Românii rămân pe cap cu Cîţu

Indiferent ce urmează să se întâmple, pentru o vreme cel puţin, Florin Cîţu rămâne agăţat de Palatul Victoria. Cu echipa sa din PNL şi UDMR. Criza politică continuă şi se adânceşte. Iar contribuţia lui Klaus Iohannis în aceste sens este decisivă. Iar răspunderea sa e aproape integrală.

Florin Cîţu nu demisionează. Are susţinerea conducerii PNL, inclusiv a adversarului său intern Ludovic Orban. Şi este încurajat să se menţină pe poziţie în mod ferm de preşedintele Klaus Iohannis. Ca dovadă, Cîţu a invocat insistent un aranjament în acest sens cu locatarul de la Cotroceni. Conform tututror scenariilor, o vreme cel puţin, Cîţu va continua să guverneze. Şi va comite în continuare nenorociri.

Poziţiile PNL şi USR s-au dovedit a fi, aşa cum am presupus în analiza anterioară, ireconciliabile. Cele două părţi nu au lăsat între ele niciun spaţiu liber de manevre politice. De negocieri. În consecinţă, ne vom găsi în câteva zile într-unul dintre următoarele două scenarii:

Scenariul unu: Toţi miniştrii USR demisionează, părăsind astfel atât guvernarea, cât şi Coaliţia care asigură majoritatea parlamentară. În consecinţă, conform Constituţiei, am putea avea un Guvern Cîţu, dar într-o altă structură politică. Ceea ce presupune că acesta este silit să ceară un vot în Parlament pentru noul său Guvern. Un vot care este greu de presupus că în condiţiile date îi va fi favorabil. Iar dacă nu, Guvernul Cîţu este oficial demis, iar partidele parlamentare, împreună cu preşedintele, vor trebui să identifice o nouă formulă de gestionare a administraţiei publice centrale.

Scenariul doi: Nu demisionează absolut toţi useriştii din Guvern şi în această situaţie este necesară introducerea şi susţinerea unei moţiuni de cenzură. Prima moţiune de cenzură prezentată Parlament este cea elaborată de AUR şi semnată şi de USR. Cu angajamentul ferm al PSD de a vota în Parlament pentru susţinerea acestei moţiuni. Să păstrăm pentru mai târziu un scurt, dar necesar comentariu privind jocul ciudat, în opinia mea pervers, pe care îl face cel mai mare partid politic din România. Conform scenariului de mai sus, dacă PSD nu se suceşte, Guvernul Cîţu este oficial demis de către o largă majoritate parlamentară. Eu sunt convins că vor vota într-o asemenea situaţie şi cei mai mulţi dintre neafiliaţi şi o parte dintre parlamentarii altor minorităţi naţionale decât cea maghiară. Şi chiar unii dintre parlamentarii PNL. Din nou, ne vom afla deci în situaţia în care, după demitere, partidele parlamentare vor fi nevoite să negocieze pentru a încerca să identifice o soluţie pe care să i-o impună lui Klaus Iohannis. Şi din nou, acesta are o largă marjă de manevră.

Indiferent cât de repede şi de eficient se vor mişca partidele politice, împreună sau fără PNL o soluţie care să le redea românilor o largă încredere într-o viitoare guvernare va fi greu, dacă nu cumva chiar imposibil de identificat. Este limpede că, în Parlament, PNL şi UDMR vor face tot ce este posibil pentru a trage de timp şi pentru a întârzia un deznodământ. În speranţa că astfel îşi vor putea crea un spaţiu de manevră pentru a pune, prin varii mijloace, presiune pe USR, determinându-l să se întoarcă din drum. Şi să cedeze. Este deasemenea limpede că între partide cu puncte de vedere, până una alta, ireconciliabile va fi extrem de dificil să fie găsit cel mai mic numitor comun pentru ca împreună să poată elabora un program de guvernare cât de cât viabil, să bată astfel palma, şi să se prezinte la Cotroceni cu soluţia în plic. Şi trebuie ţinut foarte serios cont de faptul că preşedintele Klaus Iohannis va face tot ce este posibil pentru ca la rândul său să tragă de timp şi să-l menţină încă o vreme pe Cîţu la Palatul Victoria, chiar dacă Guvernul va avea o vreme împuterniciri limitate. Termenul pe care Klaus Iohannis îl are în vedere este sfârşitul acestei luni, când speră să se finalizeze în favoarea lui Cîţu procesul electoral din interiorul PNL: dacă până atunci Cîţu va fi debarcat de la Palatul Victoria, şansele acestuia de succes scad exponenţial.

În războiul de imagine, PNL se cramponează cât poate de mult de proiectul Anghel Saligny, în ideea că astfel va câştiga un plus de popularitate în rândul comunităţilor locale cărora, prin respectivul proiect, li se promite marea cu sarea. Iar pentru electoratul mai radical este după cum se vede invocată cu insistenţă tema desfiinţării SIIJ. Tot în acest război de imagine trebuie încadrată şi poziţia destul de ambiguă a PSD partid căruia îi convine această situaţie de şpagat politic, chiar dacă ea generează o criză politică extrem de costisitoare pentru populaţie. Crede PSD că in felul acesta atât PNL cât şi USR se erodează atât de mult la guvernare, încât în viitor nu vor mai conta în lupta politică. Este un calcul total imoral şi care nu cred că va aduce pentru PSD beneficiile scontate. Atrag însă atenţia asupra faptului că, la limită, pentru PSD ar fi convenabil, chiar seducător, dată fiind poziţia pe care am expus-o mai sus, ca România să fie guvernată în viitor de un guvern cât mai slab.

Având în vedere toate motivele pe care le-am expus mai sus, am convingerea că va mai dura un timp, probabil o lună, până când românii nu-l vor mai avea pe cap pe Florin Cîţu. Dar indiferent dacă am sau nu dreptate, ceea ce este cu adevărat grav e lipsa totală de legitimitate a acestul Guvern. Să luăm în calcul faptul că PNL se bucură în prezent de o încredere de cel mult 20 - 25%. Iar UDMR, aliatul său la guvernare, de 5-6%. Avem deci un total, hai să spunem, de 30%. Dar 30% din ce? Nu au votat decât jumătate dintre electori. Prin urmare, cei 30% se fac 15%. Cu o susţinere populară de doar 15% nu se poate guverna decât prost. În absenţa încrederii nimic nu funcţionează!