Romsilva invită comunităţile locale să se alăture eforturilor de gestionare a faunei

B.D.
Miscellanea / 5 noiembrie 2019

Romsilva invită comunităţile locale să se alăture eforturilor de gestionare a faunei

Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU, lansează o invitaţie publică conducerilor unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanelor interesate să participe în perioada următoare, la nivelul structurilor teritoriale, ca asistenţi sau voluntari, la eforturile de gestionare corespunzătoare a fondurilor şi a faunei cinegetice atribuite Regiei, potrivit legii, relatează un comunicat trimis Redacţiei noastre.

Demersul face parte din procesul de transparentizare a activităţii, asumat de conducerea executivă a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

Invitaţia este lansată în contextul în care în ultima perioadă au apărut în spaţiul public diverse comentarii referitoare la felul în care este gestionată fauna cinegetică în calitatea ei de resursă naturală regenerabilă şi de bun public de interes naţional, cu toate că gestionarea acesteia se face după reguli foarte stricte, prevăzute în legi şi regulamente, mai menţionează sursa.

Persoanele interesate pot lua contact direct cu realităţile din teren, pot primi explicaţii cu privire la evaluarea populaţiilor de vânat, la regulile şi metodele privind recoltarea vânatului, la perioadele şi sezoanele de vânătoare, la cotele de recoltă aprobate, la evaluarea pagubelor produse de vânat, la modalităţile de acordare a despăgubirilor prevăzute de legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice, pentru prevenirea pagubelor, precum şi la orice alte întrebări sau preocupări privind gestionarea durabilă a faunei cinegetice din România.

Activitatea pe linie cinegetică desfăşurată de ocoalele şi direcţiile silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva este permanent monitorizată de personalul autorităţii statului în teritoriu - gărzile forestiere - prin controale tematice periodice sau inopinate în timpul cărora sunt inventariate toate problemele şi sesizările apărute în derularea activităţii, inclusiv modul în care personalul propriu şi-a îndeplinit atribuţiile privind paza fondului şi a faunei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. IN TARA ASTA , S-AU INTALNIT , DESTEPTII , CU DOBITOCII !!! ISTETII , CU FRAIERII !!! PE DE O PARTE , UNII , SUB OBLADUIREA CELOR CARE TREBUIE SA APLICE LEGEA , SI NU O FAC , TAIE PADURILE IN DISPERARE , FARA NICI O NOIMA , SI VAND LEMNUL ILEGAL , BAGANDU-SI IN BUZUNARE MILIOANE SI MILIOANE DE LEI , CONSTRUINDU-SI VILE LUXOASE , PE MARGINILE LACURILOR , CUMPARANDU-SI MASINI SCUMPE , SALUPE , ELICOPTERE PERSONALE , etc , etc ; PE DE ALTA PARTE , CU O NESIMTIRE CRASA , DAU TOT FELUL DE ANUNTURI , CA , '''''' SOCIETATEA ROMANEASCA , SI ROMANII , IN GENERAL '''''', SANT INVITATI SA PARTICIPE , LA REIMPADURIREA PLAIURILOR TARII , CONTRIBUIND CU MUNCA , S-AU CU BANI , LA PLANTAREA NOILOR PUIETI !!! OARE ??? CARE SANT DESTEPTII , SI CARE SANT PROSTII IN TARA ASTA ??? DE CE NU AVEM , NICI POLITIE , NICI PRIMARI , SI NICI PADURARI ??? DE CE NU SE AUDE NIMIC , CAND SE TAIE ARBORII , CU SUTELE DE MII DE HECTARE , PROSTESTE ??? ALOOO , SE AUDE ???

    Adevaratul putregai e la ROMSILVA! Toata nenorocirea din silvicultura romaneasca vine din interior din ROMSILVA. Si asta de 30 ani! Restul ...e cancan!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb