Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu a declarat, astăzi, pentru News.ro, că s-a primit acceptul din partea Ucrainei şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, aproximativ 65 de kilometri de canal şi braţ care vor fi măsurate în perioada următoare. Măsurătorile se vor face cu nave ucrainene, a mai spus oficialul din minister şi ar putea dura până la 10 zile, transmite News.ro.
"S-a primit acceptul şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, plus încă câteva devieri din Braţul Bâstroe, gen Solomonov, un canal care poate fi navigabil. În total, încă 65 de kilometri de canal şi braţ care vor fi măsurate în perioada următoare", a spus secretarul de stat.
El a precizat că "s-a convenit că se vor folosi de data aceasta nave şi echipamente ucrainene, iar noi punem experţi la dispoziţie".
"Este o chestiune de reciprocitate, cum am folosit pe Chilia, acolo unde braţul este comun, având în vedere că este teritoriu exclusiv ucrainean şi nu este graniţă comună pe aceste zone, mai sigur este să folosim navele şi echipamentele ucrainene", a explicat oficialul din Ministerul Transporturilor.
Scrioşteanu a arătat că estimează că în aproximativ 7-10 zile ar trebuie să dureze măsurarea celor 65 de kilometri din Braţul Bâstroe.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2023, 15:20)
Dupa ce ne distrug Delta Dunarii ne dau voie,
ca la milogi sa ne uitam ce PRAPAD AU FACUT,
si pe astia ajutam noi cu sute de milioane de euro
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2023, 16:55)
Dar despre adancimea masurata deja pe Chilia de ce nu ne spun guvernantii?
Jurnalistii ajunsi acolo au publicat deja poze. 8,98 m. Atat este adancimea pe Chilia.