FINANCIAL TIMES
• FMI avertizează în privinţa ieşirilor de capital din zona euro
FMI a avertizat că, dacă zona euro nu-şi rezolvă criza de capital, bilanţurile contabile ale băncilor europene vor scădea sever, afectând în continuare creşterea economică şi ducând şomajul peste nivelul record atins deja în regiune.
• Germania aduce îndoieli privind fuziunea EADS - BAE
Germania a semnalat că este gata să plece de la masa negocierilor privind fuziunea de 34 de miliarde euro dintre companiile BAE Systems şi EADS, ceea ce ar putea duce la colapsul unei afaceri care ar crea cel mai mare grup aerospaţial şi de apărare din lume.
• Putin sprijină planul BP de vânzare a deţinerii la TNK-BP
Preşedintele rus, Vladimir Putin, sprijină planul companiei britanice BP de vânzare a 50% din acţiunile TNK-BP către grupul Rosneft, controlat de stat, respectiv de a folosi o parte din veniturile astfel obţinute pentru cumpărarea de titluri ale acestui grup, spune Igor Secin, directorul executiv al Rosneft.
WALL STREET JOURNAL
• Toyota recheamă la service milioane de autoturisme, la nivel global
Compania niponă Toyota Motor Corp. recheamă la service 7,43 milioane de vehicule la nivel mondial, din cauza unui potenţial risc de incendiu la butoanele ce acţionează geamurile electrice.
• Toshiba cumpără cota de 20% deţinută de Shaw la Westinghouse
Toshiba Corp. din Japonia va cumpăra deţinerea de 20% controlată de Shaw Group Inc. la Westinghouse-Electric Co., societate cu activităţi în sectorul energiei nucleare. Tranzacţia valorează circa 125 miliarde yeni (1,6 miliarde dolari).
• SUA acţionează în instanţă Wells Fargo
Guvernul american a acţionat în judecată Wells Fargo & Co., acuzând cel mai mare creditor ipotecar din SUA că a acordat de împrumuturi "nesăbuite".
NEW YORK TIMES
• Constancio, BCE: Lumea poate fi încurajată de progresele din Europa
Progresul Europei în aprofundarea integrării sale şi stabilirea normelor şi planurilor de rezolvare a crizei datoriilor suverane ar trebui să ofere o încurajare restului lumii, spune vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Vitor Constancio.
• Chevron îşi reduce estimările privind rezultatele pe trimestrul al treilea
Chevron, a doua companie petrolieră americană, după Exxon Mobil, a avertizat, ieri, că veniturile sale din trimestrul al treilea vor fi "mult mai mici" decât cele din trimestrul al doilea.
În trimestrul al doilea, Chevron a câştigat 7,2 miliarde dolari sau 3,66 dolari/acţiune. Analiştii prognozau un profit net de 6,2 miliarde dolari sau 3,08 dolari pe acţiune.
• China oferă subvenţii de 398 milioane de dolari importatorilor
China va oferi subvenţii de 2,5 miliarde de yuani (398 milioane dolari) pentru creditele contractate de importatori în vederea realizării de achiziţii de echipamente tehnologice avansate, materii prime şi alte componente, conform Ministerului de Finanţe de la Beijing.