REVISTA PRESEI 26.03.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 26 martie 2015

ADEVARUL

Superimunitatea lui Dan Şova scoate oamenii în stradă

Tertipul la care au apelat miercuri senatorii PSD, pentru a-i menţine imunitatea parlamentară lui Dan Şova, a aprins spiritele pe reţelele de socializare. În jur de 200 de bucureşteni s-au adunat în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de gestul aleşilor. Şi clujenii, sibienii şi constănţenii se mobilizează în acest sens. În jur de 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii pentru a protesta faţă de imunitatea parlamentară. "Am venit să protestăm pentru că Parlamentul umblă cu două măsuri, pe de o parte spune că luptă pentru independenţa justiţiei şi pe de altă parte îşi protejează penalii. Domnul Şova şi-ar putea demonstra nevinovăţia în faţa justiţiei, de ce îi e frică dacă e nevinovat?", se întreabă unul dintre protestatari, Magdalena Schubert. În Piaţa Universităţii, românii strigă "Nu mai şovăiţi justiţia", "Eu nu #şovăiesc", "Parlament penal, marş la tribunal", "Protestaţi, nu şovăţi, nu vosganaiţi", "Jos Ponta jos, eşti un mincinos", "DNA vine să vă ia". Peste 1.000 de persoane au confirmat pe Facebook participarea la o acţiune de protest intitulată "Împotriva imunităţii parlamentare".

PNL vrea să atace la CCR decizia Senatului în cazul lui Dan Şova

Majoritatea PSD din Senat a respins miercuri solicitarea procurorilor DNA de reţinere a lui Dan Şova. Deşi votul a fost în defavoarea lui Şova (79 pentru ridicarea imunităţii, 67 împotrivă), senatorii PSD s-au prevalat de o prevedere din Regulamentul Senatului (care spune că o decizie se adoptă cu majoritatea tuturor membrilor, adică minimum 85), ignorând însă Constituţia (care menţionează că în cazul cererilor de arestare preventivă este nevoie de majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi). Pentru Darius Vâlcov, care a cerut să-i fie ridicată imunitatea, senatorii nu s-au mai obosit şi au dat undă verde Justiţiei. PNL vrea să atace la Curtea Constituţională decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova, în acest moment căutând soluţii juridice pentru a demara acest demers.

Reuters: România, "una dintre cele mai corupte ţări UE", criticată pentru blocarea arestării lui Şova

România, "considerată unul dintre cele mai corupte state europene", şi-a atras noi critici după ce Senatul a blocat miercuri arestarea lui Dan Şova, comentează agenţia Reuters. "Parlamentarii români au dat aviz cererii procurorilor de arestare a unui fost ministru de Finanţe acuzat de corupţie, dar au blocat arestarea altui fost ministru, atrăgând noi critici referitoare la seriozitatea angajamentului de a contracara corupţia la nivel înalt", scrie Reuters. "Statele Unite, Marea Britanie şi Olanda au emis comunicate după decizia Parlamentului român de a nu anula imunitatea fostului ministru al Transporturilor Dan Şova, o decizie care a generat furie şi apeluri pe reţele de socializare în vederea organizării de proteste", continuă agenţia Reuters.

Virgil Măgureanu, despre naşterea SRI şi "prăduirea" din anii '90

La un sfert de veac de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii (26 martie 1990), "Adevărul" publică un interviu cu cel care a creat această instituţie pe cât de indispensabilă, pe atât de controversată. Virgil Măgureanu (74 de ani) este unul dintre cei mai influenţi oameni din România ultimilor 25 de ani. Fost ofiţer de Securitate şi membru al Partidului Comunist, după 1989 a înfiinţat şi a condus, vreme de şapte ani, Serviciul Român de Informaţii. Apoi a intrat în politică şi în afaceri şi s-a spus despre el că a dirijat din umbră marile schimbări de pe scena politică. Măgureanu vorbeşte despre cum a trecut România de la Securitate la SRI, de la Iliescu la Constantinescu şi de la justiţie coruptă la justiţie independentă.

Care este rolul noului ambasador SUA: scut în faţa lui Putin sau punte spre investitori?

Numirea noului ambasador al SUA la Bucureşti dezvăluie interesele pe care superputerea militară şi economică de peste Ocean le are în regiune. Dacă prezenţa companiilor şi a strategilor americani a fost mai degrabă discretă până acum, dorinţa de schimbare rapidă riscă să semene cu elefantul din magazinul de porţelanuri. Spre deosebire de predecesorii săi, Nicholas Taubman şi Mark Gitenstein, care s-au remarcat prin lobby-ul făcut pentru companiile americane, este de aşteptat ca şi Klemm să se axeze pe teme de interes pentru SUA, printre care întărirea flancului de sud-est al NATO, deci o mai bună colaborare în special pe probleme de securitate cu România. Într-un concept extins, securitate înseamnă eradicarea corupţiei şi independenţă energetică. De altfel, nu întâmplător acestea sunt şi principalele domenii în care se manifestă voinţa SUA.

Ponta, citind lista produselor cu TVA de 9%: Iar aţi uitat mierea?

Premierul Victor Ponta a cerut, miercuri, în Guvern, ca mierea să fie inclusă printre produsele alimentare de bază pentru care TVA va fi redusă la 9%, arătându-se deranjat că autorii proiectului de Cod Fiscal au uitat din nou să treacă mierea în această categorie. Premierul s-a pronunţat pe această temă în timp ce anunţa reducerea cotei de TVA pentru animale vii şi păsări vii, din specii domestice, carne, peşte, lapte, produse şi subproduse lactate, ouă de păsări, legume, fructe comestibile şi preparate din acestea. "Iar aţi uitat mierea? Aţi pus mierea? Parlamentarii pun mierea, noi punem doar carnea?! Hai, dom'le, lăsaţi-o încolo, cum să plăteşti 24% la miere?! Hai, aveţi grijă, că e păcat", a arătat Ponta.

Metroul Drumul Taberei nu există, dar plăteşte deja 90.000 de euro unei firme de apartament, pentru publicitate

Metroul din Drumul Taberei întârzie, dar are deja o agentie care îi va face publicitate noii magistrale, va face conferinţe de presă pentru fiecare staţie, pixuri, fluturaşi şi chiar "plăci comemorative". Pentru aproape 100.000 de euro, agenţia trebuie să facă materiale audio-video, PR, conferinţe, şi un site, scrie paginademedia.ro. Metrorex a atribuit in 10 martie 2015 către Promo Media SRL din Suceava, o firmă cu un singur angajat, un contract de peste 90.000 de euro (410.000 de lei) fără TVA, pentru servicii de informare si publicitate pentru proiectul Linia de Metrou Magistrala 5, potrivit unui anunţ publicat joi, 19 martie, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Caietul de sarcini prezintă până la cele mai mici detalii ce trebuie făcut, de la panourile de promovare şi conferinţele de presă - una pentru fiecare staţie deschisă din noul tronson, la numărul de pixuri (cel puţin 500) şi de poze pe care trebuie să le facă firma.

Obama l-a evitat pe Stoltenberg. Mesajul către Putin este că relaţiile SUA - NATO sunt pe butuci

Preşedintele Barack Obama nu s-a întâlnit deocamdată cu noul lider al Alianţei nord-atlantice şi nici nu se va întâlni cu el în această săptămână. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se află la Washington într-o vizită de trei zile. Biroul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat o întâlnire cu preşedintele Americii cu multă vreme înainte ca liderul alianţei nord-atlantice să sosească la Washington. Însă, Casa Albă nu a răspuns acestei solicitări, potrivit unor surse apropiate de liderul NATO. Ceilalţi lideri ale celor 28 de state membre ale organizaţiei nord-atlantice şi-au făcut timp pentru Stoltenberg, de când acesta a preluat conducerea, în octombrie 2014.

BANCHERUL

Raiffeisen, banca familiei olimpice van Groningen, ramane cea mai performanta din Romania

Raiffeisen Bank, banca austriaca la a carei timona se afla fostul vaslas olandez participant la jocurile olimpice din Los Angeles din 1984, Steven van Groningen, unde a cunoscut-o pe viitoarea sotie, compioana olimpica Valeria Racila, ramane cea mai performanta din sistemul bancar romanesc, obtinand in 2014 un profit net de 113 milioane euro (in jur de 501 milioane lei la un curs mediu de 4,4 lei/euro, putin mai mult decat Banca Transilvania (BT), care a raportat un castig net de 448 milioane lei. Secretul succesului? Groningen a reusit sa vasleasca abil pentru a evita clientii cu risc ridicat, astfel ca rata de neperformanta a Raiffeisen este printre cele mai reduse din sistemul bancar: doar 7,5%, fata de 10,8% la BT, la jumatate fata de media sistemului (14%), si de patru ori mai mica fata de BCR, unde este de 25%. Rata creditelor neperformante la Raiffeisen Bank s-a redus in 2014 cu peste un punct, de la 8,7% la 7,5%, astfel ca volumul de provizioane care acopera pierderile din imprumuturile nerambursate de clienti a scazut cu 10 miloane euro, la un total de 71 milioane euro, permitand astfel bancii sa-si majoreze profitul net cu 9 milioane euro, de la 104 la 113 milioane euro.

UniCredit Tiriac va avea un nou prim vicepresedinte executiv: italianul Marco Cravario

Italianul Marco Cravario (47 de ani) se intoarce, dupa 7 ani, la UniCredit Tiriac Bank in functia de prim vicepresedinte executiv, al doilea om din banca dupa presedintele executiv Rasvan Radu, dupa ce timp de un an, in perioada 2006-2007, a ocupat postul de director financiar (CFO), membru in conducerea bancii romanesti. Cravario il inlocuieste pe Niccolo Ubertalli, care a fost adjunctul lui Radu la UniCredit Tiriac Bank timp de numai doi ani, de la inceputul lui 2013 pana la sfarsitul lui 2014, cand a demisionat, urmand a ocupa o pozitie similara la subsidiara UniCredit din Turcia, Yapi Credi, a patra mare banca din aceasta tara. Cravario este responsabil pentru divizia retail, directia private banking si directia valoare parteneriala & prelucrarea informatiilor de piata, incepand cu data de 16 februarie 2015, cu conditia obtinerii aprobarii prealabile a BNR, se arata intr-un raport al conducerii UniCredit Tiriac Bank.

CURENTUL

Şi totuşi firma menţionată de Şova a aparţinut Alinei Gorghiu până în 2013

Dan Şova, în pragul arestării preventive a cuvântat de la tribuna Senatului referitor la unul dintre contractele anchetate de DNA: "Colegii mei au reprezentat Turceni şi au obţinut această sumă. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei Alina Gorghiu." Imediat Gorghiu a trimis un scurt comunicat de presă: "Din păcate domnul Şova se agaţă de numele meu, crezând că aşa poate capta bunăvoinţa senatorilor liberali. Le-am transmis din nou acestora să voteze la vedere, să nu se lase intimidaţi de folosirea numelui meu. Din data de 17.07.2007 (informaţia poate fi verificată oricând la Baroul Bucureşti) nu mai fac parte din firma de avocatură, ca atare nu am semnat sau reprezentat nicio companie în litigiul menţionat de domnul senator Şova". Alina Gorghiu minte. În toate declaraţiile de interese începând cu 2008 şi până în decembrie 2012 aceasta a declarat că deţine 75% şi respectiv 50% din cabinetul de avocatură "SCA Gorghiu, Pop şi asociaţii". Şova nu a spus că Gorghiu a fost în instanţă să pledeze ca avocat, ci că Electrica a fost reprezentată de firma sa.

Tablouri - de Tia Şerbănescu

Practic, cererile procurorilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor devin cereri ale aleşilor de ridicare a atribuţiilor judecătorilor. Parlamentul decide cine merge în justiţie şi cine rămâne hoţ neprins şi negustor cinstit. PSD vrea să facă astfel din acuzaţii săi bărbaţi oneşti şi femei cinstite. Sunt însă şi alte căi pentru a ajunge nevinovat fără să fii parlamentar: devii denunţător. Dacă îţi recunoşti fapta şi denunţi complicii înainte ca DNA să fi intrat pe fir, scapi de pedeapsă şi rămâi cu banii - ca în Microsoft (episodul-pilot) unde DNA a clasat acuzaţiile la adresa lui Pescariu şi Florică. Aşa spune Codul Penal. În felul acesta, cei mai iuţi dintre corupţi pot scăpa forever de justiţie ducându-se să declare: da, onorată doamnă Ţepeş, am luat şpagă 9 mil. euro dar i-am împărţit cu Cocoş, Pinalti şi Sandu; acum pot să plec acasă? Că mă grăbesc, mai am o afacere în derulare, vin peste o lună să vă spun complicii, să-i umflaţi că au început să mă enerveze.

CURIERUL NATIONAL

TVA intră la apă... Aşteptăm efectele

Guvernul a aprobat ieri reducerea TVA de la 24%, la 9% pentru produsele alimentare de bază şi la 20% pentru alte produse. Frumosu (FNSIA) şi Popescu (Romalimenta): Reducerea TVA la alimente va aduce fiecărui român economii lunare de 200 - 300 lei, pe care le poate folosi la achiziţia altor bunuri. Plosceanu (ARACO): Faptul că TVA se reduce la 20% este unul rezonabil, care înseamnă o relaxare fiscală. Mică, dar este!

Tragedia Germanwings: Continuă căutările în zona catastrofei aeriene din Alpii francezi

Posturile de radio şi de televi­ziune franceze anunţau ieri dimineaţă că, foarte devreme, au fost reluate operaţiunile de cerce­tare şi salvare în zona în care s-a prăbuşit avionul companiei Germanwings, cu 150 persoane la bord. Ziarişti aflaţi în zonă dădeau ca sigură informaţia conform căreia nu ar mai fi niciun supravieţuitor. Au confirmat de asemenea ştirea potrivit căreia una din cutiile negre a fost recuperată. Deşi deteriorată, ea a fost trimisă pentru analize la Paris. Este căutată în continuare cealaltă cutie. Stephane Le Foll, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că circa 500-600 jandarmi, pompieri şi forţe de securitate civile se află în zona accidentului pentru a găsi rămăşiţe ale avionului şi trupuri ale victimelor. "Trebuie acţionat metodic şi menţinut izolat perimetrul în care s-a produs accidentul pentru a se evita perturbarea cercetărilor", a precizat Le Foll, punând, şi el, la îndoială posibilitatea comiterii unui act terorist.

Coca-Cola, acuzată de furt de terenuri în Guatemala şi Cambodgia

Compania Coca-Cola se confruntă cu critici severe în Cambodgia, dar şi în Guatemala, acuzată fiind că "ar fi beneficiat de furturi masive de teren, orchestrate de oficiali guvernamentali pentru întreprinderi agricole, printre care şi unul dintre furnizorii de zahăr ai companiei", a declarat David Pred, director al Grupului pentru Dezvoltare Internaţională, citat de Reuters. Potrivit sursei citate, mii de cam­bodgieni au fost violent strămutaţi de poliţie şi forţe mili­tare, ca­re le-ar fi furat semnăturile, le-ar fi ars casele şi distrus culturile de zahăr, a declarat Pred, managing director al organizaţiei cu sediul în California. "Ceea ce vorbim aici este furt", a spus el, adăugând că Coca-Cola nu a reuşit să realizeze due diligence grav pe furnizorul său.

P(r)ostacocraţie

Nu poate fi vorba de democraţie şi nici de găsirea unei căi pentru România dacă aparatele de bruiaj mediatic acţionează într-atât de putenic încât covârşesc exprimarea minţilor libere şi dezbaterea publică. Unde mai sunt informaţiile relevante, unde mai sunt întrebările pe care chiar trebuie să ni le punem şi unde sunt ideile născute din nelinişti reale dacă opinia publică este malformată sistematic din direcţii oculte?! Scandalul recent al "postacilor" - indivizi plătiţi pentru a polua dezbaterea de pe internet prin comentarii unidirecţionale - nu vine ca o noutate, cel puţin pentru cei care nu eram naivi. Nu este, însă, puţin lucru că fenomenul îşi dezvăluie partea hâdă prin delaţiuni reciproce ale celor implicaţi. Democraţia, fără dezbatere publică reală, nu poate exista. Postacii - ca şi alte categorii de ciraci politici - vin în răspărul democraţiei. Puţină diferenţă între cetele de susţinători de partide ai perioadei antebelice înarmaţi cu măciuci şi "bâtele" virtuale pe care postacii le aplicau în veritabile ciomăgeli online!

ANAF a cerut schimbarea administratorului judiciar al Rodipet

Principalul creditor al Network Press Concept (fostul Rodipet) - ANAF, care deţine peste 68% din creanţe a cerut Tribunalului Bucureşti să numească un alt administrator al societăţii debitoare, nemulţumit de rezultatele pe care le-a avut Consulta 99, actualul administrator judiciar. Următorul termen stabilit de instanţă este data de 29 aprilie a.c., şedinţa urmând să se desfăşoare în Camera de Consiliu. Încă din vara anului 2013, ANAF a cerut administratorului judiciar Consulta 99 să-şi îmbunătăţească planul de redresare a companiei.

Schimbare în conducerea OMV Petrom

OMV Petrom anunţă numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea în funcţia de membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Downstream Gas, începând cu 17 aprilie 2015, ca urmare a încetării mandatului lui Cristian Secoşan. Numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea a avut loc în cadrul şedin­ţei Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom din data de 24 martie 2015. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul de Supraveghere a adoptat redenumirea segmentelor de activitate ale OMV Petrom, fără a modifica modul de organizare a companiei. Decizia a fost luată pentru a reflecta denumirile segmentelor de activitate la nivelul grupului OMV şi pentru a facilita astfel comparabilitatea rezultatelor financiare raportate în sistem IFRS.

BCE, pregătită să strângă lanţul Guvernului grec

Banca Centrală Europeană este pregătită să facă ilegale achiziţiile de titluri de stat pe termen scurt pentru creditori, într-o mişcare care va strânge lanţul în jurul Guvernului grec, potrivit EUobserver. Decizia, care a fost formalizată într-o scrisoare trimisă marţi (24 martie) către autorităţile greceşti, notează Financial Times, vine după două zile după ce preşedintele băncii, Mario Draghi a respins acuzaţiile potrivit cărora banca ar şantaja Grecia prin îngreunarea accesului Guvernului şi băncilor greceşti la fondurile BCE. "Noi nu creăm regulile pentru Grecia ... folosim pur şi simplu regulile existente. Obligaţiunile greceşti sunt sub nivelul normal al garanţiei", a spus Draghi. Motivul interzicerii este susţinut de faptul că ar ajuta la ruperea legăturii dintre îndatoratul Guvern grec şi fragilul său sector bancar care în prezent deţine aproximativ 11 miliarde de euro în titluri de stat emise de Guvern.

EVENIMENTUL ZILEI

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Binomul SRI-DNA îi vînează pe Politicieni şi-i protejează pe Mafioţi!

Cum s-a ajuns în stalinism de nu îndrăznea nimeni nici măcar în gînd, d-apoi în public să cîrtească împotriva Binomului Partid-Securitate? Foarte simplu. Lupta de clasă era un pretext pentru un duşman sau pentru un tip care rîvnea la nevastă-ta să te trimită la puşcărie denunţîndu-te că eşti împotriva regimului de democraţie-populară. Cum s-a ajuns azi că puţini jurnalişti mai îndrăznesc să observe folosirea luptei împotriva corupţiei pentru răfuieli între găştile mafiote din România? Foarte simplu. Cînd nu sunt ofiţeri acoperiţi ai SRI, aşa cum pe vremuri unii erau colaboratori ai Securităţii, jurnaliştii lucrează la ziare şi televiziuni ai căror patroni sunt şantajaţi cu dosare de corupţie de Binomul SRI-DNA. Doar printr-o astfel de realitate pot să-mi explic tăcerea presei noastre în faţa unuia dintre marile abuzuri ale Binomului SRI-DNA: Clasarea acuzaţiilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă în cazurile Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Dragoş Stan.

Traian Băsescu, despre ALRO: Eu nu am intervenit să modific o lege

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii "Ultimul cuvânt" de pe B1 TV, că informaţia conform cărei ar fi intervenit în favoarea ALRO în timp ce era şef al statului este o minciună. "E în spaţiul public o mare minciună şi am ocazia să o clarific. Mă refer la intervenţia în favoarea ALRO. Iată ce reclama managementul de la ALRO. Li se asigurase doar 60% din energia electrică necesară funcţionării pe 12 luni. Mai mult, când i-am primit în audienţă mi s-a spus că trebuie să dea şi şpagă în timpul anului ca până la sfârşitul anului să-şi poată asigura toată cantitatea de energie electrică. Un producător de aluminiu trebuie să facă pe cel puţin un an de zile contractul de import bauxită. Trebuie să-şi facă contractele de transport bauxită. Ori, atât timp cât prin ministerul industriilor i se asigură doar undeva între 60-65% din necesarul de energie, uzina nu putea să contracteze nici bauxita, nici transportul", a spus Traian Băsescu.

Arpad Paszkany recunoaşte că Radu Mazăre a cerut un milion de euro pentru construirea unui mall

Omul de afaceri Arpad Paszkany a recunoscut la DNA că primarul Radu Mazăre a cerut un milion de euro, prin intermediul lui Sorin Strutinsky, în schimbul eliberării documentaţiilor de urbanism necesare construirii unui mall în Constanţa. Detalii despre acest caz apar în motivarea deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins pe 18 martie cererea DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, potrivit Agerpres. Mita ar fi fost luată sub forma unor contracte fictive de publicitate încheiate între Soti Cable Neptun SRL (firmă controlată de Sorin Strutinsky) şi societatea Tripont Invest SRL, iar de la Soti banii ar fi ajuns la Radu Mazăre.

A intervenit Doina Pană pentru a împedica adoptarea unor reglementări?

Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a oferit explicaţii, miercuri seară, în cadrul emisiunii "Ultimul cuvânt" de pe B1 TV, cu privire la compania Holzindustrie Schweighofer, care timp de mai mulţi ani ar fi făcut presiuni pentru a împedica adoptarea unui anumit tip de reglementări. "Dumnealor au investit foarte mult în România. La ora actuală sunt pe punctul de a finaliza încă o fabrică foarte mare care poate exploata un volum uriaş de masă lemnoasă. Eu nu îi condamn că vor să-şi dezvolte o afacere. Ce am vrut noi, parlamentarii să modificăm, a fost dreptul ca firmele mici româneşti să se poată dezvolta, să nu fie anihilate. Dacă firmele româneşti pot să se dezvolte şi nu sunt sufocate de nişte giganţi, e spre binele pădurii şi spre binele oamenilor. Nu e o măsură anticoncurenţială, e o măsură antimonopol", a spus Doina Pană. Fostul ministru a explicat că atunci când a încercat să impună această reglementare a fost contactată de Ambasada Austriei.

JURNALUL NATIONAL

Gorghiu cade în groapa săpată pentru Şova. ''Gorghiu, Pop şi asociaţii'' contracte cu AVAS, unde Gorghiu era asistenta lui Atanasiu

Alina Gorghiu, copresedinte PNL, aluneca in groapa pe care i-a sapat-o lui Dan Sova. Scandalul declansat de liberali dupa respingerea cererii de arestare a senatorului Sova o aduce in prim plan pe Gorghiu , care s-a aflat in vartejul proceselor pe care avocatul Sova le-a castigat pentru clientul Turceni-Rovinari in dauna societatii Electrica. Miza a fost si un comision de succes pentru avocati, substantial in conditiile in care litigiul se ridica la 42 milioane lei (peste 10 milioane euro). Sova este cercetat de DNA pentru ca ar fi obtinut contractele de reprezentare prin complicitate la trafic de influenta. Firma de avocatura ''Gorghiu, Pop si asociatii" a obtinut contractul de la Electrica in buna regula, daca tinem cont ca la Electrica lucra pe un post important tatal doamnei Gorghiu, chiar de director, dupa cum sustine RTV. O alta situatie stanjenitoare pentru Alina Gorghiu o reprezinta postul de consilier al presedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, in momentul derularii unor contracte juridice de asistenta ale firmei ''Gorghiu, Pop si asociatii'' incheiate cu ... AVAS.

Băsescu prezintă lista persoanelor INTANGIBILE din România

Basescu Traian a nominalizat un grup de persoane care ''indiferent ce vor face ,ele nu vor pati nimic''. In discutia cu realizatorul unei emisiuni de la B1 tv , in contextul discutiei legate de votul din Senat prin care s-a respins cererea de arestatre a lui Dan Sova, Basescu a spus ca un grup de oameni este protejat in timp ce Elena Udrea a fost arestata. Lista intangibililor, dupa Basescu Traian, ii cuprinde pe: -Eugen Bejenariu, -Remus Truica, - Aurel Radu, -Claudiu Florica, -Dinu Pescariu, -Sebastian Ghita.

Metodă nouă de înşelăciune. Infractorii se dau procurori de la Parchet, DNA sau DIICOT şi cer detalii bancare

Valul de arestări din ultima perioadă i-a inspirat pe hoţi. Dacă tot e la modă DNA sau DIICOT, de ce nu şi-ar updata şi ei metodele de ţepuit? Aşa că în loc să te sune să-ţi spună că o rudă a fost victima unui accident şi are urgent nevoie de bani, acum infractorii se dau procurori de la Parchet, DNA sau DIICOT şi îţi cer informaţii despre cardurile pe care le deţii sub pretextul că se fac verificări într-un dosar de clonare a unor carduri. Şi pentru a face verificarea, îţi spun că e necesar să le dai datele de pe card. Urmarea? Conturile sunt imediat golite de falşii procurori. "Sunt sute de cazuri la nivelul întregului sistem bancar. E vorba până acum de circa cinci bănci mari, din câte am fost sesizaţi. Îi rugăm pe clienţi să nu furnizeze niciodată telefonic date personale sau pe cele referitoare la mijloacele de plată de care dispun", au declarat pentru pentru hotnews.ro surse apropiate situaţiei.

Codul termitelor austriece, respins de Klaus Iohannis

Ambasadorul Austriei face lobby pentru compania Holzindustrie Schweighofer. Bătălia pe noul Cod Silvic a fost încheiată de preşedintele României, Klaus Iohannis, care a decis ca această lege să fie reexaminată, pe motiv că: "intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi, sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei şi să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator". Imediat au apărut şi reacţiile. Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultura, Doina Pana, a lansat o serie de acuzaţii la adresa presedintelui Klaus Iohannis, susţinând că ar fi fost supus unor influenţe din străinătate şi ar fi fost dezinformat pentru a nu promulga Codul.

NATIONAL

Cum vor politicienii sa o scoata pe Kovesi din viteza!

Indiferent, ca fac parte din actuala coalitie guvernamentala sau sunt in Opozitie, tot mai multi dintre politicienii ramasi inca in libertate susotesc intre ei ca, gata, nu mai e mult si se vor mai potoli cu anchetele lor si procurorii anticoruptie. Iar drept dovada ca reprezentanti ai tuturor taberelor politice lucreaza, in mod clandestin, la un astfel de proiect este si faptul ca au gasit deja o denumire generica pentru noua stare de fapt menita sa inlocuiasca "jihadul" anticoruptie. Asa ca o buna parte a clasei politice s-ar arata dispusa la adoptarea unor chichite legislative care sa duca, pe cat mai grabnic cu putinta, la instaurarea unei asa-numite relaxari judiciare. Ar fi singura solutie eficienta pentru a o scoate pe Kovesi din viteza, fara a o ataca fatis, ocolindu-se astfel iminenta reactie vehementa a marilor cancelarii.

"Investitorul" Horia Schiopu-Simu a lasat fiscului datorii de 67 de milioane lei

Cumparata in 2007 de Horia Schiopu-Simu de la statul roman cu suma de 27 de milioane de lei, SC Foradex SA - cea mai veche companie romaneasca de foraj, a cunoscut in foarte scurt timp soarta devalizarii si falimentului. Ca si celelalte afaceri preluate de Simu, Foradex SA a sfarsit cu activele imprastiate catre alte firme satelit detinute de Simu si cu datorii catre Fisc chiar mai mari decat valoarea la care a fost cumparata: 67 milioane de lei. Scoasa la privatizare de AVAS in aprilie 2007, Foradex SA a fost preluata de Horia Schiopu-Simu in luna septembrie a aceluiasi an prin intermediul mai multor companii pe care acesta le controla: Amteck Investitii, Cuprom si IPRONEF. Interesul noului proprietar de a mentine pe picioare Foradex SA a durat doar trei ani, adica fix perioada in care era obligat prin contractul de privatizare sa sustina activitatea firmei.

PNL cere alegeri anticipate

Respingerea solicitarii de arestare a senatorului PSD Dan Sova le-a oferit liberalilor prilejul sa aduca in discutie tema lor preferata: alegerile anticipate. "Trebuie sa dam tarii un Parlament nou", a explicat co-presedintele PNL Alina Gorghiu, mentionand ca votul din Senat este o dovada de dispret fata de alegatori. "Ceea ce s-a intamplat in Senat este o sfidare a romanilor, a justitiei, a statului de drept. PSD si Victor Ponta au orchestrat, in dispret total fata de cetatenii Romaniei, o piesa noua, de natura procedurala, cu aceeasi intentie: blocarea justitiei. E inca o lectie prin care Victor Ponta ne arata ca nu vom fi niciodata, nici noi, nici romanii, egalii PSD", a declarat Gorghiu, acuzandu-i pe social-democrati ca "au aruncat in aer credibilitatea tarii".

Texas s-a saturat de SUA

Texas nu este de acord cu politica guvernului american si doreste sa obtina independenta, a declarat, la Moscova (!), Nathan Smith, numarul trei al Miscarii Nationaliste Texane, care numara peste 250.000 de membri. Potrivit lui Nathan Smith, statul Texan nu mai vrea sa finanteze un buget militar enorm, cum este cel al Statelor Unite, si sa "tolereze" dictatura presedintelui Barack Obama. "Avem nevoie sa fim independenti pentru ca noi suntem diferiti (...) Noi nu suntem de acord cu politica guvernului federal american(...) Pentru ce texanii trebuie sa finanteze un buget militar astronomic, cum este cel al Statelor Unite? Nu suntem de acord cu aceasta politica, a indicat Nathan Smith, aflat intr-o vizita la Moscova, urmare a invitatiei lansate de Alexandr Ionov, conducatorul Miscarii antimondialiste din Rusia.

PUTEREA

Ponta forţează reducerea TVA din vară

De anul viitor va fi extinsă lista produselor cu TVA redusă la 9%, de la carne, peşte, lapte şi pâine la animale vii şi păsări vii, din specii domestice, ouă de păsări, legume, fructe comestibile şi preparate din acestea, precum şi pentru accesul la evenimentele sportive. Măsura este prevăzută în proiectul noului Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală, care au fost aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului şi vor fi transmise Senatului, pentru a fi introduse, la începutul săptămânii viitoare, pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Documentul mai prevede reducerea cotei standard de TVA pentru toate bunurile şi serviciile, de la 24% în prezent la 20%, începând cu 1 ianuarie 2016, şi la 18% din 2018. Totuşi, potrivit premierului Ponta, Guvernul intenţionează să decidă în aprilie reducerea, începând din luna iunie, a taxei pe valoarea adăugată, urmând să stabilească dacă va fi diminuată cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de bază, de la 24% la 9%.

Timp de două zile, 100 de companii vin la Sala Palatului să recruteze personal

Vineri şi sâmbătă, 27 şi 28 martie, la Sala Palatului din Bucureşti are loc o nouă ediţie a târgului de joburi Angajatori de TOP. Cei care doresc un job sau vor să caute unul mai bun au oportunitatea să afle care este oferta şi ce salarii oferă angajatorii pentru poziţiile deschise. În cele două zile, vor fi prezente 100 de companii multinaţionale şi locale cu 4.000 de oportunităţi de carieră şi peste 300 de specialişti în recrutare.

ROMANIA LIBERA

Dosarul Microsoft: De ce au fost iertaţi denunţătorii Florică şi Pescariu

Pentru a se înlege motivele clasării, trebuie să pornim de la situaţia iniţială în care autorii Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Dragoş Stan au făcut denunţuri potrivit cărora au cumpărat influenţă şi au dat mită celor patru inculpaţi trimişi deja în judecată (respectiv lui Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu) în momentul în care NU era începută urmărirea penală pentru aceste fapte. Cei trei denunţători au refăcut traseul banilor daţi ca mită în faţa procurorilor cu documente şi au probat, astfel, cumpărarea de influenţă. Din moment ce, pe lângă denunţuri, cei trei au prezentat şi probe materiale care au dus la identificarea unor NOI fapte de corupţie, Codul Penal îi OBLIGA pe procurori să dea soluţia de clasare pentru denunţătorii Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Dragoş Stan chiar dacă aceştia au săvârşit faptele de cumpărare de influenţă de la cei patru inculpaţi trimişi în judecată ( Cocoş, Pinalti, NIRO, Gabriel Sandu).

Băsescu, atac dur la Tăriceanu: Trebuie să ajungă urgent în faţa Justiţiei

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, miercuri, în cadrul emisiunii "Ultimul cuvânt", de la B1 Tv, despre contestaţia pe care liberalii vor s-o facă la CCR, în cazul votului pentru Şova. Fostul preşedinte spune că şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, trebuie tras la răspundere, întrucât nu a emis hotărârea în cazul votului din Senat pentru Dan Şova. "Călin Popescu Tăriceanu trebuie să ajungă urgent în faţa Justiţiei. Decât să-ţi sărăcesti gura cu el nu mai bine faci plângere penală pentru abuz în serviciu", a declarat fostul şef al statului. El a precizat că preşedintele Senatului nici nu va emite o astfel de hotărâre. "Nu vor avea curaj să emită hotărârea în legătură cu Dan Şova. Nu s-a votat, deci nu avem hotărâre. Ăsta e trucul! Tăriceanu a considerat că nu s-a votat, deci nu există un motiv să emită o hotărâre. Domnii liberali nu vor avea ce să atace, că nu va fi hotărârea", a declarat Băsescu.

ZIARUL FINANCIAR

RCS & RDS îşi continuă strategia agresivă de achiziţii pe piaţa de cablu

RCS & RDS, liderul pieţei locale de cablu TV, continuă să execute strategia agresivă de expansiune desenată de fondatorul său antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea, bilanţul tranzacţiilor - realizate în mare parte prin firme apropiate grupului - urcând la aproape 100.000 de clienţi noi de la începutul anului 2014 până în prezent, au de­clarat pentru ZF mai multe surse din industrie. Compania ar fi plătit peste 10 mil. euro pentru aceste achiziţii. "Cea mai recentă achiziţie este compania Pan Electro SRL, care are clienţi în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. RCS & RDS a preluat 14.000 de abonaţi pentru 2 milioane de euro, plus TVA", a declarat pentru ZF o sursă de pe piaţă. Pan Electro avea puţin peste 10.000 de abonaţi a decla­rat pentru ZF o altă sursă din industrie, care a confirmat, de asemenea, preluarea. În luna noiembrie a anului trecut în sfera de influenţă a RCS & RDS a intrat şi un jucător din Cluj, cu o bază de aproximativ 50.000 de clienţi, a spus o sursă pentru ZF. "RCS & RDS a plătit 130 de euro plus TVA pe fiecare abonat", conform sursei menţionate, care a plasat tranzacţia la o valoare de peste 6 mil. euro, plătibili în rate.

Banca Transilvania merge pe reţeta tradiţională: capitalizează profitul şi răscumpără acţiuni proprii

Banca Transilvania le propune acţionarilor majorarea capitalului social cu 417,3 milioane de lei (94 mil. euro), prin încorporarea profitului net obţinut de bancă în 2014, şi răscumpărări de până la 20 milioane de acţiuni. Pe 29 aprilie, acţionarii vor supune la vot aprobarea de principiu a fuziunii prin absorbţie dintre Banca Transilvania şi Volksbank (societate absorbită), tranzacţie care ar putea propulsa BT pe locul secund în sistemul bancar în funcţie de active. Capitalul social al băncii cu sediul central în Cluj ar urma să crească de la 2,608 miliarde de lei la 3,03 miliarde de lei. Majorarea capitalului social se va face prin capitalizarea rezervelor constituite din profitul de anul trecut (în valoare netă de 448 mil. lei) şi a primelor de conversie în acţiuni a unor obligaţiuni emise de Banca Transilvania (simbol bursier TLV). Data de înregistrare propusă pentru acţionarii care vor participa la această operaţiune este 29 mai.

Raiffeisen păstrează titlul de cea mai profitabilă bancă

Raiffeisen Bank, deţinută de grupul austriac cu acelaşi nume, a raportat anul trecut un profit net de 113 mil. euro (echivalentul a 502 mil. lei), cu 9% peste nivelul din 2013, datorită costurilor mai mici cu provizioanele de risc şi creşterii veniturilor din comisioane. Banca a raportat cheltuieli cu provizioanele de risc de 71 milioane de euro în 2014, în scădere cu 13% faţă de anul anterior. Veniturile totale au stagnat la 455 mil. euro, pe fondul restrângerii marjelor de dobânzi. Veniturile au fost constante datorită încasărilor mai mari din dobânzi. "Dobânzile au scăzut constant şi într-un ritm destul de rapid. Creşterea numărului de clienţi pe anumite segmente, cum sunt clienţii premium, dar şi dezvoltarea serviciilor şi a produselor de tranzacţionare nonrisc, mai ales a plăţilor şi tranzacţiilor online, ne-au permis să creştem venitul din comisioane", a declarat pentru ZF Bogdan Popa, CFO al băncii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb