REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 - II Teroriştii au fost "turiştii" sovietici

Selecţie de VICTOR RONCEA
Ziarul BURSA #Miscellanea / 21 decembrie 2015

  • document ataşat Facsimile
    apasă aici pentru a descărca.

    O Comisie specială a Senatului României a anchetat ani de zile evenimentele din decembrie 1989, audiind zeci de persoane implicate în acţiunile "revoluţionare", de la Ion Iliescu la generalul Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii. Sub conducerea senatorilor Sergiu Nicolaescu (FSN) şi Valentin Gabrielescu (PNŢ), fost deţinut politic, cu notabila Opinie separată a lui Şerban Săndulescu (PNŢ), a fost elaborat un Raport complex. Spre deosebire de gonflatul "Raport Tismăneanu", Raportul Decembrie 1989 nu a ajuns niciodată la cunoştinţa opiniei publice.

    La fel în ce priveşte şi Raportul SRI asupra evenimentelor din 1989, care a fost transmis Comisiei şi factorilor de conducere ai ţarii. Serviciul Român de Informaţii a avut amabilitatea să ne ofere acest Raport.

    Atât datele prezente în conţinutul documentului, cât şi concluziile Raportului Comisiei senatoriale probează prezenţa unui număr însemnat de membri ai trupelor speciale de diversiune şi ai cadrelor de spionaj sovietice, dar şi angrenarea "dizidenţilor" KGB şi GRU în operaţiunea de răsturnare a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi de preluare a puterii politice din România reocupată.

    În ciuda acestor informaţii, responsabilii de conducerea ţării, de la Ion Iliescu la Emil Constantinescu şi Traian Băsescu - deşi cei din urmă s-au declarat adeseori drept vajnici luptători pentru aflarea adevărului asupra evenimentelor din decembrie - nu au solicitat niciodată Rusiei să dea socoteală pentru implicarea "turiştilor" sovietici în operaţiunile din 1989 şi chiar să răspundă pentru morţii noştri. Istorici ai evenimentelor au citat din cele două Rapoarte, fără a fi publicate însă niciodată integral. O lucrare aflată în curs de apariţie - "Decembrie 1989 - Lovitura Moscovei în România" - îşi propune restabilirea adevărului prin publicarea lor, împreună cu alte sute de documente şi mărturii adunate de ziaristul Victor Roncea. Mai jos prezentăm extrase din Raportul Comisiei Senatului privind implicarea sovieticilor în lovitura din România însoţite de facsimile revelatoare din Raportul SRI (pe site-ul www.bursa.ro), mulţumind celor două instituţii ale statului şi altor cercetători de marcă şi cadre care ne-au susţinut demersul, pentru ajutorul lor.

    Fenomenul "turiştilor" sovietici

    "Datele şi informaţiile existente converg spre concluzia că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor." - Raportul SRI

    "În perioada 01-21 decembrie 1989, marea majoritate a materialelor sintetice raportate s-au referit îndeosebi la: În zilele premergătoare datei de 16 a apărut un fenomen, respectiv intrarea în ţară prin punctele de intrare din vest, din Iugoslavia, a unor grupuri masive de turişti în maşini, formatul unui grup era de 20-30 de maşini aparţinând unor ţări vecine şi "poate nu prietene". Se specifica că cei veniţi erau ruşi şi maghiari, de ordinul sutelor şi miilor ... unii au tranzitat judeţul, dar foarte mulţi au rămas în judeţ, nu s-au cazat în spaţiile oficiale de cazare, au rămas răspândiţi prin oraş, în maşini.... Erau informaţii cu privire la cetăţenii care erau la vremea respectivă denumiţi fugari, că s-au întors şi că au frecventat unele centre de instruire din Ungaria şi care urmau să desfăşoare acţiuni diversioniste pe teritoriul ţării noastre în zona de vest. Aceste persoane au fost cele predate de autorităţile vecine, dar care în momentul şederii acolo au fost instruite în anumite acţiuni." (Declaraţia maiorului Dragoman Romul, şeful Serviciului 3/ sec. jud. Timiş, la procesul lotului Timişoara).

    "(...) S-a acţionat în direcţia descifrării scopului şi sensului venirii în ţara noastră a unui mare număr de cetăţeni din Ungaria, cu mult peste cotele perioadelor anterioare.... Se stabilise cu certitudine o creştere fără precedent a numărului evenimentelor la frontieră, atât în ceea ce priveşte ieşirile ilegale, cât şi intrările ilegale, mai ales pe spaţiul Ungaria.... S-a urmărit ... cunoaşterea atitudinilor şi preocupărilor< u >numeroşilor emisari veniţi în mod deosebit pe linia cultelor neoprotestante şi a sectelor, concomitent cu descifrarea naturii legăturilor lor cu persoane din interior... majoritatea emisarilor cultici şi sectanţi şi-au îndreptat atenţia asupra unor zone şi localităţi din Transilvania."(Dosar SRI/Nota nr. 0386588 din 12.11.1991, cu activităţile cadrelor fostei U.M. 0610 în perioada 15-30.12.1989).

    În ziua de 18 decembrie 1989, la orele 1630. la sediul C.J. Cluj al P.C.R., s-a desfăşurat o şedinţă cu Nicolae Constantin, la acea dată membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R. "Personal, l-am informat pe Nicolae Constantin asupra unei probleme către care se concentrase atenţia organelor de securitate şi anume prezenţa masivă în judeţ şi mai ales în municipiul Cluj-Napoca, a unor grupuri de turişti maghiari şi sovietici. Cifra acestora era incomparabil mai mare în acea perioadă, raportat la perioada de referinţă din anii anteriori..." - Col. Ioniţă Nicolae, fost şef al Securităţii (Dosar nr. 61/P/199I, vol. 2, fila 112, 115).

    Un interes aparte l-a manifestat şi fosta Uniune Sovietică, aspect ce rezultă şi din analiza situaţiei intrărilor-ieşirilor la graniţa ţării noastre premergătoare acţiunilor revoluţionare din România. Astfel s-a constatat că deşi în luna decembrie 1989 s-a înregistrat un regres al intrărilor cetăţenilor străini faţă de perioada corespondentă a anului 1988 (de la 300.879 la 231.967), cele ale cetăţenilor sovietici au marcat creşteri spectaculoase (de la 30.879 la 67.530 - vezi anexe).

    Astfel, din unele date şi informaţii obţinute de la fostul organ de securitate Caraş-Severin rezultă că: "...în a doua parte a lunii noiembrie 1989 s-a constatat o prezenţă mai numeroasă a cetăţenilor străini pe teritoriul judeţului, comparativ cu perioadele anterioare, îndeosebi din Ungaria şi fosta U.R.S.S., atingându-se un flux maxim în perioada 15-20 decembrie 1989. În autoturismele care circulau de regulă în coloană puteau fi văzuţi câte 2-3 bărbaţi de vârstă medie (25-40 ani), care nu se foloseau de locurile de cazare existente, iar când se întâmpla să intre în contact cu organele de ordine rutieră, direcţia de deplasare era prezentată confuz, neconvingător".

    "În ziua de 21 decembrie 1989, în municipiul Reşiţa au fost văzute mai multe autoturisme sovietice staţionate în apropierea unor intersecţii importante".

    De asemenea, pe raza judeţului Covasna s-a înregistrat "...prezenţa unui număr sporit de cetăţeni străini veniţi în calitate de turişti, vizitatori la rude, îndeosebi din Ungaria, dar şi intensificarea fluxului de turişti în tranzit mai cu seamă din U.R.S.S.". (Dosar S.R.I. nota 4144 Sec. Cc/asna, fila 96).

    Ancheta de presă efectuată de redacţia ziarului "Armata României", în perioada 01.09.1991-15.01.1992, în garnizoana Brăila a relevat printre altele că: "...şi această parte a României a devenit începând cu a doua decadă a lunii decembrie ţinta unui interes turistic nemaiîntâlnit. Au trecut prin zonă sau au rămas aici numeroşi străini în special cu autoturisme Dacia şi Lada venind dinspre nord. Grănicerii au confirmat că în această perioadă au trecut pe la punctele de trecere a frontierei de stat cu fosta Uniune Sovietică multe asemenea vehicule cu câte 2-3 persoane, în general, bărbaţi tineri atletici. Unii s-au cazat în hoteluri uzând se pare de legitimaţii false pe nume româneşti, alţii prin cimitire sau la anumite adrese. Trei dintre musafiri, negăsindu-şi adăpost au recurs chiar la sechestrarea, începând cu 17 decembrie, timp de 3 zile a unei familii în apartamentul său. După depoziţiile soţiei titularului locuinţei, unul dintre ei dispărea zilnic, ca apoi să transmită telegrafic comunicate la un aparat aflat într-o geantă. Pe l9 decembrie au părăsit apartamentul şi l-au somat pe şoferul unei Dacii, să-i ducă la Bucureşti. N-a mai fost nevoie să folosească acest autoturism deoarece a sosit o Dacia Brek care i-a luat şi au pornit împreună cu şoferul spre destinaţie". (Informare în urma documentării de presă a M.Ap.N. nr. 590 (anexa 505) din 10.02.1992)

    Judecate din perspectiva evenimentelor petrecute în decembrie 1989 în ţara noastră, considerăm a nu fi lipsite de semnificaţii unele situaţii semnalate la frontierele României, sesizate de organele de specialitate ale M.Ap.N. şi care par a se înscrie într-o. anumită logică a faptelor, prefigurată de celelalte categorii de informaţii.

    - În U.R.S.S. se semnalează o serie de aplicaţii notificate precum şi unele executate de mari unităţi tactice în zona Cernăuţi în perioada 14-17.10.1989. Totodată, s-a constatat intensificarea activităţilor practice desfăşurate de unele unităţi de marină şi aviaţie aparţinând F.M.M. în special în lunile octombrie în cadrul cărora au fost executate trageri navale şi aeriene. În perioada 18- 22 decembrie 1989 în cadrul Forţelor Maritime Militare sovietice s-au executat lansări de rachete într-un raion maritim situat la vest de Peninsula Crimeea. (M.Ap.N./M.St.M./Dir.Inf. Buletin inform. 4454 din 19.12.1989 şi Sint.Inf.4362/1989).

    Din informarea sinteză înaintată în urma documentării de presă în garnizoana Brăila a rezultat, în afara creşterii interesului turistic nemaiîntâlnit în această zonă începând din 18 decembrie 1989, că pe şoseaua Reni-Giurgiuleşti a fost semnalată o coloană de peste 70 de camioane militare. (Inf.Sint.M.Ap.N./M 590 din 10.02.1992).

    La Braşov, în cadrul misiunilor menţionate mai sus, lucrătorii de la serviciul Circulaţie, au sesizat prezenţa pe teritoriul judeţului, în special în municipiul Braşov, a numeroşi turişti sovietici, ce se deplasau cu autoturisme în echipaje de 2-3 bărbaţi, evitau cazarea şi se concentrau în zone şi locuri strategice. Despre această situaţie, au informat pe şeful Inspectoratului Judeţean al M.I., în vederea luării de măsuri pe linie de securitate.

    Ceauşescu condamnă FMI şi Pactul Ribbentrop - Molotov

    Evaluarea informaţiilor sosite pe diverse canale nu putea prevesti nimic pentru dictator. (...) Despre aceste probleme Nicole Ceauşescu îşi va expune fără echivoc opiniile cu câteva prilejuri:

    "Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, în Cehoslovacia şi în Bulgaria, acum şi în trecut în Polonia şi Ungaria, sunt lucruri organizate de URSS cu sprijinul american şi al Occidentului.

    Trebuie să fie foarte clar acest lucru, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări - R.D. Germană, Cehoslovacia, Bulgaria - au fost lovituri de stat organizate şi cu sprijinul plevei societăţii, cu pleava societăţii cu sprijin străin. În acest fel trebuie înţelese lucrurile. Nu se pot judeca altfel."(Stenograma şedinţei C.P.Ex. din 17.12.1989)

    "Acum în Europa este o situaţie de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru lichidarea socialismului." (Stenograma şedinţei C.P.Ex. din 17.12.1989) .

    "Reiese clar chiar din declaraţia lui Bush că a discutat despre situaţia din România, că trebuie să se ia unele măsuri împotriva României. Bush a declarat că a discutat cu Gorbaciov la Malta acest lucru. Iar Gorbaciov a ascultat fără să dea nici un răspuns, de fapt a fost de acord. Gorbaciov a spus că nu a dat nici un răspuns."(Stenograma teleconferinţei din 20.12.1989)

    "Vom trece de această situaţie. Am mai avut şi situaţia din 1968, dar acum este mai rău decât în 1968, pentru că se face demagogie, se înşeală poporul cu lozinci anticomuniste, pentru că se urmăreşte de fapt lichidarea socialismului. Aceasta este realitatea." (Stenograma şedinţei C.P.Ex. din 17.12.1989)

    În cuvântarea la Congresul al XIV-lea Ceauşescu se referă în premieră la pactul Ribentrop-Molotov cu trimitere directă la problema Basarabiei, renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, întrerupe raporturile cu FMI, obstrucţionează unele reuniuni internaţionale, etc.

    Câteva opinii privind posibila implicare a spionajului sovietic în acţiunile din decembrie 1989

    Din analiza lucidă şi mai aprofundată a acţiunilor derulate în decembrie 1989 rezultă că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor din decembrie 1989 în România. Încă din 1982 se cunoştea că România era "lucrată" de organele de informaţii sovietice, dar şi de cele militare la nivelul unui stat inamic, lucru accentuat după venirea la conducerea URSS a preşedintelui Mihail Gorbaciov.

    Rezidenţii sovietici aflaţi în România şi-au intensificat activitatea, în special prin obţinerea de informaţii cu referire la: sănătatea dictatorului, posibilii succesori la funcţiile acestuia şi concepţiile lor politice, precum şi alte date de importanţă militară, economică şi socială. Se urmărea înlăturarea dictatorului, dar menţinerea sistemului comunist căruia urma a i se confecţiona o nouă faţă.

    Putea acest lucru să se realizeze fără o legătură în interiorul ţării? Categoric nu!

    O direcţie în care s-a acţionat a fost şi aceea de a se contacta vechii activişti, dizidenţi şi alte categorii de oameni nemulţumiţi care sufereau datorită privaţiunilor la care îi supuseseră ambiţiile dictatorului. Era cunoscută de organele de Securitate româneşti opinia spionajului sovietic care era hotărât în schimbarea conducerii în România şi chiar precizau ca dată posibila "Pluguşorul - 90".

    Securitatea românească constată cu mirare intensificarea contactelor între organele de spionaj sovietice şi cele ungureşti, dar şi cu cele aparţinând unor state occidentale, poate şi SUA.

    După întâlnirea de la Berlin cadrele care acţionau în România şi-au intensificat activitatea, iar unele sub acoperire de corespondenţi de presă (Victor Volodin - "Izvestia"; Vladimir Vidraşcu - "Pravda") au acţionat pentru obţinerea de informaţii din diverse domenii, dar şi despre starea de spirit a populaţiei. Articolele acestor ziare aveau un pronunţat caracter critic la adresa României şi a lui Ceauşescu, iar cotidianul Izvestia a publicat chiar "Scrisoarea celor Şase".

    Sarcini de mobilizare şi propagandă au primit şi agenţii sovietici din rândul cetăţenilor autohtoni, precum şi unii turişti al căror număr a crescut semnificativ în raport cu anii anteriori.

    Este cunoscut că începând din 09 decembrie 1989 numărul turiştilor sovietici în maşini particulare a crescut până la 80 - 100 pe zi.

    Organele de circulaţie româneşti la controalele de rutină efectuate şi asupra unor asemenea autovehicule au constatat calitatea de militari a unor ocupanţi.

    Pe teritoriul ţării noastre au fost unele accidente de circulaţie în care au fost implicaţi turişti sovietici. Vom reţine atenţia asupra incidentului petrecut la scurt timp după revoluţie marcat prin accidentarea maşinii în care se găseau turistul sovietic Lout Alexander şi încă un bărbat. Cu ocazia reparaţiei ce s-a efectuat la un service în maşină s-au găsit 12 uniforme militare de camuflaj româneşti tip M.Ap.N. şi un veston sovietic cu gradul de maior. Cei doi au afirmat că sunt ofiţeri în rezervă şi că au luptat în Afganistan.

    Un alt caz interesant s-a întâmplat în judeţul Mehedinţi pe raza comunei Butoieşti unde a avut loc un accident în care a fost implicat un autoturism sovietic ce a fost acroşat de o autospecială TIR. În urma accidentului o persoană a decedat iar una a fost grav rănită. În autoturismul sovietic s-au găsit 240 capse pirotehnice de fabricaţie sovietică.

    În Bucureşti au fost surprinşi grupuri de turişti sovietici care dialogau şi care remarcau că şi-au "îndeplinit misiunea", iar în unele din aceste grupuri au fost observate cadre de spionaj sovietic cunoscute de către contraspionajul românesc. Este interesantă remarca lui Jigau Alexei, cetăţean moldovean, cadru didactic în Chişinău, care spunea că românii să nu mai caute "terorişti" întrucât aceştia "sunt demult plecaţi din România".

    Totodată recunoştea că în timpul revoluţiei fratele său cadru KGB se afla "în zona Craiova, undeva între Timişoara şi Bucureşti". Organele de securitate româneşti au constatat că în această perioada şi-au intensificat activitatea unele persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că activitatea lor a fost coordonată cu cea a turiştilor. O asemenea persoană după ce a contactat mai mulţi intelectuali prosovietici, în seara zilei de 2 decembrie 1989 s-a deplasat la Bucureşti unde conform propriilor afirmaţii a predat Ambasadei URSS documente cu referire la desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara.

    Un alt lucru semnificativ este şi faptul că în perioadă 17-20 decembrie blocul din Piaţa Aviatorilor în care locuiau mai mulţi diplomaţi sovietici a fost evacuat începând cu femeile şi copiii. Iar în ziua de 21 decembrie 1989, membrii Consulatului sovietic din Constanţa au distrus prin ardere, în curtea clădirii, o mare cantitate de documente.

    Va urma

    Opinia Cititorului ( 9 )

    1. oricum o intoarceti revolutia a facut o poporul roman si nu agentii sovietici

      1. Oricum o intorci COZILE DE TOPOR PROMOSCOVITE ale lui ILIESCOVICI au pus mana pe putere si au inceput CRIMELE !

        generalul MILITARU a declansat DEZASTRUL IN ARMATA ROMANA, OFITERII C.A.D.A., ROMANI PATRIOTI AU SESIZAT IMEDIAT PERICOLUL, DARA ACEST NENOROCIT TREBUIA EXECUTAT IMEDIAT !!! 

        CRIMINALI CA GELU VOICAN NU AU PLATIT, in schimb judecatorul POPA A FOST ASASINAT ! 

        Tarile normale UNgaria, Cehia si Polonia au semnat tratatul de la Visegrad, BANDITUL ILIESCU SEMNA TRATAT DE CAMARADERIE CU URSS MURIBUNDA !

        Anonimule, ma mir in fiecare zi cat scade valoare intelectuala a celor care comenteaza articolele din Bursa dar in afara acestor lozinci imbecile, te rog incerca sa incropesti ceva cat de cat logic.

        Sunt de acord cu tine. Părerea mea este că a fost lovitură de stat. Dar nici că nu mai contează. Nimeni nu își pune întrebarea dacă turiștii ruși nu erau de fapt ca agitatori, pentru a coagula mulțimile în demonstrații.

         

        Părerea mea este că s-a trezit armata să dea vina pe ruși pentru terorismul lor. În raportul SRI se scrie că intrau și 1000 de mașini pe zi cu turiști ruși. La extrem de puține dintre ele au găsit armament. 

         

        Tot din raportul SRI (scris de Comisie): 

        "Astfel, cu ocazia unor controale efectuate de organele de Politie ale judetului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majoritatii "turistilor". In acelasi judet, in dimineata zilei de 24 decembrie 1989, la C.P.U.N. s-a primit un telefon anonim care semnala apropierea unei coloane de masini de municipiul Craiova. Factorii militari au interpretat ca ar fi vorba de teroristi veniti cu misiunea de a ataca Combinatul Chimic Craiova, au trimis doua transportoare blindate, care au interceptat coloana si au deschis foc, ranind circa 20 persoane (doua decedand ulterior la spital) si avariind cinci autoturisme, dintre care unul a ars complet. Cadrele de la transportoare, care au controlat autoturismele avariate, fara prezenta altor persoane, nu au incheiat proces-verbal, care sa poata restabili integral adevarul, dar, ulterior, organele de Politie au constatat existenta mai multor truse medicale si cutite lungi, al caror numar depasea necesarul normal. Majoritatea ranitilor fiind internati intr-un spital din Turnu-Severin, s-a stabilit ca in ziua de 25 decembrie o cetateana sovietica a informat telefonic Ambasada fostei U.R.S.S., dupa care atasatul militar sovietic a vizitat de doua ori spitalul. In aprilie 1990, la organele de Politie din comuna Bradesti s-au prezentat trei cetateni sovietici, intre care o femeie care a afirmat ca are gradul de maior si s-a aflat in una dintre masinile respective, solicitand restituirea celor patru autoturisme." 

        N-au găsit decât truse de prim-ajutor și niște cuțite "mai lungi". Teroriștii au venit cu cuțite să dea jos regimul Ceaușescu. Aiurea. Astea erau trupe de agitatori (manipulatori de mulțime) în sprijinul actorilor români din interior care dădeau lovitura de stat. Nu a fost nicio invazie de ruși înarmați. Este foarte posibil ca dacă Ceaușescu nu convoca adunarea populară (la ideea cui? a unui complotist?) și acolo nu se instiga mulțimea cu niște efecte speciale și mesaje bine țintite, să nu vorbim de Revoluția Română ci de o moarte naturală a lui Ceaușescu prin cădere în cada de baie. 

        Foarte CORECT. Insa tradarea nu s-a oprit la revolutie. A continuat in sens agravant: vezi episodul "Podului de flori" si pierderea iremediabila a ocaziei de a ne uni cu Basarabia. Ce ma doare cel mai mult este ca ne-au "mancat" 20 ani din viata (mie si copiilor mei). Sa le fie rusine!

        Inca o dovada ca esti POSTAC al rusnacilor !

        Nu stiu despre ce postac vorbesti, dar tu esti prost de behai.

      Cu alte cuvinte , se putea ajunge la acelesi rezultat fara sa fie nevoie sa moara asa de multi oameni. Ceausescu era foarte bolnav si nu o mai ducea mult iar oricine ar fi urmat (Nicu ,Verdet , etc.) ar fi carmit-o spre democratie , obligati de contextul general extern.

      Cine dorește sa afle adevărul, acum, la 26 ani după, sa urmărească si sa analizeze știrile agențiilor de renume (occidentale si ruse), cu propria minte, firul evenimentelor de tip revoluții colorate si mai ales evenimentele din Februarie 2014 de la Kiev, care seamănă izbitor cu ce a fost la noi, la capitolul "21-22 ore cin-a-tras in noi?". Cine a organizat pregătirea "luptătorilor" in afara tarii, unde, dar si cine a susținut puterea noua politica instaurata prin coup d'état ? Rusii i-l considera pe Gorbaciov un trădător si distrugător de tara, fapt pentru care trăiește in străinătate (Germania) fără pensie de la statul rus... dar pe ceea ce primește de la cei pe care i-a servit .... cine oare sa fie, cu cine a bătut palma, amăgit de un vis?

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9755
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb