Rusia avertizează împotriva unor "consecinţe grave" în cazul unor atacuri aeriene occidentale în Siria

D.I.
Internaţional / 10 aprilie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Rusia a avertizat luni împotriva unor "consecinţe grave" în cazul unor atacuri aeriene occidentale în Siria, după presupusul atac chimic de sâmbătă a cărui existenţă este negată de Moscova, relatează Agence France Presse.

"Lansăm un apel Occidentului să renunţe la retorica belicoasă", a declarat ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, Vasili Nebenzia, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Siria. "Nu a fost niciun atac chimic" sâmbătă la Douma, a insistat acesta, invocând "lipsa de dovezi".

Proiectul de rezoluţie american propus de SUA luni ONU privind crearea unui mecanism de anchetă în Siria conţine "elemente inacceptabile", ceea ce face ca lucrurile să se "înrăutăţească", consideră diplomatul rus.

Întrebat într-o întâlnire cu presa după o reuniune publică a Consiliului de Securitate cu privire la presupusul atac chimic comis sâmbătă la Douma dacă SUA împărtăşesc mai mult o viziune diplomatică sau militară cu privire la eventualele represalii împotriva Damascului, ambasadorul rus a răspuns: "Cred că nu caută decât opţiunea militară, care este foarte, foarte periculoasă". Aceasta este "periculoasă nu doar pentru Siria, ci şi pentru lume (...), pacea şi securitatea internaţionale", a adăugat oficialul.

Proiectul textului american obţinut de AFP prevede crearea unui nou "mecanism de anchetă independent al Naţiunilor Unite" (UNIMI) privind utilizarea armelor chimice în Siria. Acest nou instrument de investigare al Naţiunilor Unite va avea un mandat iniţial de un an, dar care poate fi reînnoit.

ONU nu mai dispune de un organism de anchetă privind atacurile chimice în Siria de la dispariţia la sfârşitul anului 2017 a JIM, un grup ONU-OIAC (Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice), al cărui mandat nu a putut fi reînnoit din cauza mai multor vetouri ruseşti.

În textul american figurează de asemenea condamnarea regimului sirian după presupusul atac chimic comis sâmbătă la Douma (Ghouta orientală, în apropiere de Damasc), soldat cu zeci de victime. Proiectul prevede ca cei responsabili "de orice utilizare a armelor chimice să fie traşi la răspundere".

Rusia a dezminţit utilizarea de către regimul sirian a armelor chimice sâmbătă şi a reiterat luni în Consiliul de Securitate că nicio probă - "nicio mărturie", "niciun corp", precum şi "lipsa de substanţe chimice în prelevările de sol" - nu susţin afirmaţiile privind recurgerea la substanţe chimice de către Damasc.

Potrivit Căştilor Albe şi organizaţiei neguvernamentale Syrian American Medical Society, peste 40 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul comis la Douma şi alte sute s-au confruntat cu "dificultăţi respiratorii", potrivit AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb