REVISTA PRESEI 28.02.2015

Willy Homner
Revista Presei / 28 februarie 2015

ADEVARUL

PNL îşi lansează sâmbătă programul de guvernare

Partidul Naţional Liberal îşi lansează, sâmbătă, programul de guvernare, eveniment la care vor participa Cătălin Predoiu, dar şi copreşedinţii formaţiunii, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. "Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, împreună cu prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu vor susţine sâmbătă, 28 februarie 2015, începând cu ora 12.30, o conferinţă de presă cu prilejul prezentării spre dezbatere publică şi internă a Programului de Guvernare al PNL. Conferinţa de presă va fi organizată la sediul PNL din Şoseaua Kiseleff nr. 57", se arată în anunţul PNL. Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au anuţat încă de la începutul anului că vor lansa programul de guvernare la finalul lunii februarie.

Liviu Pop: Aproximativ 35% din angajaţii din România au salariul minim pe economie

Proiectul noii legi a salarizării unitare ar putea fi făcut public luna viitoare, astfel încât fiecare angajat la stat să poată urmări ce se va întâmpla cu salariul său în următorii doi ani, a declarat Liviu Pop, ministrul Dialogului Social. "Faptul că prin creşterea salariului minim pe economie în ultimii trei ani de zile, aşa cum ne-am angajat în 2012 în faţa alegătorilor, l-am dus într-o zonă în care, anul acesta, aproximativ 35% din angajaţii din România - stat, privat - sunt cu salariu minim pe economie, e un semnal de alarmă pentru toată lumea. Anul acesta vom avea o creştere a salariului minim la 1 iulie, la fel anul viitor la 1 ianuarie şi la 1 iulie o să îl ducem la 1.200 de lei. Dar nu putem să stăm pe loc pentru că în luna iulie vom avea mai mult de jumătate din angajaţii la stat cu salariu minim pe economie dacă nu venim în zona aceasta cu modificări clare", a declarat Liviu Pop,

Manevra care şochează UE: Trupele ruse, paraşutate la graniţa cu Letonia

Mii de militari ruşi au fost paraşutaţi la doi paşi de graniţa cu Letonia, în regiunea Pskov, în cadrul unor exerciţii de război care au stârnit nemulţumirea oficialilor de la Riga. Paraşutarea trupelor ruse lângă graniţa cu Letonia este un aspect obişnuit al manevrelor militare derulate de Moscova, care sunt programate să se încheie sâmbătă, a declarat un oficial al Ministerului rus al Apărării, citat de AFP. Jocurile de război derulate atât de aproape de graniţă i-au alarmat însă pe vecinii Rusiei. MInistrul leton al Apărării, Raimonds Vejonis, a subliniat că autorităţile au sporit supravegherea la graniţă şi a criticat Moscova pentru că nu a anunţat din timp desfăşurarea exerciţiilor.

Hellvig, citat în "Newsweek": Este o iluzie periculoasă ca Europa să creadă că este imună la invazia Rusiei

Liderii europeni au de făcut o alegere grea. Fie se angajează să ajute Ucraina să meargă pe calea europeană, fie se înţeleag cu Rusia în procesul de transformare a acestei foste republici sovietice într-un stat eşuat, scrie Judy Dempesy în "Newsweek", care îl citează pe Hellvig : "UE nu îşi poate permite un comportanemt obraznic de tipul celui britanic sau grecesc sau jocul la două capete după modelul Bulgariei, Italiei sau Ciprului", referindu-se la atitudinea ambiguă a liderilor acestor ţări faţă de Rusia. "Astfel de atitudini sunt cu atât mai îngrijorătoare acum când ţări precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania şi România au devenit principalele ţinte ale imperialismului rusesc".

Wesley Clark, fost comandant NATO: Înarmaţi Ucraina până când Putin nu ajunge la frontierele Alianţei

Fostul comandant al NATO Wesley Clark crede că timpul diplomaţiei a trecut în Ucraina şi este vremea ca Kievul să primească arme şi muniţii de la Occident pentru a face faţă agresiunii ruse până nu este prea târziu şi Putin va ajunge la frontierele NATO. După terminarea Războiului Rece, Statele Unite ale Americii au primit o lecţie dură: atunci când putem face ceva, trebuie să facem. În Rwanda, nu am facut, şi 800 de mii de oameni au fost ucişi. În Bosnia, am ezitat, şi mai mult de 100 de mii de persoane au fost ucise, iar 2 milioane au fost strămutate înainte ca noi sa începem să acţionăm. În Balcani, în 1991, i-am lăsat pe europeni să încerce cu diplomaţia pentru a opri agresiunea sârbă deghizată într-un conflict etnic. Diplomaţia nu a reuşit. Am sprijinit europenii atunci când au cerut trupe ONU de menţinere a păcii.

Cu Putin la psiholog: încalcă regulile, dispreţuieşte tot, se teme că pierde puterea

Ian H Robertson, profesor de de psihologie la Trinity College din Dublin şi membru al Academiei Regale din Irlanda, i-a făcut un profil psihologic liderului de la Kremlin analizând diverse momente în care a fost implicat Vladimir Putin. Putin nu se simte subiect al regulilor ordinare sociale, ceea ce ne sugerează că el nu are tradiţia de a respecta chiar şi reguli mai importante - spre exemplu cele stabilite în cadrul Acordului de la Minsk. Pentru a fi oneşti până la capăt, Putin consideră că Occidentul a încălcat acorduri cu mult mai mari, avute cu Rusia, privind integritatea imperiului pe care el l-a servit în trecut. Imaginile cu soldaţi NATO care patrulează hotarele Rusiei pe teritorii care cândva au aparţinut formal URSS este iritantă pentru el. În mod similar, flirtul fostelor colonii, cum ar fi Georgia şi Ucraina, cu calitatea de membri NATO este foarte enervant pentru el.

Monica Macovei, curtată de lideri PSD: "Bună ziua, vă rog să mă primiţi în audienţă câteva minute"

Vicepreşedintele organizaţiei PSD Sector 6, Liviu Voinea, i-a transmis un mesaj Monicăi Macovei, în care o roagă să îl primească în audienţă şi îi spune că ar vrea să se alăture noului ei proiect politic. "Vă scriu acest email şi vă rog să mă primiţi într-o audienţă de câteva minute, sunt vicepreşedinte la PSD Sector 6, membru PSD de trei ani. Mi-aş dori sincer să vin alături de dumneavoastră în acest proiect politic nou, împreună cu minim 100 de persoane care îmi sunt alături, majoritatea tineri, toţi din sectorul 6", se arată în emailul transmis de Voinea către Macovei. Conţinutul acestui email a fost publicat, pe Facebook, de către un colaborator al lui Macovei şi unul dintre membrii fondatori ai noului său partid, Mihai Poliţeanu. Poliţeanu a făcut publică şi o conversaţie cu Voinea, în care îi transmite că răspunsul lui Macovei este unul negativ.

Birocraţia europeană a ucis combinatul social de la Câmpia Turzii, gândit pentru foştii angajaţi Mechel

Întreprinderea socială unde urmau să lucreze şomeri de la Combinatul Mechel Câmpia Turzii şi unde urmau să se producă şoşoni pentru clăparii de schi nu se mai poate realiza, întrucât finanţarea de 3,6 milioane de euro de la CE a ajuns prea târziu, iar banii vor fi returnaţi. Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat, vineri, în şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Cluj, că proiectul referitor la combinatul social de la Câmpia Turzii, care includea şi întreprinderea socială, era unul inovator la nivelul UE şi de aceea durata de evaluare a proiectului a fost una foarte lungă.

Document Naşul TV: Sebastian Ghiţă, angajament pentru o instituţie a statului neprecizată

Redacţia "Naşul TV" a publicat vineri seară o serie de documente în care apare numele deputatului Sebastian Ghiţă, printre acestea fiind şi o declaraţie în care acceptă "cerinţele procedurii de verificare şi avizare" ale unei instituţii, dată în prezenţa unui cadru militar în dreptul căruia apar şi menţiunile "gradul, numele, prenumele şi semnătura funcţionarului de securitate". Redacţia "Naşul" a publicat documentele fără a face comentarii pe marginea acestora, lăsând ca fiecare citititor să tragă propriile concluzii. Mesajul alăturat "documentelor în premieră" este: "Lămurirea aspectelor privind aceste documente considerăm că trebuie să faca obiectul unei dezbateri publice. Deocamdată, publicarea lor o facem fără comentarii".

Parlamentul german a aprobat prelungirea programului de sprijin financiar acordat Atenei

Parlamentul german a aprobat vineri cu o majoritate covârşitoare extinderea programului de ajutor pentru Grecia. De remarcat este reacţia publicaţiei germane "Die Welt" care se întreabă retoric:"Pe ce pariem că grecii se vor întoarce peste patru luni să mai ceară bani?" "Nu este vorba despre noi miliarde de euro acordate Grecia, nu este vorba despre nicio schimbare în program. Este vorba despre a oferi mai mult timp pentru ca acest program să fie încheiat cu succes", a declarat Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, în cadrul discursului susţinut în faţa parlamentului. Schaeuble a afirmat, de asemenea, că solidaritatea între membrii zonei euro "nu înseamnă că ne şantajăm unul pe celălalt." Presa germană a dus o campanie împotriva prelungirii acestui acord.

EVENIMENTUL ZILEI

Boris Nemţov, unul din cei mai mari critici a lui Vladimir Putin, a fost ÎMPUŞCAT în centrul Moscovei

Opozantul rus Boris Nemţov a fost ucis de gloanţe în centrul Moscovei în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat poliţia capitalei, informează AFP. Peste două zile, ar fi trebuit să conducă un marş de protest în capitala rusă. "Mi-e teamă că Putin mă va ucide", a declarat Nemţov pentru o televiziune belarusă în urmă cu două săptămâni, scrie Newsweek. "Putin a declarat că acest asasinat brutal poartă semnele unui omor la comandă şi este în mod clar o provocare", a declarat purtătorul său de cuvânt, adăugând că preşedintele a cerut Comitetului de anchetă, Ministerului de Interne şi FSB (fost KGB) să ancheteze asupra acestui asasinat. La sfârşitul anilor '90, Nemţov era considerat favorit să-l succeadă pe Elţîn la conducerea Rusiei, însă a pierdut această şansă în faţa lui Vladimir Putin. Liberalul a devenit din acel moment unul dintre cei mai vocali şi influenţi contestatari ai regimului Putin.

Un ziar din Moscova publică dovezi despre planurile criminale ale lui Putin

Novaya gazeta a publicat documente din care reiese că planurile de anexare a Crimeii şi estului Ucrainei au fost premeditate cu mai mult de un an în urmă, la Kremlin. Acestea se dezbăteau la Moscova. în anturajul lui Vladimir Putin în zilele de 4-12 februarie 2014, înainte de fuga preşedintelui Ianukovici şi de destituirea sa.

Tot conform acestui plan se poate observa că Preşedintele Ianukovici declanşase campania sa anti-europeană, care i-a fost şi fatală, mai ales când a refuzat să semneze un acord de cooperare cu UE. Conform documentului prezentat de ziarul menţionat, toate elementele conflictului erau bine plănuite în documentul pregătit şi dezbătut la Kremlin, cu mult timp înainte. În articol şi în documentele prezentate se dau amănunte despre anexarea Crimeii şi despre referendum. Un purtător de cuvânt de la Kremlin a calificat articolul şi documentele respective drept "nişte absurdităţi obişnuite pentru acest jurnal".

Traian Băsescu a mers, din nou, la sediul PMP

Este pentru a doua oară, în decurs de trei zile, când fostul preşedinte al României vizitează sediul Partidului Mişcarea Populară. Traian Basescu a afirmat ca va fi un partener al partidului şi că se va implica în chestiuni organizatorice. El s-ar putea implica, astfel, în alegerile care au loc sâmbătă în filiale din PMP. Sâmbătă, 28 februarie, se vor organiza alegeri privind conducerea Consiliilor Executive Judeţene ale Partidului Mişcarea Populară. "Avem conferinţe judeţene pentru alegerea consiliului executiv judeţean în Maramureş, Neamţ şi Tulcea. Dânsul a venit să ne ureze succes în activitate. Domnul preşedinte este iniţiatorul şi fondatorul sub acoperire al acestui partid. Aşa cum se poartă. E partenerul PMP şi împreună vom crea această mişcare politică puternică care anul viitor va oferi cel mai competent premier al României", a declarat Dorel Onaca, secretarul general al PMP.

Mihail Vlasov, condamnat la PATRU ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă. În urmă cu o săptămână, Vlasov a rugat-o pe judecătoarea Curţii de Apel Bucureşti să-l achite în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, precizând că, dacă va fi condamnat, aceasta va trăi "cu conştiinţa încărcată toată viaţa". La ultimul termen al procesului în care a fost trimis în judecată pentru trafic de inluenţă, Mihail Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori şi a solicitat instanţei să fie judecat în procedură simplificată.

Americanii iau în calcul restrângerea regimului de călătorie fără vize dinspre Europ

Washington ia în calcul restrângerea regimului de călătorie fără vize dinspre Europa, Visa Waiver. E vorba de o iniţiativă legislativă sprijinită atât de democraţi, cât şi de republicani, potrivit presei americane. Pe de altă parte, întregul proiect de reformare a sistemului de imigrare este blocat şi va rămâne aşa până la alegerea unui nou preşedinte în Statele Unite, aşa că e vorba cel mult de înăsprirea unor regulamente, explică, la RFI, Răzvan Sibii, profesor de jurnalism la University of Massachusetts, Amherst . Ca motiv, a fost invocată "îngrijorarea" SUA că extremişti ai grupării Statul Islamic pot să ajungă pe teritoriul american folosindu-se de paşapoarte din state europene ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru Statele Unite.

Dan Costescu, oficial noul director general la Compania Naţională de Căi Ferate CFR

Dan Costescu a fost numit director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, urmând să preia, în data de 2 martie 2015, conducerea executivă a companiei. Potrivit Agerpres, experienţa profesională, acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domenii precum management, dezvoltare de afaceri feroviare, conducere şi implementare de proiecte, consultanţă feroviară, cercetare sau academic, i-a permis lui Dan Costescu ocuparea, până în prezent, a unor poziţii reprezentative în companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară. Dan Costescu a fost responsabil individual sau în echipe complexe, pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare în structura dorită de acţionariat, ori autoritatea tutelară a unor companii precum Romvag S.A (România), Karsdorfer Eisenbahn - KEG/ Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER).

JURNALUL NATIONAL

Cum DISPARE MICROSOFT din ancheta DNA cu SUTELE DE MILIOANE din AFACEREA MICROSOFT?

Dupa modelul ''Trofeul Calitatii'' in care Adrian Nastase a fost condamnat, ''Trofeul Microsoft'' il va avea castigator merituos pe Traian Basescu. Asta daca logica justitiei nu va fi contorsionata sau incovoiata de interese din afara spatiului bunului simt. Cocos, Pescariu, Pinalti, Udrea, Gabriel Stefan s-au lipit de cateva zeci de milioane de euro dupa cum lasa procurorii DNA sa transpara din ancheta. Sumele considerabile au fost ' papate'' in campania electorala si in investitii imobiliare ale celor arestati in diferite momente ale anchetei. In afara spatiului mediatizat raman insa marii beneficiari ai afacerii licentelor Microsoft. Sefii marilor companii din IT care au derulat programele de dotare a societatii informatice romanesti sunt numiti cu discretie maxima si prezentati ca un fel de eroi pozitivi care prin denunturi au dezvaluit marea escrocherie pusa la care de politicienii corupti.

Detalii HALUCINANTE despre ELENA UDREA în motivarea ÎCCJ

Detalii halucinante se regăsesc în motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 25 februarie, prin care Elena Udrea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul "Gala Bute". Funcţionarii din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului erau obligaţi de Elena Udrea să participe la şedinţe lungi în noapte pentru a găsi modalităţi de încheiere a contractelor pentru Gala Bute, iar unii dintre ei chiar au plâns la aceste întâlniri. În timpul dezbaterilor din instanţă, procurorul de caz a declarat că Elena Udrea a făcut presiuni asupra subordonaţilor să încheie contractul pentru ''Gala Bute'', deşi aceştia i-au spus că există prevederi legale care împiedică semnarea acestui contract.

ONU: Situaţie foarte sumbră în Ucraina

Circa cinci milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar din cauza conflictului din estul Ucrainei, a estimat vineri ONU, vorbind despre "o situaţie foarte sumbră", informează AFP. "Există într-adevăr o criză umanitară în zonele controlate de separatişti", a subliniat coordonatorul pentru ajutor umanitar al ONU în Ucraina, Neal Walker, la trecerea sa prin Bruxelles pentru a încuraja instituţiile europene să contribuie la un nou apel pentru fonduri de 316 milioane de dolari lansat în această săptămână. ONU estimează că 4,7 milioane de persoane aflate în teritoriul separatist, în zonele de luptă sau în imediata lor apropiere au nevoie de ajutor. În plus, 300.000 de persoane s-au refugiat în alte regiuni ale ţării şi un milion în străinătate pentru a scăpa de acest conflict care a făcut 5.800 de morţi în zece luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb