Partida pe care echipa naţională de fotbal o va disputa astăzi în compania Irlandei de Nord poate simplifica mult ecuaţia calificării la Campionatul European din 2016. O victorie a tricolorilor ar creşte considerabil şansele de calificare şi ar poziţiona echipa noastră pe locul 1 al acestei grupe până la primăvară.
Dincolo de tensiunea sportivă, faptul că meciul se dispută cu mai puţin de 48 de ore înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale sporeşte îngrijorarea oficialilor FRF. Confruntările pe teme politice care au divizat în această perioadă societatea autohtonă se pot translata foarte uşor pe stadion, mai ales că galeriile echipelor din Bucureşti şi-au făcut publice simpatiile şi antipatiile politice. Cum UEFA se află cu ochii pe reprezentativa noastră în următorul an, după incidentele de la meciul cu Ungaria, orice dispută, inclusiv pe teme politice (sau mai ales) poate duce la sancţiuni drastice. O altă problemă o constituie faptul că selecţionerul încă este recepţionat ca un apropiat al unui candidat, mai ales că în ultimii ani a activat pe scena politică, fiind inclusiv senator. În ciuda acestor tensiuni extra-sportive, Anghel Iordănescu face apel la suporteri să vină în număr cât mai mare la stadion: "Este foarte important pentru jucători, pentru mine prezenţa în număr mare a suporterilor naţionalei. Avem nevoie mai mult ca niciodată. Nu îmi amintesc un meci pierdut oficial atunci cînd stadionul a fost plin şi suporterii au fost lîngă noi şi ne-au susţinut".
Fanii naţionalei au fost surprinşi însă de o altă declaraţie a selecţionerului, care vede drept favorită în această întâlnire echipa Irlandei de Nord: "Din punctul meu de vedere, adversarii noştri pornesc ca favoriţi. E o partidă extrem de grea, cu o echipă foarte bună. Au jucători determinanţi, joacă mult cu construcţie începând de la linia de fund şi chiar portar. E o echipă care poate specula orice moment, căreia îi plac contraatacul şi fazele fixe. Practic, astea sunt punctele lor forte". Declaraţiile lui Anghel Iordănescu sunt contrazise de toate datele statistice şi financiare. Faptul că lotul Irlandei de Nord este compus în bună măsutră din jucători care evoluează în eşaloane inferioare din campionatul Angliei este un prim semnal că oaspeţii nu au cum să pornească favoriţi într-un meci disputat pe Arena Naţională. Un alt argument: în clasamentul FIFA, al coeficienţilor, ţara noastră ocupă locul 21, în timp ce Irlanda de Nord este la mare distanţă, pe poziţia 43. Valoarea sumelor de transfer ale celor două loturi este net în favoarea tricolorilor. Lotul selecţionat de Anghel Iordănescu este cotat de transfermarkt.de la 69.000.000 de euro, iar lotul oaspeţilor noştri valorează doar 18.000.000. Steven Davis, de la Southamton, este cel mai bine cotat nord irlandez, 5.500.000 de euro, în timp Vlad Chiricheş, de la Tottenham, este tricolorul cu cel mai mare preţ de transfer în acest moment, 11.000.000 euro. Partida va începe la ora 21.45 şi va fi arbitrată de o brigadă din Suedia, cu Jonas Eriksson la centru, ajutat la cele două tuşe de Mathias Klasenius şi Daniel Warnmark.