REVISTA PRESEI 30.01.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 ianuarie 2014

ADEVARUL

România, după ultima lovitură de cod roşu: troiene cât casa, oameni sub nămeţi, drumuri blocate şi şcoli închise

România a fost lovită de un al doilea val de viscol, iar oameni din mai multe oraşe ale ţării se luptă cu gerul cumplit şi cu troienele care le-au acoperit casele. "Adevărul" vă prezintă bilanţul zilei de astăzi: şcoli închise, jandarmi mobilizaţi, drumuri blocate, accidente şi oameni prinşi în propriile locuinţe. BUZĂU Reportaj în iadul alb. Cum trăiesc cei 1.500 de oameni din Vâlcelele Cei peste 1.500 de localnici din comuna Vâlcelele trăiesc în continuare clipele de coşmar din care de cinci zile nu reuşesc să se trezească. Oamenii au rămas fără pâine şi alimente de strictă necesitate, pentru că puţinele magazine săteşti nu au avut timp pentru aprovizionare. Căile de acces care îi leagă de restul lumii au fost curăţate pentru opt ore, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru că noul val de viscol a blocat din nou drumurile. Cinci localităţi din Teleorman au rămas izolate din cauza viscolului şi ninsorii. Primarii de aici au cerut ajutor autorităţilor pentru a deszăpezi drumurile . La nivelul judeţului opt tronsoane de drumuri sunt blocate.

Gruia Stoica, adus încătuşat la DNA. Omul de afaceri acuzat de cumpărare de influenţă a fost reţinut

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, încătuşat, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie legat de o licitaţie la Complexul Energetic Oltenia. Procurorii au început urmărirea penală pe numele omului de afaceri pentru cumpărare de influenţă. Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, iar avocatul Doru Boştină, căruia omul de afaceri i-ar fi dat trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia, a primit interdicţie de a părăsi ţara. Stoica va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti, joi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, mai informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Noile coduri: Guvernul a trişat Comisia Europeană pe latura penală

Să fie neglijenţă în serviciu sau complicitate cu viitorii infractori? Guvernul Ponta a ignorat toate solicitările de corectare a unor carenţe din viitoarea legislaţie penală, deşi Comisia Europeană se aştepta să adopte modificările cuvenite până la intrarea în vigoare a noilor coduri. Miercuri a fost ultima zi în care Guvernul, în şedinţă ordinară, mai putea aduce cuvenitele corecturi. Nu a făcut-o. Iar premierul Ponta, în deschiderea şedinţei, s-a limitat doar să spună despre coduri că intră în vigoare de la 1 februarie şi că aşteaptă de la instituţiile din Justiţie să-i semnaleze eventuale probleme după intrarea codurilor în vigoare, spre a le corecta. Şi, totuşi, are de trei luni o listă cu obiecţii întemeiate, de la instituţiile care sunt în prima linie de luptă cu criminalitatea, DIICOT şi DNA, dar nu face nimic ca să le corecteze. Dacă făptaşul este indicat în sesizare procurorul este obligat să înceapă urmărirea penală "in personam". Or acest lucru trebuie imediat adus la cunoştinţa suspectului. Este evident că, din acel moment, ancheta devine publică şi tehnicile speciale de investigare devin total inutile.

CCR le-a arătat făptaşilor din "marţea neagră" unde au greşit

Curtea Constituţională le-a explicat, şcolăreşte, parlamentarilor ce greşeli fundamentale au comis în "marţea neagră", atunci când au încercat să mutileze, în folos propriu, Codul Penal. Magistraţii Curţii Constituţionale au publicat motivarea deciziei din urmă cu două săptămâni, atunci când, în unanimitate, au declarat modificările la Codul Penal drept neconstituţionale. Este vorba despre schimbările operate pe ascuns de aleşi în "marţea neagră" din 10 decembrie 2013. Curtea Constituţională a atras atenţia că, prin modificările aduse, "legiuitorul reglementează un regim juridic distinct, de natură să le confere un statut privilegiat parlamentarilor faţă de restul persoanelor care exercită funcţii şi demnităţi publice, şi care rămân circumscrise noţiunii de funcţionar public". În plus, judecătorii CCR consideră inadmisibil faptul că au fost scoase cu penseta din Cod exact persoanele care deţin cu adevărat puterea şi care sunt adeseori înclinate către fapte penale: parlamentarii.

Viscolul a învârtit moriştile: eolienele au realizat azi 20% din producţia de energie a ţării, mai mult decât hidrocentralele sau centrala nucleară de la Cernavodă

Viscolul este de bun augur pentru investitorii în energie regenerabilă: producţia în centrale eoliene a atins ieri 20% din întreaga producţie naţională. Cărbunele duce, însă, greul în această perioadă. La ora 12.00, producţia de energie electrică era de 9.500 MW, iar eolienele realizau 1.949 MW, adică 20,61% din total. Pe cărbune se produceau, însă 2.948 MW, adică 31,17% din total. Producţia pe bază de hidrocarburi, adică gaze naturale şi păcură, totaliza 1.580 MW (16,71%), în hidrocentale se realizau 1.515 MW (16,02%), în vreme ce din surse nucleare se produceau 1.418 MW (14,99%). Biomasa şi panourile solare contabilizau o producţie extrem de mică, respectiv 33 MW (0,35%) şi 14 MW (0,15%). Din producţia de 9.500 MW se exportau, însă, circa 900 MW. În acest moment, la ora 19.00, cărbunele îşi menţine rolul fruntaş, cu 3.058 MW (30,71%), însă producţia hidro a avansat pe poziţia secundă, cu 1.929 MW (19,37%) faţă de 1.884 MW în sectorul eolian (18,87%).

CGS angajează 250 de oameni în România

Compania americană CGS - cel mai mare furnizor de soluţii de externalizare prezent în România - scoate la concurs 250 de locuri de muncă în limbile română, engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi olandeză. "Suntem astfel într-un proces de recrutare accelerată, un lucru deloc uşor având în vedere competenţele lingvistice avansate şi ansamblul de aptitudini pe care le căutăm", a arătat, într-un comunicat, Vladimir Sterescu, managerul CGS în România. Activitatea CGS este organizată în România în trei centre, respectiv în Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Dintre cele 250 de posturi scoase la concurs de CGS, cca 150 sunt în centrul de suport din Sibiu, iar aproape 100 sunt în cel din Braşov, majoritatea joburilor fiind în limbile română sau engleză. Poziţiile disponibile în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană sau olandeză sunt de suport tehnic pentru clienţi. Acestora li se adaugă posturile de Consultant Relaţii Clienţi, în limba română.

Supermarketurile au stocuri pentru trei zile. Transportatorii sunt revoltaţi de închiderea autostrăzilor şi cer drumarilor să îşi facă treaba

Retailerii au stocuri pentru 2-3 zile, chiar dacă funcţionează "cu frâna de mână trasă", nefiind probleme în alimentarea cu produse de bază a zonelor afectate de codul roşu, a declarat, pentru "Adevărul", Delia Nica, director executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). Nu vrem să se închidă autostrăzile, drumarii să bage utilajele din timp, să ia măsuri. Banii i-au luat, acum să facă şi treabă. Mai ales că zonele unde se formează troiene sunt arhi-cunoscute. E jenant să închizi autostrada pe motiv că s-au furat parazăpezile, în condiţiile în care se plătesc bani mulţi şi pe pază. În privinţa transporturilor de pesoane, nu o să mai trimitem maşini în zonele cu cod roşu, pentru a nu rămâne oamenii blocaţi", a afirmat Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor de Transportatori din România.

Guvernul amână pentru săptămâna viitoare adoptarea pachetului de măsuri economice

Pachetul de măsuri privind modificarea sistemului de penalităţi la plata datoriilor bugetare, limitarea comisioanelor interbancare, plafonarea plăţilor în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţirea procedurii de rambursare a TVA va fi adoptat săptămâna viitoare. În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de ordonanţă care prevede că plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice. Guvernul va limita şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.

Creditorii Oltchim au aprobat prelungirea cu două luni a perioadei de vânzare a activelor companiei. Noul termen e 28 martie

Creditorii Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) au aprobat prelungirea cu două luni, din 31 ianuarie până în 28 martie, a perioadei de vânzare a activelor companiei, la solicitarea potenţialilor investitori, potrivit Mediafax. "Această amânare a fost aprobată ca urmare a solicitărilor primite din partea investitorilor interesaţi de procesul de reorganizare a activităţii Oltchim", potrivit unui comunicat al combinatului chimic transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. În luna decembrie a anului trecut, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, a înfiinţat o nouă firmă, denumită Oltchim SPV, care a preluat activele combinatului chimic. Activele Oltchim SPV sunt evaluate la 305,24 milioane de euro, valoare care nu reprezintă limita maximă de preţ. Anterior, companiile interesate să cumpere acţiunile deţinute de Oltchim la Oltchim SPV puteau depune oferte până la 31 ianuarie, iar selecţia firmei care urma să preia Oltchim SPV trebuia să aibă loc în data 3 februarie.

Exxon şi Petrom au preluat de la Sterling licenţa pentru perimetrul Midia XV, din Marea Neagră. Romgaz se poate asocia cu 10%

ExxonMobil şi Petrom au devenit titularii licenţei pentru zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV, după ce Guvernul a aprobat transferul drepturilor de explorare şi producţie de hidrocarburi de la Sterling, Romgaz având opţiunea unei participaţii de 10% în cazul unei descoperiri comerciale. Compania canadiană Sterling Resources va încasa 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom.

CURENTUL

Scandalul "Carpatica" a ajuns până la Guvern: ministrul de finanţe a iniţiat o ordonanţă "cu dedicaţie" pentru schimbarea vicepreşedintelui ASF

Caracatiţa descoperită de procurorii DNA în Dosarul "Carpatica" se întinde până aproape de Guvern. Anchetatorii au arătat în referatul prin care solicită arestarea preventivă a lui Marian Mîrzac, membru în Autoritatea de Supraveghere Financiară, că acesta şi-a pus "reţeaua infracţională" la muncă, iar influenţa exercitată a dus chiar la promovarea unei Ordonanţe de Guvern, care a determinat demiterea unui vicepreşedinte al ASF. Mîrzac a intervenit la soţia ministrului finanţelor, Daniel Chiţoiu, urmărită penal pentru abuz în serviciu. Ordonanţa de urgenţă promovată în guvern servea interesele firmei de asigurări "Carpatica" şi viza introducerea unui criteriu de incompatibilitate pentru demiterea vicepreşedintelui Postul său era vizat de Marian Mârzac, susţin procurorii, arătând în referat şi interceptările unor convorbiri telefonice din care reieşea că iniţiatorul ordonanţei era ministrul finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Pudibonzii de la CNC. Filmul "Nymphomaniac Vol. II", de Lars Von Trier, interzis în cinematografele din România

Lungmetrajul "Nymphomaniac Vol. II", de Lars von Trier, a fost interzis în cinematografele româneşti, unde urma să ruleze din 7 februarie, după ce a primit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea "I.M.-18-XXX" - filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public. Potrivit unui comunicat, "Nymphomaniac Vol. II" este încadrat ca fiind un film "interzis minorilor şi interzis proiecţiei cu public". Comisia va elibera certificatul de clasificare abia în data de 30 ianuarie. Deocamdată, notificarea a fost făcută doar telefonic, urmând ca distribuitorul Independenţa Film să depună o contestaţie imediat ce va primi informarea oficială. "Nymphomaniac Vol. I", în regia lui Lars von Trier, care este difuzat deja în cinematografele din România din 17 ianuarie, a primit de la CNC clasificarea "IM-18".

CURIERUL NATIONAL

Ce ascunde BCR în afacerea Harinvest?

În relaţia cu BCR, Harinvest a realizat pierderi de 11,38 mil. lei, însă pluteşte o tăcere suspectă în privinţa relaţiei dintre cele două entităţi. Sursele informate contactate de Curierul Naţional au spus că banca a fost un complice important fără de care paguba ar fi fost de zece ori mai mică. Până acum, nicio instituţie oficială nu a lămurit rolul celei mai mari bănci din România în acest caz, iar BCR a refuzat să răspundă întrebărilor noastre pe această temă. Rostogolind timp de mai bine de un an de zile poziţii pierzătoare ale Harinvest pe produsele structurate emise de Erste Bank, BCR a lăsat loc adâncirii pierderilor până la un punct de la care acestea nu puteau fi acoperite de casa de brokeraj, ceea ce a creat contextul în care conducerea societăţii a devalizat conturile clienţilor. Lucian Anghel, prezent în calitate de preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, la discuţia din 9 ianuarie a.c. de la ASF privind Harinvest, a părăsit sala în momentul în care discuţiile au ajuns la BCR. Este o coincidenţă sau domnia sa a vrut să evite o situaţie delicată în care era pus având în vedere că ocupă în acelaşi timp poziţia de preşedinte al BCR Pensii şi timp de mai mulţi ani a fost economist-şef al BCR?

Cât de departe suntem de o societate fără bani?

Conform ştirilor din ultima săptămână, Guvernul României pregăteşte o ordonanţă prin care se va interzice plata în numerar pentru bunurile de mare valoare. Chiar şi limitele anterioare reprezintă abuzuri foarte grave, dar reducerea severă a acestora poate avea şi o motivaţie care merge cu mult dincolo de "lupta" împotriva evaziunii fiscale. Acesta ar fi un prim motiv. Celălalt îl reprezintă asigurarea implicită a lichidităţii băncilor şi a unor venituri semnificative pentru acestea, prin acordarea privilegiului de intermediere obligatorie a tranzacţiilor de valori mari. Oare nu este aceasta o măsură care ar trebui să intre imediat în atenţia Consiliului Concurenţei? De asemenea, prin această măsură se vor limita şi posibilele retrageri masive din conturile clienţilor, în condiţiile în care represiunea financiară promovată de BNR a condus la extinderea fenomenului de dobândă efectivă negativă pentru depozite. De fapt Guvernul vrea asigurarea supravieţuirii, cu orice preţ, a prezentului sistem bancar. România nu este singura ţară care încearcă să reducă folosirea banilor în numerar. Ţări precum Suedia, Canada, Australia, Finlanda, Statele Unite, chiar şi anumite state din Africa s-au gândit la un moment dat la eliminarea banilor clasici.

Piaţa asigurărilor auto e ţăndări, dar companiile dau vina pe presă

Ieri dimineaţă, în timp ce Vienna Insurance Group incrimina "războiul preţurilor" din domeniul asigurărilor auto, arătând că nu vrea să ia parte la acest conflict, iar şefii Carpatica Asig - Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac - erau prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, directorul general al Carpatica Asig - Ina Crudu (şi ea ridicată marţi seară pentru a fi adusă la audieri la Bucureşti) era preocupată de cu totul şi cu totul alte probleme, respectiv presa. Vădit deranjată de faptul că jurnaliştii îşi respectă obligaţiile pe care le au faţă de cetăţeni, informându-i în timp real asupra haosului din domeniul asigurărilor auto, Ina Crudu ameninţă voalat mass-media că prin informaţiile "vehiculate" prejudiciază "într-un mod nejustificat activitatea companiei".

Piaţa executărilor silite - un teren minat

Numărul proprietăţilor executate a ajuns la aproximativ 10% din totalul ofertei, însă cumpărătorii nu se îngrămădesc la licitaţii. Procedurile complicate şi riscurile de pe această piaţă îi ţin departe pe cei care au nevoie de o locuinţă. În condiţiile în care cumpărătorii de bună-credinţă nu sunt interesaţi, speculatorii sunt principalii actori. În primul rând, nu poţi participa la licitaţii decât dacă ai toţi banii odată, nu poţi cumpăra cu credit ipotecar. Chiar dacă preţurile sunt mai mici decât pe piaţa liberă, când cumperi o casă, nu doar preţul contează. Dar astfel de locuinţe nu sunt cumpărate de cineva care vrea să se mute, ci de cei care vor să le vândă. În aceste condiţii, cei care participă la licitaţii sunt speculatorii. În ceea ce priveşte riscurile, există posibilitatea să nu poţi face nimic cu un apartament pe care l-ai câştigat la licitaţie. Există o perioadă de 30 de zile de la data licitaţiei, în care oricine poate contesta rezultatul din orice motiv. Ba că este un moştenitor şi are dreptul la o cotă din imobilul respectiv, ori că e fratele proprietarului şi are de recuperat bani de la el şi multe altele.

EVENIMENTUL ZILEI

Afacerea "Deszăpezirea". Viscolul îi umflă conturile deputatului lui Voiculescu

SC Gotic SA, firma parlamentarului PC Ion Diniţă, a primit zilele trecute de la CNADNR unul din cele 42 de contracte pentru închirierea de utilaje pentru deszăpezire, prin atribuire directă, din cauza situaţiei de "extremă urgenţă". Deşi a încheiat contracte pentru deszăpezire, CNADNR s-a trezit că vine Codul Roşu de ninsoare şi viscol şi n-are destule utilaje care să cureţe drumurile naţionale. Prin urmare, a decis să încheie urgent o serie de contracte în valoare de 10,5 milioane de lei pentru a închiria utilaje care să deszăpezească nordul Moldovei. Având ca motiv Codul Roşu, Compania nu a mai organizat licitaţii publice, ci a atribuit direct contractele unor firme abonate la bani publici. Oficial, explicaţia a sunat aşa: " S i t u a ţ i e de extremă urgenţă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă". Adică CNADNR nu a putut prezice că iarna o să ningă şi o să viscolească.

Moise Guran, despre măsurătorile ministrului Şova: Ar fi trebuit ca de pe toate drumurile naţionale să se fi dat un strat de zăpadă de cel puţin 35 de centimetri!

Jurnalistul Moise Guran a prezentat, în emisiunea "Ora de business" difuzată pe TVR, o analiză a afirmaţiilor ministrul Dan Şova legate de cantitatea de zăpadă înlăturată de drumari în trei zile, iar calculele scot la iveală faptul că cifrele autorităţilor sunt departe de realitate. Concluzia la care a ajuns Moise Guran, luând de bune cifrele prezentate de Dan Şova, este că "de la Orşova până la Severin, tot bazinul Dunării plin cu zăpadă, atât au dat drumarii noştri la o parte", calificând acest lucru ca fiind "un adevărat eroism". Dan Şova a anunţat că, între 24 şi 27 ianuarie, au fost curăţate de CNADNR în zonele aflate sub incidenţa codului roşu şi portocaliu aproximativ 2,26 milioane de tone de zăpadă.

Caracatiţa de la Asigurări. Milionarul Carabulea a corupt Autoritatea de Supraveghere Financiară

Ilie Carabulea, patronul Atlassib, a creat şi consolidat o reţea de corupţi care au influenţat şi modificări legislative privind funcţionarea ASF. Marian Mîrzac, omul "din spate": "Eu cu unchiul conducem, acolo". Procurorii DNA au constatat că dacă firma de asigurări ar fi fost suspendată de la funcţionare, Ilie Carabulea ar fi avut mari probleme financiare: nu i-ar fi fost afectate doar toate firmele sale, ci şi averea personală, ţinând cont şi de criza economică. Aşa că milionarul a pus la cale, a creat şi organizat reţeaua de corupţi care să-i asigure succesul în ciuda neregulilor de la Carpatica. O activitate infracţională derulată "subtil şi elaborat".

Salarii nesimţite din banii asiguraţilor

Şefii Autorităţii de Supraveghere Financiară se bucură nu numai de o influenţă extrem de mare pe piaţa financiară, datorită deciziilor ce le revin, dar şi de remuneraţii colosale. În condiţiile în care salariul mediu pe economie este de 400 de euro, lunar, Dan Radu Ruşanu, şeful ASF, a câştigat peste 18.000 de euro pe lună, potrivit B1 Tv. Puţine salarii de manageri din mediul privat ajung la acest nivel. Circa 8.000 de euro este remuneraţia unui vicepreşedinte ASF, în timp ce salariile consilierilor sunt de aproximativ 6.000 de euro.

JURNALUL NATIONAL

STS află "din auzite" unde era epava

STS încearcă să iasă din corzi. Aflată sub ţinta întrebărilor legate de răspunderea în eşecul operaţiunii de salvare din Munţii Apuseni, STS pregăteşte terenul pentru şedinţa CSAT din 2 februarie care va primi raportul generalului Opriş. "Pregătirea" înseamnă difuzarea cu linguriţa a unor "informaţii" menite să stârnească şi mai multă confuzie în privinţa răspunderii acestei instituţii militarizate. În 20 ianuarie, STS a emis câteva opinii legate de activitatea proprie în localizarea aeronavei, ele plecând de la apelurile telefonice la 112 ale victimelor aterizării forţate. De atunci, STS a intrat în muţenie, ascunzându-se faţă de valul de acuze pentru coordonatele greşite date echipelor de salvatori, care au întârziat astfel intervenţia cu câteva ore. Generalul Ioan Rus, şeful STS Cluj, declară la o săptămână de la eveniment că a aflat locul accidentului abia la ora 21:00: "Eu personal am ştiut exact la ora 21:00 pe baza unor informaţii primite de la ROMATSA, datorită unui avion ce zbura de la Cluj spre Bucureşti".

France 3 difuzează miercuri un interviu în care Gaddafi recunoaşte că a finanţat campania lui Sarkozy! Gaddafi: "Sarkozy are o deficienţă mintală.... graţie mie a ajuns la Preşedinţie!"

Postul francez de televiziune France 3 a anunţat că va difuza miercuri un film documentar ce conţine şi o înregistrare din anul 2011, în care preşedintele libian de la acea vreme, Muammar Gaddafi, afirmă că a finanţat în anul 2007 campania electorală a lui Nicolas Sarkozy, care a devenit atunci preşedinte al Franţei. Potrivit postului francez, declaraţia lui Gaddafi datează din 16 martie 2011, cu patru zile înainte ca aviaţia militară franceză să pornească raidurile împotriva trupelor libiene, iniţiind intervenţia NATO care a condus în final la înlăturarea lui Gaddafi de la putere şi la uciderea lui de către combatanţii care l-au capturat, relatează EFE. Fostul lider libian, ucis în octombrie 2011, nu aduce o dovadă în sprjinul acestei acuzaţii deja lansate de mai mulţi demnitari ai fostului regim, în special de fiul lui Gaddadi, Seif al-Islam, comentează France Presse.

NATIONAL

Guvernarea USL o ia la vale

Tot mai multi romani isi pierd, de la an la an, increderea intr-un viitor mai bun. Un sondaj realizat de INSCOP Research in perioada 16 - 21 ianuarie 2014 arata ca a scazut numarul romanilor care cred ca tara se indreapta intr-o directie buna si a crescut in schimb numarul celor care spun ca Romania e pe un drum gresit, ajungand la un procent de 66,7%. Ce-i drept, diferenta nu este mare (in februrie 2013 optimistii erau mai multi cu doua procente, iar pesimistii mai putini cu un procent fata de rezultatele la zi), dar tendinta este ingrijoratoare. Conform rezultatelor cercetarii efectuate in aceasta luna de INSCOP Research, tabara optimistilor este formata in principal din persoane cu varste cuprinse intre 35 si 49 de ani, in timp ce tinerii si batranii se dovedesc a fi pesimisti. De asemenea, barbatii au tendinta sa vada viitorul in culori mai roz in compartie cu sexul slab.

Raed Arafat, inghesuit de Liviu Dragnea si Gabi Oprea

Oficial, ii merge bine. Raed Arafat tocmai ce a fost propulsat, printr-o Ordonanta de urgenta, ditamai secretarul de stat in Ministerul de Interne. Inlocuindu-l pe "nevinovatul" Catalin Chiper, acesta va raspunde de IGSU si tot ceea ce inseamna interventii in situatii de urgenta. Liviu Dragnea si Gabi Oprea au opintit impreuna pentru mutarea "celui mai iubit arab dintre romani" de la Ministerul Sanatatii la Interne. Sursele National sustin ca este vorba despre un cadou otravit, cei doi vicepremieri lucrand intens la un proiect de spargere a IGSU si SMURD-ului, in interesul baronilor locali protejati.

PUTEREA

Bomba ecologică din sectorul 5. Autorităţile sunt oarbe şi surde când este vorba de drepturile cetăţenilor

Sursa problemelor este o clinică veterinară bine cunoscută, care prestează activităţi nedeclarate oficial, pentru care nu are avize de funcţionare. Autorităţile dau vina unele pe altele, nu răspund la întrebări concrete, altele susţin că nu pot face mai mult. În tot acest timp, vecinii clinicii BIOVET FARMA din sectorul 5 al Capitalei îşi riscă zilnic sănătatea din cauza fecalelor lăsate pe trotuare de animalele bolnave, suportă mirosurile şi gălăgia creată de lătrăturile câinilor internaţi la subsolul clădirii.

Primarul Sorin Oprescu, incapabil să combată efectele ninsorii, le transmite bucureştenilor să nu se mai plângă

În timp ce bucureştenii se luptă cu nămeţii care au invadat Capitala, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, anunţă cu tupeu că vinovaţii pentru situaţia creată sunt tot "triştii" care se plâng de fiecare dată când edilul pe care l-au ales în funcţie nu îşi face treaba. "Bucureştenii să se plângă mai puţin, trotuarele de o parte şi de alta a străzilor sunt curăţate", a afirmat edilul. Din imaginile alăturate, însă, se vede foarte clar cum au fost curăţate străzile: mormanele de zăpadă lăsate de muncitorii care au curăţat străzile tronează pe trotuare şi prin staţiile de autobuze. Mai mult, în diferite zone din Capitală trotuarele nici măcar nu au fost curăţate de zăpadă, oamenii fiind nevoiţi să circule pe carosabil.

ROMANIA LIBERA

Gruia Stoica, reţinut de procurorii DNA. El a dat mită de TREI MILIOANE DE EURO pentru a câştiga o licitaţie

Gruia, reţinut pentru 24 de ore. Avocatul Doru Boştină are interdicţie de a părăsi ţara. În luna iunie 2013 a fost exclus din Baroul Bucureşti, după ce a fost condamnat definitiv la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri şi uz de fals. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfă" S.A (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei.

O societate secretă ce pune în pericol securitatea Papei

Un fost comandant al Gărzii Elveţiene de la Vatican, mica armată privată a cărei misiune este protejarea Suveranului Pontif, declară că în micul stat pontifical există "o reţea de homosexuali", o ultimă declaraţie dintr-o serie de revendicări privind preoţii gay din inima Bisericii Catolice romane. Elmar Mader, care a fost comandantul Gărzii Elveţiene pontificale între 2002 şi 2008, a precizat că perioada petrecută în centrul Vaticanului i-a permis să observe unele aspecte din viaţa de acolo şi a confirmat afirmaţiile Papei Francisc asupra unui lobby gay la Vatican. Tema puternicului lobby al cardinalilor gay aflaţi în funcţii superioare la Vatican este dificil de evitat şi Papa Francisc a recunoscut dificultatea reformei în Curia romană şi a evocat un "curent de corupţie" şi existenţa unui "lobby gay". Anul trecut, cu puţin înaintea Colegiului cardinalilor reuniţi în Capela Sixtină pentru alegerea noului papă, al 266-lea, cotidianul italian La Repubblica dezvăluia că un "lobby gay" - o cabală mai mult sau mai puţin unită a homiosexualilor ce poate fi electrizată - funcţionează în interiorul Vaticanului.

De ce la şcolile private se poate învăţa pe viscol şi la cele publice, nu?

Autorităţile locale din Bucureşti împreună cu responsabilii Ministerului Educaţiei au decis ca, de luni până joi, şcolile şi grădiniţele să fie închise. În primele două zile, aceeaşi măsură a fost luată în alte 27 de judeţe, iar miercuri măsura a fost restrânsă la 18 judeţe. Interesant este că în tot acest timp, multe dintre şcolile sau grădiniţele private din Capitală au rămas deschise, sau în orice caz nu s-au închis în toatele cele patru zile. Măsura a fost luată în multe cazuri la solicitarea părinţilor acestor copii. De altfel, locuitorii Bucureştiului au putut constata singuri că măsura dispusă de autorităţi poate fi considerată exagerată, în condiţiile în care vremea nu a fost chiar neobişnuită pentru o lună de iarnă.

ZIARUL FINANCIAR

România a pierdut anul trecut venituri de 2,3 mld. euro la buget

Guvernul estima că va strânge la buget 33,6% din PIB, adică 47,3 miliarde de euro, dar veniturile s-au prăbuşit anul trecut la doar 32% din PIB (45 mld. euro), sub media din ultimii cinci ani. Veniturile bugetului general consolidat s-au întors în 2013 la un mediocru 32% din Produsul Intern Brut (32,9% în 2012), marcând astfel unul dintre cei mai mai "gri" ani din punctul de vedere al colectării bugetare din ultimul deceniu, şi asta în ciuda cruciadei declarative împotriva evaziunii fiscale, dar şi a restructurării Fiscului. Primul an de guvernare "plină" a guvernului Ponta 2 se încheie astfel cu un eşec major, fiind egal în mediocritate doar cu penibilul an 2009 când nu doar economia s-a prăbuşit, ci şi veniturile bugetului, la 31,4% din PIB. Guvernarea la televizor practicată şi de actuala putere şi decuplarea factorului politic de economia reală îşi arată acum roadele, iar oalele sparte sunt plătite de contribuabili pentru că necolectarea la buget a sumelor anticipate a condus la noi valuri de taxe şi impozite.

Banca centrală a Turciei a majorat agresiv toate dobânzile pentru a stopa prăbuşirea lirei, ignorând împotrivirea premierului Erdogan

În plină furtună valutară, banca centrală a Turciei a majorat agresiv după o şedinţă de urgenţă toate dobânzile, pe una dintre acestea chiar dublând-o, în încercarea de a întări moneda naţională, de a diminua inflaţia şi de a reclădi încrederea. Creşterea drastică a costurilor de împrumut este văzută de unii analişti ca o sfidare la adresa premierului Recep Tayyip Erdogan, un opozant ferm al dobânzilor mari, şi un act disperat după ce săptămâna trecută banca a încercat fără succes să stopeze prăbuşirea monedei prin vânzări de valută. La doar câteva minute după anunţul făcut de banca centrală, lira turcească s-a apreciat cu 3% în raport cu dolarul, evoluţie semnificativă pentru piaţa valutară şi care a mărit distanţa lirei la aproape 10% faţă la nivelul minim record atins luni, scrie The Wall Street Journal. Banca centrală a majorat dobânda la facilităţile de credit cu termen pe o zi de la 7,75% la 12% şi aproape a dublat dobânda pentru împrumuturile acordate băncilor pe termen de o săptămână prin licitaţii repo de la 4,5% la 10%, peste aşteptările economiştilor. De asemenea, banca a ridicat dobânda la facilităţile de depozit pe termen de o zi de la 3,5% la 8%.

Care sunt noutăţile din documentul care încheie oficial disputa de 516 de milioane de euro dintre stat şi Rompetrol?

Hotărârea de guvern prin care este aprobat Memorandumul de înţelegere dintre statul român şi The Rompetrol Group (Olanda) acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare S.A., publicată în Monitorul Oficial pe data de 23 ianuarie, aduce o serie de completări memorandumului realizat în februarie 2013. Astfel, tranzacţia privind pachetul de 26,69% pe care statul îl detine acum la Rompetrol Rafinare S.A., se va face "cu respectarea prevederilor legale referitoare la valorificarea şi administrarea participaţiei statului român." Potrivit declaraţiilor lui Gabriel Dumitraşcu, omul care a semnat din partea statului român memorandumul cu Rompetrol, acest lucru înseamnă că vânzarea pachetului de 26,69% din acţiunile Petromidia se va face printr-o licitaţie în care orice investitor interesat este liber să participe. Totodată, preţul de 200 de milioane de dolari pe care Rompetrol l-a propus pentru pachetul de 26,69% ar putea fi un preţ de pornire. Dacă în Memorandum este prevăzută înfiinţarea unui fond de investiţii româno-kazah, ale cărui proiecte ar trebui să ajungă la o valoare de 1 miliard de dolari în următorii şapte ani de zile, hotărârea de guvern arată că în cazul în care acest fond nu se va realiza, statul român are dreptul să solicite daune interese.

"Meseria de broker în România e altfel decât în filme." 160 de brokeri au spus adio bursei anul trecut

Pe bursa de la Bucureşti au mai rămas 800 de brokeri (înregistraţi la ASF) care vând sau cumpără acţiuni în numele câtorva mii de investitori. Sunt mai puţini cu 160 decât în 2012, chiar dacă rulajele pe bursă au crescut cu aproape 50% anul trecut. Nu însă suficient de mult pentru a le asigura supravieţuirea brokerilor. Numărul brokerilor a scăzut încontinuu din 2008, când criza financiară a făcut ravagii pe bursele lumii. În 2007, când cota­ţiile acţiunilor erau la maxime, la bursa de la Bucureşti lucrau şi prosperau peste 1.500 de bro­keri angajaţi la 73 de case de brokeraj. În prezent au mai rămas 800 de brokeri angajaţi la 42 de firme care lu­crează pentru cele câteva mii de investitori care au avut stomacurile suficient de pu­ternice să reziste la ultimii ani de criză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb