"Rompetrol Rafinare" revine în topul Bursei de Valori

VIRGINIA BALCU, ANDREEA NEGRU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iulie 2005

"The Rompetrol Group" cere despăgubiri Guvernului prin firma internaţională de avocatură "Salans"

Tendinţa de creştere a acţiunilor rafinăriei s-a manifestat în piaţă încă de la începutul săptămînii. Investitorii sînt foarte activi în achiziţionarea titlurilor "Rompetrol", fapt care a condus la creşteri ale cotaţiilor. De fapt, toate titlurile emitenţilor importanţi din piaţă înregis-trează ajustări ale cotaţiilor. Unii brokeri susţin că s-a făcut simţită în ultima perioadă prezenţa investitorilor străini, instituţionali pe principalii emitenţi. De asemenea, şi conjunctura economică actuală a influenţat destul de mult piaţa prin noile ordonanţe şi reglementări în domeniu.

Datorită tendinţei de creştere generală a petrolului la nivel internaţional, acţiunile companiilor româneşti care activează în acest sector au înregistrat creşteri ale cotaţiilor prin marcarea de maxime succesive în piaţă în cursul sesiunilor bursiere.

Ieri, cererea a fost atît de mare încît cotaţia acţiunii "Rompetrol" a marcat un nou nivel maxim, de 0,0949 RON/titlu, depăşind cu peste 7,5% nivelul din ziua precedentă.

"The Rompetrol Group" NV (TRG) a prezentat o notă formală de Notificare a unei Dispute către Guvernul României, prin care anunţă că au fost violate drepturile fundamentale şi cele de protecţie datorate companiei, cît şi managerilor săi, iar TRG a suferit pierderi economice şi, ca urmare, este îndreptăţită să obţină compensaţii juste. Notificarea a fost prezentată marţi, 19 iulie, pe baza prevederilor Tratatului Bilateral de Investiţii dintre Olanda şi România, prin firma internaţională de avocatură "Salans" şi este urmată de o perioadă de 90 de zile în care Guvernul României şi "Rompetrol Group" vor negocia pentru rezolvarea pe cale amiabilă a disputei.

Grupul speră ca după prezentarea acestei Note formale de Dispută, Guvernul României să soluţioneze această cerere pe cale amiabilă, evitînd astfel procedurile de arbitraj ce ar putea fi iniţiate conform regulilor de arbitraj ale Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor investiţionale al Băncii Mondiale (ICSID) cu sediul în Washington DC.

Obie Moore, avocat coordonator la "Salans", ne-a declarat că notificarea a fost trimisă Minis-terului Finanţelor Publice (MFP) şi premierului Călin Popescu-Tăriceanu, ca reprezentant al Guvernului. La rîndul lor, reprezentanţii biroului de presă al Ministerului Finanţelor Publice ne-au confirmat că au primit, ieri, notificarea. În termen de o săptămînă va fi întrunit un colectiv care să analizeze situaţia. Acesta se va întîlni apoi cu reprezentanţii "Rompetrol" pentru discutarea problemei.

"The Rompetrol Group" va face toate eforturile necesare unei soluţionări prin negociere directă cu Guvernul României şi va respecta cerinţele de confidenţialitate în privinţa acestor proceduri.

Preşedintele "Rompetrol", Dinu Patriciu, şi adjunctul său, omul de afaceri american Philip Stevenson, care deţin împreună 80% din titlurile grupului, au fost acuzaţi de fraudă şi spălare de bani la preluarea rafinăriei "Petromidia" de către "Rompetrol", în 2001.

Presa internaţională avertizează asupra posibilei amînări a aderării României la Uniunea Europeană în cazul în care disputa se va prelungi şi va ajunge în arbitraj la Banca Mondială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb