Rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi posibilele influenţe

Valentin M. Ionescu
Politică / 25 noiembrie

Rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi posibilele influenţe

Este dificil într-un termen foarte scurt şi fără prea multe informaţii să analizăm rezultatele alegerilor prezidenţiale din primul tur, fară a cădea în păcatul speculaţiilor. Lipsesc analizele calitative, nu doar cantitative, că să mă exprim simplu. Aşa încât mă rezum la propriile observaţii, cu limitările de rigoare.

1.Cercetând cu atenţie harta rezultatelor, pe judeţe, observ că Georgescu a câştigat primul loc în zone dominate de PNL şi s-a clasat pe locul 2, dar cu un punctaj destul de mare în judeţele controlate de PSD. În zilele următoare vom afla dacă în zonele controlate de PSD, chiar organizaţiile acestui partid i-au acordat suport, întrucât într-un interval de timp foarte scurt, ieri Călin Georgescu a crescut neverosimil de rapid, în condiţiile în care nu are reţele electorale. Ori, asta nu se poate întâmpla decât cu ajutorul unui partid sau al unor partide. În zonele controlate tradiţional de PNL, structurile acestui partid au fost slab organizate şi motivate să acţioneze sau pur şi simplu nu au reacţionat. În nordul Moldovei, mai precis în judeţul Suceava, controlat puternic de PNL, Georgescu a câştigat fără drept de apel. Posibil, Georgescu să fi primit suport de la mulţi preoţi şi chiar mănăstiri din această parte a ţării, cu o abordare filo-rusă a doctrinei creştine şi apropiată politic de legionari.

2."Reţea electorală neconvenţională"

Mulţi sociologi şi analişti se întreabă cum este posbil ca Georgescu să câştige fără o reţea electorală de partid. Nu are, dar este posbil să aibă o reţea electorală neconvenţională formată din organizaţii care oficial nu sunt partide politice şi care să acţioneze precum reţelele electorale. Invit pe cititor să cerceteze puţin Sindicatul Militarilor Disponibilizaţi condus de dl. Dogaru care are structuri în toată ţara şi îl susţine pe Georgescu. De asemenea nu ştim câte ong-uri există, care acţionează precum retelele electorale de partid.

3.Implicarea ruşilor ? Eu cred că da, dar nu am dovezi deocamdată. Este treaba serviciilor de informaţii, dar acestea au declarat că nu există troli, boţi sau agenţi de influenţă, deşi este evident că în România procesul electoral seamănă cu ceea ce s-a întâmplat în Moldova şi prin Slovacia. Ori, serviciile noastre nu vor să spună, ori sunt penetrate, ori incompetenţii domină în aceste servicii. Poate că serviciile de informaţii au atenţionat partidele. Nu avem date în acest sens, încă.

4. Suportul persoanelor pensionate din armată şi structurile informative nu poate fi neglijat, cu toate că nu există în prezent probe, în acest sens. Se ştie public că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (Mircea Dogaru, filo-rus) cu structuri teritoriale în toată ţara şi Consiliul National al Societăţii Civile îl sprijină pe Georgescu, aşa cum am subliniat mai sus. Trebuie cercetat dacă acest sindicat dispune de reţele electorale în teritoriu.

5. Gradul de expunere al candidatului Georgescu în social media gen tik tok şi facebook este destul de mare, dar sub cel al altor competitori care ieri au pierdut. Prin urmare, impactul social media trebuie analizat prin investigarea structurii sociale a grupului ţintă, adică din ce medii provin cei care urmăresc mesajele politice pe tik tok. Aşa bănuim cu toţii cine ar fi. Nu este suficient. Contează cărui segment de populaţie se adresează Georgescu şi cât de numeros este. Întrucât de mai mulţi ani se semnalează că în rândul tinerilor fără educaţie până în 24 ani şi la segmentul 25 - 35 ani a crescut ponderea celor care înclină spre un regim dictatorial, este posbil că acest segment să-i acorde lui Georgecu suport masiv.

6. Montajul Sosoaca

Scoaterea din cursă a personajului Sosoaca a deplasat tot electoratul acesteia spre Georgescu. Asta se ştie deja şi nu insist.

7. Nivelul de educaţie al populaţiei

Observ că în rândul populaţiei fară educaţie, indiferent de vârstă, nu există nici cele mai elementare informaţii (nu cunoaştere, că asta e prea mult !) despre rolul unui preşedinte. Este adevărat că nu am măsurători şi pot fi acuzat că generalizez. Dar, am constatat în anii trecuţi şi ieri acelaşi lucru urmărind interviurile care se dădeau pe canalale TV şi anume că mulţi votanţi habar nu aveau ce atribuţii are un preşedinte. Prin urmare, populaţia cu o educaţie precară acceptă orice informaţie din partea unui candidat, fără să o analizeze pe conţinut.

8. Gradul de informare al populaţiei

Majoritatea populaţiei nu citeşte şi nu analizează programele candidaţilor. Din varii motive, aproape toată lumea se mulţumeşte cu ceea ce se difuzează pe canalele tv. La o cercetare atentă, programul dl. Georgescu este o aberaţie, întrucât acest personaj propune că economia ţării să se concentreze pe agricultură. În text programului "hrană, apă, energie", Georgescu menţionează "reindustrializarea", deşi prin acest concept se înţelege să revitalizezi industria prezenta cu ajutorul statului sau să aduci o industrie la modelul şi parametrii iniţiali, ceea ce este imposibil şi chiar dacă ar fi posibil este păgubitor. Dezvoltarea industriei sau competitivitatea industriei ar fi fost corect. Evident că Georgescu nu menţionează cu ce resurse face "reindustrializarea".

Sigur că cineva se poate întreba cum sunt programele celorlalţi candidaţi. Eu le-am citit. Sunt slabe şi concentrate pe ceea ce un preşedinte nu face, potrivit Constituţiei, dar înţeleg că aceste programe sunt făcute că să atragă electoratul într-un fel sau altul.

Rămân la opinia că cei care l-au votat pe Georgescu nu au înţeles ce vrea acest om să facă şi aparţin segmentului de populaţie cu educaţie scăzută. Programul lui Georgescu nu este un "tratament la bolile României" sau la soluţionarea problemelor individuale, ci un plan de măsuri evazive care dacă ar fi aplicate ar distruge economia României. Un om cu educaţie, informat şi cu un grad de cunoaştere a mediului politic nu ar putea vota cu acest individ, lecturand cu atenţie programul sau.

9. Aversiunea unei părţi semnificative din populaţie faţă de PSD şi PNL a fost neglijată de aceste partide, care au avut o atitudine arogantă. Acestea nu au promovat o strategie de comunicare adecvată. Frustrarea este foarte mare în rândul populaţiei la modul superficial în care sunt abordate problemele corupţiei, taxării, inflaţiei, calităţii serviciilor publice şi pensiile (această ultimă problemă s-a rostogolit în ultimile luni având efect de antrenare). Această frustare a avut drept reacţie de răspuns exact ceea ce am văzut, ieri.

10. Candidaţii au fost slab pregătiţi şi nu au convins. O mare parte dintre candidaţi nu sunt deloc potriviţi pentru o funcţie publică, indiferent care ar fi aceasta, cu atât mai mult pentru cea de preşedinte. Nu înseamnă că Georgescu ar fi potrivit pentru funcţia de preşedinte, dar cei 2 milioane care l-au votat au mers pe ideea că este altceva decât reprezentantul unui partid clasic. În ultimele luni am mai discutat cu oameni şi aproape toţi îmi spuneau că nu vor să mai audă de PSD şi PNL. Asta ridică un semn de întrebare, inclusiv cu privire la alegerile parlamentare de duminică. Rezultatul foarte probabil va fi fragmentat, cam cum este în Bulgaria, ceea ce va duce la instabilitate politică.

11. Fragmentarea

A fost o inflaţie de candidaţi, iar partidele care se pretind de centru dreapta nu au găsit un candidat comun. Unii au intrat în cursă doar ca să anihileze poziţia altora, nu că ar fi câştigat.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cei fara minte voteaza Georgescu pentru stagiu militar in armara rusa contra ucrainei adica pentru moarte

    Orice date cu care computerele lucreaza sunt stocate in locatii de memorie temporare numite variabile ,exact ca sa poata sa efectueze calculele cu date care se schimba rapid si au un volum mare . Cei care au algoritmul si cunosc arhitectura programului ( adica numele variabilelor ) plus parole ,coduri de acces si credentiale anexe care ar trebui sa fie implementate practic pot modifica variabilele respective si deci pot sa ....faca operatiile aritmetice cu alt rezultat decat cel normal. Este categoric cazul sa se investigheze exact ca si o frauda in stil mare ,o frauda echivalenta cu un puci ,cu preluarea fortata a puterii politice in ciuda optiunilor cetatenilor Romaniei. Si nu s ar face asa ceva fara sa fie o miza mare ,fara ca serviciile de informatii locale sa fi fost infiltrate si paralizate si fara ca specialisti IT competenti in acel algoritm sa fi fost implicati ! Deci e o tradare de proportii mextrem de periculoasa in prezentul context international! E de DIICOT pentru ca e un grup infractional cu implicatii de tradare nationala ! Indiferent cati expati romani ar fi stiut de acest scriitor obscur Georgescu (intr o epoca in care practic nu se mai citesc carti ,nu se mai publica ,s au inchis librariile si ...expatii romani implicati in mahoritate in munci manuale nu sunt genul cititor de romane si eseuri) deci oricati expati de origina romana ,oricati basarabeni cu pasaport dat usor si fara judecata ,sa zicem ca au auzit de Georgescu ,nu aveau cum sa ajunga in turul 2 Lasconi a varanului antenelor si Georgescu Mr nimeni de nicunde . Asa ca este o frauda uriasa ,mai rau ca un puci militar pentru ca puciul nu e legitimat de aceasta farsa uriasa a alegerilor .. Rugam institutiile specializate sa faca investigatiile necesare si sa opreasca fars chiar daca ar fi ca Romania sa trebuiasca sa mai faca un set de alegeri pentru asta . O alta varianta de refugiu ar fi ca ,pe buletinele de la turul 2 sa existe si a treia optiune :Nici unul din candidati: pt ca ,chiar daca si acest tur poate fi furat ,macar ar exista si dovada manipularii rauvoitoare sii a adevaratului atentat la siguranta nationala  

    1. Mesajul dvs este foarte interesant și corect. Eu am transmis mai departe.

      Intrebare:

      Daca fiecare partid are copie dupa procesul verbal din sectia de votare si poate confrunta datele cu cele centralzate, ce rost ar avea sa modifice acele variabile ?  

      Sau poate fi vorba de algoritmii folositi in social media.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb