Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a KMG International, a raportat afaceri de 43,2 milioane lei în primul semestru al acestui an, cu 25,5% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când afacerile companiei se ridicau la 57,99 milioane lei, potrivit unui raport remis ieri Bursei de Valori Bucureşti. Profitul net al PTR a scăzut cu 55,6% în primul semestru, de la 16,15 milioane de lei în primele şase luni ale anului trecut, la 7,17 milioane lei, arată acelaşi raport.
Câştigul pentru prima jumătate a anului s-a diminuat "în condiţiile unui mediu economic nefavorabil caracterizat de volatilitatea preţului ţiţeiului şi modificări ale reglementărilor privind acordarea autorizaţiilor pentru construcţii petroliere", potrivit raportului companiei.
Până la finele lunii iunie, au fost plătite către acţionari dividende de 7,42 de milioane lei, reprezentând 92% din dividendele aferente anului 2012.
KMG International, denumirea actuală a grupului Rompetrol, controlează 71,7% din capitalul Rompetrol Well Services. Grupul este deţinut de compania petrolieră de stat din KazMunaiGaz din Kazahstan.
Titlurile Rompetrol Well Services au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi la un preţ unitar de 0,5490 lei, în creştere cu 8,5 faţă de şedinţa anterioară. La acest nivel, compania are o capitalizare de 152,73 milioane de lei.