Rusia acuză ONU de blocarea experţilor AIEA la centrala din Zaporojie

D.T.
Internaţional / 22 februarie 2023

Rusia acuză ONU de blocarea experţilor AIEA la centrala din Zaporojie

Rusia a acuzat astăzi ONU de blocarea rotaţiei experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care se află la centrala nucleară Zaporojie (sudul Ucrainei), pe care trupele ruse o controlează din martie 2022, exprimându-şi "profunda îngrijorare" în legătură cu acest fapt, informează Agerpres.

MAE rus susţine că organismul nuclear al Naţiunilor Unite perturbă, fără un motiv întemeiat, schimbarea programată a personalului AIEA staţionat la uzină, care se află sub controlul forţelor ruse.

AIEA a plasat personal cu titlu permanent în septembrie trecut când bombardamentele repetate suscitaseră îngrijorări privind un posibil dezastru asemănător catastrofei de la Cernobîl la această centrală nucleară, cea mai mare din Europa, menţionează sursa citată.

Personalul AIEA urma să fie schimbat, prin rotaţie, la centrala Zaporojie mai devreme în această lună, dar Departamentul de siguranţă şi securitate al ONU a blocat înlocuirea acestuia, invocând îngrijorări cu privire la planificata rută de intrare şi ieşire din uzină propusă de Ministerul Apărării rus, susţine Rusia. Centrala se află situată în apropiere de linia frontului din sudul Ucrainei.

"Între 7 şi 18 februarie, Departamentul pentru siguranţă şi securitate nucleară al ONU a perturbat de trei ori, fără nicio explicaţie clară, rotaţia experţilor AIEA la această centrală", declară MAE rus.

Potrivit diplomaţiei de la Moscova, Ministerul Apărării dăduse garanţii în scris privind sosirea şi plecarea în siguranţă a personalului AIEA, dar ONU ceruse schimbarea rutei propuse de Rusia. Moscova a declarat că este pregătită să faciliteze rotaţia de personal înainte de sfârşitul lunii februarie.

"Dacă înlocuirea personalului AIEA nu se realizează nici de data aceasta, vom considera atunci acţiunile Departamentului de siguranţă şi securitate al ONU ca fiind o încercare deliberată de a împiedica în mod intenţionat activitatea misiunii AIEA", susţine MAE rus.

Forţele ruse au preluat controlul asupra centralei Zaporojie încă din primele zile ale războiului, iar de atunci Moscova a transferat activele şi angajaţii ucraineni către o companie rusă, măsură considerată de Kiev drept un act de însuşire ilegală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb