REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 31.07.2015

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 31 iulie 2015

FINANCIAL TIMES

Îmbuteliatorii Coca-Cola din Europa negociază o fuziune

Coca-Cola Enterprises, îmbuteliator al produselor Coca Cola pentru Europa de Vest, poartă discuţii pe marginea unei fuziuni cu omologii spaniol şi german, într-o afacere care ar simplifica procesul de producţie al companiei.

Lloyds anunţă un plan de distribuţie a capitalului către acţionari

Lloyds Banking Group a anunţat un plan în baza căruia va plăti către acţionari capitalul pe care îl are în exces, măsură care deschide calea către acordarea unui dividend special.

Profitul BNP Paribas creşte datorită volatilităţii pieţei

BNP Paribas a raportat cel mai mare profit trimestrial din 2012 până acum, în condiţiile în care cea mai mare bancă din zona euro (după active) a beneficiat de pe urma volatilităţii pieţei şi s-a redresat după amenzile plătite anul trecut. Câştigul net a însumat 2,6 miliarde de euro în cele trei luni încheiate în 30 iunie, comparativ cu o pierdere de 4,2 miliarde euro în anul anterior.

WALL STREET JOURNAL

Airbus şi-a majorat câştigul

Airbus Group SE anunţă creşterea cu 5% a profitului său în trimestrul al doilea, chiar dacă programul privind avioanele militare A400M a afectat din nou rezultatele producătorului european de aparate de zbor. Câştigul net al societăţii a fost, în cele trei luni încheiate în 30 iunie, de 732 milioane de euro, comparativ cu 696 milioane de euro în acelaşi interval din 2014.

Profitul BBVA urcă datorită scăderii provizioanelor

Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA din Spania şi-a majorat cu 74% profitul în trimestrul al doilea, în baza vânzărilor mari şi a provizioanelor în scădere. A doua mare bancă din Spania a avut un profit net de 1,22 miliarde euro, faţă de 704 milioane de euro în anul anterior.

ArcelorMittal, supus presiunilor în China şi Rusia

Titanul mondial al oţelului, ArcelorMittal, anunţă creşterea profitului său în trimestrul al doilea, însă avertizează că sporirea competiţiei importurilor, în principal din Rusia şi China, îi ameninţă afacerile.

Profitul net al companiei a fost de 179 milioane de dolari, de la 52 de milioane de dolari în anul precedent.

REUTERS

Profitul Honda a crescut cu 20%

Honda Motor Co. anunţă că profitul său net a crescut cu 20% în perioada aprilie -iunie 2015, depăşind aşteptările, pe fondul vânzărilor solide din SUA şi al deprecierii monedei japoneze, yenul. Câştigul net al celui de-al treilea producător major de autoturisme din Japonia a crescut la 186,04 miliarde yeni, de la 155,60 miliarde yeni în anul precedent.

IAG îşi va atinge ţintele anuale

IAG, compania care deţine British Airways, şi-a majorat cu 40% câştigul trimestrial, ceea ce îi permite să realizeze ţintele anuale şi să-şi confirme poziţia: unul dintre cei mai puternici operatori de transport aerian din Europa.

Sharp iese de pe piaţa TV din America

Sharp Corp. din Japonia a anunţat că iese de pe segmentul producţiei de televizoare din America, urmărind să-şi redreseze finanţele, după ce a contabilizat pierderi trimestriale din cauza vânzărilor slabe de ecrane pentru smartphone-uri. Compania îşi vinde fabrica la care produce televizoare în Mexic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb