Rovana Plumb s-a întâlnit cu ambasadorul Israelului în România

F. A.
Politică / 7 august 2012

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, s-a întâlnit, astăzi, cu Dan Ben-Eliezer, ambasadorul statului Israel în România, potrivit unui comunicat de presă. Pe agenda reuniunii s-au aflat preponderent subiecte din domeniul schimbărilor climatice, în condiţiile în care Uniunea Europeană şi-a asumat, sub Preşedinţia cipriotă, atingerea unor obiective de parcurs importante în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, cei doi oficiali au discutat cu privire la gestionarea durabilă a resurselor de apă, Israelul fiind un etalon din acest punct de vedere.

În cadrul întâlnirii, ambasadorul Dan Ben-Eliezer a ţinut să îl asigure pe ministrul român al mediului că "Israelul doreşte să continue foarte buna cooperare cu România în domeniul schimbărilor climatice. Suntem de părere că interesele noastre converg pentru a stabili ţinte viitoare realiste şi o colaborare eficientă în ceea ce priveşte procesul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon".

Ministrul Mediului a precizat că susţine abordarea pro-activă a Uniunii Europene în susţinerea politicilor de reducere a emisiilor, subliniind totodată importanţa mecanismului consensual la nivelul UE, astfel încât aceste politici să asigure atât protejarea integrităţii de mediu, cât şi reducerea decalajului de competitivitate între membriii UE şi utilizarea celui mai eficient mix de resurse energetice la nivelul fiecărui stat membru.

Rovana Plumb a subliniat oportunitatea pe care ţara noastră o poate reprezenta pentru firmele israeliene care doresc să investească în România, afirmând: "România şi Israel au o colaborare foarte bună, care trebuie valorificată la adevăratul potenţial. Relaţiile economice sunt echilibrate, iar situaţia de stabilitate macroeconomică din România trebuie exploatată de firmele israeliene, pentru a investi acum în proiecte de infrastructură în România, mai ales în domeniul apelor" .

Ministrul Mediului şi Pădurilor a felicitat Israelul pentru excelentul management al resurselor de apă şi pentru eficienţa desăvârşită de care a dat dovadă de-a lungul timpului în acest domeniu. "România are nevoie de transfer de know-how şi de experienţă în acest domeniu, pentru că resursele de apă trebuie gestionate în mod sustenabil din respect pentru generaţiile următoare" a subliniat Rovana Plumb.

Ambasadorul Dan Ben-Eliezer a apreciat în mod deosebit susţinerea ţării noastre, precum şi poziţia proactivă a ţării noastre în identificarea unor soluţii eficiente atât în domeniul schimbărilor climatice cât şi în ceea ce priveşte managementul durabil al resurselor de apă. Ambasadorul a anunţat că va transmite omologului israelian al ministrului Rovana Plumb propunerile şi poziţia ţării noastre, vizând continuarea cooperării pe aceleaşi baze consistente şi pe o consultare permanentă, în domeniul protecţiei mediului şi a schimbărilor climatice.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb