România 1975

Fotografii alb-negru, una după alta, în şiruri perfect aliniate. Te plimbi de-a lungul lor şi deplasarea produce un straniu efect cinematografic. 1934, 1937, 1949, 1954, 1964. Imaginile sunt foarte diferite una de cealaltă, nu au o temă comună. Sunt, pur şi simplu, despre viaţa care a trecut şi care te ia să-i fi martor.

Sunt fotografiile de la o expoziţie remarcabilă de la Atheneum, din Helsinki, retrospectiva Henri Cartier-Bresson. Este uneori cu neputinţă să îţi dai seama cine e subiectul şi cine e spectatorul. În fotografiile din Alicante, din 1932, sunt câteva femei care privesc direct prin cameră, la tine. Nu contează că ele nu ştiau cine suntem. Nici noi nu ştim cine erau, privind la ele.

Cea mai frumoasă fotografie nu este aici. Este la Muzeul de Artă Modernă (MOMA), din New York. A fost făcută în România, în 1975. Într-un compartiment de tren sunt doi tineri. Amândoi dorm, dar poziţia lasă şi o anumită impresie de mişcare. Nu pot fi decât îndrăgostiţi. Nu poţi să rămâi cu nimic altceva după ce încerci să îţi ştergi din minte această imagine.

Cartier-Bresson a fost în România, în 1975. Merită să vedeţi succesiunea de fotografii pe care le-a luat cu această ocazie. El revenea uneori în locurile în care făcuse fotografii, pentru a documenta schimbarea. În România nu a mai revenit, aşa că ne rămâne nouă să ne exersăm privirea.

Un sat din Maramureş, pe uliţa căruia trece un purcel negru. Curtea unei biserici din Bucovina. Un bătrân care culege iarbă dintre blocuri, în Drumul Taberei. O adunare oficială la Sala Palatului unde preoţi şi activişti, cot la cot, aduc osanale "liniei partidului".

Cea mai simpatică fotografie este, cred, aceea cu doi tineri care privesc, încântaţi, la un aparat de plătit parcarea, din acelea vechi, cu fise. Pe atunci erau un lucru nou în Bucureşti. Imaginea este surprinsă pe Calea Victoriei, la câteva străzi de adresa unde locuiam. Maşina din fundal seamănă foarte bine cu Dacia 1300 pe care o avea tatăl meu în acea perioadă, inclusiv semnul de începător fixat în parbriz. Traficul pare la fel de aglomerat ca acum. El are un pix în buzunarul de la sacou, este probabil un student. Ea are codiţe, deşi poate că nu mai este la vârsta liceului.

Era ceva cu această fotografie ce nu îmi dădea pace. Priveşti la vertijul circulaţiei, la cei doi tineri frumoşi, la dispozitivul pe care, la rândul lor, îl privesc fermecaţi. Dar esenţialul era chiar acolo, ascuns în mijlocul imaginii, puţin în partea de jos. Pentru a-l vedea a trebuit să măresc cadrul.

Am făcut-o pentru că nu înţelegeam care dintre ei arată cu degetul spre aparat. Mi-am apropiat privirea de momentul lor privat şi atunci am realizat. Amândoi. El o ţine pe ea de mână. Degetul este al lui, dar şi ea îşi ţine degetele într-un fel anume. Amândoi participă la gestul capturat de cameră.

Dar nimic nu se compară cu frumuseţea devastatoare a fotografiei din tren. Nu ştim cine sunt cei doi tineri din imagine şi nici măcar unde mergeau. Compartimentul este de clasa I. Ceasul de la mâna lui arată ora 8:25, nu este clar dacă este dimineaţa sau seara. Este posibil ca fotografia să fi fost făcută de Cartier-Bresson în trenul cu care a plecat de la Craiova spre Bucureşti, la începutul lunii Mai.

În cele din urmă nici nu contează cum se numeau cei doi. Secretul îl ştim, chiar dacă nu vrem să îl spunem. Geniul lui Cartier-Bresson este de a-l fi fotografiat de fapt pe privitor. Îl recunoaşteţi, în el sau în ea...

Mă întreb uneori ce fel de relaţie avem noi cu timpul. Din trecut, reţinem faptele, reci. 1975 a fost anul în care s-au semnat acordurile de la Helsinki. În alegerile pentru Marea Adunare Naţională, Frontul Unităţii Socialiste a obţinut 99,77% din voturi şi toate cele 349 de mandate. A fost descoperită Peştera Urşilor din Munţii Apuseni. În Norvegia, Nadia Comăneci devenea campioană europeană la gimnastică.

Dar mai este un fel de a experimenta trecutul, prin memoria afectivă. Este de un fel de a participa în orice detaliu cu care rezonăm. Nu ştiu de ce fugim de trecut, măcar am fost cu toţii acolo, în timp ce în viitor oricum nu vom ajunge.

Există câteva imagini cu Cartier-Bresson făcute în timpul vizitei sale în România. Una dintre acestea este surprinsă în curtea pietruită a unei mânăstiri. Are o expresie fericită. Nu priveşte spre obiectiv, ci spre o floare pe care o ţine în mână.

În altă poză, Cartier-Bresson coboară dintr-o Dacia 1100. O clipă ai senzaţia că este o vizită oficială, cu fotograful de rigoare prezent şi el în cadru, Întâmpinându-l pe oaspetele din străini, un popă, în sutană. În fundal se zăreşte un autocar ONT. Turiştii au coborât şi îşi văd de treburile lor. Scena, logic vorbind, nu ajunge nicăieri. La fel ca România, în 1975, când nici nu ştia ce îi va aduce viitorul.

"Tot ce trebuie să faci este să trăieşti, iar viaţa îţi va oferi imagini" - spunea Cartier-Bresson. Dar tot el a adăugat: "Bineînţeles însă că totul ţine de noroc". Adevărul este că avem, cu toţii, nevoie de puţin noroc.