REVISTA PRESEI 15.12.2012

Willy Homner
Revista Presei / 15 decembrie 2012

ADEVARUL

Băsescu cheamă partidele la consultări simultane luni, la ora 10.00, şi convoacă Parlamentul miercuri, la ora 13.00

Preşedintele Traian Băsescu cheamă partidele la consultări simultane luni, 17 decembrie, la ora 10.00. De asemenea, şeful statului a semnat vineri decretul prin care convoacă Parlamentul pentru data de 19 decembrie, ora 13.00. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 14 decembrie a.c., Decretul prin care Parlamentul României, ales la data de 9 decembrie 2012, se convoacă în ziua de 19 decembrie 2012, la ora 13.00, la sediul celor două Camere, aflat în Palatul Parlamentului", se arată în comunicatul emis vineri seară de Administraţia Prezidenţială.

Masacru la o şcoală din Newtown, SUA: 27 de morţi, între care 20 de copii.

Un incident armat a avut loc, vineri dimineaţă, la o şcoală generală din oraşul american Newtown, în statul Connecticut, informează CNN. O personă înarmată a intrat în instituţia şcolară şi a ucis cel puţin 20 de persoane, între care 10 copii. Atacatorul a fost ucis de poliţişti. Se crede că atacatorul, Adam Lanza, era autist. Un profesor a declarat pentru Daily Mail că împuşcăturile s-au auzit întâi din biroul directorului, după care Lanza a intrat în clasa unde preda mama lui. Se pare că mama sa a fost ucisă în propria locuinţă din Newtown. Fratele său, Ryan, în vârstă de 24 de ani şi despre care s-a crezut iniţial că ar fi vinovat de atac, este încă interogat de către autorităţi.

Pretenţiile lui Barroso: să promoveze reformele în interesul României, cooperând cu Ponta şi Băsescu

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aşteaptă să colaboreze cu prim-ministrul Victor Ponta şi cu preşedintele Traian Băsescu în anii plini de provocări care urmează, pentru a promova reformele necesare în interesul României şi al Europei, se arată într-o declaraţie transmisă vineri de CE. Potrivit declaraţiei preşedintelui CE după publicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor din România, Jose Manuel Barroso îl felicită pe Victor Ponta pentru victoria sa şi a coaliţiei USL în alegeri. "Poporul român a făcut o alegere clară, într-un mod democratic", se menţionează în declaraţia dată publicităţii de Comisia Europeană.

Traian Băsescu, la Bruxelles: "Mă gândesc dacă să convoc Parlamentul pe 19 decembrie. Nu vreau să se suprapună două parlamente"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că este posibil să convoace Parlamentul în data de 19 decembrie. Şeful statului a mai afirmat că alegerile parlamentare s-au desfăşurat normal, iar rezultatul nu a fost alterat de incidentele care au avut loc în ziua votării. "Obiectivul major al Consiliului este ruperea cercului vicios între bănci şi stat. Până acum băncile făceau pocinogul şi statul venea şi plătea. Acest pocinog a generat cheltuieli uriaşe. Vă dau şi câteva exemple. Spre exemplu Spania. Ei au datorii enorme din cauza acestui sistem. Sistemul care se crează permite ruperea legăturii între obligaţiile statului şi cele private. Trebuie şi un mecanism unic de Rezoluţie, adică de intervenţie pe recapitalizare sau lichidare, depinde. Sarcina pentru colegiuitori este ca în perioada următoare să creeze legislaţia unui mecanism unic de rezoluţie."

Ponta, în "Die Welt": "Nu vreau să fiu ticălosul Europei"

Într-un interviu acordat pentru publicaţia berlineză "Die Welt", în care vorbeşte despre corupţia din România, relaţia cu Uniunea Europeană şi o viitoare coabitare cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta spune că "nu vrea să fie ticălosul" Europei. "Eu sunt optimist că Preşedinţia irlandeză va avansa chestiunea aderării (n.r. - la Schengen) în prima jumătate a anului 2013. Eu şi preşedintele cooperăm în acest sens. Am îndeplinit toate cerinţele. La Consiliul JAI din martie aştept undă verde", a declarat pentru "Die Welt" Victor Ponta. În interviul acordat "Die Welt", premierul a reiterat că Traian Băsescu va respecta rezultatele alegerilor. "Nimeni, nici preşedintele, nici eu, nu poate permite o nouă criză politică în România", a declarat premierul, care s-a arătat sigur că noul Executiv va fi numit înainte de Crăciun.

Dosarul fraudelor bancare: 20 de persoane reţinute pentru 24 de ore. Procurorii cer arestarea în lipsă a lui Vasile Creştin

DIICOT i-a reţinut pe oamenii de afaceri Ioan Creştin şi Marius Locic în dosarul fraudelor bancare. Pe lângă aceştia au mai fost încarceraţi, pentru 24 de ore, trei directori de bănci, doi notari şi doi evaluatori. Procurorii DIICOT arată, într-un document, că Adrian Martiş, director executiv la BRD Unirea, Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanţi, şi Vasile Creştin erau liderii grupării ce se ocupa cu fraude bancare, urmărind obţinerea a mari sume de bani prin inducerea şi menţinerea în eroare a băncii.

Fântânele: cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa a fost conectat la reţea

Parcul eolian Fântânele/Cogealac al Grupului CEZ, cu 240 de turbine de la General Electric (GE), a fost pus în funcţiune şi conectat la reţea. Turbinele produc în total, 600 de megawaţi de energie curată, se arată într-un comunicat al GE. Turbinele de la Fântânele "produc suficientă energie pentru a alimenta peste un milion de gospodării româneşti în fiecare an", arată producătorul acestora. Proiectul foloseşte 240 de turbine eoliene de 2,5 megawaţi de la GE, printre care se află şi turbina cu numărul 1.000 din clasa de 2,5 megawaţi instalată de GE la nivel mondial. Ultima turbină eoliană pentru Fântânele/Cogealac a fost conectată la reţeaua regională la sfârşitul lunii noiembrie. Noul parc eolian este situat în Dobrogea, judeţul Constanţa, România, una dintre cele mai promiţătoare regiuni cu resurse eoliene din ţară. CEZ România, proprietarul parcului, face parte din Grupul CEZ, cea mai mare companie de utilităţi din Europa Centrală.

Sterling Resources a găsit gaze în platoul continental românesc al Mării Negre

Sterling Resources Ltd. (TSX-V: SLG) anunţă o descoperire de gaze în urma forajului sondei Eugenia-1 situată în platoul continental românesc al Mării Negre. "Sonda a fost săpată pană la o adâncime totală de 2.276 metri pe traiect, respectiv de 2.248 metri de la nivelul mării pe verticală", se arată într-un comunicat al companiei.

Fondul Proprietatea acuză: doi şefi nou-apăruţi la Electrica Muntenia Nord au fost scoşi din "jobenul" politic

Compania de stat Electrica Distribuţie Muntenia Nord (EDMN), aflată pe lista firmelor la care trebuiau desemnaţi manageri privaţi, are şefi noi fără ca ministerul de resort să anunţe public acest lucru. Mai mult, unul dintre acţionari se declară "dezamăgit", pentru că doi dintre managerii EDMN sunt oameni politici în loc să fie câştigătorii de drept ai procesului de recrutare. Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (acţionar care deţine 20% din EDMN), se declară nemulţumit de modul de selecţie a noilor membri CA la Electrica Distribuţie Muntenia Nord, "doi fiind afiliaţi politic", se arată într-un comunicat al administratorului.

"Prima Casă" va continua şi în 2013. Programul va avea garanţii suplimentare

Programul "Prima Casă" va continua în 2013, cu garanţii suplimentate cu 200 milioane de euro, astfel încât fondurile să ajungă cel puţin până la mijlocul anului viitor. În plus, băncile care nu utilizează până la sfârşitul acestui an sumele alocate le vor putea folosi în 2013. Finanţatorii care au beneficiat de alocări din plafonul aferent anului 2012 vor fi autorizaţi să utilizeze integral diferenţele din sumele alocate şi neangajate până la data de 31 decembrie 2012 în cursul anului 2013, potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

EVENIMENTUL ZILEI

"FANTOMA" LUI CEAUŞESCU BÂNTUIE DOSARUL BANCHERILOR. Nomenclaturiştii comunişti din spatele fraudelor bancare

Doi foşti demnitari din aparatul comunist, un şef de la UTC şi un general DIE, sunt protagoniştii unei anchete DIICOT, privind fraude bancare de milioane de euro. Ţinta: băncile comerciale. După Revoluţie, în capitalismul sălbatic, cei doi s-au transformat în afacerişti şi au pus în aplicare ce au învăţat la şcoala socialistă. Regimul comunist din România a încetat oficial în decembrie 1989. Foştii demnitari comunişti s-au reprofilat şi au găsit noi metode de supravieţuire în capitalism. Doi dintre aceştia, fostul demnitar Sava Tipa (72 de ani) şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu (73 de ani), sunt cercetaţi de procurorii DIICOT în dosarul fraudelor bancare. Tipa este cercetat în dosarul "Bancherilor II"- în care prejudiciul băncilor comerciale este de 85 de milioane de euro, iar Diaconescu în dosarul "Bancherilor I"- unde prejudiciul este de 22 de milioane de euro.

Un angajat s-a SPÂNZURAT după RESTRUCTURĂRILE din TVR. Televiziunea publică neagă: "Lista nu era publicată"

Bărbatul lucra la postul teritorial din Târgu Mureş, iar fiul său este angajat tot la TVR. Anunţul a fost făcut de liderul confederaţiei sindicale "Meridian", care a anunţat că va face plângere penală împotriva evaluărilor făcute angajaţilor din televiziunea publică. Un angajat al televiziunii publice s-a sinucis în cursul serii de joi, după ce-a citit rezultatele evaluărilor celor 3.300 de salariaţi, în urma cărora 900 de oameni vor fi disponibilizaţi. Un angajat al televiziunii publice s-a sinucis în cursul serii de joi, după ce-a citit rezultatele evaluărilor celor 3.300 de salariaţi, în urma cărora 900 de oameni vor fi disponibilizaţi. Anunţul a fost făcut de liderul Confederaţiei Sindicale Naţionale "Meridian", Ion Popescu, conform ziarului Bursa: "După ce a văzut rezultatele, s-a spânzurat."

Dacia: scădere cu 25,7% a înmatriculărilor în Uniunea Europeană

Producătorul autohton Automobile Dacia a înregistrat în noiembrie o scădere cu aproape 26% a numărului de autoturisme înmatriculate faţă de aceeaşi lună din anul anterior. Lansarea modelelor Lodgy şi Dokker nu pare să fi avut efectul aşteptat pe pieţele din Europa. Înainte ca noile versiuni ale modelelor Logan şi, mai ales, Sandero să ajungă pe pieţele occidentale, numărul de clienţi s-a redus cu mai bine de un sfert. Astfel, în noiembrie, doar 19.171 de cetăţeni din statele UE şi EFTA au înmatriculat câte o Dacia, în scădere de la 25.386 cu un an în urmă. Nici la nivelul primelor 11 luni din acest an situaţia nu arată cu mult mai bine. Cele 219.889 de unităţi înmatriculate relevă o scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Faptul că piaţa totală din UE şi EFTA a scăzut cu 7,2% pune cifrele de mai sus într-o cu totul altă lumină. Cu alte cuvinte, înmatriculările Dacia au scăzut mai puţin decât volumul total al tuturor mărcilor. Acest fapt a dus la păstrarea cotei de piaţă la 1,9%.

Agro-dolarul se pregăteşte să ia locul petro-dolarului, iar viitoarele "mari-puteri" vor apărea de unde nu te aştepţi

Economia lumii se răstoarnă cu fundul în sus, la propriu. "Petro-dolarul" a fost cea mai importantă monedă de schimb a lumii în ultimii 40 de ani: un cocktail între puterea economico-militară a SUA, rutele maritime securizate şi sondele şeicilor din Orientul Mijlociu. Puternicul dezechilibru mondial între producătorii şi consumatorii de petrol a făcut ca preţul barilului să fie ancorat strâns faţă de moneda cea mai lichidă, dolarul. La rândul său, acest lucru a permis SUA să tipărească mai mulţi dolari decât putea absorbi propria economie, finanţându-şi astfel statura de putere militară globală şi rămânând chiar cu ceva profit. Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe, scrie agrointel.

JURNALUL NATIONAL

ÎNREGISTRARE de la şedinţa PDL. Partidul e vinovat de dezastrul electoral, nu tăierile lui Băsescu!

În şedinţa Colegiului Director, PDL a analizat rezultatele obţinute în alegeri, ajungând inevitabil la episodul tăierii salariilor cu 25%. Cristian Boureanu, care a pierdut cursa pentru un nou mandat de parlamentar, a explicat de ce Guvernul PDL a tăiat salariile cu 25%, în vara lui 2010, şi nu cu 10%, în toamna lui 2009, cum se convenise cu Fondul Monetar, "Decizia a fost luată sub presiunea domnului preşedinte Băsescu, pentru că unii miniştri nu aveau capacitatea intelectuală şi nu aveau nervii să reducă diferenţiat. (...) Tot în BNP s-a spus să tăiem la ăia care au salarii de 80 sau mai mult de 100 de milioane şi la amărâţii aiă, cu 10 sau 12 milioane să tăiem deloc sau mai puţin, şi era tot o chestiune politică de voturi, şi o chestiune corectă", a explicat Boureanu membrilor din conducerea PDL.

Băsescu le-a dat liderilor europeni un document "în interesul României". Antonescu: Am idee ce conţine, dar nu spun

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la finalul Consiliul European de Iarnă de la Bruxelles, că le-a dat liderilor europeni, printre care preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, preşedintele PE, Martin Schulz, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, un document "în interesul României". Şeful statului nu a vrut să spună ce conţine respectivul document. Băsescu a fost întrebat de jurnalişti despre faptul că în imaginile de la "fotografia de familie" a Consiliului European a fost văzut dându-i un document preşedintelui PE, Martin Schulz. "Cum credeţi că eu mă duceam la fotografia de familie cu un document fără să vreau ca acest lucru să se vadă? Dacă vroiam să nu se vadă, i-l dădeam lui Martin Schulz în Consiliu", a spus Băsescu, care a refuzat să precizeze ce conţine documentul.

"Păstrarea lui Băsescu ca preşedinte ar fi o opoziţie mai eficientă decât ARD în sine" (Deutsche Welle)

Un comentariu publicat de versiunea în limba engleză a Deutsche Welle sub semnătura lui Keno Verseck şi intitulat "România se confruntă cu o nouă ordine politică", readuce în discuţie "modelul ungar": "Coaliţia prim-ministrului Victor Ponta, USL, a câstigat o majoritate convingătoare de două treimi la alegerile parlamentare din România, suficient pentru a forţa schimbări în Constituţie. Observatorii internaţionali se tem însă de repetarea ‚modelului ungar .Ponta şi partidul său au precizat că vor folosi majoritatea pentru a promova reforme politice majore. Călcând pe urmele Ungariei, România ar putea deveni în curând următoarea bătaie de cap în plan democratic a Uniunii Europene". Păstrarea lui Băsescu ca preşedinte ar fi o opoziţie mai eficientă decât ARD în sine. Spre deosebire de procedurile de suspendare din iulie, însă, preşedintele nu va mai putea conta de data aceasta pe o decizie favorabilă a Curţii Constituţionale sau pe o obiecţie din partea Bruxelles-ului, asta e clar", crede Keno Verseck.

BRD a sesizat organele de anchetă cu privire la mai multe scheme de finanţare ilegală

BRD a descoperit cu câteva luni în urmă câteva scheme de finanţare ilegală şi a sesizat organele penale, după care a întărit sistemele de control şi a desfăcut contractele de muncă ale salariaţilor care nu au respectat normele şi procedurile interne, a anunţat banca, în urma investigaţiei DIICOT. "BRD-Groupe Societe Generale, prin mecanismele proprii de control intern, a descoperit cu câteva luni în urmă diferite scheme de finanţare ilegală, care au avut loc în trecut. Banca a sesizat organele penale şi s-a constituit parte civilă. BRD colaborează în mod activ şi transparent cu organele de anchetă, în cadrul tuturor investigaţiilor care au fost şi sunt întreprinse", se arată într-un comunicat al băncii, în legătură cu investigaţiile DIICOT privind fraude bancare de circa 85 milioane euro.

Statul schimbă strategia de privatizare a Poştei. Se renunţă la vânzarea unui pachet de 20%, se caută investitor strategic pentru 51%

Poşta Română va fi privatizată printr-o majorare de capital, iar viitorul investitor va deţine 51% din acţiunile operatorului poştal, nu 20%, cum intenţionau iniţial autorităţile, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Comunicaţiilor. Operatorul naţional poştal este controlat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%. Anterior, procesul de privatizare a Poştei viza cedarea unui pachet de cel puţin 20% din acţiunile companiei, printr-o majorare de capital, operaţiune asumată în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional.

Moş Crăciun, cel mai bun agent de vânzări

Spiritul Crăciunului este mult mai mult decât o stare care cuprinde frenetic pe toată lumea, în fiecare an. În spatele luminilor, al preaplinului şi al mirosului de scorţişoară se află un mecanism bine uns, care, pentru a fi şi foarte bănos, trebuie să funcţioneze perfect . Pentru companiile din industria bunurilor de larg consum şi retail, sărbătorile de iarnă sunt cel mai generos motor de creştere care apare în decursul unui an. Şi pentru construcţia căruia munca începe întotdeauna cu cel puţin şase luni înainte. Vorbim despre o industrie de câteva zeci de milioane de euro, creată în jurul unui brand extrem de puternic - Crăciunul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb