Membrii comisiei pentru Cultură şi media din Senat se vor întâlni mâine, cu Preşedintele-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, şi cu directorii studiourilor teritoriale ale TVR, arată un comunicat de presă.
La întâlnire, care va avea loc la sediul TVR Cluj, vor participa şi reprezentanţi ai managementului şi administraţiei TVR.
În cadrul întâlnirii la care vor participa senatorii Georgică Severin, Sorin Ilieşiu, Alexandru Mazăre, Attila László, Damian Drăghici, Marian Vasiliev, Mihai-Ciprian Rogojan, Sorin Roşca-Stănescu va fi discutat rolul studiourilor teritoriale ale TVR în procesul de redresare financiară a televiziunii publice. Dezbaterea va aduce în prim-plan subiecte precum: stadiul implementării în teritoriu a Programului de redresare economică a SRTv, dezvoltarea staţiilor teritoriale în contextul proiectului de regionalizare a României, importanţa producţiei locale în repoziţionarea canalului TVR3, îmbunătăţirea ofertei editoriale, precum şi alte aspecte specifice funcţionării studiourilor teritoriale.
"Am profitat de prezenţa la Cluj a membrilor comisiei de Cultură din Senat şi i-am invitat să afle cum lucrează colegii de la studiourile teritoriale", a declarat Claudiu Săftoiu, Preşedinte-Director General al SRTv.
"În acelaşi timp, aducem în discuţie proiectul de repoziţionare a canalului TVR3, pe care ni-l dorim o expresie a dimensiunii rurale a României şi în care studiourile teritoriale vor avea un rol decisiv", a adăugat Claudiu Săftoiu.
În luna martie, membri ai comisiei de Cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor s-au întâlnit, la studioul central al TVR, cu Preşedintele-Director General, Claudiu Săftoiu, cu membrii Consiliului de Administraţie şi ai Comitetului Director.