Rolul partidelor mici în viaţa politică românească

Exprimînd pluralismul societăţilor contemporane, partidele politice reprezintă principalii actori politici care contribuie la realizarea guvernării locale sau centrale. Tocmai de aceea legitimitatea partidelor politice, tradusă în primul rînd prin încrederea cetăţenilor în aceste organizaţii, este esenţială pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului. Cum însă ciclic încrederea în partidele politice scade sub 10% (mai ales în anii electorali), şi niciodată acest indicator nu depăşeşte 20%, stabilitatea, dar mai ales fundamentul valoric al sistemului politic, democraţia, sunt foarte expuse. Pentru a reabilita partidele politice dinamica sistemului de partide şi capacitatea de comunicare cu societatea sunt vitale. Un sistem de partide osificat, neconcurenţial sau slab concurenţial, creează premisele oligarhizării partidelor şi corupţiei politice, iar prin contagiune, a corupţiei generalizate. Orientate spre guvernare, spre ocuparea poziţiilor de decizie, zeificînd sondajele de opinie, sensibile la cotele de încredere ale liderilor sau la dinamica intenţiei de vot, partidele mari pierd contactul cu societatea. Spre deosebire de aces-tea, partidele mici, noi sau vechi, pot prelua anumite mesaje şi reprezenta anumite orientări sociale pe care partidele mari, obsedate de impactul electoral al diferitelor politici publice, le neglijează. Astfel partidele mici pot contribui la înnoirea vieţii politice. Chiar în sistemele bipartidiste pure, precum cel american, partidele mici constituie rezervorul de cadre şi de idei pentru cele două mari formaţiuni cu vocaţie guvernamentală. Cele mai recente exemple, Partidul Reformei al lui Ross Perot în 1992 şi 1996 sau Partidul Ecologist al lui Ralph Nader în 2000, demonstrează influenţa partidelor mici în viaţa politică americană. Pe de altă parte bipartidismul american, prezentat ca un model absolut, este mai degrabă formal, fiecare din cele două partide formînd un tip de coaliţii de grupări politice cu orientări foarte diferite.

În România partidele mici sunt depreciate. Analizate doar dintr-o perspectivă negativă, aceste organizaţii politice sunt considerate nu doar inutile, ci şi costisitoare. Cînd legislaţia privind partidele politice şi finanţarea electorală a fost aprobată în România, la sfîrşitul anului 2002 şi începutul anului 2003, partidele mici au fost cele mai afectate. Partidele parlamentare au urmărit doar conservarea sistemului existent. Normele introduse fac aproape imposibilă apariţia noilor partide, în orice caz a celor locale sau regionale, ca şi cînd partidele ar trebui să reprezinte doar interese naţionale. Faptul că un partid trebuie să prezinte la înregis-trarea sa o listă cu 25000 de membri fondatori domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării este revelator. Limitînd prin numărul mare de fondatori libertatea de asociere, prevederea vizează interzicerea partidelor locale sau regionale. Ori prin partide se desemnează partea, iar nu întregul, grupul de indivizi asociaţi, iar nu naţiunea. Partidele locale sau regionale, chiar dacă nu ajung niciodată la o reprezentare parlamentară, pot juca un rol politic important prin structurarea curentelor de opinie locale sau regionale şi integrarea lor în dezbaterea publică.

Aceeaşi tendinţă de anihilare a partidelor mici continuă cu noua legislaţie privind alegerile locale. Introducerea pragului de 5% la nivelul circumscripţiei locale sau judeţene favorizează tot partidele mari. Pentru a deveni reprezentative, partidele mici au nevoie să-şi probeze calităţile, iar scena locală este cea mai potrivită pentru aceasta. Prin efortul lor de a prezenta candidaţi, partidele mici contribuie la creşterea gradului de participare politică activă şi prin aceasta la democratizarea cadrului social. Încercînd limitarea numărului de competitori, partidele mari sacrifică, din interese egoiste, pluralismul, afectînd negativ procesele de consolidare a democraţiei. Singurii care ar trebui să stabileas-că cine poate ocupa funcţiile de decizie sunt cetăţenii, dar neîncrederea partidelor politice parlamentare în discernă-mîntul politic al alegătorilor a condus la o legislaţie nu doar restrictivă, ci şi oligarhică.

Sistemul de partide românesc nu este foarte competitiv. Multipartidismul românesc este dezechilibrat, iar sistemul cu un partid hegemon nu îşi găseşte fundamentul în structura socială. Consecinţă a unui cumul de factori precum tradiţia, lipsa unei opoziţii structurate la comunism, contextul politic şi social imediat postdecembrist şi sistemul reprezentării proporţionale multipartidismul românesc dezvă-luie lipsa de perspectivă a celor ce au modelat politica în cei 14 ani de la căderea lui Ceauşescu. Fragmentarea societăţii româ-neşti, dinamica economică şi diversitatea culturală, ar trebui să se reflecte la nivel politic. Consolidarea partitocraţiei ro-mâneşti într-o formă oligarhică şi în contextul unui sistem slab competitiv şi a unei democraţii fragile nu asigură posibilitatea reprezentării politice reale a grupurilor sociale.