România, singura piaţă auto din Europa unde vânzările au scăzut în primul semestru al acestui an

G.U.
Miscellanea / 16 iulie 2021

România, singura piaţă auto din Europa unde vânzările au scăzut în primul semestru al acestui an

Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut puternic în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă România este singura ţară unde vânzările de automobile au scăzut comparativ cu prima jumătate a anului trecut, arată datele publicate astăzi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, 6,48 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în perioada ianuarie-iunie 2021 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 27,1% comparativ cu 5,1 milioane de unităţi în aceeaşi perioadă din 2020.

ACEA subliniază că multe pieţe auto din UE au înregistrat creşteri procentuale de două cifre. De exemplu, piaţa auto din Italia a înregistrat un avans de 51,4%. Alte pieţe importante, precum Spania (34,4%), Franţa (28,9%) şi Germania (14,9%), au înregistrat şi ele câştiguri puternice comparativ cu primul semestru al anului trecut, notează sursa citată.

În schimb, piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 4,9% în primul semestru al acestui an, fiind înmatriculate doar 47.169 de autoturisme.

În ceea ce priveşte datele pentru luna iunie 2021, înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut cu 13,3% în ritm anual până la 1,282 milioane unităţi. În acest caz, piaţa auto din România a înregistrat un avans peste media din Europa, 16,7%, fiind înmatriculate 11.853 de automobile.

În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna iunie, majoritatea producătorilor auto generalişti au înregistrat creşteri solide, în frunte cu Hyundai (47,2%), urmat de Toyota (36,1%), Volkswagen (22,5%), BMW (16,1%) şi Stellantis (10,3%). În schimb, vânzările grupului Renault au scăzut cu 17,9%. În interiorul grupului Renault, vânzările de autoturisme marca Dacia au scăzut cu 5,6%, un număr de 42.438 de unităţi fiind înmatriculate în luna iunie în Europa. În consecinţă, cota de piaţă a Dacia a scăzut de la 4,7% în luna iunie a anului trecut până la 4% în luna iunie 2021.

Cu toate acestea, în primul semestru al acestui an înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) au crescut cu 16,5% în ritm anual până la 181.528 de unităţi.

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), arată că peste 14.000 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în luna iunie a acestui an, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2020. Conform statisticii oficiale, din totalul celor 14.080 de unităţi înregistrate la nivel naţional (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale), 11.853 au fost autoturisme noi, a căror creştere faţă de luna iunie din anul anterior este de 16,7%.

Cu toate acestea, pe ansamblul primelor şase luni ale anului în curs, autoturismele noi consemnează o scădere generală de 3,9%. Pe de altă parte, autoturismele rulate, cu cele 199.555 unităţi înmatriculate în perioada ianuarie - iunie 2021, înregistrează un salt de 10% comparativ cu intervalul similar din 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb