Rusia anunţă că nu va participa la cel de-al doilea summit pentru pacea privind Ucraina

F.D.
Internaţional / 21 septembrie

Rusia anunţă că nu va participa la cel de-al doilea summit pentru pacea privind Ucraina

Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Moscova să fie prezentă de această dată, relatează Agerpres.

"Summitul va avea aceleaşi obiective: promovarea iluzoriei 'formule Zelenski' drept orice bază privind soluţionarea conflictului, obţinerea sprijinului majorităţii lumii şi folosirea acesteia pentru a prezenta Rusiei un ultimatum de capitulare", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

"Nu vom participa la astfel de "summituri", a adăugat ea.

Rusia a respins această perspectivă - cu privire la care îşi exprimase deja rezervele serioase - înaintea vizitei lui Zelenski la Washington de săptămâna viitoare, în timpul căreia liderul de la Kiev intenţionează să-şi prezinte propunerile pentru pace preşedintelui Joe Biden, vicepreşedintei şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, precum şi fostului preşedinte şi candidat republican Donald Trump.

În timp ce Kievul îşi menţine cererea pentru o pace "justă" care să determine trupele ruse să se retragă din teritoriile ocupate, inclusiv din peninsula Crimeea, Moscova a afirmat că este gata să ia în considerare doar "propuneri serioase" care să ţină cont de "situaţia de pe teren care reflectă realităţile geopolitice".

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în iunie că Moscova nu va accepta negocieri de pace decât cu condiţia ca Ucraina să renunţe la suveranitatea sa asupra a cinci dintre regiunile sale, ocupate parţial sau total de Rusia.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. "Moscova nu va accepta negocieri de pace decât cu condiţia ca Ucraina să renunţe la suveranitatea sa asupra a cinci dintre regiunile sale, ocupate PARTIAL sau total de Rusia":-)...Pai daca sunt ocupate PARTIAL, cum sa renunti la toata regiunea, nu se mai aplica "sa ţină cont de "situaţia de pe teren care reflectă realităţile geopolitice":-)?...Mujicii astia sunt varza, iti pierzi vremea discutand cu ei:-)

    1. Pai si ruZZia e ocupata partial de Ucraina.

    nu-i prost ala care cere

    sa mai avem un pic de rabdare, pana cândo rsa ceara ei pace 

    1. de ce ar cere pace unul ca putler care a omorat deja peste 1 milion de oameni, soldati rusi, ucrainieni, batrani , femei, copii etc. ? crezi ca-i pasa de inca un milion de morti sau 2? are 100.000 de oameni fugiti de la casele lor in kursk. si nimic.

      ar fi cerut hitler pace vreodata? chiar si cu germania invadata de aliati? never.

    Pai, si kursk este ocupat partial de ukraineni nu-i asa? Putin e un debil mintal iar rusia este un stat terorist . Nu poti in secolul XXI sa iei halci dintr-o tara prin forta armelor. Pur si simplu nu se poate accepta.

    1. Cand esti debil mintal cu arme nucleare, te gandesti ca poti lua si Berlinul , si Parisul, in aceeasi lovitura.

      Ei asa gandesc, chiar si acum invadati fiind de Ucrainieni.  

      De fapt "gandesc" ca asta nu-i gandire de om normal ci de nebun.

      ruski mir in toata Europa. empatia e o slabiciune, buda-n curte si mancarea-i fudulie bautura-i temelie.  

      Kosovo rupt din Jugoslavia a fost reteta "democratica",

      dat de americani,dar e drept ca expl. este total incorect politic 

      Purificările etnice au efecte secundare. Kosovarii au decis, nu SUA.

      Putin este atins la cap.

      Varsta este de vina. 

      Kosovarii au decis si americanii au bombardat

      Belgradul ca decizia sa fie aceptata de sarbi,

      mama dar ce "democratie si stat de drept" 

      Americanii au intervenit pt crime de război, stat sârb bolnav, kosovarii erau prea mici.

      Toți criminalii au fost puși cu boticul pe lăbuțe.

      Decizia corecta nu e sa omori pt trecutul glorios. Mergi la Putler și spune-i despre eșec. 

      Purificare rusilor,

      e total "democratic"  

    Iar mă pune pe mine Putler să postez harneli pacifiste. Să fie pace-n lume, să se oprească furturile la cât am putut!

    Rusia e pietrificata, traieste in trecut si se crede urss.

    Ma minunez de toate comentatiile astea cretine. Oamenii astiao rfi avand creier ? Si, deodata, toti au devenit experti in disuasiune nucleara. Amice Make imi pare rau ca te citesc atat de multi idioti

    1. Oh, am ajuns iarasi la subiectul (ultim) si preferat al mujicilor…”disuasiune nucleara”:-)…am trecut la nuante, de la amenintari fara perdea, la “disuasiune”:-)…Apropos, o retragere din Ucraina a mujicilor ar ajuta la “disuasiunea nucleara”:-)?

      De la mine ce pretenții să ai? Am mușcat toate harnelile propagandei sovietice, pre și post tratament.

      Nu te minuna. Sunt doar câțiva buimaci cu tulburări obsesive. Excelează pacientul de la Obregia cu Putler în gură. E ușor de recunoscut. Aici se semnează tot cu Oarecare. Vezi com. 4 și 6.2.. Pe mine mă amuză si mă întristează.

      Mai e Trolache cu mujicii și honvezii lui. Barem ăsta mai are câteodată logică. 

      Mujic trist am fost, dar am și rămas. Nici Putler nu-i mai vesel.

    Dovada negru pe alb ca putler nu vrea pace(el decide).

    Negru pe alb. sa nu participi la o conferinta de pace mondiala, unde sunt invitate toate tarile lumii, inclusiv cele din axa raului, inseamna ca nu vrei pace, decat din gura pe la conferinte de presa ca s-au saturat si mujicii de razboi.

    copy cat ul lui hitler, sa treaca cat mai repede la ultimul act, ca se pare ca doar asa se poate termina razboiul. hitler style.  

    1. Eminenta,aia crezi su si alti docti ca e conferita de pace?

      Esti aerian,acolo se discuta care ce mai da,au dat la nunta,acum e primul botez,cu dar consistent,se stieeee!!! 

      Pe barosaneala,ca asa trebuie in democratie!

      Ai,n ai,mai mult n ai,te imprumuti! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb