Rezident Eforie Nord lansează pachete de vacanţă cu tratamente de recuperare post-Covid

G.B
Miscellanea / 17 februarie 2022

Rezident Eforie Nord lansează pachete de vacanţă cu tratamente de recuperare post-Covid

Compania Rezident, care operează 39 de apartamente în regim hotelier în Bucureşti, Predeal şi Eforie Nord, lansează pachete de relaxare şi recuperare cu cazare în apartamentele de la Eforie Nord şi tratamente la Vraja Mării by The Park, una dintre cele mai mari baze de tratament din ţara noastră. Tratamentele pun accent pe recuperare post Covid, afecţiuni reumatice, fertilitate, recuperare locomotorie, ozonoterapie, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate oferta lansată pentru prima dată în extrasezonul 2022 este valabilă în perioada 22 aprilie - 17 Iunie şi se adresează şi persoanelor asigurate în sistemul naţional sanitar, şi celor neasigurate. Rezident acceptă şi plata cu vouchere de vacanţă, atât pentru pachetele de relaxare şi tratament, cât şi pentru închirierea apartamentelor pentru vacanţa de vară pe litoral.

"Persoanele care au trecut prin infecţia cu noul Coronavirus este foarte important să îşi susţină organismul, astfel încât să se recupereze complet. Unul dintre tratamentele care contribuie la recuperarea respiratorie după boală este ozonoterapia, considerată leacul minune pentru sute de afecţiuni. Ozonoterapia stimulează regenerarea organică la nivel celular şi eliminarea toxinelor acumulate în interiorul corpului, reducerea inflamaţiilor, reglarea PH-ul şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine. Terapia poate fi adăugată contra cost la pachetul de bază care porneşte de la 740 de lei/persoană", declară Alexandra Bogatu, fondator Rezident

În cadrul pachetelor de Relaxare & Recuperare se poate opta pentru băi de nămol, băi de plante, împachetări cu nămol, parafină, băi galvanice, duş subacval, magnetoterapie, laserterapie, electro-fizioterapie, masaj, kinetoterapie, hidroterapie în bazin cu apă sărată, ultrasunete, aerosoli, salinoterapie. Programul curativ este personalizat şi prescris de către medicul specialist în urma consultaţiei şi este realizat sub îndrumarea celor 80 de cadre medicale de la Vraja Mării by The Park.

Colaborarea dintre Rezident şi clinică a venit ca urmare a solicitărilor turiştilor Rezident Eforie Nord de recomandări pentru baze de tratament în împrejurimi. "Zona de sud a litoralului este cunoscută la nivel mondial pentru beneficiile terapiilor cu nămol sapropelic de Techirghiol. Prin parteneriatul pe care îl avem cu una dintre cele mai complexe clinici din zonă, turiştii vor avea acces la toate terapiile de top, la preţuri excelente", declară fondatorul Rezident.

În ultimii doi ani, cele mai solicitate proceduri din cadrul programelor de recuperare medicală realizate la Vraja Mării by The Park au fost terapiile cu nămol, cu parafină, kinetoterapia, procedurile electrice, hidrokinetoterapia efectuată în bazin cu apă sărată şi masajul.

"Poate fi considerată şi o vacanţă în familie sau cu prietenii, apartamentele incluse în programul de relaxare şi recuperare putând găzdui până la patru persoane. Sunt situate chiar pe malul mării, fapt pentru care turiştii se pot bucura frecvent de plimbări relaxante pe plajă şi pot profita din plin de aerosoli. Practic, se relaxează toată lumea, se tratează doar cine are nevoie", precizează Alexandra Bogatu.

Înfiinţată în urmă cu cinci ani, compania Rezident a pornit iniţial cu trei apartamente în centrul Bucureştiului şi s-a extins la 39 în prezent: 27 în Bucureşti, 11 la Eforie Nord şi unul la Predeal, investiţia realizată până acum fiind de 1,8 milioane de euro. Apartamentele sunt oferite spre închiriere pentru perioada dorită de clienţi, împreună cu o gamă de servicii hoteliere, în mare parte digitalizate. Business-ul a fost fondat de Alexandra Bogatu din dorinţa de a oferi oaspeţilor o casă provizorie cu confortul propriei locuinţe, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb