Rusia: o putere regională cu mari ambiţii

Partea II-a

Pe modelul Dunning-Narula în care se fixează o corelaţie între stadiul dezvoltării economice şi fluxul de capital, Rusia se află la nivelul doi de dezvoltare, pe o scală de la 1 la 5, apropiat de alte state mari în curs de dezvoltare, dar departe de statele europene dezvoltate sau SUA.

Pentru a depăşi stadiul subdezvoltării sale, Rusia ar trebui să facă mari reforme în sistemul educaţional, în cercetare - dezvoltare şi în instituţiile statului.

Poate, ruşii sunt conştienţi de asta.

Guvernul are alte priorităţi pe termen scurt, cum ar fi sporirea cheltuielilor de modernizare a armatei.

Acestea vin la ţanc, într-un moment în care ţara se află în pragul unei recesiuni economice.

Pe termen mediu şi lung, Rusia depinde de veniturile obţinute din exporturile de materii prime, întrucât economia nu este competitivă. Numai că pe plan mondial cererea agregată la materii prime s-a contractat drastic, mai ales în privinţa petrolului, al cărui preţ s-a redus la jumătate în câteva luni. Ori, trendul economic s-a înrăutăţit brusc în Rusia odată ce semnele recesiunii mondiale s-au accentuat, iar relaţiile cu lumea occidentală s-au răcit.

Din luna august 2008, de când a început conflictul în Georgia, s-au înregistrat ieşiri de capital străin din Rusia cuprinse între 30 şi 63 miliarde dolari SUA. Nimeni nu are o cifra exactă, pentru că banca centrală rusă este evazivă în date, dar se pare că ieşirile au fost masive, situându-se în jurul valorii de 50 miliarde.

La începutul acestei toamne, după ce sectorul de construcţii a intrat în colaps, băncile au atins pragul riscului sistemic. Statul a injectat rapid 86 miliarde de dolari în sectorul bancar, dintr-o sumă totală estimată la 200 miliarde de dolari.

În acelaşi timp, atât marile companii, cât şi băncile au depus cereri în valoare de 100 miliarde de dolari la banca de stat Vnesheconombank pentru a-şi refinanţa datoriile pe termen scurt.

Dintr-o dată, la uşile politicienilor, oligarhii au făcut coadă, pentru a-şi salva afacerile, în numele responsabilităţii sociale. Apoi, banca centrală încă mai depune eforturi să susţină rubla la un nivel care să nu depăşească un prag psihologic. Toate aceste măsuri se bazează pe rezervele valutare ale ţării care astfel se pierd rapid. În fine, bursa de valori a înregistrat scăderi istorice anul acesta, fiind nevoită să închidă şedinţele de câteva ori.

În câteva luni, bursa (RST) a pierdut jumătate din valoarea sa, adică 100 miliarde de dolari, multe companii înregistrând scăderi ale valorilor de piaţă. La aşa ţară, aşa pierderi. Pe scurt, recesiunea economiei globale opreşte ascensiunea Rusiei. Comparativ cu criza economică din 1998, când sursa de risc era moneda şi datoria publică, acum riscurile ţin de datoria privată acumulată, scaderea exporturilor şi incapacitatea de a susţine moneda pe termen mediu.

Dar, criza economică actuala nu afectează atât statul rus, cât mai degrabă pilonii săi de susţinere, şi anume clasa oligarhică.

Creşterea economică din ultimii ani a dat curaj politicienilor ruşi, care cred că Rusia s-a întărit suficient de mult încât poate deveni mai agresivă.

Numai că economia rusă nu are încă surse de sustenabilitate care să-i asigure creşterea pe termen lung.

Sigur, puterea unui stat nu se măsoară doar în forţa sa economică, iar Rusia a demostrat de multe ori acest lucru.

Dar, datele economice clarifică intensitatea forţei unui stat în acţiunile sale externe şi timpul în care se poate menţine această intensitate, iar la acest capitol Rusia nu stă bine. Deşi, nu trebuie deloc subestimată forţa şi nici capacitatea lor de acţiune, ruşii au puncte slabe.

Fundamentele culturii lor politice nu s-au modificat de 200 ani. Nu vor să se lepede de obsesia rolului lor mesianic în lume şi se miră când sunt criticaţi pentru asta.

Trebuie însă, scris cu apăsare că, atât timp, cât stratul intermediar al culturii naţionale, format din valori şi norme, precum şi stratul interior al culturii lor, nu se modifică prin educaţie, ruşii nu vor trece prin mari transformări politice şi nici economice în următorii ani. Ori, cultura poporului rus este dominată de o combinaţie păguboasă de mesianism şi nihilism care nu s-a modificat în ultimii 16 ani de aşa zisa democraţie. Aşa încât, statul rus nu are cum să se dezvolte structural.

De aceea, pentru noi cei din Estul Europei, Rusia rămâne nu numai un focar

de instabilitate, dar şi o ameninţare. Iar, asta se vede în multe gesturi pe care le face Rusia.

În plan politic, Rusia a lăsat în ţările Europei de Est moştenitori în politică, în economie, servicii secrete şi în rândul intelectualităţii, care încă formează reţele sociale bine închegate şi se opun structurării maselor pe un sistem de valori occidental.

De aceea, în ţările noastre administraţia publică trebuie să funcţioneze prost, din partidele politice nu trebuie să iasă în faţă decât mediocrităţi, iar sistemul educaţional să nu se schimbe deloc.

Reformele trebuie să existe pe hârtie, dar să se aplice pe jumatate. Asta înseamnă aplicarea unui model de instabilitate politică controlată. Dar, acest tip de model capătă alte forme la nivel regional. Pe această abordare, Rusia a creat enclave şi republici separatiste în Moldova şi Georgia, a ţinut în şah Azerbaidjan şi Armenia pentru Karabakh, a călcat în picioare Cecenia.

De 20 de ani Rusia îşi construieşte cu migală monopolul transportului de gaze în Europa Centrală pentru a crea dependenţă în plan economic.

Sunt doar câteva mostre de acţiune. Deocamdată, statele occidentale nu au deranjat Rusia, că nu prea înţeleg despre ce este vorba, ori nu vor să înţeleagă, din motive economice. Noi, cei din Est, având antrenament, pricepem, aşa cum simţim până unde se întinde mâna Rusiei pe meleagurile noastre.

Anul acesta Rusia a depaşit limita, ocupând militar Georgia. Poate nu făcea parte din planul Rusiei, dar acţiunea a fost o greşeală. Rusia, nu numai că şi-a confirmat imaginea de stat agresor, care se mai estompase de câţiva ani încoace, dar a pus în gardă toate statele din estul Europei să-şi întărească serviciile secrete şi forţa armată.

În plan economic, Rusia vede o strânsă corelaţie între colaborarea economică şi cea politică pentru a-şi întări influenţa într-o ţară. Orice investiţie rusească într-un stat străin contribuie la creşterea puterii lor în acel stat. Nici nu poate fi înţeleasă altfel, din moment ce ruşii nu fac o separaţie între politica şi comerţ.

Rusia refuză să se schimbe sau se schimbă foarte greu. De aceea, România trebuie să rămână rezervată în relaţiile sale cu Rusia, cunoscându-i obiceiurile. Sigur că, România nu poate promova o politică de izolare a Rusiei şi nici nu o poate trata cu impulsivitate. Dar nici nu poate întări relaţiile sale cu această ţară, pentru că, pe moment avem prea multe puncte slabe.

Noi trebuie să ne facem ordine în propria casă, astfel încât să ne întărim poziţia, atât în plan economic, cât şi politic. Apoi, vom vedea.