Românii au vorbit peste 21 de miliarde de minute la telefonul mobil, în 2007

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 9 mai 2008

Românii au vorbit peste 21 de miliarde de minute la telefonul mobil, în 2007

Românii au vorbit peste 21,2 miliarde de minute în reţelele de telefonie mobilă în 2007, convorbirile consemnând o creştere cu aproape 7 miliarde minute faţă de 2006, când traficul de voce a atins 14,3 miliarde minute, a arătat, ieri, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Dan Georgescu, la "Ziua Comunicaţiilor". Durata medie a unui apel în reţelele mobile a crescut de la 1,33 minute în 2006, la 1,44 minute în 2007.

În ceea ce priveşte mesajele scrise (SMS) în reţelele mobile, acestea au înregistrat o creştere de aproape un miliard, de la 2,2 miliarde SMS-uri în 2006, la 3,1 miliarde SMS-uri anul trecut. De asemenea, numărul total de mesaje multimedia (MMS) trimise în reţelele mobile a depăşit 29 milioane în 2007, cu patru milioane mai mult decât cu un an în urmă, iar cel al apelurilor video 3G a înregistrat o creştere de la 1,5 milioane, la 1,6 milioane în 2007.

Raportul ANRCTI arată că rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă a ajuns la 106,2 la sută la sfârşitul anului 2007, dată la care se înregistrau 22,9 milioane de utilizatori de cartele SIM active. "Rata de penetrare nu mai este relevantă în raport cu ţările UE în acest sector pentru că Germania, de exemplu, este sub România, iar alţi doi operatori îşi vor lansa serviciile în acest an pe piaţa românească", a precizat Georgescu.

"Din totalul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă, 67 la sută utilizau cartele preplătite, iar 33 la sută, adică 7,5 milioane, erau utilizatori cu abonament lunar. Acest lucru arată că abonaţii la telefonie mobilă sunt de două ori mai mulţi decât cei ai telefoniei fixe", a spus Georgescu, citat de Rompres.

Aproximativ 67 la sută dintre abonaţii la telefonie mobilă erau persoane fizice (5,1 milioane), iar aproximativ o treime - persoane juridice (2,4 milioane). Preşedintele ANRCTI a subliniat creşterea importantă, de 87 la sută în 2007 faţă de 2006, a convorbirilor efectuate în roaming de către clienţii furnizorilor de servicii de telefonie mobilă din România şi a apreciat că introducerea tarifului maxim european în septembrie anul trecut a reprezentat unul dintre factorii principali care a încurajat românii să vorbească mai mult la telefonul mobil atunci când călătoresc în statele membre UE. "Durata medie a unui apel originat în roaming a crescut anul trecut de la 1,3 minute în 2006 la 1,32 minute, iar a unui apel terminat în roaming a fost de de 1,55 minute faţă de 1,45 minute în 2006. În sectorul telefoniei fixe, în 2007 a fost înregistrată doar o uşoară creştere. La data de 31 decembrie 2007, numărul total de linii de acces la serviciile de telefonie fixă a crescut cu 1,4 la sută, comparativ cu un an în urmă, ajungând la un total de 4,26 milioane. Circa 1,22 milioane de linii au fost instalate de furnizorii alternativi. "Anul trecut, numărul de linii instalate de către furnizorii alternativi a crescut cu 50 la sută, cota de piaţă a acestora ajungând astfel la aproape 29 la sută la sfârşitul anului 2007", a precizat preşedintele ANRCTI. De asemenea, volumul de trafic realizat de utilizatorii furnizorilor alternativi a crescut cu 44 la sută, în contextul unui avans de 2 la sută a traficului total de voce originat în reţelele publice fixe de telefonie, până la aproximativ 8,5 miliarde minute în anul 2007, faţă de 8,3 miliarde în 2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb