REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 07.07.2014

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 7 iulie 2014

FINANCIAL TIMES

Băncile din SUA vor anunţa rezultate slabe pentru trimestrul doi

Marile bănci din SUA sunt aşteptate să raporteze câştiguri reduse pentru trimestrul al doilea, din cauza rezultatelor slabe din tranzacţiile cu produse cu venit fix şi a operaţiunilor din sectorul creditelor ipotecare, care au umbrit creşterea creditării companiilor şi consumatorilor.

Furnizorul de WiFi Gowex, în faliment

Una dintre cele mai strălucitoare stele de pe piaţa valorilor mobiliare din Madrid s-a prăbuşit duminică, după ce furnizorul de Internet WI-FI Gowex a fost nevoit să-şi declare falimentul şi să recunoască faptul că directorul său executiv, respectiv fondatorul companiei au falsificat bilanţurile contabile timp de cel puţin patru ani.

Rosneft se concentrează pe proiecte noi

Grupul petrolier Rosneft îşi va muta atenţia de la achiziţii la proiecte noi, după o perioadă de afaceri agresive care au transformat industria energetică din Rusia, în condiţiile în care economia ţării este lovită de sancţiuni americane şi europene.

WALL STREET JOURNAL

Lafarge şi Holcim vând afaceri

Giganţii cimentului Lafarge SA şi Holcim Ltd. au emis o listă cu operaţiunile din întreaga lume, inclusiv din Europa, pe care le vor înstrăina ca să obţină aprobarea autorităţilor pentru planul lor de fuziune, în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Volkswagen construieşte două noi fabrici în China

Volkswagen AG din Germania va construi două noi fabrici în China, ca parte a planului său de majorare a capacităţii de producţie din cea de-a doua mare piaţă auto din lume.

Lufthansa şi Air China îşi extind parteneriatul

Compania aeriană germană Deutsche Lufthansa AG a semnat un memorandum de înţelegere cu operatorul de transport Air China Ltd., în vederea extinderii ariei parteneriatului comercial dintre cele două societăţi.

NEW YORK TIMES

SABMiller vinde deţinerea de un miliard de dolari de la Tsogo Sun Holding

Producătorul internaţional de bere SABMiller anunţă că va înstrăina deţinerea de un miliard de dolari la Tsogo Sun, companie de jocuri din Africa de Sud.

Anglo American înstrăinează 50% din Lafarge Tarmac către Lafarge

Compania minieră globală Anglo American Plc va înstrăina 50% din Lafarge Tarmac către Lafarge, pentru o valoare minimă de 885 milioane de lire sterline.

Producţia industrială din Germania, în cel mai mare declin din ultimii doi ani

Producţia industrială din Germania a înregistrat, în mai, cel mai mare declin din ultimii doi ani (-1,8%), anunţă Ministerul Economiei de la Berlin, arătând că siuaţia este cauzată de sărbătorile legale, de sectorul slab al construcţiilor şi efectele geopolitice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb