Rauta, Crenguta Hariton, Cristian Nicolaie, Raluca Gheorghiu, Alexandru Mike Gheorghiu vor canta si vor dansa cu acelasi aplomb, anunta reprezentantii Nottara, scrie Ziare.com.

Datoria către FMI a României. Anunţul BNR

BNR anunţă că România a scăpat de cea mai mare datorie la FMI şi că rezervele valutare au scăzut fata de anul trecut. România a reuşit sa scape de cea mai mare datorie pe care o avea la Fondul Monetar Internaţional. Tara noastra a terminat de achitat cele 13 miliarde de euro, primite in 2009, de la FMI. Pe de alta parte, BNR precizeaza ca rezervele valutare se situau la inceputul acestui an la 31 de miliarde de euro, in scadere cu o jumatate de miliard de euro, fata de finalul anului trecut. Rezervele de aur ale Romaniei s-au mentinut insa, la nivel constant, la 103 tone, potrivit Bancii Centrale, anunţă ProTV.

ROMANIA LIBERA

Bucureştiul turistic - neatractiv pentru străini, scump pentru localnici

Chiar si cu argumentul că este cel mai ieftin mare oraş al Europei străinii ocolesc Bucureştiul, considerat a fi lipsit de atracţii istorice. În schimb, pentru locuitorii României, Capitala ar deveni un oraş accesibil doar dacă veniturile le-ar creşte de patru ori. Centrul Vechi este considerat de localnici un loc scump al oraşului, dar pentru occidentali este extrem de ieftin. Şi cum să nu fie aşa când un cuplu de străini plăteşte pentru o noapte şi o zi de distracţie la Bucureşti de aproape două ori mai puţin decât la Budapesta şi de trei ori mai puţin decât la Londra sau Madrid. De asemenea, pentru backpackeri - cei care călătoresc cu un rucsac în spate, dorm la hosteluri, refuză restaurantele - Bucureştiul este al doilea cel mai ieftin mare oraş al Europei, potrivit portalului priceoftravel.com. Pentru un backpacker, o zi şi o noapte în capitala României costă sub 25 de dolari.

Va avea Galaţiul tunel pe sub Dunăre?

Galaţiul ar putea avea un element de infrastructură rutieră unic în ţară, un tunel care să subtraverseze albia Dunării între oraş şi malul tulcean. Ideea a fost lansată de primarul Marius Stan în 2013 şi tot atunci proiectul a fost inclus pe lista proiectelor strategice ale municipiului Galaţi pentru exerciţiul financiar european 2014-2020. Atunci, Consiliul Municipal (CLM) Galaţi a alocat 10 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate. În primul rând suma de 10 milioane de euro pentru un studiu de fezabilitate a dat naştere unor puternice controverse, deoarece sunt bani cheltuiţi în condiţiile în care nu se ştie dacă stratul geologic de sub albia Dunării permite construirea tunelului.

Cum poate fi bătut PSD în alegeri

Ce pot face acum adversarii PSD? Să se aşeze la masa negocierilor şi să desemneze candidaţi unici din primul tur, adică exact strategia de care se teme PSD. Evident, PNL se teme să se afişeze cu partidul lui Traian Băsescu, dar nimic nu îl împiedică pe fostul preşedinte să facă un pas înapoi, în afară de propria dorinţă de a rămâne în centrul atenţiei. Să nu uităm de retragerea lui Crin Antonescu din politică pentru a facilita alianţa şi fuziunea dintre PNL şi PDL. În plus, există şi alte partide compatibile cu liberalii - cum ar fi M10, dar în Capitală există şi Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB).

ZIARUL FINANCIAR

Problema ascunsă a companiilor: în România sunt numai 103.000 de manageri

România are numai 103.000 de angajaţi în poziţii de management, adică 1,8% din totalul angajaţilor, cu mult sub media europeană (de 5%), care arată cât de săracă este piaţa când se pune problema preluării conducerii companiilor. În Marea Britanie, aproape unu din zece angajaţi (9,7% din totalul angajaţilor) este şef, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Eurostat. În Polonia, 5,7% dintre angajaţi sunt manageri, în timp ce în Cehia ponderea şefilor în totalul angajaţilor este de 4,7%. "În cazul BCR, de exemplu, există câte un manager la 14 subordonaţi. Cu cât o economie are businessuri mai sofisticate, cu atât numărul managerilor este mai mare, de aceea Marea Britanie are o pondere atât de mare a managerilor în totalul angajaţilor. În România, din păcate, companiile care au venit în ultimii ani, mai ales din zona serviciilor de externalizare, nu au activităţi atât de complexe, de aceea numărul de angajaţi din subordinea unui manager în astfel de cazuri poate ajunge şi la 30", a explicat Andreea Voinea, directorul executiv de resurse umane al BCR,

Ministerul Finanţelor se împrumută din ce în ce mai ieftin: Titlurile de stat sunt la minime istorice

Randamentele titlurilor de stat au fost pe un trendul descendent în prima lună din acest an, atingând minime istorice, scăderea costului la care se împrumută statul venind pe fondul reducerii inflaţiei, a surplusului de lichi­di­tate din piaţă şi al cererii în creştere pentru titlu­rile româneşti. În cazul certificatelor de trezorerie cu scadenţa la şase luni, randamentele au co­bo­rât sub 0,5%. Tendinţa de scădere a fost vizibilă şi în cazul titlurilor pe un an, randamentul mediu coborând sub 1%. Prima licitaţie din 2016 cu maturitatea pe 12 luni a venit cu un randament de 0,82%. Dacă pentru stat scăderea randamentelor titlurilor a fost mană cerească, pentru bănci a dus la scăderea câştigurilor, pe care instituţiile de credit nu le-au putut recupera din creditare. Ministerul Finanţelor a avut în ianuarie un vârf de plată, ajungând la scadenţă titluri în valoare de 7 mld. lei. Suma totală împrumutată în ianuarie a ajuns la 4,4 mld. lei. Vârfuri de plată se mai anunţă pentru lunile februarie şi august.

Ideea venitului de bază tulbură serios liniştea politicienilor europeni

Într-o lume în care populaţia îmbătrâneşte, iar inegalitatea distribuirii avuţiei este mai accentuată ca niciodată, o idee veche a prins un suflu nou, puternic: venitul minim de bază pentru oricine, indiferent dacă lucrează sau nu. În câteva ţări dezvoltate discuţiile au trecut din mediul academic pe scena politică. În special în Elveţia, în Franţa, în Scoţia şi în Finlanda noua tendinţă tulbură serios liniştea politicienilor. În Elveţia, una din ţările cu cel mai ridicat nivel de trai din lume, academicienii promovează introducerea venitului minim de bază, în timp ce politicienii i se opun. Însă în iunie elveţienii de rând vor vota dacă vor experimenta cu acest sistem sau nu. Guvernul Finlandei face planuri pentru introducerea din 2017 a unui venit de bază de 800 de euro pe lună pentru oricine, care să înlocuiască banii daţi prin sistemele de protecţie socială. Un sondaj de opinie arată că 69% din oameni sunt de acord cu această propunere.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb