Moscova şi Washington au continuat astăzi, la Geneva, dialogul strategic început în iunie pe malul lacului Leman de către preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden, în încercarea de a atenua numeroasele divergenţe care subminează relaţiile dintre cele două ţări, informează AFP, citată de Agerpres.
Noua reuniune, care se desfăşoară în spatele uşilor închise şi în absenţa mass-media, a începutul în jurul orelor 08:00 GMT, potrivit unui membru al Reprezentanţei permanente a Rusiei la Geneva.
Discuţiile între delegaţii, conduse de numărul 2 al Departamentului de Stat, Wendy Sherman, de partea americană, şi de ministrul-adjunct al afacerilor externe Serghei Riabkov, de partea rusă, ar urma să dureze o bună parte din zi.
Ieri, Bonnie Jenkins, subsecretar de stat însărcinată cu controlul armamentului, a subliniat în timpul unui colocviu că SUA ar dori ca reuniunea de joi să ajungă la "etape concrete". În afară de dezarmare, discuţiile ar urma să se concentreze pe noile tehnologii, spaţiu şi inteligenţa artificială, a precizat ea.
De data aceasta, Rusia este gazda. Reuniunea precedentă, de la sfârşitul lui iulie, a avut loc la Reprezentanţa permanentă a SUA, pe o colină din Geneva, situată la numai câteva sute de metri de Reprezentanţa rusă. Cele două părţi au evocat atunci mai ales controlul asupra înarmării.
În timpul summitului istoric din 16 iunie, Joe Biden şi Vladimir Putin, conducătorii celor două ţări cu cele mai mari arsenale nucleare din lume, au insistat asupra necesităţii de a discuta, în pofida numeroaselor surse de discordie. Ei au subliniat că până şi în toiul Războiului Rece, Moscova şi Washingtonul dialogau pentru a evita răul cel mai mare.