Naţionala de fotbal a României a urcat două poziţii după participarea la Euro 2024 şi se află pe locul 45 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie, iar Spania, campioana Europei, a urcat cinci locuri şi este acum pe trei.
România, care a ajuns la Euro-2024 până în optimi, după ce şi-a câştigat grupa, are 1474.7 puncte.
Trei competiţii continentale şi o multitudine de amicale internaţionale au avut loc în lunile iunie şi iulie: au fost 125 de meciuri în întreaga lume, generând numeroase schimbări în cea mai recentă ediţie a Clasamentului mondial masculin FIFA/Coca-Cola.
După ce şi-a apărat cu succes titlul de campioană CONMEBOL Copa America, Argentina şi-a consolidat poziţia în fruntea clasamentului. Franţa (locul 2) rămâne cea mai apropiată urmăritoare, după ce a ajuns în semifinalele Euro 2024. Campioana Europei, Spania (locul 3), are un motiv în plus să sărbătorească după ce a ajuns pe podiumul clasamentului, în timp ce finalista învinsă, Anglia (locul 4), se află chiar în spatele liderului, după ce a devansat Brazilia (locul 5).
Cea mai importantă urcare în clasament a înregistrat Venezuela - 17 poziţii (acum este pe locul 37), iar cel mai mult a coborât Cehia - 13 poziţii (acum este pe locul 47).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.07.2024, 19:01)
Dupa castigarea grupei credeam ca am saltat spre varf.