Forţele aeriene ucrainene au anunţat vineri că au doborât toate cele 32 de drone lansate de Rusia într-un atac care s-a desfăşurat pe parcursul nopţii şi a vizat mai multe regiuni ucrainene, relatează News.ro.
Armata ucraineană a doborât dronele deasupra a şapte regiuni, a precizat aceasta.
Potrivit guvernatorilor locali, trei drone au fost doborâte deasupra regiunii Mîkolaiv, din sudul ţării, alte trei au fost doborâte deasupra regiunii Dnipropetrovsk, în timp ce la Kiev resturi de dronă au avariat şase case şi o maşină în cartierul Buceanski, dar nu au fost raportate victime.
Atacul a început joi seară, după ora 22:30, când armata ucraineană a sesizat deplasarea dronelor de atac ruseşti prin regiunea Sumî în direcţia regiunii Cernihiv. Forţele aeriene ucrainene au raportat, de asemenea, lansarea de bombe aeriene ghidate de către avioane tactice ale Federaţiei Ruse în regiunea Harkov.
Ulterior, dronele au fost înregistrate deplasându-se şi prin regiunea Herson îndreptându-se spre regiunile Mîkolaiv/Dnipropetrovsk, în Cernihiv şi Cerkasi îndreptându-se către Kiev şi Jîtomir, în timp ce dinspre Marea Neagră un grup de drone se îndrepta către Odesa.
Atacul a încetat la ora 5:15 dimineaţa, când forţele aeriene au anunţat respingerea ameninţării reprezentate de dronele inamice.