Ministerul de Finanţe din Rusia va pune la dispoziţia băncilor comerciale lichidităţi în valoare de câteva miliarde de dolari prin organizarea de licitaţii în valută pe piaţa interbancară. Astfel, statul încearcă să prevină o depreciere prea mare a rublei.
Prima licitaţie pentru depozite în valută va avea loc în mai puţin de o lună, după cum a declarat, ieri, ministrul de Finanţe de la Moscova, Anton Siluanov.
"Există presiune pe rublă, acum. Am decis să organizăm licitaţii în valută ca să reducem această presiune", a spus Siluanov, adăugând că Trezoreria a acumulat suficiente fonduri în valută ca să poată injecta lichidităţi în sistemul bancar.
Banca centrală a Rusiei a intervenit în octombrie, pentru prima dată din luna mai, pe piaţa interbancară, ca să sprijine rubla, vânzând aproape 7 miliarde de dolari în primele două săptămâni ale lunii.
Rubla s-a depreciat până la nivelul minim record faţă de dolar ca urmare a sancţiunilor economice impuse de către SUA şi statele din vestul Europei şi a scăderii preţului petrolului.
Autorităţile din Moscova încearcă să reducă deficitul de lichiditate în dolari provocat de sancţiunile externe. Potrivit băncii centrale, companiile locale au de rambursat datorii de 54,7 miliarde de dolari în următoarele trei luni.