Cel mai apreciat eveniment dedicat preparatelor veritabile româneşti va avea loc, pentru al patrulea an consecutiv la Hotel Caro Bucureşti, în data de 6 iunie 2019, anunţă un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
În cadrul acestui eveniment va avea loc întâlnirea anuală a producătorilor, procesatorilor şi furnizorilor de produse şi servicii pentru toate ramurile conexe industriei agro-alimentare din România cu buyeri din marile reţele de magazine, autorităţi, asociaţii de profil, experţi şi oameni de ştiinţă.
Evenimentul este organizat cu sprijinul asociaţiilor partenere: Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), Asociaţia Română a Cărnii (ARC), Asociaţia Specialiştilor din Morărit - Panificaţie din România (ASMP), ROMALIMENTA şi Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) şi sponsorilor Ocean Fish, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA), Diana, Aqua D&P şi KUK România, Ziarul Bursa fiind partener media al evenimentului.
Claudia Bocean, General Manager RO.aliment, organizatorul evenimentului a declarat: "De patru ani, promovăm necesitatea educării consumatorului, din dorinţa de a-l îndrepta spre produsele autentice româneşti. Prin acestea, ne referim la acele alimente care sunt realizate cu materii prime produse în România, procesate în ţara noastră şi care au savoarea preparatelor de odinioară, ce ne aduce aminte de gustul bucatelor puse pe masă de bunicile noastre în copilărie. Astfel, ne asigurăm că reţetele româneşti vor fi transmise generaţiilor viitoare, care vor avea şi ele apetit pentru produsele ce fac parte din moştenirea noastră. De aceea, organizăm în fiecare an expo-conferinţa Produsul Românesc, în care adresăm cele mai importante întrebări autorităţilor şi asociaţiilor de profil, pentru a putea pune industria agro-alimentară românească pe o traiectorie sustenabilă".
În cadrul expo-conferinţei "Produsul Românesc", va avea loc concursul "Ora de bun gust", creat din dorinţa de a premia excelenţa în materie de gusturi şi preparate veritabile româneşti. Un juriu format din specialişti şi participanţi deopotrivă vor degusta şi vor vota produsele înscrise, anunţă comunicatul citat.
Produsul cu cel mai mare punctaj de la fiecare categorie va fi recompensat cu trofeul "Gustul Ales". În mod special, vor fi acordate trofee indiferent de categoria din care fac parte, astfel: un premiu acordat produsului care va avea cel mai mare punctaj total şi un premiu pentru produsul care va primi cele mai multe voturi din partea consumatorilor.