Romgaz a semnat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor pentru perimetrul Neptun Deep

G.U.
Piaţa de Capital / 4 mai 2022

Romgaz a semnat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor pentru perimetrul Neptun Deep

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră, potrivit unui comunicat de presă.

"Semnarea contractului de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise de EMEPRL care deţine 50% din perimetrul Neptun Deep reprezintă o etapă istorică în transformarea şi dezvoltarea corporativă a companiei. În procesul de achiziţie a acţiunilor EMEPRL, Romgaz a beneficiat de servicii de consultanţă oferite de profesionişti în domeniu. Împreună cu aceştia, am reuşit, astfel, să semnăm cea mai importantă tranzacţie din sectorul energetic din ultimii 30 de ani. Finalizarea tranzacţiei va asigura premisele creşterii substanţiale a producţiei de gaze naturale a grupului Romgaz, odată cu demararea operaţiunilor de exploatare în perimetrul Neptun Deep", a declarat directorul general al Romgaz, Aristotel Jude.

Conform sursei citate, Dentons şi Suciu Popa şi Asociaţii au asistat compania pe partea juridică a tranzacţiei, realizând printre altele un amplu exerciţiu de due-diligence juridic cu privire la societatea ţintă şi activele acesteia şi au asigurat consultanţă juridică pe întreaga durata a negocierii contractului de vânzare - cumpărare.

Deloitte România a oferit servicii de evaluare a participaţiei EMEPRL, due-diligence fiscal şi financiar şi asistenţă fiscală în raport cu tranzacţia.

"După finanţarea achiziţiei, semnarea contractului de vânzare cumpărare cu EMEPRL reprezintă un alt pas important al etapei de transformare prin care va trece compania din punct de vedere financiar şi procedural. Astfel, ne vom asigura ca modelul de business al grupului Romgaz să fie adaptat nevoii de finanţare necesare dezvoltării proiectului Neptun Deep", a susţinut, la rândul său, directorul economic al Romgaz, Răzvan Popescu.

Totodată, reprezentanţii Deloitte România au subliniat că această tranzacţie este o premieră pentru ţara noastră, prin structura şi magnitudinea sa, precum şi prin potenţialul pe care îl are de a schimba viitorul producţiei de gaze naturale din România, şi poate chiar din regiune, iar contextul actual, în care materiile prime sunt mai importante decât oricând, îi sporeşte importanţa.

"Ne onorează încrederea acordată de Romgaz echipei noastre multi-disciplinare de consultanţi financiari şi fiscali şi faptul că am putut contribui la succesul încă unui proiect de referinţă", au adăugat Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, şi Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.

Contractul de vânzare cumpărare a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Romgaz din data de 28.04.2022, iar finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract. Preţul de achiziţie ce va fi achitat de Romgaz se ridică la 1,06 miliarde de dolari, putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni.

Anterior, pe 22 martie, Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat contractul de vânzare - cumpărare a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) EMEPRL care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

"Suntem încântaţi şi foarte onoraţi pentru faptul că Dentons, printr-o echipă internaţională integrată, formată din avocaţi din birourile din Londra şi Bucureşti, a fost alături de Romgaz în această achiziţie strategică, prin care Romgaz îşi consolidează poziţia de jucător de top pe piaţa de petrol şi gaze din România şi din Europa", a afirmat Claudiu Munteanu - Jipescu, coordonatorul practicii de energie din cadrul Dentons Bucureşti.

La ceremonia de semnare a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni EMEPRL au participat din partea Romgaz directorul general, Aristotel Jude, directorul economic, Răzvan Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie, secretar de stat Dan Dragoş Drăgan, precum şi membrii CA Gheorghe Silvian Sorici, Botond Balazs, Nicolae Bogdan Simescu şi Cezar Batog, notează sursa citată.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Să fie intr.un ceas bun! Se pare că este f serioasa treaba de când cu războiul și problema gazelor din Rusia! Altfel nu cred că politicienii noștri s.ar fi pus pe treabă, ba din contra ar mai fi băgat bețe.n toate precum PSDul lui Dragnea! Romgaz poate fi cel mai mare producător de gaze din UE adăugând și gazele din perimetrul Caragele!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb