REVISTA PRESEI 25.09.2013

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 septembrie 2013

ADEVARUL

Remus Borza: România are un excedent de producţie de 12 TWh la energie. Transelectrica trebuia să realizeze cablul submarin cu Turcia

România se confruntă pentru prima dată cu un excedent de producţie de 12 TWh pe care nu are cum să-i consume şi nici să-i exporte, energie care s-ar fi vândut "ca pâinea caldă" dacă Guvernul şi Transelectrica ar fi realizat cablul submarin care să lege ţara noastră cu Turcia, a decarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica. "În jurul nostru şi pe pieţele europene preţul este de 30-32 euro/MWh, dar în Turcia se vinde la 60 de euro. Este incompetenţă managerială. Cablul submarin cu Turcia ne-ar fi salvat", a afirmat Borza la un forum energetic. El a mai spus că Strategia Energetică a României, votată în 2007 prevedea realizarea cablului submarin cu Turcia, însă acest lucru nu s-a întâmplat, indiferent de cine a guvernat. Borza a mai spus că producătorii de electricitate ar trebui să renunţe la investiţii în unităţi noi de producţie, întrucât la nivel naţional se înregistrează un excedent semnificativ de producţie.

Epopeea bolnavului plimbat un an prin spitale, care a mituit un medic militar, cu bani de la procurori, ca să fie operat

Reputatul medic Iancu Mocanu, şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea", reţinut de procurorii anticorupţie luni, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.000 de euro mită de la un pacient, le-a declarat procurorilor că gestul său este plin de "moralitate". El şi-a justificat gestul prin necesitatea de a-şi menţine un anumit nivel social, adecvat statutului său. În timpul percheziţiei ce a urmat flagrantului, procurorii au găsit în cabinetul medicului mai multe plicuri conţinând sume importante de bani, catalogate de renumitul chirurg ca fiind "atenţii primite de la bolnavi". În total, în ziua flagrantului, pe lângă cei 2.000 de euro, doctorul avea şi peste 14.000 de lei. Cu toate acestea, judecătorii au decis aseară ca medicul să fie cercetat în stare de libertate, interzicându-i totuşi să părăsescă localitatea.

Dragomir pregăteşte marea lovitură pe piaţa media

RCS&RDS, Romtelecom şi Antena 1 ar fi vrut să plătească, la anul, 30% mai puţin faţă de contractul valabil pe 2011- 2014. "Corleone" le-a dat însă planurile peste cap, punând la cale o variantă-surpriză. Cine s-a întrebat cum reuşeşte Dumitru Dragomir să reziste în fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) din 1996 poate primi răspunsul citind rândurile care urmează. De fapt, mecanismul e destul de simplu: preşedintele LPF le umple conturile cluburilor, iar acestea, la rândul lor, merg aproape orbeşte pe mâna celui poreclit "Corleone". În acest moment, în Liga I avem foarte mulţi oameni care s-au autointitulat "finanţatori". În realitate însă, în România, fotbalul la nivelul primei ligi e finanţat şi ţinut în viaţă de televiziuni. Mai precis, de banii proveniţi din drepturile de televizare pentru meciurile din Liga I. Iar aici Dragomir a reuşit să facă minuni! Potrivit surselor "Adevărul" Orange TV va încerca să ia din abonaţii Digi şi Dolce. Cum? Prin câştigarea licitaţiei pentru drepturile TV ale Ligii I.

Diplomatul lui Băsescu ignoră Guvernul Ponta

Premierul Victor Ponta a efectuat luni o vizită oficială în Finlanda. Chiar dacă şeful Executivului îşi anunţase vizita cu câteva zile înainte, ambasadorul român în Finlanda, Cătălin Avramescu, fostul şef al cancelariei lui Traian Băsescu, a considerat că nu merită să-şi scurteze concediul. "Domnia sa era în concediu acum, cu ocazia vizitei mele. Nu ştiu cum să fiu foarte diplomat acum, în ceea ce spun, încerc, totuşi. Nu am insistat ca domnul Avramescu să-şi întrerupă concediul", a fost comentariul lui Ponta. Întrebat dacă Avramescu va fi retras din funcţie, premierul a sugerat faptul că este legat de mâini şi de picioare şi nu poate lua nicio măsură împotriva diplomatului.

"Eroarea" prin care şefii de la Transelectrica urmau să fie plătiţi regeşte timp de doi ani de la părăsirea companiei

Adunarea Generală a Acţionarilor va respinge în 30 septembrie propunerea ca reprezentanţii Consiliului de Supraveghere (CS) de la Transelectrica să primească indemnizaţii încă doi ani după ce părăsesc funcţia, întrucât juriştii companiei au interpretat greşit legislaţia. "Este exclus să aprobăm o asemenea clauză. De altfel, am clarificat situaţia şi s-a desprins că a fost o eroare în interpretarea Legii energiei şi a Directivei 72/2009 a Comisiei Europene, de către unii jurişti ai companiei", a declarat Remus Vulpescu, reprezentant al statului în AGA Transelectrica. Vulpescu este şi director de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu. Transelectrica este controlată de către controlată de către Ministerul Finanţelor. Membrii CS ar urma să aibă o remuneraţie anuală brută de până la 240.000 de lei (54.000 de euro). De asemenea, membrii Consiliului vor încasa o remuneraţie la final de mandat, care poate fi de maximum 384.000 de lei (86.000 de euro).

Luptă contracronometru pentru CFR Marfă. Pentru a prelua operatorul, Gruia Stoica trebuie să vireze săptămâna viitoare 20 de milioane de euro

Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), luptă contracronometru în privatizarea CFR Marfă: omul de afaceri trebuie să deschidă, până la 2 octombrie, un cont escrow, după care în termen de două zile, cel târziu până la 4 octombrie, să depună în acest cont 10% din preţul de cumpărare, respectiv 90,4 milioane de lei (20 de milioane de euro). Suma este o garanţie a utilizării sumelor strict pentru destinaţia stabilită, respectiv cumpărarea CFR Marfă. Ulterior, pe 15 octombrie expiră termenul până la care şi restul de bani trebuie viraţi - 170 de milioane de euro, 10 milioane de euro fiind deja blocaţi în garanţii. GFR a trimis ieri Consiliului Concurenţei notificarea formală în privinţa achiziţiei operatorului feroviar de marfă.

Huffington Post: Băsescu vrea să aducă România în rândul marilor jucători

Administraţia prezidenţială de la Bucureşti a anunţat că vrea să se alăture marilor jucători din diplomaţia mondială şi întreprinde măsuri în acest sens, anunţă Philip Seib, directorul Centrului pentru Diplomaţia Publică, pe blogul său de pe Huffington Post. Seib spune că un nou program de diplomaţie publică este dezvoltat în acest moment de cabinetul prezidenţial, sub atenta supraveghere a preşedintelui Traian Băsescu care "se implică personal în coordonarea strategiei ". Conform profesorului american, preşedintele României a criticat prejudecăţile care umbresc imaginea ţării, în special cea privind infracţionalitatea "exportată" în Europa. Seib remarcă faptul că preşedintele a identificat rasismul drept cauză principală a imaginii negative pe care europenii o promovează despre România.

Şeful SIE, audiat la Parlament: "Au fost depuse zeci de informări despre Roşia Montană

Directorii Serviciului Român de Informaţii şi cei ai Serviciului de Informaţii Externe, George Maior şi Teodor Meleşcanu, au transmis că nu se vor prezenta în faţa parlamentarilor din Comisia Roşia Montană, argumentând că pot fi audiaţi, conform legii, doar de comisiile speciale de control asupra serviciilor. Teodor Meleşcanu, la finalul audierii în Comisia parlamentară de control: "Noi am încercat să le structurăm însă pe cele pentru Comisie, ce guverne, ce entităţi, ce mijloace de presă au fost implicate din străinătate în acest proiect, fie în favoarea proiectului, fie împotriva proiectului şi am încercat să prezentăm o imagine cât mai completă. În mod evident există o activitate de lobby care s-a desfăşurat foarte eficient în favoarea proiectului, tot aşa cum există acţiuni foarte directe de blocare a proiectului, care sunt legate sigur, şi de preocupări ecologice - sunt convins - dar care sunt legate şi de anumite interese"

CURENTUL

Hoţie pe bani publici: Institutul Hurmuzachi, împânzit de PNL cu electricieni, cofetari, constructori şi activişti politici

Ziarul "Curentul" continuă seria investigaţiilor despre cum una dintre instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), respectiv Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, a ajuns pur şi simplu locul de primit sinecuri pentru slujbaşii PNL-ului şi nu numai. De ani de zile, activitatea MAE este obstrucţionată de factorii politici care nu se mai satură să politizeze locurile de muncă şi funcţiile din diplomaţie, dar şi în instituţiile arondate MAE. Totul a devenit un circ de factură ieftină, unde sinecuriştii şi fripturiştii partidelor politice îşi aşteaptă cuminţi tainul la fiecare patru ani de sluj. Acum, mai mult ca niciodată, USL a ajuns să angajeze în instituţiile subordonate MAE tot felul de electricieni, constructori sau simpli membri de organizaţii a unor partide pe posturi ce necesită pregătire şi mai ales dedicare pentru promovarea valorilor româneşti în spaţiile din afara ţării, unde există comunităţi româneşti.

Manipulare, diversiune şi tentative de confiscare a protestelor împotriva Gold Corporation de George Roncea

Mişcarea protestatară împotriva goldsteinilor care încearcă să înhaţe (şi) Roşia Montană a devenit o ţintă predilectă a unor diversionişti din tot felul de grupări - apropiate factorilor politici aflaţi la putere. Se încearcă fie deturnarea protestelor, fie capitalizarea prestigiului public şi moral al demonstraţiilor în scopuri dintre cele mai mundane şi murdare, fie chiar utilizarea mişcării de către chiar cei împotriva cărora se manifestează. Publicaţii online şi nu numai, aflate în solda Gold Corporation, promovează "pe alese" anumite personaje transformate ad-hoc în purtători de cuvânt ai manifestanţilor, deşi nu i-a delegat nimeni. Agentura goldsteinilor, membrii reţelei lui Soros, este funcţionala la parametri de varf şi scoate necontenit noi pioni la vedere.

Mănescu pregăteşte planul B în cazul eşecului privatizării CFR Marfă

Procedura de privatizare a CFR Marfă este "în termen", dar va fi reluată dacă nu se va finaliza în graficul stabilit, respectiv până la jumătatea lunii octombrie, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, răspunzând unor întrebări. "CFR Marfă este într-o procedură de privatizare. (...) Cel care cumpără este încă în termen pentru a depune garanţia şi pentru a face toate diligenţele necesare. Atât timp cât este în termen şi nu avem motive să ne îndoim de buna credinţă, suntem în regulă cu procedura de privatizare şi sigur că noi ne dorim ca privatizarea aceasta finalizeze cu succes", a afirmat ministrul. Ea a adăugat că nu doreşte să comenteze anumite speculaţii care se fac pe marginea acestui subiect.

CURIERUL NATIONAL

Adama a finalizat ansamblul rezidenţial Evocasa Optima II, după o investiţie de 5,4 mil. euro

Dezvoltatorul imobiliar Adama, deţinut integral de Immofinanz Group, a anunţat finalizarea lucrărilor şi livrarea apartamentelor din a doua fază a proiectului rezidenţial Evocasa Optima. Construcţia a fost demarată în luna octombrie a anului trecut, iar lucrările au respectat calendarul stabilit iniţial de dezvoltator. Investiţia totală pentru dezvoltarea noii faze s-a ridicat la 5,4 milioane euro, Evocasa Optima II fiind compusă dintr-o clădire de 11 etaje, cu un total de 84 de apartamente. Evocasa Optima II beneficiază de combinaţia ideală de facilităţi pentru o locuinţă nou-construită: o locaţie care asigură un acces facil la celelalte zone ale oraşului, amplasarea proiectului într-un cartier de tradiţie al Bucureştiului, suprafeţe potrivite ale apartamentelor, unităţi complet finisate, la standarde calitative înalte şi o comunitate extinsă de locatari.

Victoria doamnei de fier în Germania şi viitorul economiei Europei

Angela Merkel este "triumfătoare", dar a câştigat "o victorie care atrage după sine obligaţii", consideră Les Echos, la Paris. După o campanie "zgârcită în precizii", ce va face oare cancelarul? Cei care speră însă mai multă supleţe din partea Germaniei, o politică mai constructivă, riscă să fie decepţionaţi. Pentru a pune capăt diverselor speculaţii cu privire la o eventuală îndulcire a atitudinii Berlinului faţă de ţările din sudul Europei - şi în particular faţă de Grecia - analiştii simt nevoia să reamintească de faptul că majoritatea planurilor de ajutorare a ţărilor în criză propuse de cancelarul Merkel au fost adoptate, aprobate şi de opoziţia social-democrată şi de ecologiştii germani. Germania are o pondere de 20 de procente în PIB-ul Uniunii Europene şi este responsabilă pentru o treime din exporturile acesteia. Cu un François Hollande aflat la o cotă de încredere de doar 23 de procente şi un David Cameron umilit după înfrângerea din parlament în chestiunea intervenţiei militare în Siria, autoritatea Angelei Merkel în spaţiul european nu poate decât să crească şi mai mult după alegerile de duminică.

România, pe locul 42 într-un top al activelor financiare ale populaţiei

România se plasează pe locul 42 din 52 de ţări într-un top al activelor financiare nete acumulate de populaţie, cu o medie de 2.327 euro pe locuitor, cea mai redusă din UE, potrivit unui raport prezentat de grupul german de asigurări Allianz. Datele se referă la averea acumulată până la sfârşitul anului trecut de gospodării private în active financiare, precum conturi bancare, acţiuni sau obligaţiuni, minus datorii. Astfel, activele financiare nete au crescut cu 0,6% în România anul trecut, cel mai slab ritm din Europa Centrală şi de Est, performanţe similare înregistrând doar Slovenia şi Turcia, se arată într-un comunicat al Allianz. Faţă de anul 2001, activele financiare ale gospodăriilor din România au crescut cu 18,2% pe an până în 2012, însă evoluţia după anul 2007 este "sumbră", scăderile din 2008 şi 2009 nefiind recuperate până la această dată, notează Allianz.

EVENIMENTUL ZILEI

Ofensivă diplomatică. Ponta, 17 vizite în străinătate în 9 luni de mandat

In doar nouă luni de la instalarea în funcţie, după alegerile din decembrie 2012, premierul Victor Ponta a fost deosebit de activ în ceea ce priveşte vizitele în străinătate, 17 la număr. El a încercat, astfel, să recâştige încrederea liderilor europeni, serios afectată de criza suspendării preşedintelui Traian Băsescu, din vara anului 2012. Cea mai recentă vizită a premierului Ponta s-a desfăşurat, duminică şi luni, în Finlanda şi Lituania. În privinţa aderării spaţiul Schengen, premierul nu a obţinut sprijin de la unul din adversarii "tradiţionali" ai aderării României. Unul dintre subiectele vizitei a fost mineritul, Finlanda folosind cianura pentru exploatarea aurului, aşa cum se intenţionează la Roşia Montană.

Piaţa de tablete explodează. Chinezii îşi fac loc printre români

Tabletele sunt noile vedete ale vânzărilor de produse electronic atât la nivel global, cât şi pe plan local, iar producătorii români trebuie să ţină piept unui nou jucător care a intrat pe piaţă cu modele accesibile. Niciun alt produs electronic nu a cunoscut o popularitate şi o rată de adopţie atât de mare precum tableta. Asistăm, în prezent, la sfârşitul unei ere şi începutul alteia. Tabletele vor depăşi, în ultimul trimestru al acestui an, livrările de PC-uri, iar până în 2015, acest lucru se va întâmpla pe un an întreg, conform firmei de cercetare IDC. Piaţa locală de tablete a ajuns la 200.000 de unităţi în primul semestru din acest an, aproape câte s-au vândut în întregul an 2012, iar la finele anului cifra poate ajunge la 480.000 de unităţi, conform braşovenilor de la Allview. Chinezii de la GoClever au intrat oficial pe piaţa din România cu două tablete accesibile, Orion 70 şi Orion 101. Tabletele sunt disponibile în oferta distribuitorilor autohtoni la preţurile de 399 lei, respectiv 899 lei.

COŞMARUL BANCHERILOR se adevereşte

Autoritatea de reglementare federală care supraveghează cooperativele de credit din SUA a dat în judecată opt dintre cele mai mari bănci americane, acuzându-le că au vândut credite ipotecare cu probleme către două cooperative de credit care s-au prăbuşit odată cu venirea crizei.Procesul acuză băncile Morgan Stanley, Barclays, JPMorgan Chase, Credit Suisse, Royal Bank of Scotland şi UBS că au vândut credite ipotecare cu probleme cooperativelor de credit Southwest şi Members United, în timp ce Goldman Sachs, Wachovia (o unitate a Wells Fargo) şi o unitate a ceea ce astăzi este Ally Financial a vândut ipoteci numai către Southwest. JP Morgan este dată în judecată din cauza ipotecii vândute de Bear Stearns, ce a fost cumpărată ulterior de bancă în 2008.

Realitatea Media ar putea intra în faliment anul acesta

Firma deţinută de Cozmin Guşă, GMG Media Box, a pierdut controlul asupra procesului de reorganizare a Realitatea Media, în urma unei decizii irevocabile a Curţii de Apel Bucureşti. O decizie a Curţii de Apel Bucureşti a redus de zece ori datoriile pe care firma controlată de Cozmin Guşă, GMG Media Box, pretindea că trebuie să le recupereze de la Realitatea Media, societatea care deţine postul de televiziune Realitatea TV. Instanţa a dispus "înlăturarea din tabelul creditorilor a sumelor solicitate de creditoarea GMG Media Box S.A. prin aceste cereri şi menţine cuantumul creanţei acesteia doar cu privire la suma de 11.836.422,73 lei", se arată în decizia magistraţilor. Sentinţa dată pe 23 septembrie 2013 este irevocabilă. Ca urmare a deciziei judecătorilor, Cozmin Guşă pierde controlul asupra comitetului creditorilor Realitatea Media.

JURNALUL NATIONAL

ŞOC! Pentru că nu aveau probe în dosarul de şantaj, procurorii DNA au vrut să răscolească sediile Intact şi Jurnalul Naţional!

Dosarul "RCS&RDS - Antene" scoate la iveală tot mai mult impasul în care au intrat procurorii DNA care merg pe pista şantajului. Căzând în capcana întinsă Parchetului Anticorupţie de Ioan Bendei, care a dorit să rezolve cu ajutorul DNA conflictul comercial mai vechi şi de notorietate dintre firma RCS&RDS, unde era administrator şi Grupul Media Intact, procurorii au dat curs plângerii acestuia că este ameninţat de Sorin Alexandrescu. Burduşit cu tehnici de ascultare şi înregistrare, "vătămatul" Bendei a încercat pe parcursul discuţiilor avute cu directorul general al Antena Grup să "forţeze" ameninţări din partea acestuia. Cu bomba în cârcă (contractul dintre RCS&RDS şi firma lui Mitică Dragomir, aflat în investigare), Bendei a dorit să paseze rucsacul cu explozibil în ograda Antenei.

Pozitia parlamentarului sau cum viaţa bate filmul

Deputatul Victor Cristea crede că la Berlin "Pozitia copilului" a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea românilor. Parlamentul României - în fine, o parte dintre reprezentanţi, pentru că nu dorim incriminarea unor instituţii fundamentale ale Statului, nu-i aşa? - ei bine, Parlamentul prin gura deputatului PSD Victor Cristea a vrut să demonstreze că atât "viaţa bate filmul" cât şi "gura bate curul" sunt sintgme care pot fi cumulate. Pe scurt, deputatul PSD Victor Cristea a criticat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, premierea filmul "Poziţia copilului", arătând că în acest film sunt folosite expresii triviale şi a opinat că poate a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român.

NATIONAL

Mitica Dragomir suspectat de coruptie privind drepturile TV din fotbal

Zilele lui Mitica Dragomir sunt numarate. Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a decis, in sfarsit, sa-i audieze pe Zoltan Teszari, alias "miliardarul fara chip", patron al companiei RCS&RDS, si Alexandru Oprea, directorul companiei de cablu, pentru a elucida de ce au investit acestia in afacerea sefului LPF si de ce au primit de la Dragomir un "bonus" de 45 de milioane de euro. Desi totul miroase de departe a spaga, procurorii trebuie sa si dovedeasca acest lucru. Asa ca cei doi reprezentanti RCS&RDS vor trebui sa dea explicatii in fata procurorilor DNA despre cum au platit 45 de milioane de euro pe un pachet care valora dublu, adica 90 de milioane de euro, in cazul meciurilor din Liga I, precum si despre asocierea cu Dumitru Dragomir, care a primit de la RCS&RDS o afacere la cheie: Crystal Palace Ballrooms.

SRS il pune pe Antonescu la munca

Sorin Rosca Stanescu si-a convins colegii senatori sa lucreze trei zile pe saptamana in plen, nu doar doua, ca pana acum. In mod traditional, senatorii se intruneau in sedinta de plen doar in zilele de luni si marti. Considerand ca timpul dedicat dezbaterilor in plen este insuficient in raport cu "seriozitatea" si "greutatea" proiectelor ajunse pe masa Senatului, liberalul Sorin Rosca Stanescu a propus sa se lucreze in plen trei zile pe saptamana, respectiv luni, marti si miercuri. "Este cu neputinta sa dezbatem, in mod responsabil si in cunostinta de cauza, atatea proiecte de legi, mai ales in conditiile in care unele vin fara aviz sau cu aviz negativ de la Guvern", si-a justificat SRS demersul.

Adrian Vasilescu: Materiile prime se vor scumpi enorm

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, sustine ca modelul economic ce va fi implementat la nivel mondial, dupa incheierea crizei, se va axa pe suprataxarea materiilor prime, reducerea impozitarii muncii si inlocuirea creditelor cu leasingul. Pe de alta parte, ca un fel de compensatie, munca va fi mult mai putin impozitata ca in prezent (in Romania aproape jumatate din venitul brut se duce pe impozite si alte contributii la stat), tocmai pentru a stimula performanta, inovatia. In ceea ce priveste creditarea, aceasta va ajunge, in opinia lui Vasilescu, pe ocolite la populatie, trecand intai pe la firmele producatoare de bunuri, apoi prin produsele finite, la consumatori. Mai mult, consilierul guvernatorului BNR sustine ca din circuitul economic actual, care implica cercetarea, dezvoltarea, productia si, evident, vanzarea, va disparea tocmai comercializarea. "Toata planeta gandeste trecerea de la vanzare la leasing", a spus Adrain Vasilescu.

PUTEREA

Răspunsurile Rovanei Plumb, criticate de membrii PNL ai Comisiei Roşia Montană. Mircea Dolha: A crezut că este tot la OPC, unde intoxicaţiile cu salmonella supără un om sau 10 copii

Parlamentarii din Comisia specială Roşia Montană au audiat-o ieri pe Rovana Plumb, ministrul Mediului, pe tema impactului pe care exploatarea cu cianuri propusă de RMCG o poate avea asupra mediului, iar membrii PNL şi PSD din Comisie i-au adresat întrebări care au pus-o în dificultate. Întrebată de Darius Vâlcov care este cel mai catastrofal scenariu în cazul unui accident la Roşia Montană, Rovana Plumb a evitat să dea un răspuns punctual, adăugând că din postura de ministru, şi-a luat toate măsurile pentru protecţia mediului, în cazul demarării proiectului. Mai mult, Plumb a vrut să dea mai multe dovezi asupra măsurilor de precauţie pe care le-a luat în funcţiile deţinute anterior şi a a făcut o referire la măsurile drastice pe care le-a luat cu ani în urmă ca secretar de stat al Oficiului pentru Protecţia Consumatirilor(OPC), în cazul alimentelor infestate cu salmonella.

Statele Unite agita din nou sperietoarea războiului contra regimului de la Damasc

Statele Unite nu au renunţat la ideea unui război în Siria şi asta o dovedeşte atitudinea locatarului de la Casa Albă. Liderul american Barack Obama a reamintit marţi reprezentanţilor ţărilor membre în Adunarea Generală ONU că Statele Unite sunt gata să intervină militar împotriva regimului de la Damasc. De asemenea, acesta a cerut o rezoluţie puternică cu "consecinţe" pentru regimul din Siria. O rezoluţie a cerut şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în sensul că ţările trebuie să nu mai alimenteze 'vărsarea de sânge' din Siria stopând furnizarea de armament părţilor implicate în război. Situaţia rămâne incertă mai ales că Serghei Riabkov, un adjunct al ministrului rus de Externe ,a declarat marţi că inspectorii ONU revin în Siria miercuri, cu scopul de a continua ancheta folosirii armelor chimice, scrie Mediafax.

Ministrul pentru IMM-uri afirmă că Executivul este "foarte prost"

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, şi-a dat "foc la valiză", după ce a declarat că poate să intre în Cartea Recordurilor prin "poziţia unicat" a unui ministru care vine şi spune în public ce prost este Guvernul din care face parte, şi că membrii acestuia nu înţeleg mediul de afaceri. Reacţia premierului Ponta a fost imediată, acesta afirmând că, dacă doamna Grapini este nemulţumită, va găsi repede un alt ministru.

Avem prea multă energie electrică şi nu avem unde s-o vindem

România se confruntă cu un excedent de energie electrică, ceea ce ar trebui să-i determine pe producători să se îndrepte spre retehnologizarea instalaţiilor existente, nu spre noi capacităţi de producţie, a declarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, marţi, la o conferinţă pe tema liberalizării pieţei energiei. Potrivit acestuia, consumul de energie a scăzut semnificativ în ultimii doi ani, de la 58 la 52 TWh. Chiar şi în aceste condiţii, există un excedent de producţie, de 12-15 TWh; şi totuşi, se continuă investiţiile în energii regenerabile. Borza a atras atenţia că preţul energiei produse în România este necompetitiv; Turcia ar fi cea mai bună piaţă, pentru că acolo energia se vinde cu 60 de euro/MWh, dar nu avem capacitatea tehnică de a exporta.

ROMANIA LIBERA

Cum face un deputat PSD o lege în interesul propriei firme

Deputatul PSD Eduard Martin, în acelaşi timp şi unul dintre acţionarii firmei de salubrizare Polaris, vrea să promoveze o nouă lege prin care să acorde exclusivitate pentru reciclarea deşeurilor societăţilor care transportă gunoiul. Noua lege a salubrizării este aprig dezbătută în ultimele zile de către reprezentanţii firmelor de salubrizare pe de o parte şi cele de reciclare de cealaltă parte. Mărul discordiei este monopolul pe care salubrizatorii vor să îl pună inclusiv pe materialele reciclabile din zonele pe care le administrează. Astfel, potrivit actului normativ, prin introducerea "exclusivităţii prestării serviciului de salubrizare pe raza unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti" se creează practic un monopol al societăţilor care până acum ridicau doar gunoiul menajer, deoarece acestea vor prelua inclusiv materialele reciclabile, eliminând astfel ONG-urile şi firmele care fac asta în prezent.

Roşia Montană - Gafă surprinzătoare a comisiei parlamentare

Decizia Legisla­tivului de a alcătui o comisie specială pentru Roşia Montană şi de a evita procedura normală a ge­nerat deja primele probleme. Parlamentarii din comisie s-au trezit că nu au certificate ORNISS, necesare pentru accesul la informaţii secrete. De altfel, şefii serviciilor secrete au refuzat, iniţial, să vină în Parlament pentru audieri, transmiţând că reprezentanţii SRI şi SIE pot fi audiaţi doar de comisiile speciale de control. 
Ulterior, şeful Comisiei speciale, Darius Vâlcov (PSD), a anunţat demararea demersurilor pentru obţinerea certificatelor ORNISS, lucru care ar fi trebuit făcut de la bun început.

Guvernul amână din nou posibilitatea denunţării clauzelor abuzive, inclusiv din credite

Posibilitatea denunţării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, care trebuia aplicată din octombrie după tergiversări repetate, va fi amânată din nou de Guvern, o ordonanţă de urgenţă redactată în acest sens fiind deja înaintată pentru şedinţa de miercuri, transmite Mediafax. Proiectul de ordonanţă de urgenţă prorogă termenul de intrare în vigoare a posibilităţii de denunţare a acestor clauze abuzive şi a fost înregistrat marţi la Secretariatul General al Guvernului. Şedinţa de miercuri este ultima în care Guvernul poate amâna această posibilitate înainte de 1 octombrie, când ar trebui să devină valabilă.

ZIARUL FINANCIAR

Indicele de încredere macroeconomic este la maximul ultimelor 16 luni. BNR va reduce din nou dobânda-cheie în şedinţa de luni

Indicele de încredere macroeconomică CFA România, care cuantifică aşteptările analiştilor financiari privind evoluţia economiei pe un an, a atins în august cel mai ridicat nivel înregistrat din mai 2012 (47,8) pe seama îmbunătăţirii percepţiei asupra condiţiilor curente din mediul de business. Economia ar putea primi lunea vi­itoare un alt semnal de încredere printr-o nouă decizie a Băncii Naţionale de reducere a dobânzii-cheie la lei, probabil până la 4,25% conform estimărilor avansate de majoritatea ana­liştilor bancari. În august creditarea a rămas pe minus, riscând să submineze perspectivele de creştere a economiei pe termen mediu, trendul negativ al finanţărilor private şi slăbiciunea persistentă a consumului reclamând noi stimuli. Şi BNR şi-a arătat luna trecută preocuparea de a transmite un semnal de încredere către economie, care ar putea fi întărit luni prin a treia reducere consecutivă a dobânzii la lei, în concordanţă cu scăderea inflaţiei.

De ce fermierii români încasează pe grâu cu 20% mai puţin decât germanii: "Structura de cost este total diferită. Un tractorist ia acolo peste 2.000 de euro/lună"

Fermierii români încasează pe grâul de panificaţie cu 15%-20% mai puţin decât cei din Franţa, Germania sau Marea Britanie, unde cotaţia pe piaţă fizică este de până la 188 de euro/tonă, potrivit unei analize a ZF făcute pe baza statisticilor HGCA, o organizaţie agricolă britanică, şi ale Ministerului Agriculturii (MADR). Cum se explică diferenţa dintre preţul grâului din vestul Europei şi cel de pe piaţa locală? "Diferenţele sunt date de contextul general al pieţelor. Preţul grâului în Germania, Franţa sau Italia are o altă structură de cost faţă de România. Acolo un salariu este de 2.500-3.000 de euro/lună, iar eu nu ştiu niciun tractorist care să câştige atât în România", explică italianul Valter Raffini, proprietarul traderului Eurosiloz din Teleorman, cu afaceri de 16,5 milioane de euro. Salariul mediu net în agricultura locală a fost de 1.227 lei în luna iulie a acestui an.

Carpatica aşteaptă 30 mil. euro de la un investitor strategic

Johan Gabriels, CEO-ul belgian venit în martie la cârma Băncii Comerciale Carpatica (BCC), singura bancă cu capital românesc listată la bursă, a anunţat că instituţia are nevoie de capital suplimentar de 10-30 milioane de euro, sumă pe care vrea să o atragă de la un investitor strategic. "Pentru a ne dezvolta în continuare avem nevoie de capital suplimentar de circa 10-30 milioane de euro. Vrem să atragem aceşti bani de la un investitor strategic. Aducerea unui partener strategic se va realiza prin diluarea participaţiei celui mai mare acţionar", a spus ieri Johan Gabriels, directorul executiv al Carpatica, în cadrul întâlnirii anuale cu analişti şi investitori, deschisă şi presei. Aceasta este prima ieşire publică a noului CEO de la instalarea la conducerea băncii în luna martie. Gabriels a mai spus că tranzacţia de vânzare a unui pachet minoritar de acţiuni ar putea avea loc în următoarele şase luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb