ROCA Industry raportează venituri combinate de aproape 400 milioane lei în 2022

S.B.
Companii #Construcţii / 1 martie 2023

ROCA Industry raportează venituri combinate de aproape 400 milioane lei în 2022

ROCA Industry, primul holding românesc de companii de materiale de construcţii, lansat de ROCA Investments, raportează venituri combinate de 388,1 milioane de lei (aproape 80 milioane euro) la nivel de grup, conform raportului anual preliminar pentru anul 2022.

Veniturile combinate ale companiilor din cadrul ROCA Industry înregistrează astfel o creştere de 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Reziliente în contextul atipic al pieţei, marcat de creşterea costurilor materiilor prime de-a lungul anului, companiile din portofoliul ROCA Industry au avut capacitatea de a încorpora cea mai mare parte a costurilor în preţul produselor vândute, astfel că marja EBITDA s-a situat la 11% in 2022. Companiile din grup au realizat conform raportului preliminar pe 2022, un nivel EBITDA combinat de 42,7 mil. RON, respectiv un profit combinat de 21,6 mil. RON.

"Rezultatele obţinute în 2022 reconfirmă capacitatea României de a dezvolta campioni industriali regionali, sub un management performant de holding, care îşi propune să pună acest gigant care a fost multă vreme latent - industria ţării - pe harta Europei. Inaintăm astfel către următoarea etapă de dezvoltare a ROCA Industry: listarea pe piaţa principală a BVB în 2023, împreună cu o majorare de capital social. Obiectivul nostru este să gestionam un grup de companii cu minim 10 fabrici performante, cu prezenţă semnificativă pe pieţele europene şi să ajungem la o cifră de afaceri cumulată de aproape 150 de milioane de euro la final de 2023," a declarat Ionuţ Bindea, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General al ROCA Industry.

La nivelul anului trecut, toate companiile din ROCA Industry au atins performanţe semnificative, înregistrând creşteri ale cifrelor de afaceri între 14% şi 40%. "Viziunea noastra este de a replica la nivelul întregului grup modelul campionului regional BICO: acesta este deja cel mai mare producător din centrul şi estul Europei şi se apropie de top 3 la nivelul întregii Europe," subliniază reprezentantul grupului.

Într-o perioadă marcată de cea mai ridicată rată de creştere a inflaţiei în Europa din ultimii 40 de ani şi cu un prim conflict la graniţele Romaniei din ultimii 80 de ani, performanţele din 2022 ale holdingului s-au înregistrat pe fondul unor procese intense de creştere a agilităţii şi rezilienţei implementate la nivelul companiilor, gradului ridicat de specializare la nivel de holding, care permite îmbunătăţirea performanţelor operaţionale, cât şi ca urmare a extinderii operaţiunilor prin noi fuziuni si achiziţii (M&A).

ROCA Industry, listată din ianuarie 2021 pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul ROC1, deţine, direct si indirect, un număr de 6 companii - performeri în sectoarele specifice de activitate: BICO Industries (primul şi cel mai mare producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), Sarcom (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producţie de vopsele şi lacuri), Eco Euro Doors (cel mai mare producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale), Dial (producător de produse din fir metalic), precum si producatorii de fibră de sticlă Terra şi Europlas prin intermediul BICO Industries.

ROCA Investments, un brand fondat de Impetum Group, este acţionarul majoritar al holdingului ROCA Industry. O companie de private equity cu specific de acţionar majoritar, aceasta are o expertiză validată în preluarea companiilor antreprenoriale de dimensiune medie şi transformarea acestora în performeri în sectoarele strategice în care activează.

Prognozele naţionale şi cele ale Comisiei Europene arată că sectorul construcţiilor va avea un comportament rezilient în 2023, urmat de o curbă de creştere accentuată pe termen mai lung, în următorii 3-5 ani. Contextul este unul favorabil, caracterizat de o nevoie reală de construcţii rezidenţiale, procentul de locuinţe raportat la populaţie fiind sub media statelor europene din Vest, de nevoia de lucrări de eficientizare energetică, precum şi de proiecte mari de infrastructură sau de alte nevoi specifice pe pieţele regionale, în contextul evoluţiilor geo-politice recente (precum iminenta reconstrucţie a Ucrainei).

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. acest "EBITDA combinat".. ati inventat voi gaura la macaroana, primul holding si primele achizitii prin m&a, si va trebuie un nou standard de contabilitate

    Cica venituri combinate,EBITDA combinat,profit combinat si nu in ultimul rand de ce nu spuneti in ce cobinatiuni intrarati?

    De ce nu raportati concertarea voastra? 

    Si eu ce fac acum? La așa rezultate vând Bittnet ca să cumpar Roca?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb