Rombat estimează o pondere a exporturilor de 45% din totalul vânzărilor pentru 2008

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 3 noiembrie 2008

Producătorul de baterii auto Rombat estimează o pondere de circa 45 % a exportului în totalul vânzărilor pentru anul în curs, iar societatea nu intenţionează să-şi reducă producţia, a declarat directorul general al companiei, Ioan Repede. "Exporturile noastre sunt în proporţie de 99 % pe after market (piaţa pieselor de schimb - n.r.). Nu intenţionăm să reducem exporturile, dimpotrivă. (...) Pentru acest an estimăm o pondere de circa 45 % a exportului în totalul vânzărilor", a declarat Ioan Repede, citat de NewsIn.

Legat de deciziile producătorilor auto europeni de a-şi reduce activitatea, directorul general Rombat a declarat că societatea pe care o conduce nu intenţionează să le urmeze exemplul şi să reducă producţia. El a mai precizat că societatea nu este foarte afectată de cele patru zile de oprire a activităţii constructorului de automobile Dacia.

"Dacia are o pondere de circa 18 % în totalul vânzărilor noastre la 10 luni, astfel încât nu suntem foarte afectaţi de cele patru zile de oprire. Dacă, în cazul altui furnizor, această pondere ajunge la 80-90%, atunci acel furnizor va avea probleme şi va fi nevoit să urmeze exemplul companiei Dacia. Însă nu este cazul companiei Rombat", a declarat Ioan Repede.

Conform directorului general Rombat, compania şi-a crescut vânzările la 10 luni cu circa 19 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "În luna septembrie am lucrat şi sâmbăta şi duminica pentru a face faţă cererii. Pentru trimes­trul patru prevedem că nu vom avea o reducere a vânzărilor faţă de trimestrul patru al anului trecut, deci vom lucra în regim normal de cinci zile pe săptămână", a mai spus Ioan Repede.

Directorul Rombat a adăugat că este posibil ca societatea să nu atingă cifra previzionată pentru acest an din cauza unor factori precum scăderile masive ale preţului plumbului la bursă, care nu au încurajat comercianţii de baterii, atât exterini cât şi interni, să facă stocuri pentru sezon.

"Cu alte cuvinte nu vom creşte cât am fi dorit, dar nu poate fi vorba de scădere a producţiei, respectiv a vânzărilor faţă de 2007", a spus directorul general Rombat.

Pentru acest an Ioan Repede a estimat o cifră de afaceri de 55 milioane euro.

De asemenea, el a mai declarat că societatea are în pregătire pentru finalul acestui an o inves­tiţie de şapte milioane de euro. "Până în luna septembrie am investit circa trei milioane euro. Avem în pregătire o investiţie de şapte milioane euro, care s-ar putea să demareze la finalul aces­tui an, în funcţie de obţinerea aprobărilor necesare", a mai declarat directorul general Ioan Repede.

În privinţa angajărilor, directorul general a spus că politica Rombat în domeniu este de a angaja în funcţie de nevoi, ţinând cont şi de cererea sezonieră de baterii şi de fluctuaţia personalului. Acesta a adăugat că în momentul de faţă compania nu intenţionează să efectueze niciun fel de restructurare.

Rombat SA face parte din Rombat Group, care pe lângă compania-mamă, producătoare de baterii auto, cuprinde Rombat Automobile Bistriţa (dealer zonal Volkswagen, în care Rombat deţine 76%) şi Prombat Copşa Mică (fabrica de recuperat plumb din baterii auto uzate, cu 71% acţiuni deţinute de Rombat).

Compania este lider pe piaţa românească de baterii auto încă din 1997, având o cotă de piaţă de peste 55%, fără livrările la Dacia. În prezent numărul total al angajaţilor este de peste 600, iar compania a dezvoltat o reţea de service, care cuprinde circa 100 de reprezentanţe în toată ţara. Rombat SA a avut în 2007 o creştere de 58% a cifrei de afaceri faţă de anul 2006. Compania realizează exporturi pe pieţele Franţei, Portugaliei, Belgiei, Africii, Italiei, Bulgariei, Republicii Moldova, Germaniei, Greciei şi Austriei.

Producătorul de baterii auto Rombat a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de aproximativ 27,1 milioane euro, în creştere cu 47,7% faţă de perioada similară a anului trecut, ca urmare a investiţiilor realizate de companie în 2007. Profitul Rombat s-a majorat de asemenea în primele şase luni ale anului cu 142,2%, până la 3,6 milioane euro, faţă de profitul înregistrat în semestrul I din 2007, care s-a cifrat la 1,49 milioane euro. În plus, până în 2010 reprezentanţii companiei estimează ca cifra de afaceri anuală să ajungă la aproximativ 90 de milioane euro.

Producătorul de baterii auto Rombat a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de aproximativ 27,1 milioane euro, în creştere cu 47,7% faţă de perioada similară a anului trecut, ca urmare a investiţiilor realizate de companie în 2007. Profitul Rombat s-a majorat de asemenea în primele şase luni ale anului cu 142,2%, până la 3,6 milioane euro, faţă de profitul înregistrat în semestrul I din 2007, care s-a cifrat la 1,49 milioane euro. În plus, până în 2010 reprezentanţii companiei estimează ca cifra de afaceri anuală să ajungă la aproximativ 90 de milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb