Rusia a dezminţit afirmaţiile unui general american potrivit cărora Mexicul este un cuib de spioni ai Moscovei, considerându-le "inacceptabile", notează AFP, citată de Agerpres.
Ambasada Rusiei în Mexic "a analizat cu atenţie discursul lui Glen VanHerck şi părerile sale nu au nicio bază în ce priveşte prezenţa +unor spioni militari ruşi+ la Ciudad de Mexico".
Ea a considerat "inacceptabil" că Statele Unite "încearcă să influenţeze activitatea şi deciziile suverane ale guvernului mexican", într-un comunicat publicat vineri seară pe reţele sale sociale.
Generalul Glen VanHerck, comandantul-şef al regiunii militare care acoperă Statele Unite, Canada, Mexicul şi Bahamas, a declarat joi că cea mai mare parte a membrilor GRU (spionajul militar rus) din lume se află în prezent în Mexic. Este vorba de personalul din serviciile ruseşti de informaţii".
"Încă o dată, putem observa propaganda Statelor Unite, cu unul dintre principalele obiective izolarea Rusiei şi a diplomaţilor ruşi în lume prin informaţii false", a continuat ambasada.
Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a răspuns vineri că "Mexicul este o ţară liberă, independentă, suverană, nu suntem o colonie a Rusiei, nici a Chinei, nici a Statelor Unite".
Mexicul a pregătit împreună cu Franţa rezoluţia adoptată joi de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite care "cere" Rusiei încheierea "imediată" a războiului din Ucraina, dar preşedintele Lopez Obrador refuză să aplice sancţiuni economice împotriva Rusiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.03.2022, 13:06)
ba este.
au relatii subterane cu infractorii locali in cazul business-ului cu droguri, arme, etc. si la randul sau aceasta explicatie (business ilegal) e "umbrela" pentru altceva - baza de venire si plecare pentru activitati specifice de spionaj in SUA.