REVISTA PRESEI 12.01.2017

Willy Homner
Revista Presei / 12 ianuarie 2017

REVISTA PRESEI 12.01.2017

ADEVARUL

Prima tensiune din coaliţia de guvernare

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că l-a supărat foarte tare declaraţia copreşedintelui ALDE Daniel Constantin, ministru al Mediului, potrivit căreia în Guvern există o discuţie pe tema introducerii unor impozite diferenţiate pentru anumite tipuri de venituri, adică o posibil introducere a impozitării progresive din 2018. Liviu Dragnea a precizat că vicepremierul Daniel Constantin nu a avut niciun fel de calitate să vorbească de impozitare progresivă, cu toate că liderul PSD consideră că partenerul din ALDE nu a vorbit cu rea intenţie. Pe de altă parte, Dragnea a susţinut că a aflat şi el din presă despre vicepremierul Daniel Constantin că se află la schi în Austria, în timp ce în ţară se acţionează pentru limitarea efectelor ninsorilor şi gerului. De altfel si Călin Popescu-Tăriceanu a fost surprins pe o plajă din Dubai, cu toate că Senatul e în sesiunea extraordinară.

Cum va arăta "Prima Casă" în 2017

Programul guvernamental a fost modificat începând cu acest an, astfel că statul va garanta 50% din valoarea creditului doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi sau consolidate. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate la finalul anului trecut, începând cu 1 ianuarie 2017, locuinţele noi şi cele consolidate vor beneficia în continuare de o cotă de garantare de 50%, în vreme ce proprietăţile ce nu se încadrează în aceste categorii vor fi garantate în proporţie de maximum 40%. Prin diferenţierea categoriilor de locuinţe care pot fi achiziţionate în cadrul acestui program şi individualizarea procentelor de garantare în funcţie de categoria locuinţelor achiziţionate se urmăreşte crearea de condiţii favorabile atât pentru creşterea fondului locativ, cât şi pentru îmbunătăţirea celui existent.

Continuă procesul dintre postul Antena 3 şi Codruţa Kovesi

Miercuri, 11 ianuarie, a avut loc la Curtea de Apel Piteşti un nou termen în procesul intentat de Laura Codruţa Kovesi postului de televiziune Antena 3 şi jurnaliştilor Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistului Mugur Ciuvică. Şedinţa, una extrem de încinsă şi cu multe acuzaţii, a fost prima la care şefa DNA a vorbit, prezentându-şi argumentele. Prezentându-şi concluziile, avocata şefei DNA a spus că înregistrările emisiunilor "Subiectiv" şi "Sinteza zilei" din 19 iunie 2014 sunt considerate probe supreme, adăugând că "ceea ce a fost expus publicului prin aceste emisiuni nu sunt simple judecăţi de valoare, ci acuze girate de jurnalişti. A fost o campanie de denigrare a unui magistrat. Putem vorbi de premeditarea actului jurnalistic defăimător".

Premierul Sorin Grindeanu dă rapoarte la doi stăpâni

Pentru a croi bugetul de stat, premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit miercuri cu Klaus Iohannis, şeful său pe linie de stat, apoi cu Liviu Dragnea, şeful său pe linie de partid. Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat, la Cotroceni, pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan. Tema discuţiei? Bugetul de stat pe 2017. Mai exact, modalitatea prin care PSD va reuşi să pună în practică toate promisiunile electorale, încadrându-se, totodată, într-un deficit bugetar de doar 3%, prag impus de Comisia Europeană. Întâlnirea a fost mai degrabă de curtoazie: s-a discutat mai mult despre proiecte şi mai puţin despre cifre. După discuţia de o oră cu Iohannis, prim-ministrul Sorin Grindeanu a plecat la Palatul Victoria, unde s-a întâlnit cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Iohannis vrea şi el un salariu mai mare

După ce preşedintele PSD a afirmat că salariile demnitarilor vor reveni la grila de dinainte de 2015, Klaus Iohannis a spus: "Îmi păstrez punctul de vedere că salariile demnitarilor trebuie să fie mari, dar aici Parlamentul decide". Ordonanţa de urgenţă prin care lefurile demnitarilor au fost mărite, adoptată de Guvern în vara anului 2015, sub conducerea interimară a premierului Gabriel Oprea, va intra în dezbatarea Parlamentului în luna februarie.

Sebastian Ghiţă, Episodul VII

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dezvăluit, într-o nouă înregistrare difuzată de România TV, că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea, cu care ar fi fost în vacanţe. Totodată, fostul parlamentar a arătat că "Binomul" Coldea - Kovesi l-ar avea "prizonier" pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis. Sebastian Ghiţă susţine în cel mai recent episod al dezvălurilor sale, cel de-al şaptelea, că face acest lucru "pentru că deja lucrurile avansează galopant spre un fel de teroare căreia nimeni nu-i va mai putea rezista."

Sute de clujeni au cerut în stradă demisia lui Victor Ciorbea

Sute de oameni au ieşit miercuri seara, 11 ianuarie, în Piaţa Unirii din Cluj ca să ceară demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Aceşti au mărşăluit pe Bulevardul Eroilor şi au scandat lozinci precum: "Tăcerea noastră este puterea lor", "Victor Ciorbea, trădător al poporului", "Cu aşa avocat, poporul va fi condamnat", "Demisia, Victor Ciorbea!". Circa o mie de clujeni au ieşit miercuri seară în stradă ca să ceară demisia lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. La ora 20.03 protestul s-a încheiat. După ce mulţimea a înconjurat de 3 ori zona centrală a oraşului, oamenii s-au oprit la Monumentul Memorandiştilor pentru circa o jumătate de oră. De asemenea, câţiva bucureşteni au ieşit în Piaţa Universităţii să ceară demisia lui Victor Ciorbea.

Cum vrea Vladimir Putin să o doboare pe Angela Merkel

După amestecul Rusiei în campania electorală din SUA, mai mulţi experţi bănuiesc că şi Germania este în vizorul şefului de la Kremlin, Vladimir Putin, care nu vrea ca Angela Merkel să mai obţină un mandat de cancelar. Kremlinul se va amesteca masiv în campania pentru alegerile federale legislative din Germania şi va încerca să destabilizeze nu numai situaţia din această ţară, ci şi din Europa. Avertismentul a fost lansat de sociologul rus Igor Eidman, expert în campanii electorale, dar şi văr al opozantului rus Boris Nemţov, asasinat în anul 2015 la Moscova.

Vicepreşedintele Fidesz: Orice ONG care primeşte finanţare de la miliardarul George Soros va fi "eliminată" din Ungaria

Vicepreşedintele Fidesz, Szilard Nemeth, a declarat într-o conferinţă de presă organizată marţi că ONG-urile finanţate de Soros se amestecă în politică. "Aceste organizaţii trebuie împinse înapoi cu toate instrumentele disponibile şi cred că trebuie eliminate, iar acum cred că sunt potrivite condiţiile internaţionale pentru acest lucru, după alegerea unui nou preşedinte" în SUA, a spus el. Un purtător de cuvânt al Guvernului, Zoltan Kovacs, a declarat pentru Reuters că Nemeth, în calitate de parlamentar şi vicepreşedinte al Fidesz, exprimă punctul de vedere al formaţiunii şi că poziţia Guvernului a fost prezentată de Orban într-un interviu.

BANCHERUL

Incidentul de la ING, care a afectat peste nouă ore sistemul informatic al băncii, rămâne un secret bancar

Toate băncile româneşti au sedii secundare de procesare a bazelor de date (data center) situate in locaţii diferite de cele in care-si desfăşoară activitatea principala, astfel încât, in situaţii de catastrofe naturale sau alte accidente grave, precum incendii sau inundaţii, sa-si poată conţină activitatea de procesare a serviciilor financiare oferite populaţiei si firmelor, in special cele de plăţi cu cardul sau prin internet. Însă doar existenta unui data centre cu redundanta geografica nu oferă siguranţa că o bancă îşi poate continua activitatea neîntrerupt in cazul unui incident intervenit la data center-ul principal, după cum am văzut in cazul ING Bank din 10 septembrie 2016, când sistemul informatic al băncii nu a funcţionat timp de peste nouă ore, din cauza afectării serverelor de la centrul de date, după efectuarea unor teste de stingere a incendiului cu gaz inert.

COTIDIANUL

Cititorii sunt invitaţi să propună Omul anului 2016!

Cotidianul premiază, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei Premiilor Omul Anului, performerii anului ce s-a încheiat, 2016. "Într-un climat în care tot cetăţeanul român are cel puţin o nemulţumire faţă de ţara sa şi faţă de compatrioţii săi, noi continuăm exerciţiul anual al Premiilor Cotidianul, încercând să propunem cititorilor şi societăţii modele de câştigători şi lecţii de succes, de valori în competiţie. Omul Anului 2016 este doar un crâmpei din încercarea noastră modestă de a descrie şi o Românie optimistă", spune Cornel Nistorescu, director Cotidianul. Categorii precum: politică, economie, sănătate, sport, teatru, muzică şi mass-media îşi vor afla laureaţii miercuri, 26 ianuarie, la Athenee Palace Hilton, din dorinţa de a promova valorile României.

Dacă vrea să fie credibil, Sebastian Ghiţă să spună cum s-a rupt USL şi ce rol a jucat SRI!

Acum, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, am aflat şi noi de prietenia acestuia cu Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, care n-a împiedicat un fel de "şantaj în formă continuată" faţă de Victor Ponta, cu care, de asemenea, Sebastian Ghiţă era foarte bun prieten. Punînd cap la cap toate aceste lucruri de care am aflat în ultimele săptămîni, este clar ca lumina zilei că acea campanie pentru ruperea USL şi împingerea pe scări a lui Victor Ponta pentru a deveni candidat la preşedinţie a fost pusă la cale tot în acele întîlniri de taină!

Cine revine la Ministerul Agriculturii

Dumitru Daniel Botănoiu şi Dănuţ Alexandru Potor sunt noii secretari de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform unor decizii ale premierului Sorin Grindeanu, publicate miercuri în Monitorul Oficial. Botănoiu a mai deţinut această funcţie din mai 2012 până în octombrie 2016, când a fost eliberat printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş. Alexandru Potor a fost preşedinte al Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală.

Amănuntele pe care Dan Andronic le aduce după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă

Sebastian Ghiţă a dat publicităţii miercuri o nouă înregistrare în care face dezvăluiri importante despre prim-adjunctul SRI Florian Coldea. Fostul deputat susţine că a fost cu acesta într-o vacanţă în Seychelles şi vorbeşte despre mai multe discuţii pe care le-a avut cu acesta. Sebastian Ghiţă susţine că la întoarcerea dintr-o astfel de vacanţă pe care a avut-o cu Florian Coldea, cei doi au fost văzuţi de către jurnalistul Dan Andronic, care poate confirma veridicitatea dezvăluirilor sale. Într-o intervenţie telefonică în emisiunea "Dosar de Politician" a afirmat că într-adevăr i-a văzut pe aceştia dar nu vrea să ofere prea multe amănunte deoarece există o anchetă în curs la Parchetul General.

CURENTUL

Firea este mână-n mână cu firmele de deszăpezire. Mesajul ei: mi-am făcut datoria!

Pentru a creşte profitul firmelor de deszăpezire, Gabriela Firea a acceptat propunerea acestora de a începe activitatea necesară abia după ce încetează ninsoarea. Gabriela Firea conform legislaţiei este coordonatorul activităţii de deszăpezire în Capitală. Desigur că dacă doamna Firea stă toată ziua la televizor să demită oameni nu o să avem Bucureştiul curăţat decât prin topirea zăpezii. E adevărat că nu ne aşteptam ca o mahalagioaică de talia lui Firea să fie şi bun organizator dar asemenea situaţie nu a fost nici pe vremea lui Sorin Oprescu, maximul de indolenţă şi nepăsare ca primar general.

Tragic: Metrorex ia în calcul limitarea accesului în staţii

"Metrorex continua masurile pentru imbunatatirea serviciului public de transport cu metroul 11 ianuarie 2017 Ca urmare a conditiilor meteorologice din aceasta perioada, Metrorex continua seria masurilor pentru imbunatatirea serviciului public de transport cu metroul. Astfel, pentru deszapezirea zonelor de acces in statiile de metrou, au fost mobilizati suplimentar peste 100 de angajati. Informam calatorii ca, pentru siguranta transportului si evitarea supraaglomerarii pasajelor de trecere, in special la statiile de corespondenta, pentru perioade scurte de timp, este posibila limitarea accesului in statii, in fata validatoarelor si la nivelul peronului. In acest sens, rugam publicul calator sa respecte indicatiile echipelor de ordine".

CURIERUL NATIONAL

Trei sferturi din banii europeni, absorbiţi în 3 ani

Guvernul vrea să absoarbă 72,5% din fondurile europene până în 2020 şi să ajungă la 100% până în 2023. Pentru a realiza acest lucru, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene se reorganizează. Printre altele, instituţia are nevoie de un parc de 115 autoturisme cu un consum lunar de carburant de 400 de litri pentru fiecare autoturism.

România primeşte 500 mil. euro pentru 11 proiecte de infrastructură

Printre acestea se numără construcţia autostrăzii Lugoj - Deva, pe secţiunea Dumbrava-Deva, şi reabilitarea liniei de cale ferată Braşov - Simeria, componentă a coridorului pan-european IV, tronsonul Coşlariu - Simeria. Comisia Europeană a aprobat continuarea a 11 proiecte de infrastructură din mai multe regiuni din România, cu o finanţare din partea UE de peste 500 de milioane de euro, a informat CE, precizând că proiectele aprobate sunt din domeniile transport, prevenirea dezastrelor naturale, alimentarea cu apă şi managementul integrat al deşeurilor.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost desincronizată controlat

SN Nuclearelectrica SA anunţă că a decis în mod conservativ desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 1 a CNE Cernavodă, acţiune ce a fost demarată începând cu ora 22:00, în seara zilei de 10 ianuarie 2017. Potrivit companiei, desincronizarea controlată şi planificată a Unităţii 1 CNE Cernavodă se realizează pentru efectuarea unor lucrări de desensibilizare a sistemului de excitaţie al generatorului Unităţii 1 pentru a evita eventuale declanşări automate ale sistemului pe fondul unor perturbatii meteo, aşa cum s-a întâmplat pe 8 noiembrie 2016, respectiv 6 ianuarie 2017.

AdePlast a înregistrat o creştere de 13% în 2016

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast anunţă că la sfârşitul lui 2016 estimările privind creşterea cifrei de afaceri se ridicau la 13 procente, faţă de 2015, ajungând la un total de 346 milioane lei. "La începutul anului trecut anunţam o creştere de minimum 5% şi aşteptam chiar un avans cu două cifre, în condiţiile în care evoluţiile din domeniul construcţiilor şi-ar fi păstrat parcursul prognozat. Ei bine, iată că obiectivele noastre au fost şi anul trecut realiste şi am reuşit o creştere de 13%".

BMW Group obţine maxim istoric al vânzărilor pentru al şaselea an consecutiv

În 2016, BMW Group a obţinut cele mai bune vânzări ale sale din istoria companiei, al şaselea an consecutiv în care compania stabileşte un nou record al livrărilor, astfel că, datorită celor trei mărci - BMW, MINI şi Rolls-Royce - îşi păstrează poziţia de lider global al constructorilor auto premium. După ce a înregistrat o creştere constantă a livrărilor de-a lungul anului, 2.367.603 automobile ale BMW Group au fost vândute în 2016, o creştere de 5,3% în comparaţie cu anul anterior.

EVENIMENTUL ZILEI

Extrădarea lui Nicolae Popa, plătită cu bani şi excursii la Sinaia

Pe zi ce trece, dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă scot la iveală fapte şi martori care arată ce se ascunde în "măruntaiele" Sistemului. Într-un interviu acordat jurnalistei Ana Maria Roman, Nicolae Popa, fostul director al FNI, a făcut dezvăluiri incendiare. Fostul partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu, reţinut în baza unui mandat internaţional de arestare, susţine că, în mod ciudat, aeronava care a zburat, în 2011, la Jakarta să îl aducă în ţară era privată şi a sosit goală, iar poliţiştii care l-au însoţit, în drumul spre România, au venit cu o cursă de linie. Oficiali din Poliţia Română susţin că operaţiunea a costat mult mai puţin decât suma vehiculată de Ghiţă.

DW: Kievul se teme de Donald Trump

Alegerile din SUA, din luna noiembrie, au băgat Kievul într-un şoc politic. Ministrul de Interne a retras imediat după alegeri un comentariu pe Facebook, în care-şi bătuse joc de candidatul republicanilor. Donald Trump a fost ales, iar apropierea sa de preşedintele rus, Vladimir Putin, a însemnat şi înseamnă un semn rău pentru Ucraina. Din acel moment teama este mare, că Donald Trump şi Vladmiri Putin vor decide soarta ţării fără să ţină cont de ucraineni. Nu numai că SUA îşi vor lua mâna protectoare de pe Ucraina, dar ar putea fi reduse şi ajutoarele economice.

Britanicii vor să pună o taxă anuală de 1.000 de lire pentru muncitorii români

Autorităţile britanice discută despre introducerea unei limite anuale a numărului de migranţi veniţi din ţările Uniunii Europene, deci şi din România, şi a unei taxe pentru firmele care angajează migranţi din ţările UE, a declarat ministrul britanic responsabil de imigraţie, în timp ce vorbea despre posibilele opţiuni pentru un nou regim de vize după Brexit. În Marea Britanie lucrează legal circa 110.000 de români, dintr-un total de peste două milioane de cetăţeni români care lucrează legal în străinătate.

ION CRISTOIU: Cine ar putea fi cu ADEVĂRAT Sebastian Ghiţă

Jurnalistul Ion Cristoiu arată că Sebastian Ghiţă are toate datele pentru a fi identificat drept un om al Serviciului Român de Informaţii (SRI). El precizează că fostul deputat ar putea fi cel puţin un colaborator la mai multe operaţiuni de tip treburi murdare ale SRI. "Adevărate sau nu în totalitatea lor, dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă au un impact devastator asupra imaginii în opinia publică a două instituţii din România de azi: SRI şi DNA. Stârneşte nedumerire politica adoptată de SRI faţă de acest nou Scandal: Tăcerea. Tăcerea care exprimă politica subsumată principiului Câinii latră, caravana trece. Să nu-şi dea seama Hellvig că trebuie făcut ceva? Mi-e greu să cred că Eduard Hellvig (...) să nu-şi dea seama că principala victimă a Scandalului e el şi nu Florian Coldea", a scris jurnalistul pe blog-ul său.

JURNALUL NATIONAL

Iohannis: Nu poate fi vorba de o gaură în buget, e vorba de o sumă care nu s-a putut realiza

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu poate fi vorba despre o gaură în buget, aşa cum a susţinut liderul PSD, Liviu Dragnea, ci de "o sumă care nu s-a realizat". "Am discutat foarte pe scurt această chestiune. Din motive pe care nu le cunosc, s-a vehiculat iniţial sintagma de gaură la buget, ceea ce nici nu poate fi vorba. E vorba de o sumă care nu s-a realizat, pur şi simplu, la încasări, din motive pe care vor trebui să le explice alţii, nu eu. Cei care au guvernat. Cert este că nu a plecat nimeni cu banii acasă", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, la finalul întâlnirii avute cu premierul Sorin Grindeanu şi cu ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan. Iohannis a precizat că acest subiect ar trebui lăsat în seama celor care "se pricep".

Pe cine a deszăpezit Guvernul Cioloş în ultimele zile de mandat

Sute de milioane de lei au plecat, în ultimele zile de domnie a Guvernului tehnocrat, către unele firme selectate de către CNAIR pentru deszăpezirea drumurilor naţionale, a drumurilor judeţene sau a autostrăzilor. Ultimul mare astfel de contract a fost încheiat, pe picior, în perioada Crăciunului, cu doar o săptămână înainte de încheierea mandatului Cabinetului Cioloş, fiind atribuit fără licitaţie. Asta, după ce, în cursul lunilor octombrie şi noiembrie, aceeaşi companie de drumuri a mai atribuit câteva contracte similare, tot fără licitaţie, argumentând că, în fiecare dintre ele, a intervenit o situaţie de urgenţă ce nu putea fi prevăzută.

Viscolul din Dobrogea turează la maxim energia eoliană

Turbinele eoliene au asigurat aseară o producţie de 2.000 de MW şi au avut o contribuţie importantă la acoperirea consumului de electricitate, care este la niveluri record în aceste zile, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, la finalul comandamentului energetic de iarnă. Energia eoliană a acoperit 20% din consum, în condiţiile în care la nivel naţional se utilizează circa 9.700 de MW în perioada de vârf. "Începem să avem o producţie mare şi pe zona de energie eoliană. Dacă ieri producţia era de 400 de MW, în acest moment suntem la 1.500 de MW şi în creştere. Estimăm că la vârful de consum, ora 19:00 - 20:00, să fie undeva la 2.000 de MW produşi din turbinele eoliene", a spus ministrul.

Haos la Constanţa! Militarii au deszăpezit drumurile cu lopata

Un lanţ de erori, bâlbe şi incompetenţă a autorităţilor locale a izolat complet judeţul Constanţa de restul lumii timp de câteva zile. De la codul de vreme rea, care nu era făcut public pentru că Prefectura nu primise în scris înştiinţarea de la Centrul Regional Meteorologic Dobrogea, la drumuri curăţate cu lopata de jandarmi şi militari, pentru că utilajele Direcţiei de Drumuri erau fie prin şanţuri, fie lipseau, totul a fost un haos. Bonus: ENEL nu remedia avariile pentru că nu voia să se pună cu natura, iar CFR oferea celor care voiau să scape din Constanţa trenuri cu zăpadă în vagoanele îngheţate bocnă şi o pârtie, la propriu, în gara din municipiu.

NATIONAL

DGSE-ul francez preia Romania de la CIA!

După victoria triumfala a lui Donald Trump, CIA urmează să fie de acum înainte mult mai puţin prezentă in viaţa noastră, cel puţin in ceea ce priveşte politica internă sau mediul de afaceri. Însă locul dominant lăsat liber de către staţia CIA de la Bucureşti a fost imediat umplut de către DSGE-ul francez. Este vorba despre influenta Direcţiei Generale pentru Securitate Externa din Franţa, care a reuşit să ia fata serviciului german de informaţii BND. Iar revenirea in cărţi a filierei franceze este cu atât mai spectaculoasa cu cât, in ultimii doi ani, serviciul de spionaj german îşi arogase dreptul de "tutore" atât al sistemului informaţional românesc, cât si al întregii politici si societăţi româneşti.

Grindeanu a dat SPP-ul pe Acvila!

La putină vreme după ce noul preşedinte al Camerei Deputaţilor a dat o grea lovitura de imagine Serviciului de Protecţie si Paza, anunţând că nu are nevoie de serviciile structurii însărcinate prin lege cu siguranţa demnitarilor, iată că si Sorin Grindeanu s-a grăbit să-i urmeze acestuia surprinzătoarea decizie. Pentru că, dacă Dragnea nu vrea sepepişti pe lângă el iar premierul Grindeanu si-a luat aghiotanţi din cadrul "ACVILEI" de la Ministerul de Interne, refuzând si el serviciile SPP se datorează unor calcule cat se poate de pragmatice. Cei doi, ca si alţi miniştri pesedişti sperând astfel să nu aibă soarta lui Victor Ponta, cel care s-a arătat prea încrezător cu oamenii serviciilor acceptaţi pe lângă el pe când se afla încă in fruntea guvernului.

Scăpăm de formularul "blestem"

Liviu Dragnea, a anunţat, ieri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a cerut guvernului să elimine, in aceasta săptămână, "corvoada numita Formularul 088", care a fost "coşmarul" oamenilor de afaceri si "o povară birocratică". "In 2016, Formularul 088 a fost coşmarul oamenilor de afaceri. O povară birocratică, din cauza căreia mii de firme româneşti au fost blocate abuziv! De altfel, este prima dată, in ultimii 8 ani, când numărul de firme închise a fost mai mare decât cel al firmelor înfiinţate. Am spus, in Programul de guvernare, că măsurile de simplificare si debirocratizare constituie o prioritate pentru noi", a scris liderul social-democraţilor.

PUTEREA

Miliardarul SOROS sfidează pe faţă BUDAPESTA

Fundaţia pentru o Societate Deschisă, organizaţia finanţată de miliardarul George Soros, nu se dă bătută în faţa presiunilor exercitate de autorităţile maghiare şi anunţă că va continua să lucreze şi să finanţeze activitatea unor organizaţii neguvernamentale din Ungaria. "Fundaţia pentru o Societate Deschisă va continua să activeze în Ungaria, în ciuda opoziţiei Guvernului, urmându-şi misiunea de a contribui la construirea unei societăţi mai echitabile şi mai transparente", a declarat Christopher Stone, preşedintele Fundaţiei, într-un comunicat de presă, citat de Reuters. Szilard Nemeth, vicepreşedintele FIDESZ, partidul aflat la putere la Budapesta, declarase anterior că activitatea ONG-urilor finanţate de Soros va fi mult restricţionată în Ungaria.

Acuzaţie gravă la adresa procurorului general: e "pilotat" de SRI!

De ce îşi doreşte procurorul general, Augustin Lazăr, încetarea monitorizării magistraţilor de către Comisia Europeană? Mihai Antonescu, jurnalist cu vechi state în presa din România, consideră că are răspunsul: Augustin Lazăr este omul serviciilor, acţionează în conformitate cu solicitările SRI! Ca atare, atât el cât şi serviciile, au tot interesul ca activitatea lor să fie cât mai puţin transparentizată. Antonescu nu vorbeşte din auzite, ci are o probă interesantă: propriul dosar, instrumentat de Lazăr, în anul 1998, şi "trântit" de acesta aparent inexplicabil, în ultima fază procesuală!

"Moaşa" lui JUDECĂTOR, fiul lui Bercea MONDIAL, va fi numită secretar de stat la JUSTIŢIE

Ministerul Justiţiei a solicitat, iar CSM se pare că a aprobat, detaşarea judecătoarei Mariana Moţ în cadrul instituţiei, iar surse din minister susţin că aceasta urmează să fie unul din cei patru secretari de stat, scrie Hotnews.ro. În prezent judecător la Curtea de Apel Craiova, Mariana Moş este cunoscută drept o apropiată a baronului de Olt, Paul Stănescu, iar presa a scris despre ea că a fost "moaşa" (adică naşa până la botez) lui "Judecător", unul din cei opt copii ai interlopului Bercea Mondial. Fiul judecătoarei Mariana Moţ este fostul deputat PSD Emil Moţ, actualul primar de Slatina.

ROMANIA LIBERA

Casa morţii de la Penitenciarul Rahova

Mai multe decese suspecte intervenite în spitalul unde sunt trataţi deţinuţii au determinat Administraţia Naţională a Penitenciarelor să declanşeze un control împotriva directorului Mircea Miorel pentru abateri disciplinare. Anual, în cele cinci spitale penitenciar din România sunt trataţi între 1.050 şi 1.200 de deţinuţi cu diverse tipuri de afecţiuni. Cei mai mulţi se află la Jilava (între 600 şi 700 de persoane), la Poarta Albă sunt trataţi circa 200 de încarceraţi, la Rahova între 80 şi 100 într-un an, la Mioveni circa 50, la Tg. Ocna (unde se tratează exclusiv TBC) în jur de 50, iar la Dej alţi 80. La Spitalul Penitenciar Rahova, condus de circa 7 ani de zile de managerul Mircea Ştefan Miorel, medic specialist în boli interne, rata mortalităţii a fost anul trecut de 35,50%. Asta înseamnă că 32 de deţinuţi au murit numai în această unitate, din totalul de 98 de deţinuţi decedaţi în tot sistemul penitenciar.

ZIARUL FINANCIAR

Guvernul experţilor de la Bruxelles a luat cei mai puţini bani de la Uniunea Europeană

Cele nouă miliarde de lei "lipsă" la buget din fondurile UE sunt acum mărul discordiei între noua putere şi fostul guvern, fiind principala poziţie bugetară care a provocat "gaura de 10 miliarde de lei", cum impropriu a numit-o liderul PSD Liviu Dragnea. Totul ar fi pornit, spun reprezentanţii fostului guvern, de la estimarea greşită privind absorbţia fondurilor UE cuprinsă în proiectul de buget pe 2016 realizat de guvernul Ponta şi preluată tel-quel de guvernul Cioloş. Absorbţia de doar 4,4 mld. lei în 2016, faţă de 17 mld. lei în 2015, este cea mai redusă din 2009 încoace. O treime din membrii guvernului Cioloş au venit de la Bruxelles, unde se şi întorc. Dacă i s-a părut că estimarea este nerealistă, de ce nu a modificat guvernul Cioloş cifra, la momentul aprobării bugetului sau în cursul celor două rectificări pe care le-a operat în 2016?

Dacă Trump nu declanşează un război comercial, 2017 va fi un an al revenirii economice în zona euro şi mai ales în SUA

2017 ar putea fi un an în care revenirea economică va continua în zona euro, în Germania, motorul de creştere al Europei, şi mai ales în SUA, cea mai mare economie a lumii, dacă ar fi să dăm crezare prognozelor industriaşilor germani, ale Deutsche Bank şi ale Băncii Mondiale. Însă anul acesta este şi unul al riscurilor majore. Printre ele, BM şi Forumul Economic Mondial menţionează protecţionismul lui Trump, polarizarea societăţii şi creşterea inegalităţii distribuirii veniturilor. Economia germană, locul către care se îndreaptă cea mai mare parte a exporturilor româneşti şi de unde vin unii dintre cei mai mari angajatori din România, a crescut probabil cu 1,8% în 2016, ajutată de o accelerare spre finalul anului, potrivit mai multor analişti intervievaţi de Bloomberg. Ritmul ar fi cel mai rapid de după 2011 şi superior celui estimat pentru zona euro, de 1,6%

Romgaz, companie care stă pe cash şi depozite de peste 530 mil. euro, îşi caută director financiar

Romgaz (SNG), cel mai mare producător local de gaze naturale, dar şi una dintre cele mai bogate companii din România, îşi caută un director economic, de identificarea candidatului ideal ocupându-se George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri locali. Din punctul de vedere al cifrelor, Romgaz este una dintre cele mai apetisante companii locale. Potrivit raportului prublicat pe primele nouă luni ale anului trecut, cel mai recent, Romgaz avea 2,4 miliarde de lei (circa 533 de milioane de euro) care se "odihneau" sub formă de numerar, depozite sau tilturi de stat. Romgaz a terminat primele nouă luni ale anului trecut cu un business de 2,4 miliarde de lei, cu 18% mai mic faţă de perioada similară din 2015, şi cu un profit net de aproape 714 milioane de lei, cu circa 27% mai mic faţă de primele trei trimestre din 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb