REVISTA PRESEI 02.03.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 2 martie 2016

ADEVARUL

Guvernul va decide noi înlocuiri din funcţie ale unor prefecţi în şedinţa de miercuri

Pe agenda şedinţei de Guvern care va începe azi, la ora 10, la Palatul Victoria figurează proiecte de hotărâre privind eliberări şi numiri în funcţie ale unor prefecţi sau subprefecţi. În afară de înlocuirile unor prefecţi, pe lista actelor normative care ar putea fi luate în discuţie de către Guvern în şedinţa de miercuri mai figurează un proiect de hotărâre privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2016, 2017 şi 2018, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale. Printr-o serie de memorandumuri, vor fi luate în discuţie numirile ca reprezentanţi ai statului în Consiliile de Administraţie de la Romgaz şi GDF Suez Energy România.

Alegeri SUA 2016. Primele proiecţii pentru "Super Tuesday"

Procesul pentru nominalizarea candidaţilor democrat şi republican pentru alegerile prezidenţiale continuă miercuri dimineaţă cu tradiţionalul "Super Tuesday", în care alegătorii celor două partide îşi vor exprima preferinţele în 11, respectiv 13 state. Primele exit-polluri publicate de CNN la ora României 02.00 sunt pentru statele Georgia, Virginia şi Vermont, şi îi arată pe Donald Trump şi Hillary Clinton drept primi câştigători în una nopţile cele mai lungi ale alegerilor primare. Astfel proiecţiile CNN arată că fostul secretar de stat american Hillary Clinton a câştigat în statele Georgia şi Virginia, în timp Bernie Sanders a câştigat statul de casă Vermont. În tabăra republicană, afaceristul Donald Trump a câştigat în Georgia şi Virginia, în faţa lui Ted Cruz şi Marco Rubio, în timp ce organizaţia republicană din statul Vermont nu a afişat încă exit-polluri. În Georgia, senatorul de Texas Ted Cruz este dat pe locul 2 de exit-polluri, dar în Virginia acesta a fost depăşit si de senatorul de Florida Marco Rubio.

Dan Voiculescu cere din nou anularea condamnării la 10 ani de închisoare

Din penitenciarul Rahova, omul de afaceri Dan Voiculescu a depus la Curtea de Apel Bucureşti, pe 19 februarie 2016, o contestaţie în anulare, în care cere desfiinţarea sentinţei de 10 ani de închisoare primită în dosarul Privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Anterior, pe 10 februarie, Mugur Ciuvică făcea mai multe "dezvăluiri jurnalistice" la Antena 3 despre judecătoarea Camelia Bogdan care l-a aruncat după gratii pe şeful Antenelor. Cererea lui Dan Voiculescu a primit primul termen pe 18 martie 2016. Omul de afaceri are calitatea în acest dosar de contestator-condamnat. Procesul deschis de Dan Voiculescu vine în contextul în care postul Antena 3 a dus o campanie de presă împotriva judecătoarei Camelia Bogdan. Motivele pentru care Dan Voiculescu a deschis acest proces nu sunt deocamdată cunoscute.

Cum vrea PNL să salveze academia de impostură a lui Gabriel Oprea

Patru parlamentari PNL au iniţiat un proiect de lege prin care vor să aducă sub control parlamentar Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), o fabrică de diplome creată de Gabriel Oprea special pentru politicieni. Potrivit legii, academicienii lui Oprea vor ţine cursuri de "perfecţionare" pentru parlamentari, cursuri plătite de la bugetul de stat. Altfel spus, o "fabrică" ce oferă prestigiu academic, nicidecum cercetare. Concret, iniţiativa legislativă asumată de liberalii Dragoş Luchian, Octavian Motoc, Marius Nicoară şi Ştefan Băişanu îşi propune ca academia lui Oprea să-şi desfăşoare activitatea în subordinea Parlamentului, mai exact a Comisiei pentru Apărare şi a Comisiei pentru învăţământ din Senat şi din Camera Deputaţilor, la fel cum funcţionează în acest moment TVR, CNA, SRI sau SIE.

Bătălia palincii: cum a pierdut România "lupta" cu Ungaria în ceea ce priveşte celebra băutură tradiţională

România a reuşit să convingă Uniunea Europeană că palinca nu este un produs tradiţional exclusiv unguresc, producătorii români primind dreptul să folosească denumirea tradiţională a celebrului rachiu de fructe. Modul în care au abordat autorităţile şi producătorii din cele două ţări promovarea palincii după acest moment le dă câştig de cauză vecinilor din Vest. Dacă în Ungaria s-a dat o lege a palincii şi statul a investit sume importante pentru promovare, în România, palincarii erau vânaţi de inspectorii fiscali. Producţia de palincă a rămas într-o zonă gri a economiei. A rămas o chestie de consum restrâns în familie, la rude, cunoştinţe şi, puţin s-a comercializat clienţilor. Intrarea pe piaţă e grea, taxele sunt crunte.

Chestiunea ungurească

Şeful guvernului ungar, Viktor Orban, avertizează şi ameninţă că va lua măsuri dure şi va aplica lovituri grele României! Ameninţările au fost lansate în contexul discuţiilor, analizării şi abordării relaţiilor Ungariei cu vecinii. O resetare a acestor relaţii cu statele vecine din perspectiva diplomaţiei maghiare. Dintre toţi vecinii Ungariei, singura ţară ameninţată a fost România! Cu ceilalţi vecini, Croaţia, Slovenia, Slovacia şi Serbia, Orban a declarat că ţara sa are relaţii oarecum normale. Acesta a ţinut să precizeze că este în interesul statului maghiar să existe întotdeauna, un "ceva" anume cu Rusia. Recent, în cadrul unei întâlniri oficiale cu şefii misiunilor diplomatice maghiare, premierul ungar Viktor Orban, a afirmat că politicienii de etnie maghiară din România sunt subminaţi şi supuşi epurării printr-o campanie dusă împotriva lor de statul român!

Combustibil produs de Statul Islamic, de vânzare la benzinării din Bulgaria

Zeci de benzinării din Bulgaria vând combustibil ce provine din regiunile controlate de Statul Islamic, relatează cotidianul bulgar "Trud", citând surse vamale. Potrivit "Trud", Biroul de luptă împotriva crimei organizate şi Agenţia securităţii naţionale din Bulgaria au început să ancheteze activităţile unor benzinării din Sofia, dar şi din alte 15 zone ale ţării. Peste 50 de staţii au fost puse sub supraveghere, au anunţat serviciile speciale, care au refuzat însă să comenteze informaţiile legate de Statul Islamic. Pe baza unor imagini din satelit furnizate de serviciile speciale americane şi ruse, autorităţile din Bulgaria au reuşit să descopere ruta pentru furnizarea ilegală de benzină şi motorină, rută care include porturile Varna şi Burgas.

Comandantul NATO în Europa: Rusia şi Siria folosesc refugiaţii sirieni ca armă împotriva Europei

Moscova şi Damascul folosesc în mod deliberat potopul refugiaţilor sirieni pe post de armă pentru a destabiliza Europa, a declarat marţi comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, citat de AFP. "Împreună, Rusia şi regimul lui Bashar al Assad folosesc în mod deliberat migraţia că armă pentru a încerca să copleşească structurile europene şi să înfrângă determinarea europeană", a estimat Breedlove în faţă comisiei forţelor armate din Senatul american. Premierul Ungariei, Viktor Orban, anunţă că a dat ordin pentru construirea unei linii de apărare la graniţa cu România. Doar aşa, crede şeful executivului de la Budapesta, poate apăra ţara de valul de refugiaţi care continuă să vină în Europa.

BANCHERUL

Dragoş Oltenescu a fost numit noul şef al FNGCIMM in locul Silviei Ciornei

Dragoş Oltenescu, fost director financiar la firma de asigurări BNP Paribas Cardif, a fost numit de către Ministerul Finanţelor noul preşedinte al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), in locul Silviei Ciornei, al cărei mandat a expirat săptămâna trecuta. Ciornei, numita in urma cu doi ani la conducerea fondului, de către fostul premier Ponta, a fost schimbata in urma unui control al activităţii acesteia realizat de Ministerul Finanţelor, după ce angajaţii fondului reuniţi intr-un sindicat au protestat de mai multe ori fata de activitatea ineficienta a şefei lor la conducerea instituţiei. Oltenescu a ocupat până în prezent poziţia de Director Financiar şi Membru al Comitetului Executiv al BNP Paribas Cardif România, se precizează intr-un comunicat al FNGCIMM.

Băncile au scumpit creditele de consum in ianuarie, in timp ce dobânzile la depozite au continuat sa scadă

Băncile au continuat să scadă si in luna ianuarie dobânzile pentru depozitele in lei ale populaţiei, media acestora ajungând la 1,27% pe an, fata de 1,48% in decembrie, in timp ce dobânda anuala efectiva (DAE) la creditele de consum in lei a fost majorata la 10,59%, de la 10,27% in decembrie, conform statisticilor BNR. Băncile si-au majorat astfel marja de câştig pentru acest tip de credite la 9,32%, peste nivelul din ianuarie 2015, când era 8,6% si ianuarie 2014, de 8,69%.

CURENTUL

Ponta vrea să fie Doctor în continuare: de vină e Băsescu

Universitatea din Bucureşti a retransmis marţi, 1 martie 2016, către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, dosarul care probează verdictul de plagiat dat de comisia de profesori experţi în drept şi de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti în cazul tezei de doctorat a domnului Victor Ponta. Prin adresa menţionată, Universitatea din Bucureşti solicită Ministrului Educaţiei să facă uz de prerogativele pe care i le oferă actuala Lege a Educaţiei nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi să dispună anularea Ordinului de Ministru prin care domnului Victor Ponta i s-a conferit titlul de doctor. Ponta nu se lasă: vrea să fie Doctor şi răspunde pe facebook: "În anii '50 comuniştii veniţi la conducerea Universităţii din Bucureşti dădeau afară oamenii pe criterii strict politice! În 2011 câţiva securişti au fost impuşi de Băsescu la conducerea Universităţii şi de atunci fac acelaşi lucru - decizii pe criterii strict politice!"

Consiliul Judeţean Cluj dă în judecată Banca Transilvania

Marţi, 1 martie 2016, Judeţul Cluj, reprezentat prin preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat, a introdus la Secţia Civilă a Tribunalului Cluj cererea de chemare în judecată a Băncii Transilvania, cerere prin care se solicită obligarea societăţii bancare la plata sumei de 3.293.909,76 lei reprezentând prejudiciul efectiv cauzat Judeţului Cluj. Motivul chemării în judecată pe considerentul răspunderii civile delictuale îl reprezintă acţiunea culpabilă a băncii care, în lipsa unei hotărâri definitive şi executorii precum şi a unui temei legal a eliberat S.C. MBS GROUP S.R.L. garanţia de bună execuţie constituită la Banca Transilvania în cadrul contractului care viza lucrările derulate în cadrul proiectului cu finanţare europeană având ca obiect "Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele - Prislop - Ic Ponor" implementat de Consiliul Judeţean Cluj în cadrul Programului Operaţional Regional.

EVENIMENTUL ZILEI

Candidaţii îşi fac deja campanie. Nicio lege nu le interzice!

Deşi nu au fost încă desemnaţi candidaţi, unii politicieni au furat startul campaniei electorale şi se promovează masiv. Ei îşi permit asta, deoarece AEP nu-i poate împiedica şi nu există sancţiuni legale. Oraşele sunt deja împânzite cu materiale electorale, dar, în următoarele trei luni, promovarea candidaţilor va exploda. Unii candidaţi în alegerile locale vor să fure startul şi au început deja să împânzească oraşele cu bannere şi să distribuie materiale publicitare. Teoretic, campania începe cu o lună înainte de data alegerilor, stabilită la 5 iunie. Pentru că nu există o lege care să-i sancţioneze, aspiranţii la funcţiile locale se confruntă deja în afişe şi bannere. Cetăţenii indignaţi, dar şi adversarii politici au început deja să bombardeze Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi să trimită fotografii cu materialele electorale, însă această instituţie nu are multe instrumente legale la îndemână.

Bugetul Capitalei pe 2016. Pasajul de la Piaţa Sudului a primit banii pe care i-a pierdut de la UE

După ce a împărţit "părinteşte" bugetul uriaş de patru miliarde de lei, votat de consilierii generali, la toate instituţiile subordonate, Primăria Capitalei a fost nevoită să astupe şi golurile lăsate din cauza proastei gestionări. O mare parte din bugetul Capitalei, patru miliarde de lei - circa un miliard de euro - se va duce către investiţiile aflate în derulare. Reabilitarea Şoselei Iancului - 10 milioane de lei, Prelungirea Ghencea - 30 de milioane de lei şi Bd. Aerogării - şapte milioane de lei. Una dintre cele mai proaste gestionări a Primăriei Bucureştiului a fost Pasajul Subteran Piaţa Sudului. Pentru că nu a terminat lucrarea până la sfârşitul anului 2015, municipalitatea a pierdut finanţarea europeană. Astfel, primăria condusă de liberalul Răzvan Sava a fost nevoită să "rupă" 100 de milioane de lei din buget pentru continuarea săpăturilor.

Dmitri Rogozin, cercetat de autorităţile ruse pentru deturnarea fondurilor destinate Transnistriei

Site-ul de ştiri deschide.md de la Chişinău a făcut rost de datele confidenţiale - prin intermediul autorităţilor de la Chişinău şi al membrilor numitului Soviet Suprem de la Tiraspol, un cvasiparlament local, controlat de opoziţia businessmen-ilor locali, conduşi de megafirma Sheriff - din care rezulta că vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, reprezentant special al preşedintelui rus pentru conflictul nistrean şi copreşedinte al comisiei mixte interguvernamentale Rusia- Republica Moldova, este cercetat de Comitetul de Anchetă din Federaţia Rusă, pentru că ar fi utilizat în alte scopuri fondurile financiare destinate Transnistriei. Practic, Dmitri Rogozin, cu complicitatea autoproclamatului preşedinte de la Tiraspol, Evghenii Şevchuk, au deturnat fondurile livrate de Rusia către regiunea separatistă nistreană.

Scandalul Rompetrol: despre continuitatea dintre regimul USL şi guvernarea Cioloş

Istoria păcălelilor luate de statul român cu rafinăria Petromidia este lungă, dar ne ducem direct în 2013, când proprietarii kazahi au scăpat de o datorie de 600 de milioane de dolari. În schimb, s-au angajat să răscumpere de la statul român 26,9% din acţiunile la Rompetrol, contra sumei de 200 de milioane USD, şi să investească un miliard de dolari în economia românească. De la început am ştiut că suntem păcăliţi, dar corect era ca guvernul Cioloş să ne spună cinstit ce i-a lăsat în braţe Victor Ponta. Dimpotrivă, profitând de faptul că scandalul a fost uitat, tace complice. Situaţia aceasta arată că acest Executiv nu reuşeşte să iasă din parametrii guvernării USL. Dacian Cioloş a acceptat fără să crâcnească pomenile legiferate de PSD şi PNL în 2015 şi a numit în poziţii economice cheie oameni preluaţi de la guvernarea Ponta. Nimeni nu spune o vorbă despre situaţia de la Rompetrol, deşi firesc ar fi fost să se desecretizeze negocierile şi, eventual, să fie trimise la DNA.

JURNALUL NATIONAL

România, ţara care nu-şi iubeşte copiii

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a adoptat 47 de măsuri anti-sărăcie. Nu sunt primele strategii şi programe din România care se referă la cei mai nevoiaşi dintre români. Şi, din păcate, se pare că nici ultimele. În ciuda tuturor măsurilor asumate la nivel înalt, de fiecare Guvern, în teren situaţia a devenit dramatică şi numărul săracilor creşte de la an la an. Copiii sunt victimele cele mai numeroase ale sărăciei şi ei ar trebui să fie o prioritate pentru orice Executiv. România are cea mai mare mortalitate infantilă din Europa, comparabilă cu ţări ca Albania şi Kuweit. În România, ţară membră a Uniunii Europene, 225.000 de copii merg la culcare flămânzi, conform datelor World Vision. Trei sferturi din micuţii sub cinci ani suferă de malnutriţie în diferite grade. Jumătate din copii sunt în risc de sărăcie, iar trei sferturi dintre aceşti copii trăiesc în mediul rural. Ne mai "lăudăm" şi cu aproximativ 300.000 de analfabeţi.

Politică altfel şi nu prea. Legi pe stil vechi

"Să facem politică altfel!". A fost îndemnul pe care Klaus Iohannis l-a transmis constant aleşilor la fiecare mesaj adresat Parlamentului. "Reconstrucţia încrederii în clasa politică" şi "refacerea imaginii politicienilor" au devenit, în timp, din metafore, doar clişee. Politicianul român a continuat să facă politică aşa cum ştia el mai bine: pe stil vechi. Iar asta se vede cu ochiul liber din legile şi proiectele legislative cu iz electoral propuse în ultima vreme de senatori şi deputaţi. Indiferent de culoarea politică. Tragedia de la Colectiv părea să schimbe mentalitatea politicianului român. Partidele au dat şi ele semnale că ar fi înţeles mesajul străzii: "Corupţia ucide!". De dragul imaginii, PSD şi PNL s-au grăbit să adopte instant aşa-zise coduri de integritate care să funcţioneze după modelul celor zece porunci. Să cureţe partidele de păcate şi corupţi.

Azi la bancă un leu depui, mâine ia-l de unde nu-i

Dobânzile la depozite vor rămâne scăzute tot anul 2016, deşi inflaţia va începe să crească începând din vară. Asta înseamnă că banii depuşi la bancă îşi vor pierde din valoare când preţurile vor începe să crească. Decuplarea dintre cei doi indicatori, inflaţie şi dobândă, are loc în contextul în care băncile au munţi de bani cu care nu au ce face. Totuşi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că banca centrală va face tot posibilul să nu avem dobânzi negative în România. Chiar dacă dobânzile sunt foarte mici, sub 1,5% pentru depozitele pe un an, românii (populaţie şi firme) îşi duc în continuare economiile la bănci. Însă bancherii nu prea au ce face cu aceşti bani, în condiţiile în care cererea de credite nu s-a revigorat prea mult. Chiar şi cumpărarea de titluri de stat nu mai este o soluţie văzută cu ochi buni de acţionari, având în vedere supraexpunerea faţă de statul român.

Nuntă cu prejudicii de 400 de milioane de euro şi zeci de penali urmăriţi

400 de milioane de euro este suma prejudiciilor şi şpăgilor reţinute de procurori şi judecători în ceea ce-i priveşte pe 50 din cei 91 de penali care au participat la nunta Elenei Băsescu, din toamna anului 2012. 18 dintre aceştia au primit deja condamnări în primă instanţă sau condamnări definitive, iar alţi 48 sunt urmăriţi penal sau trimişi în judecată în dosare grave de corupţie. Primari, şefi de instituţii guvernamentale, aleşi locali, miniştri, oameni de afaceri sau parlamentari cu dosare grele au petrecut la nunta fiicei fostului preşedinte. Chiar şi două personaje din familia prezidenţială se află pe lista celor judecaţi pentru şantaj şi trafic de influenţă. Este vorba despre Mircea şi Dragoş Băsescu, dar şi familia extinsă a fostului preşedinte, reprezentată de Elena Udrea şi Dorin Cocoş. Din cei 48 de urmăriţi penal trimişi în faţa instanţelor, care au petrecut la nunta Elenei Băsescu, 39 de nuntaşi au dosare penale în care procurorii au calculat prejudicii totale de 131.949.000 de lei, 324.770.782 euro şi 14.800.000 de dolari.

NATIONAL

"Doi s'un sfert", filaj ilegal la Ciolos!

După cum reiese din informaţiile de ultima oră intrate in posesia National, la scurt timp după ce guvernul tehnocrat a fost instalat de "vocea străzii" la Palatul Victoria, si cu toate că DNA-ul deja le sufla in ceafă, unii dintre foştii şefi ai "Doi s'un sfert" s-ar fi pus pe interceptat, cu totul ilegal, noua conducere a Corpului de Control al premierului Dacian Ciolos. Iar miza acestui filaj paralel, se înţelege, era una uriaşă, din moment ce, după preluarea postului de către Valentin Mircea, structura subordonata direct lui Ciolos a declanşat un val de anchete proprii la diverse instituţii. Aşa ca, probabil, "partea întunecată" a DIPI care s-a pretat la asemenea ilegalităţi voia să afle din timp ce controale urmează a fi dispuse, pentru a avea timp să-si avertizeze "clienţii" care ar fi fost vizaţi.

ANAF călăreşte Justiţia cu formularul 088

Acţiunile ANAF, mânate doar de intenţia de a combate evaziunea fiscală ajung, uneori, sa frizeze absurdul. Celebrul, de pe acum, "formular 088" este cea mai buna dovada ca gândirea excesiva dăunează grav afacerilor. Să ceri firmelor completarea unui formular care să justifice "intenţia si capacitatea de a efectua activităţi economice" nu mai are legătură cu realitatea. Gândind normal, "intenţia" tine de procesele volitive ale individului, dar, după formularul gândit excesiv, ţine de actele de studii pe care acţionarii unei societăţi trebuie să le depună pentru reînregistrarea firmei in scopuri de TVA. Iar capacitatea de a efectua activităţi economice, să fim serioşi, are cu totul alte resorturi decât cele 20 de întrebări absurde din formular. Si, ca tacâmul să fie complet, un funcţionar de la Finanţe hotărăşte daca cererea se acceptă sau nu. Subiectiv, bineînţeles!

PUTEREA

Clubul prietenilor Moscovei: AMICOM, firma care subminează interesele americane în România

Interesele geostrategice americane sunt subminate de câţiva ani de firma AMICOM, controlată, prin interpuşi, de preşedintele companiei Grup Servicii Petroliere (GSP), Gabriel Comănescu. Milionarul constănţean se afişează ca adversar al PSD, însă multe dintre colaborările sale mai mult sau mai puţin oficiale au legătură tocmai cu acest partid. AMICOM este deloc străină peisajului politic în preajma campaniilor electorale. Pe de altă parte, a fost contractor al mai multor companii de renume, cu mari implicaţii strategice în zona Mării Negre şi nu numai. Însă, fie că este vorba despre companii din domeniul apărării, a resurselor sau din zona IT, AMICOM şi-a creat un prost renume, fapt confirmat de mai mulţi foşti colaboratori. Unul dintre cei mai importanţi clienţi ai AMICOM a fost Chevron. Este de notorietate că acest colos american a avut o campanie de PR în România absolut catastrofală. Informaţii din interior erau livrate continuu detractorilor Chevron.

Comisia Europeană opreşte finanţările POSDRU pentru România

Comisia Europeană a notificat România cu privire la întreruperea plăţilor aferente POSDRU 2007-2013. Motivele întreruperii vizează deficienţe în funcţionarea sistemului de management şi control al POSDRU, mai precis legate de procedurile de selecţie a proiectelor şi verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Aceste deficienţe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 oct - 10 nov. 2015.

Primarul Capitalei vine cu precizări: câţi bani primesc spitalele şi bisericile

După aprobarea bugetului pentru 2016 de către Consiliul General al Capitalei, banii daţi lăcaşelor de cult au provocat o adevărată revoltă. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul interimar Răzvan Sava publică cifrele din buget. "În urma informaţiilor eronate apărute în presă privind finanţarea celor 19 spitale din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, vreau să fac următoarele precizări: 1. Bugetul Administraţiei Spitalelor si Serviciilor Medicale pentru anul 2016 este de 247.000.000 lei şi nu de 6 milioane, aşa cum a apărut în unele publicaţii. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat o suplimentare cu 6 milioane lei faţă de proiectul de buget pe care l-am propus în numele Primăriei Capitalei. 2. Prin amendamentele formulate de către Consiliul General, în şedinţa din data de 29.01.2016, a fost aprobată suma de 10 milioane lei pentru lăcaşuri de cult", precizează Răzvan Sava.

TOPUL FORBES: Cei mai bogaţi oameni ai lumii

Celebrul Top Forbes i-a făcut şi anul acesta un cadou unic lui Bill Gates: titlul de cel mai bogat om al lumii pentru al treilea an consecutiv şi pentru a 17-a oară în ultimii 22 de ani. El are o avere totală de 75 de miliarde de dolari. Magnatul industriei textile din Spania, fondatorul Zara, Amancio Ortega este pe locul doi cu o avere estimată de 67 miliarde de dolari, în creştere cu 2,5 miliarde mai mult decât anul trecut. Podiumul este completat de nu mai puţin celebrul, răsfaţatul burselor de peste ocean, Warren Buffet, omul de afaceri american care are nu mai puţin de 60,8 miliarde de dolari. Mexicanul Carlos Slim a coborât anul acesta pe locul al patrulea faţă de anul precedent, "sărăcind" cu 27, 1 miliarde de dolari şi ajungând astfel la doar 50 de miliarde de dolari.

ROMANIA LIBERA

Partidele îşi amână singure datoriile

Senatul a aprobat un proiect de lege pe baza căruia conturile bancare pentru campanii electorale nu vor putea fi executate silit, în condiţiile în care formaţiunile politice datorează 54 de milioane de lei. De asemenea, senatorii au eliminat restricţiile referitoare la închirierea sediilor de partid, ceea ce le poate aduce venituri suplimentare. Reprezentanţii societăţii civile susţin că legea este neconstituţională şi transformă partidele în "afaceri profitabile". Conturile bancare pentru campanii electorale ale partidelor, candidaţilor inde­pen­denţi sau ai minorităţilor naţionale nu vor fi supuse executării, potrivit unui proiect de lege adoptat de plenul Senatului. Proiectul a fost sprijinit de toate formaţiunile politice, întrunind 105 voturi "pentru", trei "împotrivă" şi şase abţineri.

Meciul pe legea dării în plată continuă

Programul "Prima Casă" ar putea fi scos din actul normativ care reglementează returnarea către bănci a locuinţelor luate pe credit, cu ajutorul deputaţilor PSD. Între timp, vocile actorilor principali din piaţă continuă să fie radicale, pe poziţii complet contrare, în această chestiune. Un raport al băncii ING, citat de News.ro, arăta ieri că un amendament de excludere a programului "Prima Casă" din Legea dării în plată "ar reduce costurile potenţiale pentru bănci, limitând posibilitatea unor eventuale abuzuri". Pe de altă parte, Raiffeisen Bank a estimat că deputaţii ar putea accepta modificări la proiect. Totuşi, avocatul Gheorghe Piperea, un susţinător al Legii dării în plată, a comentat pentru "România liberă" că "vrabia mălai visează!". "Programul «Prima Casă» nu are cum să fie scos din Legea dării în plată, pentru că garanţia statului român la aceste credite se referă exact la credite garantate de stat, care nu e un consumator.

George Maior: Parteneriatul Strategic pe care România îl are cu Statele Unite

'Parteneriatul Strategic pe care România îl are cu Statele Unite rămâne principalul pilon al politicii externe şi de securitate a ţării noastre, care îşi demonstrează din plin valoarea în aceste vremuri complicate. Tocmai de aceea, dincolo de evidenţierea lucrurilor bune pe care le-am făcut până acum, este necesară dezvoltarea domeniilor din cadrul parteneriatului în care există potenţial - economie, cultură, ştiinţă, inovaţie - unele dintre acestea fiind în legătură directă cu activitatea desfăşurată de Romanian American Foundation în ţara noastră', a declarat ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, potrivit Agerpres. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, s-a întâlnit luni, 29 februarie 2016, cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat al SUA, ai Romanian-American Foundation şi ai German Marshall Fund.

ZIARUL FINANCIAR

Şeful Mercedes-Benz: România poate fi o soluţie pentru o nouă uzină auto

Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler, un gigant cu afaceri de 130 mld. euro anual, trimite reţeta către Bucureşti: Vreţi uzină? Avem nevoie de infrastructură şi personal calificat. Grupul Daimler, unul din­tre cei mai mari constructori auto din lume, cu afaceri anuale de aproape 130 de miliarde de euro, are în plan să devină numărul unu în segmentul premium până în 2020, motiv pentru care Mercedes-Benz trebuie să depăşească vânzările BMW, lider pe segment anul trecut. "Decizia privind o nouă uzină este un proces foarte raţional în care comparăm toate aspectele legate de nivelul educaţional, disponibilitatea forţei de muncă, logistică, infrastructură, cât de uşor este să faci afaceri în acea ţară, distanta faţă de furnizori şi clienţi. România poate fi o soluţie. Şi reprezintă un avantaj pentru România faptul că avem acolo o uzină pentru cutii de viteze", a spus Dieter Zetsche, Cea mai nouă uzină construită de Mercedes-Benz pe continent este în Ungaria, uzină care a ajutat ţara vecină să depăşească puternic România în ceea ce priveşte producţia totală de autoturisme.

Expansiune fără precedent: Genpact caută 300 de oameni pentru birourile din Cluj-Napoca şi Bucureşti

Furnizorul de servicii de outsourcing Genpact, care a ajuns la peste 3.000 de angajaţi în România, are în prezent dis­ponibile peste 300 de joburi în centrele din Cluj-Napoca şi Bucureşti, atât pentru tineri absolvenţi, cât şi pentru cei cu experienţă, în domeniile financiar-contabilitate, achiziţii, suport servicii IT sau consultanţă. "România este cel mai complex centru operaţional al Genpact, astfel că suntem dispuşi să investim în continuare în dezvoltarea centrelor noastre din Bucureşti şi Cluj", au spus oficialii Genpact România. Reprezentanţii companiei declarau anterior că în 2015 Genpact România a recrutat peste 1.000 de oameni pentru birourile deţinute în Cluj-Napoca şi Bucureşti, estimând un volum similar şi în 2016.

Cum poate ajunge datoria publică a României la 60% din PIB în zece ani

În actualul ritm de îndatorare, datoria publică va ajunge la 60% din PIB în zece ani. Scenariul în care nimic în politica fiscală nu se mişcă, iar datoria explo­dează este cuprins în ultimul raport de ţară al Comisiei Europene care subli­niază cât de importantă pentru condiţiile de finanţare a unei ţări este percepţia pieţelor asupra sustenabilităţii datoriei publice. Ca urmare a relaxărilor fiscale, a majorărilor salariilor şi a altor beneficii având ca efect creşterea deficitului bugetar, datoria publică va avansa constant. Economiştii au subliniat deja pericolul reintrării într-o spirală a îndatorării de tipul celei înregistrate înainte şi după marea criză când datoria publică practic s-a dublat în doar patru ani (2007 - 2011, de la 16% din PIB la 32% din PIB). O datorie mare pune presiune mare pe buget. O ţară cu o îndatorare de 40% din PIB plăteşte pe dobânzi anuale în medie 1,6% din PIB. Una cu o îndatorare de 80% din PIB plăteşte, fireşte, pe dobânzi 3,2% din PIB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb