REVISTA PRESEI 14.09.2017

Willy Homner
Revista Presei / 14 septembrie 2017

REVISTA PRESEI 14.09.2017

ADEVARUL

Se naşte Super-Europa. România, rol important în planurile lui Juncker pentru viitorul Uniunii Europene

Jean Claude Juncker a prezentat miercuri, 13 septembrie, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, viziunea sa despre noua Europă care, după plecarea Marii Britanii, va fi mai integrată, mai democratică şi mai puternică având caracteristicile unui stat federal. În acest context, României îi va reveni un rol cu totul special, având preşedinţia europeană începând cu ianuarie 2019. Va fi un preşedinte al Europei, ales direct, după cum a sugerat Junker. Acest preşedinte va întruni prerogativele preşedintelui Consiliului, funcţie deţinută în prezent de Donald Tusk, şi pe cele ale preşedintelui Comisiei, post ocupat în prezent de Jean-Claude Junker. Va exista o armată europeană până în 2025. Europa va respira cu cei doi plămâni, Vestul şi Estul. România şi Bulgaria trebuie să intre în Schengen.

Europa la ceasul coliziunilor şi dezbinărilor

România a fost evocată pozitiv la Strasbourg. Peşedintele Comisiei Europene menţiona Sibiul ca gazdă, în 2019, a unei reuniuni comunitare post-Brexit, menite să deseneze harta viitorului Uniunii. În al cărei spaţiu Schengen România şi Bulgaria ar urma să intre grabnic. Ce frumos. În genere, în cuvântarea sa despre starea Comunităţii, Jean Claude Juncker i-a zugrăvit Uniunii o imagine de viitor idilică. Una orientată, dacă dăm crezare viziunii demnitarului luxemburghez francofon şi germanofon, către o fereastră deschisă spre noi zări, speranţe de binefaceri şi de unitate, datorate conducerii ei franco-germane. Ar fi sublim portretul acestei Comunităţi fericite care-şi dă mâna de la est la vest. Şi invers. Ar fi, dacă cei 27 ar rămâne împreună cu adevărat, nu doar formal, spre a se certa mai abitir. Şi dacă realitatea n-ar contrazice superba imagine.

Mihai Goţiu a fost lovit de Mirel Palada la B1 TV, în pauza publicitară

Senatorul USR Mihai Goţiu a fost agresat fizic de Mirel Palada, sociolog şi fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, în timpul unei pauze publicitare de la B1 TV. Goţiu a declarat ulterior că va depune plângere la Poliţie, după ce a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele. În emisiunea "Talk B1", moderată de Nadia Ciurlin, Mihai Goţiu şi Mirel Palada s-au contrat puternic, iar în pauza publicitară sociologul l-a bătut pe senatorul USR, lovindu-l cu pumnul în zona feţei şi spărgându-i nasul, potrivit site-ului B1 TV.

Un român convertit la Islam a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru acte de terorism

Procurorii DIICOT l-au reţinut pentru 24 de ore pe Cristian Bîrzu, român convertit la Islam şi identificat cu indicatori de radicalizare, pentru săvârşirea infracţiunilor de acte de terorism, iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi trafic de migranţi. Potrivit DIICOT, Cristian Bîrzu, domiciliat în Roman, judeţul Neamţ, cetăţean român convertit la islam şi identificat cu indicatori de radicalizare, după ce a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania şi în Romania, "şi-a exprimat intenţia de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Oracle îşi aduce în România majoritatea activităţilor de suport hardware din Europa

Compania americană Oracle, cel mai mare producător mondial de aplicaţii software, va transfera majoritatea activităţilor europene de suport hardware către România, pentru a reduce costurile actuale, procesul de lichidare a unor operaţiuni fiind deja lansat, au declarat surse citate de publicaţia britanică The Register. Subsidiara din România a Oracle este principalul jucător de pe piaţa românească de software, cu peste 3.630 de angajaţi anul trecut, fiind a doua filială a companiei ca mărime din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, după cea din Marea Britanie. Anul trecut, Oracle a avut în România afaceri de 908 milioane lei şi un profit net de 23,7 milioane lei. Pe plan global, Oracle are birouri în 145 de ţări şi peste 130.000 de angajaţi, înregistrând anul afaceri de peste 40 miliarde dolari.

Dacia Duster - a doua generaţie

Dacia începe să devină o marcă pe care restul lumii o priveşte cu un cocktail de admiraţie, teamă şi invidie. Are o reţetă care până în acest moment nu a putut fi copiată de nimeni, şi ce este cel mai important... VINDE, iar a doua generaţie Dacia Duster va face lucrurile şi mai interesante. Un model care văzut şi pipăit la Frankfurt lasă o impresie pozitivă. Dacă până acum Duster, un SUV de buget îşi câştiga clienţii cu factorul raţional, de acum adaugă şi emoţia la opţiunea de cumpărare. Preţurile noii generaţii vor fi similare, ne putem aştepta la un plus de 5%.

Mineri în kaki. De ce? O întrebare pentru Roman şi Iliescu

Documentul publicat marţi de Pressone.ro, privind implicarea Armatei în mineriada din 13-15 iunie 1990, reprezintă o piesă extrem de importantă în desluşirea evenimentelor de acum mai bine de 27 de ani. Şi nu atât în ceea ce priveşte contribuţia minerilor în zdrobirea protestatarilor, cât în ceea ce priveşte rolul ce le fusese rezervat după. Documentul, datat 19 iunie 1990 şi desecretizat în această vară la cererea Parchetului, este o notă a unui serviciu logistic al Armatei, prin care generalul-maior Ioniţă Botoş (unchiul celui care avea să devină procuror general al României, Ilie Botoş) cerea adjunctului ministrului Apărării să i se scadă din inventar hrană şi echipamente în valoare de 866.009,30 de lei, care fuseseră distribuite, la cererea Guvernului Roman, unor "forţe civile care au participat la restabilirea ordinei şi liniştei în capitala ţării". Adică minerilor.

Supernava produsă în România pentru o firmă din Anglia

Şantierul naval de la Galaţi a contribuit major la darea în exploatare a unei noi nave de excepţie, unicat la nivel mondial. Lansată la apă la Galaţi în primăvara acestui an, nava a ajuns în Olanda, unde s-a făcut armarea, iar pe 6 septembrie a primit botezul oficial, în portul Rotterdam, urmând să poarte numele de Bibby WaveMaster 1. Nava amintită, care a costat circa 250 de milioane euro a fost comandată de concernul britanic Bibby Marines (o firmă cu 210 ani vechime) care o va folosi la întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor eoliene din Marea Nordului. Bibby WaveMaster1 este o adevărată bijuterile navală, căci dispune de dotări impresionante, cum nu mai înglobează nicio altă ambarcaţiune.

Catalonia, o bombă cu ceas

Tensiunile cresc între puterea centrală de la Madrid şi autoritatea separatistă de la Barcelona, care nu cedează şi se încăpăţânează să-i aducă pe catalani la urne pe 1 octombrie pentru a-şi declara independenţa faţă de Spania. Preşedintele separatist al regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, şi şeful Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, sunt în conflict deschis, iar confruntarea pare iminentă între cei doi. Primul ţine cu tot dinadinsul să-şi îndeplinească promisiunea de separare a regiunii pe care o conduce de Spania şi intenţionează astfel să-i cheme pe catalani la vot pentru a se exprima în acest sens, în timp ce al doilea exclude destrămarea ţării şi ameninţă cu punerea în aplicare a deciziei justiţiei, care a declarat "ilegal" referendumul din Catalonia, prevăzut să aibă loc la 1 octombrie.

Israel, prima ţară din lume care sprijină crearea unui stat kurd

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că ţara sa sprijină "eforturile legitime" ale kurzilor pentru crearea unui stat al lor, înaintea unui referendum de independenţă programat pe 25 septembrie în Kurdistanul irakian, relatează ABC News. Într-un comunicat, Netanyahu afirmă că Israelul respinge Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi îl consideră drept organizaţie teroristă. Cu toate acestea, premierul israelian dă asigurări că "sprijină eforturile legitime ale poporului kurd de a avea un stat al său". Kurzii din Irak intenţionează să organizeze un referendum pe 25 septembrie pentru crearea unui stat al lor. Parlamentul irakian s-a opus acestui plebiscit. Deşi trăiesc pe un teritoriu compact cuprins între părţi din Irak, Iran, Siria şi Turcia, kurzii, estimaţi la 40 de milioane, nu au avut niciodată un stat al lor.

BANCHERUL

La ce bancă e mai bine să ai cont de TVA

Noul sistem de plata defalcata a TVA (Taxa pe Valoarea Adăugată), care se va aplica opţional de la 1 octombrie si obligatoriu de la 1 ianuarie 2018, deşi a fost criticat de firme, întrucât le va aduce costuri suplimentare, va creste birocraţia si le va diminua lichidităţile, obligă companiile să facă două plăti la achitarea unei facturi, in loc de una, ca in prezent. Ceea ce înseamnă că băncile îşi vor dubla câştigurile din comisioanele pentru încasări si plăti, daca o firma optează pentru deschiderea unui cont de TVA la o bancă si nu la Trezorerie, unde contul de TVA este gratis.

COTIDIANUL

Traian şi povestea care a luat foc la Orăştie - Cornel Nistorescu

Marţi după-amiază, televiziunile s-au întrecut în relatări despre incendiul de la fabrica de vopseluri din Orăştie. Prostii din goana calului şi a microfonului. Acolo nu s-a produs niciodată un litru de vopsea. Poate din greşeală. "La Lanolină", cum i se spunea fabricii de produse chimice Terpena, nu se mai produce nici lanolină. Fabrica a pornit de la marea descoperire a lui Ion Cocrean, pe vremea cînd era un simplu inginer la mult mai faimoasa fabrică de cojoace din Orăştie. El a aflat că de pe lîna pieilor de oaie spălate înainte de tăbăcit se poate scoate lanolină, o substanţă la mare preţ în industria cosmetică. Comuniştii au făcut staţia-pilot, dar fabrica de lanolină n-a mai prins producţia. A venit aşa-zisa revoluţie şi a dat faliment. Peste cîţiva ani, staţia-pilot, zisă şi Lanolina, a fost cumpărată de Traian, rivalul lui Ion, cel care a inventat-o.

Dorin Cioabă a fost reţinut

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a fost reţinut pentru 24 de ore la Drobeta Turnu Severin, dar nu şi soţia sa, au declarat, pentru Agerpres, surse poliţieneşti din Mehedinţi. Reţinerea a fost decisă în urma percheziţiilor efectuate, miercuri, de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor de pe raza judeţelor Mehedinţi, Timiş, Argeş, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj şi în municipiul Bucureşti. Cioabă a declarat miercuri că el şi soţia sunt nevinovaţi, dar că trebuie să meargă la poliţie pentru declaraţii.

Macron faţă cu "leneşii" şi "cinicii" Franţei

Funcţionari, muncitori şi studenţi participă în Franţa la prima mare acţiune de protest împotriva modificării Codului muncii de către regimul Macron. Marţi au fost anunţate 180 de manifestaţii şi circa 4.000 de apeluri la grevă, o acţiune care va continua şi miercuri. În plus, Confederaţia Generală a Muncii (al doilea cel mai mare sindicat din ţară şi principalul din mediul public) a anunţat proteste şi pentru 21 septembrie, iar două zile mai târziu vor veni protestele organizate de Franţa Nesupusă, partidul de stânga condus de Jean-Luc Melenchon. Este primul "test al străzii" pentru reformele preşedintelui Emmanuel Macron: reducerea drastică a salariilor compensatorii în caz de concediere, excluderea sindicatelor din negocierea contractelor de muncă pentru IMM-uri, drepturi mult mai largi pentru companii la angajare şi concediere.

CURIERUL NATIONAL

Continuă tensiunile pe piaţa taximetriei

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să verifice modul în care cei care fac transport de persoane neautorizat, nelicenţiat, în spatele aplicaţiei UBER încasează bani de la clienţi. Pe de altă parte, UBER reacţionează şi consideră că ,,ameninţarea celor de la COTAR este absurdă". Absolut toţi şoferii parteneri UBER sunt înregistraţi ca PFA sau SRL şi plătesc anual milioane lei taxe la bugetul statului pentru veniturile generate prin intermediul platformei UBER, iar pasagerii primesc o factură fiscală după fiecare cursă, fără excepţie. La rândul său, compania UBER are o subsidiară înregistrată în România, şi plăteşte, de asemenea, taxe şi impozite la buget, conform legislaţiei în vigoare", a declarat Alexandra Corolea, purtător de cuvânt UBER.

Alegerile legislative din Norvegia: Dreapta a obţinut o victorie la limită

Conservatoarea Erna Solberg îşi păstrează funcţia de premier în ţara "cea mai fericită din lume", chiar dacă viitorul său guvern va fi fragil deoarece echilibrul între Dreapta şi Stânga "s-a strâns considerabil". După deschiderea, luni seară, a 92,3% din sufragii, cele patru partide ale coaliţiei de dreapta ce s-au aflat anterior la guvernare - conservatorii, Partidul populist al Progresului (antimigraţie), liberalii şi creştin-democraţii - au fost creditate cu o foarte redusă majoritate, de doar 89 mandate din cele 169 cât are Parlamentul. De subliniat însă faptul că este pentru prima oară, în ultimii 30 de ani, când Dreapta, în totalitatea ei, câştigă alegerile din Norvegia după ce anterior s-a aflat la putere.

A venit rândul Nuclearelectrica să fie curăţată de bani pentru a acoperi gaura din buget

Nuclearectrica a anuntat miercuri ca Ministerul Energiei i-a solicitat sa distribuie 110 milioane de lei, sub forma de dividende, catre actionarii societatii. Plata dividendelor ar urma sa fie facuta pe 3 noiembrie. Solicitarea va fi discutata in sedinta actionarilor din 28 septembrie, transmite HotNews.

EVENIMENTUL ZILEI

Activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, prelungită cu 60 de zile

Deputaţii şi senatorii au decis, în şedinţa de ieri, să prelungească activitatea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea pentru alegerile prezidenţiale din 2009 cu 60 de zile. Grupurile parlamentare PNL, USR şi PMP au votat împotriva acestei măsuri. Parlamentul a decis înfiinţarea comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, după dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a susţinut că în noaptea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi, George Maior şi Vasile Dîncu se aflau acasă la Gabriel Oprea şi discutau în aceeaşi încăpere despre rezultatul alegerilor.

Ţuţuianu: "Am plecat cu lacrimi în ochi"

Ministrul demisionar al Apărării, Adrian Ţuţuianu, a confirmat la Antena3 că cel care i-a cerut demisia a fost preşedintele partidului, Liviu Dragnea. El a mai explicat că a trimis la Guvern comunicatul de la care i s-a tras demisia. În plus, fostul ministru al Apărării, l-a acuzat pe şeful său de partid că a promis militarilor creşterea unor venituri, fapt care a dus la situaţia despre care se vorbea în comunicatul buclucaş. "Am avut mai multe discuţii cu ministerul de finante. Nu era vorba că nu sunt bani, banii erau în trimestrul 4, dar problema a fost că nu puteam sa-i aduc în trimestrul 3. Dragnea a avut o întâlnire cu soldaţii, unde s-a constatat că există anumite probleme şi s-a acordat o creştere bugetară. S-a ajuns în situatia în care aveam nevoie de sume mari pentru a acoperi cheltuielile", a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Guvernul TUDOSE ne-a PRĂBUŞIT. A anunţat BNR

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,631 miliarde euro, în primele şapte luni din acest an, în creştere cu 63,11%, comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), date miercuri publicităţii. În perioada ianuarie - iulie 2017, datoria externă totală a crescut cu 2,055 miliarde de euro.

Jocurile MURDARE ale UE în Catalonia şi Scoţia

Interelese diferite determină Bruxelles-ul să adopte un dublu standard cras faţă de cererile de independenţă ale celor două regiuni europene. Uriaşul miting pentru independenţa Cataloniei, de luni, nu a trecut neobservat la Bruxelles. Catalonia a convocat un referendum privind ruperea de Spania, deşi Curtea Constituţională a Spaniei şi guvernul de la Madrid au declarat că votul este ilegal. Scoţia este şi ea o regiune, unde se încearcă organizarea unui referendum (al doilea!) pentru independenţă, pe fondul negocierilor pentru Brexit. Ca şi Catalonia, Scoţia doreşte şi ea să rămână în UE.

JURNALUL NATIONAL

Profitul Pilonului II, "mâncat" de comisioane

Fondurile de pensii private obligatorii au început să aibă randamente tot mai mici în ultimii ani. Dacă în august 2010, rata medie de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private din România, calculată pe ultimii doi ani, era de peste 15,6%, în august 2012 a ajuns la 6,29%, iar în august 2017, la 5,34%. Reducerea dobânzilor bancare şi, implicit, la titlurile de stat a afectat rentabilitatea Pilonului II, în condiţiile în care legea de înfiinţare limitează investirea banilor numai în plasamente foarte sigure. În plus, şi comisioanele ridicate practicate de societăţile de administrare mănâncă o bună parte din acest mic randament.

Prima rectificare bugetară pe 2017, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului pe 2017, în şedinţa de Guvern de miercuri, fiind menţinut deficitul bugetar de 2,95% din PIB, se arată într-un comunicat de presă al Executivului, remis AGERPRES."Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată astăzi de Guvern în condiţiile înregistrării unei creşteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creştere a PIB cu 21,9 miliarde lei, conform estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză, de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menţine la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash", se arată în document.

Fabrica Zahărul Oradea, pusă pe butuci de strategiile nemţeşti

De la 1 octombrie, cotele de zahăr impuse de Uniunea Europeană dispar şi, odată cu ele, se vor anula şi preţurile minime impuse pentru achiziţia sfeclei de zahăr de la producători. Deşi, teoretic, această măsură ar putea deschide noi oportunităţi producătorilor de zahăr şi cultivatorilor de sfeclă de zahăr, în realitate măsura ar putea avea efect de bumerang în unele ţări. În 1990, România avea 33 de fabrici de zahăr, dar astăzi mai există doar şase. Numărul lor ar putea scădea la cinci după ce nemţii de la Pfeifer&Langen au anunţat că vor închide fabrica pe care o deţin la Oradea, în cazul în care nu reuşesc să o vândă.

NATIONAL

Cina de taina George Maior - Hillary Clinton!

Aproape toate întâlnirile oficiale ale ambasadorului nostru sunt doar cu "foşti" ai "regimului democrat" care a pierdut Puterea in fata "Marelui Blond". Însă aceasta este doar "agenda oficială" a lui George Maior, cel care, in paralel, are întâlniri cu mult mai spectaculoase. Numai că fostul şef al SRI nu are nicio intenţie de a devoala aceste întâlniri cu iz conspirativ, care se pare că sunt mai mult in interes propriu decât in cel al reprezentării oficiale a statului român. In cursul zilei de luni George Maior a avut o întâlnire mai mult decât discreta, intr-un restaurant intim din Pittsburg, Washington D.C., cu nimeni alta decât Hillary Clinton, cea pe care aproape toata lumea o dădea ca sigură drept noul preşedinte al SUA.

Bitcoin este o mare frauda

Mult râvnita moneda virtuala va produce o criza de proporţii in viată reală, este de părere Jamie Dimon, şeful celei mai mari bănci americane. El a comparat ascensiunea rapidă a bitcoin cu criza lalelelor din Olanda si a prezis ca investitorii care pariază pe aprecierea continua a monedei virtuale vor avea o soarta similara comercianţilor de bulbi din secolul XVII. La fel ca mania lalelelor, bula speculativa creata de bitcoin se va sparge, iar lucrurile "nu se vor sfârşi cu bine", avertizează acesta. El a făcut astfel referire la faptul ca, in 1637, preturile la lalele in Olanda au scăzut subit, iar cei care investiseră masiv in comerţul cu aceste flori au avut de suportat şocul unei colaps asemănător cu cele mai dure crize economice ale vremurilor moderne.

PUTEREA

Ministerul Educaţiei îi ameninţă cu dosar penal pe profesorii care folosesc manuale auxiliare neaprobate de Minister.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis o notă inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti prin care anunţă că este interzisă utilizarea de auxiliare şcolare neaprobate de minister, iar în cazul în care nu este respectată această obligaţie atunci MEN "îşi rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate". În documentul respectiv se precizează că articolul 69 alineatul 1 din Legea Educaţiei Naţionale cu numărul 1/2011 stipulează că în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar se folosesc numai manuale şcolare şi auxiliare care sunt aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

S-au ÎNŢELES! Cine va fi noul ANTRENOR al Naţionalei României!

Naţionala României va avea un nou antrenor, de această dată unul de origine română. Cosmin Contra (41 de ani) a ajuns la un acord cu Federaţia Română de Fotbal şi va prelua naţionala "tricoloră" din mâinile germanului Christoph Daum. "Guriţă" era a doua variantă a forului prezidat de Răzvan Burleanu, după Dan Petrescu, acesta din urmă refuzând propunerea celor de la "Casa Fotbalului". Contra are de gând să-şi ia adio de la Dinamo înaintea meciului de sâmbătă, cu CS "U" Craiova, tocmai pentru a parafa contractul cu FRF. Tehnicianul şi gruparea din "Ştefan cel Mare" îşi vor încheia socotelile pe care amiabilă, deoarece în contractul lui Contra cu "roş-albii" există o clauză care să-i permită acest lucru.

ROMANIA LIBERA

În regimul Dragnea, creşte accelerat numărul asistaţilor social

Potrivit statisticilor oficiale ale ministerului Muncii, din 2012 în 2017 numărul beneficiarilor indemnizaţiei lunare pentru persoane cu handicap a crescut cu circa 15%. În aceeaşi măsură au crescut şi beneficiarii "bugetului complementar lunar pentru persoane cu handicap". În 2012, ministerul Munci oferea ajutoare sociale pentru 542.156 persoane cu handicap. În mai 2017, erau 629.881. În medie, numărul lor a crescut cu circa 15.000 pe an, dar în cinci luni de guvernare Dragnea, în 2017, saltul a fost de peste 12.000 de persoane. Sunt două posibile explicaţii pentru această evoluţie: fie existau numeroase persoane care au aşteptat regimul PSD ca să-şi depună dosarele, fie a crescut substanţial numărul fraudelor.

ZIARUL FINANCIAR

Ce se întâmplă pe piaţa pharma?

Accesul pacienţilor la medicamente ar putea să fie îmbunătăţit dacă statul ar aduce medicamente generice care să înlocuiască produsele retrase de pe piaţă, dacă ar avea o situaţie clară a stocurilor de medicamente şi producătorii ar furniza direct spitalelor, aşa cum se întâmplă în Spania şi Franţa - sunt câteva soluţii propuse de jucătorii din industria farma la summitul ZF Health & Pharma, organizat de ZF în parteneriat cu MedLife, ADEM, Pfizer, Antibiotice, Roche, Terapia, Bondoc şi Asociaţii, Janssen, ADRF, Respiro, Affidea şi RASCI. Summitul a reunit cei mai importanţi jucători din industria farma.

România plăteşte mai bine: Ponderea plasamentelor investitorilor străini în titluri de stat româneşti au urcat în S1 2017 la 18,2%

Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat însumau la sfârşitul primului semestru din acest an aproape 25 mld. lei, iar ponderea deţinerilor nerezidenţilor în totalul portofoliului de datorie publică internă a urcat la 18,2%, conform celor mai recente statistici ale Ministerului Finanţelor. Plasamentele investitorilor străini în titluri de stat româneşti depăşesc atât nivelul de la sfârşitul anului trecut, cât şi ponderea de la finele primului semestru din 2016. În iunie 2016, ponderea deţinerilor nerezidenţilor era de 17,2%. Analizând structura deţinerilor străinilor, se observă că portofoliul de titluri de stat în lei aparţinând nerezidenţilor era la finele lunii iunie 2017 de circa 23,7 mld. lei, iar deţinerile străinilor de titluri denominate în euro emise pe piaţa internă au urcat până la 287,3 mil. euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Cel mai mare fond suveran al lumii trece de 1.000 miliarde $ pentru prima dată

Valoarea fondului suveran norvegian, cel mai mare din lume, a atins o valoare echivalentă cu 1.000 miliarde de dolari pentru prima dată în istorie, relatează The Independent. Potrivit specialiştilor, valoarea fondului a fost puternic sporită de creşterea burselor de acţiuni la nivel mondial şi a performanţei solide a monedei unice europene. Fondul norvegian deţine aproximativ 1,3% din toate acţiunile listate la nivel mondial şi aproximativ 2,3% din toate cele listate în Europa. Creat în 1998, valoarea acestuia este în prezent peste dublul PIB-ului ţării. Iniţial, valoarea fondului era aşteptată să atingă un vârf de 1,3 ori PIB-ul în anii 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb