REVISTA PRESEI 09.08.2017

Willy Homner
Revista Presei / 9 august 2017

REVISTA PRESEI 09.08.2017

ADEVARUL

Ce-a mai scornit PSD: sesiune extraordinară pe plajă şi prezenţă prin telefon

Acuzaţi de aleşii Opoziţiei că au încălcat legile pentru convocarea plenului Parlamentului, deputaţii PSD au venit cu o explicaţie inedită: şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor a fost făcută telefonic. Aceiaşi parlamentari au precizat că nu au nevoie de cvorum de şedinţă. Prin urmare, colegii lor şi-au putut vedea de vacanţă, demers îmbrăţişat şi de Liviu Dragnea. Sesiune bifată, vacanţă continuată. Convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului a fost motiv de scandal între coaliţia majoritară PSD-ALDE şi formaţiunile din Opoziţie. Lucrurile s-au inflamat odată cu începerea şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor la care, din cei 13 membri, au participat doar patru. Inclusiv liderul PSD, Liviu Dragnea, a lipsit de la şedinţă, acesta fiind plecat în vacanţă, într-o "destinaţie exotică", potrivit unor surse politice.

Impozit zero pentru medici, dividende şi terenuri lucrate. Majorarea accizelor la carburanţi

Noile modificări la Codul Fiscal pregătite de Guvern aduc o serie de facilităţi fiscale, precum scutire de impozit pe venit pentru medici, eliminarea impozitului pe dividende, scutire de la plata impozitului pe terenuri pentru cei care le lucrează, fiind compensate în schimb de o măsură care îi va afecta pe toţi românii, respectiv majorarea accizelor la carburanţi. Carburanţii vor deveni mai scumpi în România decât în Austria sau Luxemburg, dacă Guvernul pune în aplicare un proiect publicat marţi de majorare a accizelor la benzină şi motorină de la 1 septembrie. Această schimbare ar aduce o majorare de circa 45 de bani pe litru pentru carburanţi.

Cum se pregătesc Statele Unite să apere Europa de Est

După mai bine de un deceniu pe care şi l-au petrecut luptând împotriva insurgenţilor islamişti din Irak şi Afganistan, militarii Statelor Unite fac eforturi pentru a-şi redobândi abilităţile specifice epocii Războiului Rece, astfel încât să poată face faţă potenţialelor ameninţări ale Rusiei în Europa de Est. Iar ajustările necesare pentru a răspunde noilor ameninţări sunt foarte variate. Sute de tancuri şi vehicule blindate de luptă în culori asemănătoare nisipului trebuie revopsite acum în verde închis, astfel încât să fie dificil de depistat în peisajul european. Soldaţii obişnuiţi să acţioneze din baze mari şi sigure din Irak şi Afganistan trebuie să se antreneze acum pentru a folosi plase de camuflaj astfel încât poziţiile lor să nu fie recunoscute, dar şi să facă exerciţii pentru a se putea dispersa în grupuri mici, pentru a putea evita sofisticatele drone de supraveghere.

Un fermier susţine că a fost amendat pentru că produce pepeni prea mari

Poliţiştii locali din Vaslui i-au spus că sunt nereguli în carnetul de comercializare, însă producătorul suspectează altceva. Potrivit acestuia, adevăratul motiv ar fi faptul că "zemoşii" lui sunt foarte apreciaţi de vasluieni şi le strică piaţa celorlalţi pepenari. "Duminică mi-au dat 1000 de lei amendă pe motiv că nu aş avea această cultură de pepene galbene, că producţie aşa mare se face numai în ţările din Occident. Când mi-au dat amenda, mi-au spus că e imposibil să am o cultură aşa mare de pepeni şi că îi aduc din altă parte. Probabil, după mintea lor, îi aduc din Olanda, cu elicopterul. I-am invitat să-mi vadă pământul unde am puşi pepenii, să vadă cât de mult muncesc ca să îi obţin", a povestit Paul Comisescu, pentru ziarul local Vremea Nouă.

Front comun împotriva contului separat de TVA

Intenţia Guvernului de a obliga firmele să îşi creeze un cont în care să plătească TVA defalcat este criticată aspru de mediul de afaceri, care consideră că acestă măsură va bloca întreaga economie, deşi Executivul spune că va ajuta doar la combaterea evaziunii fiscale şi la îmbunătăţirea colectării. Printr-un cont defalcat de TVA, companiile vor fi obligate să facă două plăţi pentru fiecare factură achitată prin bancă. Prima plată se va face în contul deja existent, fără TVA-ul aferent, în timp ce prin a doua plată se va vira TVA-ul aferent în contul defalcat de TVA. Circa 300.000 de firme ar trebui să îşi creeze un astfel de cont până la 1 octombrie, la bănci sau la Trezorerie şi vor trebui să îşi modifice sistemele informatice pentru a putea ţine evidenţa cât de cât automatizat.

Rusia a ajuns să-şi vândă avioanele de luptă Suhoi pe ulei de palmier, cafea şi ceai

Indonezia şi-a propus să profite de sancţiunile internaţionale care afectează Rusia şi intenţionează să cumpere avioane de luptă ruseşti Suhoi cu ulei de palmier, cafea şi ceai. Anunţul a fost făcut înainte de o vizită a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Jakarta. Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului indonezian al Comerţului, Jakarta şi Moscova au semnat săptămâna trecută un protocol de acord care prevede achiziţionarea a 11 avioane de vânătoare ruseşti Suhoi în schimbul unor produse de primă necesitate. "Ideea a fost lansată anul trecut, unele persoane sugerând că Indonezia ar trebui să cumpere avioanele la schimb cu principalele noastre produse" alimentare, a declarat oficialul indonezian, citat de AFP.

Băsescu îi impută liderului PSD măsurile luate în afara programului de guvernare

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a inventariat, marţi, pe Facebook, măsurile luate în timpul guvernării PSD care nu sunt menţionate în programul de guvernare cu care social-democraţii au câştigat alegerile, întrebându-l pe Liviu Dragnea dacă aceste măsuri sunt semne ale unei crize economice sau ale faptului că "duduie economia". "Dragnea, ce zici, măi... Tăiere pensii; tăiere indemnizaţii pentru creşterea copilului; toate dările la stat trecute pe seama angajatului; creştere explozivă a preţurilor la energie electrică şi gaze; reintroducere acciză suplimentară la combustibil", menţionează Traian Băsescu. El îi reproşează liderului PSD că niciuna dintre aceste măsuri nu era menţionată în programul de guvernare.

BANCHERUL

BNR impune restricţii dure de creditare pentru IFN-uri

BNR va impune din 1 octombrie, printr-un Regulament, restricţii dure de creditare pentru Instituţiile Financiare Nebancare (IFN) care acorda împrumuturi pe termen scurt, de valori mici, multe dintre ele exclusiv online si cu dobânzi care ajung si la 7.000% pe an, adică de 700 de ori mai mari decât pentru un credit bancar, cu o dobânda de 10%. IFN-urile care vor acorda împrumuturi cu dobânzi mai mari de 300% pe temeni de maxim 15 zile, 200% pe 3 luni sau 32,5% pe un an sau mai mult vor fi obligate să dispună de capital de 10 ori mai mare decât in prezent. BNR oferă si un exemplu privind cerinţa suplimentară de capital: la fiecare 100 de lei împrumutaţi la o rată a Dobânzii Anuale Efective (DAE) peste pragurile impuse, IFN-urile trebuie sa asigure un capital de 67 lei, adică 67% din valoarea creditului.

COTIDIANUL

Cine şi de ce vrea altă majoritate? - Cornel Nistorescu

Începe să fie suficient de clar că măsurile PSD-ului prezentate cu atîta pedanterie în campania electorală nu sunt decît nişte scorneli, iar tot discursul comunicatorilor agreaţi de PSD (de la preşedinte la toţi ceilalţi prezenţi seară de seară prin televiziuni), o fanfaronadă politică de cea mai joasă speţă. A devenit cum nu se poate mai limpede că PSD-ul n-are echipe de specialişti, că faimoasele sale departamente pe domenii s-au desfiinţat de mult şi tot ce ni se flutură rezultă doar din scărpinările îndelungi pe scăfîrlia prea încălzită a liderilor. Ce ne facem? Se poartă negocieri pentru formarea unei alte majorităţi. E rost de putere, de funcţii, de afaceri şi opoziţia dă semne că se agită. Ca să ce? Ca să dărîme Guvernul Tudose!? Sună spectaculos şi teribil de comic. Ce să facă noua majoritate? Şi cu cine? Care ar fi ideile principale pe care opoziţia îşi construieşte proiectele viitoare?

Bugetul se face praf

Statul român va fi văduvit de încasări de 2,7 miliarde de lei în următorii patru ani pentru că PSD se pregăteşte să introducă mai multe scutiri de taxe şi impozite pentru o serie de contribuabili, precum medici, agricultori, proprietari de terenuri agricole sau cei care încasează venituri din dividende. Aceste scutiri apar într-un proiect pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal aflat în prezent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe. La categoria impozitul pe profit, se propune deducerea cheltuielilor reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, potrivit legii, în limita unui plafon de 30% din valoarea creanţelor înstrăinate la care se adaugă valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora.

Alegeri în Germania: Pariu perdant pe tema migraţiei

După un început bun de campanie electorală împotriva Angelei Merkel, candidatul social-democrat la funcţia de cancelar, Martin Schulz, a început să piardă teren. Drept urmare, el a început să insiste înainte de alegerile de pe 24 septembrie pe tema imigraţiei, riscând să provoace reacţii adverse nu numai în ţară, dar şi în întreaga UE, scrie cotidianul economic Handelsblatt. Chiar şi pentru jurnaliştii de la Handelsblatt, extrem de critici, ­Schulz are dreptate în toate atacurile sale pe tema imigraţiei. El îi reproşează Angelei Merkel că a îngropat din motive tactice această temă, că a evitat să susţină împărţirea mai largă a poverii imigraţiei între toate statele europene şi că politica germană a porţilor deschise nu poate fi sustenabilă pe termen mediu şi lung.

CURIERUL NATIONAL

Imprevizibilul Cod Fiscal

În Programul de Guvernare 2017-2020 aprobat prin Hotărârea nr.53/2017 a Parlamentului României au fost înscrise şi măsuri pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal. Orice modificare a legislaţiei în sensul îmbunătăţirii şi alinierii ei la cea din Uniunea Europeană este binevenită. Să luăm, de exemplu, impozitul pe profit. Guvernul propune să se poată deduce pe cheltuială 30% din valoarea creanţelor înstrăinate la care se adaugă valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora. Este adevărat că uneori recuperarea creanţelor este o problemă mare pentru firme. Dar de ce trebuie să le înstrăinăm pe o valoare mai mică în loc să ne ocupăm de recuperarea lor prin tribunal? Adică statul vine şi face o reducere a impozitului pe profit pentru o gestionare neperformantă a activităţii unor societăţi.

Ministrul Justiţiei: Voi avea o întâlnire cu premierul pe tema majorării salariilor angajaţilor din penitenciare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că, cel târziu joi, va avea, împreună cu reprezentanţii liderilor sindicali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, o întâlnire cu premierul Mihai Tudose pentru a discuta despre majorările salariale cu 10 sau 15%, potrivit Agerpres, preluat de Hotnews. El a precizat că o altă problemă discutată a fost şi posibilitatea valorificării produselor create de deţinuţi în penitenciare. Ministrul Justiţiei a precizat că va propune ca directorii de penitenciare să aibă mandat determinat pe patru ani.

Elysee despre scopul turneului preşedintelui Macron în Austria, România şi Bulgaria

Publicaţia "Challenges" anunţă - citând un comunicat oficial emis de Elysee - că, în perioada 23-25 august, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va efectua un turneu în trei ţări membre ale Uniunii Europene (Austria, România şi Bulgaria). În centrul discuţiilor în capitalele vizitate, informează Elysee, se va afla revizuirea Directivei europene privind muncitorii detaşaţi. Ţările ai căror conducători îi va întâlni Emmanuel Macron, spun surse apropiate preşedintelui francez, "au fost mai degrabă ignorate" în ultimele decenii de către Franţa, în timp ce Germania a investit mult în ele... Întregul turneu vizează ajungerea "la un mai intens acces în Est". Nu este inclusă în programul turneului nici o întâlnire cu lideri ai Poloniei şi Ungariei.

Reacţia bancherilor la acuzele aduse de Guvern

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) doresc să aducă la cunoştinţa opiniei publice că instituţiile de credit membre respectă legislaţia şi reglementările aplicabile în România. În desfăşurarea activităţii, instituţiile de credit au acţionat în conformitate cu legile în vigoare şi cu cerinţele impuse de autorităţile de supraveghere şi reglementare naţionale şi internaţionale şi de impunere. Instituţiile de credit operează într-un cadru strict reglementat, iar înregistrările contabile sunt validate de auditori independenţi cu reputaţie, al căror profesionalism este recunoscut la nivel internaţional.

Scumpirea carburanţilor este contestată de cei din transporturi

Contactat telefonic de Curierul Naţional, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, a declarat următoarele: ,,Sper să nu fie nicio modificare, sper să fie doar un subiect de vacanţă". De asemenea, acesta a mai declarat că în situaţia de faţă transportatorii vor calcula şi vor alimenta din afară. Astfel, costurile se vor regăsi în biletele de călătorie, iar cetăţeanul va fi cel care suportă această supraaccizare. În încheiere, Ştefănescu a mai precizat că speră să se facă o analiză concretă a situaţiei şi să se vadă câştigul şi pierderile. Va fi sigur un regres.

Taxă anuală pentru domeniile ".ro"

Consiliul de Administraţie al ICI, institutul care gestionează domeniile de internet .ro, a aprobat pe 14 iulie introducerea taxei anuale de înregistrare şi mentenanţă, informează HotNews, citat de B1 TV. "S-a decis introducerea unei taxe anuale de mentenanţă de 6 euro fără TVA, pentru fiecare domeniu de internet .ro, începând cu 1 martie 2018. Este aceeaşi valoare ca în decizia ICI anulată anterior, în ianuarie 2017, şi va exista aceeaşi perioadă de graţie de cinci ani", a declarat, pentru HotNews, Decebal Popescu, fostul director general al ICI, demis săptămâna trecută de la conducerea institutului.

EVENIMENTUL ZILEI

De ce au fugit Popoviciu, Ghiţă şi Adamescu de furia DNA

Sebastian Ghiţă, Alexandre Adamescu, Puiu Popoviciu, cei mai cunoscuţi fugari din ultimele luni. Toţi se luptă în instanţe ca să nu se întoarcă în ţară, preferând închisoare sau arestul oriunde altundeva decât în România. Toţi aceştia susţin că în România, instituţia care se ocupă cu lupta anti-corupţie a devenit un mecanism abuziv care atunci când declanşează o urmărire împotriva ta nu ai cum să scapi, fiind parte a unui sistem care a perfecţionat, în ultimii 12 ani, o reţetă de execuţie publică, aproape fără cusur. Popoviciu, Ghiţă şi Adamescu au mai mult decât indicii rezonabile că o condamnare în România se obţine pentru că trebuie, nu pentru că sunt dovezi! Iar prezumţia de nevinovăţie nu există decât pe hârtie!

Kövesi a trimis la SRI date din dosarul lui Radu Mazăre, deşi Serviciul nu are atribuţii în cercetarea penală

Ies la iveală noi date despre modul cum a funcţionat binomul SRI-DNA. Jurnalistul Victor Ciutacu a dezvăluit că deţine date că Laura Codruţa Kovesi a trimis către SRI dateonţinute de DNA într-un dosar în care era cercatetat fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre. Acţiunile şefei DNA sunt cu atât mai ciudate cu cât SRI nu are atribuţii în cercetarea penală. Practic ca SRI să trimită date către DNA, pentru a ajuta cu informaţii anumite cauze cercetate are o anumită logică, dar sensul invers naşte întrebări dintre cele mai grave. De ce trebuia să ştie SRI date din dosarul unui politician?

Petrecerea s-a terminat: Guvernul Tudose scumpeşte benzina

Guvernul intenţionează să scumpească litrul de benzină şi motorină cu aproximativ 45 de bani de la 1 septembrie. Măsura nu-i va afecta doar pe şoferi, deoarece va provoca şi scumpirea alimentelor, avertizează specialiştii. Transportatorii ameninţă cu proteste şi prezic falimente de amploare. Ministerul de Finanţe a publicat, ieri, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal potrivit căruia acciza la motorina cu plumb, la motorina fără plumb şi la benzină va creşte de la 1 septembrie cu circa 20%, lucru care se va traduce, la pompă, într-o scumpire a unui litru de carburant cu aproximativ 45 de bani. Şoferii vor pierde astfel, la fiecare plin de rezervor, aproximativ 25-27 de lei.

Coldea a dat o mare lovitură la care românii se uită in fiecare zi

Ion Cristoiu a publicat o dezvăluire senzaţională pe blogul lui, unde a scris despre apariţia televizată a ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, la Digi 24 TV, post despre care jurnalistul susţine că a fost creat de fostul prim-adjunct în SRI, generalul Florian Coldea. "Deşi au trecut de la numirea sa în fruntea Externelor nu mai puţin de şase luni, Teodor Meleşcanu e la primul său interviu acordat unei televiziuni. Normal ar fi fost să meargă la o televiziune cît de cît urmărită, nu la Digi Tv, post fondat de Florian Coldea, care i-a şi impus frigiditatea absolută (prezentatoarele sînt frigide, prezentatorii sînt toţi tunşi scurt, de parcă ar lucra la televiziunea publică din Coreea de Nord, ştirile sînt apă de ploaie direct de la burlan, burtierele sînt mediocre, decorul rece), la care nu se uită nici măcar cei care lucrează la el", a scris Ion Cristoiu pe blogul său.

George Soros este acuzat de FRAUDĂ. O companie îi cere 10 MILIARDE de dolari

Trei firme îl dau în judecată pe miliardarul George Soros pentru faptul că acesta ar fi încercat să distrugă afacerile, dar şi reputaţia mai multor persoane implicate. România este dată în judecată de Gabriel Resources şi cere 4,4 miliarde de dolari pentru că au fost împiedicaţi să facă investiţia în Roşia Montană. Acum, trei firme din grupul BSG Resources îl dau în judecată pe George Soros şi Fundaţia Societatea Deschisă pentru că a încercat să distrugă afacerile companiei şi reputaţia câtorva persoane din grup. Pierderile pe care le declară companiile sunt de 10 miliarde de dolari, bani pe care i-i cer acum miliardarului George Soros, scrie antena3.ro.

JURNALUL NATIONAL

China decretează cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului de 7 grade

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a înregistrat marţi seară provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC), citat de Xinhua.Conform institutului geologic american USGS, seismul a măsurat 6,5 grade - transmit agenţiile internaţionale de presă. Autorităţile chineze au decretat cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului. Echipe de salvare au fost trimise în regiunea afectată pentru a demara operaţiunile de urgenţă, potrivit unui comunicat de presă dat de autorităţi. Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 60 au fost rănite, informează Xinhua.Potrivit analizei preliminare a autorităţilor chineze, aproximativ 130.000 de locuinţe au fost afectate, informează AFP.

Angajaţii de la privat tremură pentru salariile lor

Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a dat asigurări că salariile românilor nu vor scădea după măsura anunţată de mutare a contribuţiilor CAS şi CASS de la angajator la angajat. Nu a explicat totuşi care este pârghia legală prin care va convinge firmele private să mărească salariile brute ale angajaţilor. Bugetarii sunt singurii salariaţi care pot sta liniştiţi că nu le va scădea salariul net. La privat, lucrurile nu sunt atât de clare precum le-a prezentat ministrul. Specialiştii în fiscalitate au păreri împărţite: unii spun că statul nu poate să oblige firmele să mărească salariile brute, alţii spun că există totuşi această posibilitate.

Noi percheziţii la sediul firmei Tel Drum

Noi percheziţii la sediul firmei Tel Drum din Alexandria. Anchetatorii au descins zilele trecute şi au ridicat mai multe documente. Procurorii DNA îi anchetează pe apropiaţii şefului PSD, Liviu Dragnea, pentru a afla care sunt firmele care au pus mâna pe contractele cu statul. Surse din DNA spun că vinerea trecută, procurorii au mers la sediul Tel Drum din Alexandria şi au ridicat de acolo saci cu documente. În acest dosar, este începută urmărire penală in rem, dar nu este nicio persoană pusă sub acuzare. De asemenea, conform unor surse, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, le-ar fi spus unor procurori să finalizeze acest dosar până la sfârşitul lunii august. Până acum, se cunoaşte că este un dosar de cercetare penală deschis în februarie 2016, iar pentru dechiderea acestui dosar, anchetatorii de la noi au colaborat cu autorităţile din Brazilia.

NATIONAL

Coarnă, tânăr pensionar la 45 de ani!

Coarnă e-n tot si-n toate, singura grijă pe care o are pe cap liderul sindical pentru întâietatea absolută "pe sticlă" fiind "concurenta neloială" făcută de "confratele" Iulian Surugiu, băgat peste noapte de către vicepremierul Gabriel Oprea, "la apelul bocancilor", din agent in corpul ofiţerilor. Numai că, in timp ce urla ca din gura de şarpe împotriva "nababilor" care se pensionează de tineri, la 40 de ani si ceva, pentru a cumula apoi si alte venituri, Dumitru Coarnă uită sa le pomenească adepţilor fundamentalişti de prin sindicate dacă nu cumva si el mănâncă "pâinea tarii" de nouă ani, după ce s-a pensionat la doar 45 de ani? Basca veniturile mai mult decât generoase pe linie de sindicat...

Hai sictir, chiulangiilor!

Nu este pentru prima dată când se întâmplă asta. Amânări sau suspendări de şedinţe in Parlament pentru lipsa de cvorum au mai fost. Dar, de data aceasta, aleşii au făcut-o lata. Mai rău ca niciodată. Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor se putea tine si la cârciuma, la o masa cu patru locuri, caci încăpeau toţi cei prezenţi. Adică fix patru, niciun picior sau o mana in plus. 4 din 13, mai pe şleau. Florin Iordache si Georgian Pop de la PSD, Andrei Gerea de la ALDE si Seres Denes de la UDMR. Restul? Cine ştie pe unde le luceau ochii? Cine ştie ce au descoperit peste noapte ca e mai important decât şedinţa Biroului Permanent?

PUTEREA

Carmen Dan: "Consilierii mei au RENUNŢAT la indemnizaţii, vor lucra neremuneraţi!"

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi seară, într-o emisiune la România TV, că cei cinci consilieri ai săi au anunţat că renunţă la indemnizaţia pe care o primesc pentru că lucrează la cabinetul de demnitar. Carmen Dan a spus că ei au luat această decizie pentru că "situaţia lor a fost intens mediatizată şi imaginea Ministerului Afacerilor Interne este afectată", informează Agerpres. Ea a precizat că toţi consilierii săi sunt oameni cu experienţă, care au "activitate recunoscută în spate" şi care au muncit în minister peste 20 de ani.

Motivul INCREDIBIL pentru care Dan Diaconescu a IEŞIT din închisoare

Celebrul Dan Diaconescu a ieşit din penitenciar. Nu a fost însă eliberat condiţionat, ci a primit o permise de câteva zile, scrie Cancan.ro. Potrivit jurnaliştilor, fiind disciplinat pe parcursul detenţiei, fostul patron al OTV a primit permisie şi a putut să se ducă cu familia pe litoral. Dan Diaconescu este încarcerat din 2015 după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

ROMANIA LIBERA

Cel mai bogat pensionar din România primeşte, într-o lună, cât 100 de pensionari sărac

O scurtă privire asupra datelor statistice ale Ministerul Muncii arată cât de viciat şi de inechitabil este sistemul public de pensii din România. Pe de o parte avem majoritatea covârşitoare a românilor aflaţi la vârsta senectuţii, care, după o viaţă întreagă de muncit pe brânci, câştigă în medie 1.100 lei, iar pe partea cealaltă avem categoriile speciale, care au pensii de mii sau chiar zeci de mii de lei. Vorbim despre profesori, care după 35-40 de ani de activitate, sunt nevoiţi să ceară prelungirea activităţii, fiindcă ajung să primească pensii de circa 1.500 de lei, mai mici decât salariul actual. În cazul medicilor, cel mai cunoscut exemplu este al neurochirurgului Leon Dănăilă, care, după o carieră cu peste 36.000 de operaţii pe creier, avea anul trecut o pensie de doar 2.600 lei. Mulţi alţi medici au însă pensii sub 2.000 de lei, după o viaţă petrecută printre bolnavi.

De ce a scăpat TelDrum, firma controlată informal de către Liviu Dragnea, de verificările Fiscului

Compania Tel Drum are un dosar în lucru la Antifrauda Fiscală din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) încă din 2014. De atunci, dosarul zace ferecat în fişetele instituţiei. Firma Tel Drum este o companie cu acţionari care se ascund în spatele unor acţiuni la purtător. Printre aceştia se află mai mulţi prieteni şi colegi ai liderului PSD, Liviu Dragnea, despre care presa a spus că ar controla firma din umbră. Tel Drum figurează pe lista marilor contribuabili administraţi de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF. Această direcţie trebuia să verifice din punct de vedere fiscal societăţile aflate în administrare. În perioada 2013-2017, această direcţie a fost condusă de Ionuţ Mişa. Liderul PSD l-a susţinut pe Ionuţ Mişa pentru a fi numit la şefia Ministerului Finanţelor Publice în iunie a.c.

Camelia Bogdan: Banii din Crescent au fi ajuns şi la alţii, care sunt protejaţi de stat

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) şi care a fost exclusă din magistratură, a declarat, într-un interviu pentru Revista 22, că sunt semne de întrebare dacă sumele din offshore-ul Crescent ar fi ajuns doar în posesia afaceristului şi că ar trebui să se facă o comisie rogatorie, pentru ca autorităţile să afle ce s-a întâmplat cu banii. Astfel, judecătoarea a arătat că, după pronunţarea condamnării în dosarul ICA, ar fi trebuit indisponibilizate şi bunurile al căror beneficiar real este Voiculescu, precum banii de la offshore-ul din Cipru, de pe urma cărora ea crede că ar fi beneficiat şi alte persoane, "care ar putea fi protejate de organe ale statului".

ZIARUL FINANCIAR

900.000 de angajaţi au salarii mai mari de 3.000 de lei net pe lună, de trei ori mai mulţi faţă de acum cinci ani

Majorările de salarii din ultimii ani au crescut puterea de cumpărare a oamenilor, iar numărul angajaţilor bine plătiţi a crescut. Aproximativ 900.000 de salariaţi din România (18% din efectivul total de angajaţi din economie) au salarii nete mai mari de 3.000 de lei pe lună, arată datele prelucrate de ZF pe baza informaţiilor de la Ministerul Muncii. Creşterile succesive ale salariului minim, majorările de salarii din mediul privat, reducerile de taxe şi noile investiţii au modificat astfel structura angajaţilor în funcţie de nivelul salarial obţinut. În ultimii cinci ani, salariul minim s-a dublat (de la 538 de lei net în 2012 la 1.065 de lei net în prezent), iar salariul mediu pe economie a crescut cu 53% (până la 2.380 de lei net în luna iunie). Cu un salariu mediu de 530 de euro net pe lună, angajaţii din România au salarii de patru-cinci ori mai mici decât media statelor Uniunii Europene,

Medlife preia pachetul majoritar la Spitalul Humanitas din Cluj

Furnizorul de servicii medicale private MedLife a preluat pachetul majoritar de 55% al campaniei Valdi Medica SRL care deţine Spitalul Humanitas din Cluj, deschis la sfârşitul anului 2016. Spitalul Humanitas oferă servicii medicale axate cu precădere pe tratamente chirurgicale, dar deţine în portofoliu şi specialităţi medicale acordate în regim ambulatoriu care susţin activitatea chirurgicală prin consultaţii multidisciplinare preoperatorii, tratamente şi urmărire postoperatorie. Odată cu finalizarea acestei tranzacţii, grupul MedLife va ajunge la cea de 16-a achiziţie, Anima fiind ultima anunţată. Clinicile Anima sunt prima reţea de medicină privată cu un lanţ propriu de medicină de familie, cu 30 de cabinete de familie, şase policlinici şi un laborator, cu afaceri de 5,2 milioane de euro.

Economia germană are perspective bune în pofida scăderii exporturilor şi a producţiei industriale

Germania, cea mai mare economie europeană, va continua probabil să avan­seze într-un ritm robust în pofida unor date recente negative, spun economiştii. Încurajările vin după anunţarea scăderii exporturilor şi producţiei industriale. Excedentul comercial al Ger­­maniei a înregistrat o creştere uşoară în iunie, deşi atât importurile, cât şi exporturile au scăzut. Anterior, ministerul german al economiei a raportat o diminuare cu 1,1% a producţiei industriale faţă de luna anterioară, prima evoluţie negativă a indicelui din decembrie. Nu există însă motive de îngrijorare, spun observatorii. "Nu credem că economia germană a ajuns brusc în vârf. Indicatorii de încredere arată solid şi sugerează continuarea redresării", apreciază Carsten Brzeski, analist la ING.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb